A
face prezentarea unui OM si a vietii lui, atunci cand acesta este
aviator si veteran de razboi pe ambele fronturi, mi-a parut o
sarcina ce ar depasi puterile mele, fiindca este vorba despre
prezentarea unei generatii de sacrificiu si a unei perioade nespus
de framantate (si inca neinteleasa de multi, mai ales de cei din
afara), a patriei noastre. Perioada modificata si rastalmacita
dupa cum bateau vanturile istoriei. Dar riscul este ca toate cate
le-am aflat si le-am trait sa ramana acoperite de valul uitarii
sau nepasarii. Si mai exista riscul, asa cum s-a intamplat si
se mai intampla, ca aceste fapte sa fie relatate cu o obiectivitate
specifica perioadei respective, de oameni care n-au trait acel
timp si nu au simtit fiorul zborului. Apoi intamplarea ca sunt
nascut pe aceleasi meleaguri, desi cu vreo zece ani mai tarziu,
ca am avut cinstea si fericirea de a cunoaste pe cativa dintre
camarazii sai de la S.O. Av, cat si faptul ca zborul nu-mi este
strain, m-au indemnat sa-mi asum acest risc ca pe o datorie.
Sergehi
Ciachir s-a nascut la 12 septembrie 1917 in comuna Soldatesti,
plasa Samasani, judetul Orhei, din Basarabia, dintr-o familie
de preoti. Perioada framantata pentru acest meleag si pentru tara,
cand armatele tariste intrate in debandada Revolutiei refuzau
sa lupte, retragandu-se spre Ucraina, jefuind pe unde puteau,
prin orase si sate. Tot in acest timp patriotii basarabeni, tinerii
intelectuali si soldatii din regimentele acestei provincii organizau
eliberarea ei de sub jugul rusesc. La solicitarea lor, pe 13 ianuarie
1918, a sosit la Chisinau cu un corp de armata generalul Ernest
Brosteanu, ca sa protejeze populatia si depozitele militare care
fusesera retrase din Moldova. In urma stradaniei acestor tineri
intruniti in Sfatul Tarii, pe 27 marite 1918 Basarabia se alipeste
la Romania. (Anul acesta se implinesc 85 de ani de la eveniment).
Trait
pe meleagurile orheiene ale razesilor renumiti ca aparatori ai
Moldovei lui Stefan cel Mare, Serghei a crescut voinic si cu dragoste
de tara, intretinuta prin povestile parintilor, ale invatatorilor
si prin manifestarilor din zilele nationale. Acest spirit a fost
dezvoltat in continuare de catre profesorii de la Liceul Alexandru
Donici din Chisinau, liceu ce se afla chiar in cladirea Sfatului
Tarii.
Dupa
o perioada relativ linistita de la inceputul anilor treizeci,
norii negrii s-au adunat deasupra Europei si a tarii. De altfel
pericolul pe care-l prezenta hraparetul vecin din Rasarit, devenit
si comunist, a plutit mereu asupra acestui teritoriu. Incursiunile
din septembrie 1934 din judetul Ismail si de la Tatar Bunar (din
sudul Basarabiei) a unor grupuri armate venind de la Odesa si
carora li s-a pus capat de catre armata romana, tineau treaza
in populatie constiinta fata de pericolul rosu. In tara se stia
de aceste amenintari, desi nu se vorbea. Astfel Inspectia de intretinere
CFR Chisinau a fost mutata la inceputul anului 1939 la Iasi. Au
inceput concentrari ale rezervistilor. Pactul secret Ribentrop-Molotov
de la 23 august (data fatidica!) se cunostea ca existent dar nu
in amanunt…
Astfel
ca la terminarea acelui liceu cu traditie patriotica, optiunea
absolventului Serghei Ciachir de a intra la scoala de ofiteri
de aviatie a fost fireasca, cum a fost a multor tineri din generatia
sa. Si aceasta cu atat mai mult cu cat in acel an numarul locurilor
a fost marit (fata de anii anteriori), la 110. A intrat printre
primii in septembrie 1939, odata cu inceperea celui de Al doilea
Razboi Mondial. Dupa terminarea cursurilor teoretice, in iarna
1939-1940, in primavara au inceput zborurile in mod sustinut.
Impartiti in trei escadrile, grupa de zbor a lui Sergiu avea ca
instructor de zbor pe locotenentul aviator italian Troconi.
In
zorul de a scoate elevii aviatori pe pista (sub presiunea situatiei
internationale), se treceau cu vederea conditiile pistei inundate,
asa ca au inceput sa apara si nedoritele evenimente de zbor; astfel,
impreuna cu instructorul sau, elevul Ciachir a trecut cu bine
prin primul sau capotaj… A fost insa si raza de soare, cand,
intr-o permisie (de 10 Mai), imbracat in uniforma alba a aviatiei,
a venit intr-o vizita acasa: tanar, zvelt si inalt, elegant in
uniforma de vara, a rasucit capul fetelor din Orhei si din Chisinau,
trezind invidia fostilor colegi de liceu. Dar peste o luna, la
sfarsitul lui iunie, avea sa vina jalea cea mai mare a Basarabiei.
Ce a fost in sufletul tanarului ofiter este greu de spus sau de
inteles de catre cei ce nu au trecut prin asa ceva…
Fire
hotarata, desi aparent domoala, s-a indarjit sa-si insuseasca
bine zborul care acum nu mai era un scop romantic si de visare
ci un mijloc ce trebuia stapanit pentru a putea lupta cu dusmanul.
In noianul de evenimente care a zguduit tara (abdicarea Regelui
Carol II, crimele si rebeliunea legionara), zborurile si instructia
au continuat mai asiduu astfel ca pe 10 Mai 1941 elevii din 1939
sunt promovati sublocotenenti aviatori. Promotie de razboi, promotie
de sacrificiu. Peste aproape o luna ( 22 iunie) a inceput razboiul
de dezrobire dar tinerii ofiteri aviatori, carora abia le crescusera
aripile, nu erau inca pregatiti de razboi. Urmeaza, practic imediat,
cursurile de perfectionare si trecerea de pe aparatele Fleet –
10 si IAR – 27 pe mai pretentiosul Nardi, apoi pe bimotoarele
bombardiere Blenheim si Savoia si pe vanatorul PZL, urmeaza cursuri
si scolarizari de trageri si bombardament, de zbor fara vizibilitate,
alte specializari, si abia dupa doi ani vor fi trimisi pe front.
(La scoala de perfectionare de la Ghimbav au avut printre excelentii
instructori pe Protopopescu, pe Niculescu iar ca eseior pe Mihail
Pavlovschi – un nume in aviatia romana).
Dupa
absolvirea scolii de perfectionare Slt. Av. Ciachir a obtinut
calificarile de pilot observatie si vanatoare, instructor de zbor,
instructor de tir si bombardament aerian. Pe Frontul de Est a
activat intre 6 septembrie 1942 si 1945 la Escadrila 19 Observatie,
zburand pe avioane Fleet, Blenhiem, Fieseler „Storch”
si IAR–39, participand la bataliile mai importante de la
Cotul Donului si apoi de la Targu Frumos.
Despre
taria de caracter, abnegatia si maiestria pilotilor care au indeplinit
misiunile de observatie si de reglaje de tir ale artileriei, pe
avioane invelite in panza si placaj, sub tirul concentrat al antiaerienei
(avand viteza mica si repetate reveniri), sau sub atacul asupra-le
a vanatorilor inamici, s-a inscris foarte
putin. Graitor este faptul ca cele mai mari sacrificii le-au adus
aceste echipaje!… Dar au mai fost si alte (alt fel de) misiuni
pe care le-a facut (ca si alti camarazi) Slt. Ciachir -misiuni
deloc usoare, de mare raspundere, si despre care oficial nu s-a
vorbit: au fost misiunile pentru transportarea in teritoriu inamic
al 
spionilor
si sabotorilor. (Remarca: spre cinstea camarazilor aviatori si
a celor de front, ulterior, in anii de opresiune, anchete, condamnari,
acestia nu au desconspirat numele aviatorilor care au executat
astfel de misiuni; asupra consecintelor ce ar fi urmat nu este
cazul sa mai vorbim...) Apoi a urmat degringolada retragerilor
si data de 23 august 1944.
In
lupta pentru eliberarea Ardealului si in cele din Ungaria si Cehoslovacia
a participat ajuns la gradul de lt. Aviator. A luat parte la batalia
Budapestei, la fortarea raului Vah si altele, apartinand in Escadrila
11 Observatie, zburand pe IAR-39 dar mai apoi apartinand Flotilei
II Vanatoare, zburand IAR-80… La fel majoritatii ofiterilor
aviatori (cu participare din Est), in 1946 a fost deblocat cu
gradul de capitan: profesie, idealuri, sperante se naruiesc…
„Civilul”
dar calitul de razboi Serghei Ciachir nu s-a dat batut insa. Fire
optimista, mereu cu un zambet prietenos sau usor ironic pe coltul
buzelor, s-a angajat in „munca de reconstructie a tarii”!
La uzina Danubiana realizeaza ca inovatie o masina de taiat benzi
de cauciuc, problema arzatoare care reducea timpul, dar mai ales
inlocuia chinuitoarea munca manuala. Tot acolo rezolva problema
echilibrarii turnurilor de depozit pliuri, care bloca finalizarea
fabricatiei anvelopelor. Paralel se inscrie la ASE, la cursurile
serale. Dar unele probleme „de principiu”, cu cei
de la serviciu cadre, il obliga sa plece si sa lucreze la ITB
si apoi la RATA. A indeplinit functii de tehnician, maistru, planificator,
normator si inginer. Peste tot omenia, spiritul sau de precizie
si constiinciozitate (insusit in aviatie), inclinatia sa spre
solutii tehnice inedite l-au facut iubit de muncitori si de colegii
de serviciu, respectat de catre „cadrele” de conducere
ce se temeau de inteligenta sa si de replicile „nevinovate”
cand era provocat, si care-i facea de hazul celor din jur.
Unele
din solutiile sale tehnice au caracter anecdotic. Astfel la un
moment dat a aparut criza segmentilor pentru motoarele Renault
ale autobuzelor transportului public. Tehnologia prevedea ca pentru
calitatea (rezistenta) corespunzatoare segmentilor, bucsele din
care se confectionau sa fie imbatranite. Acest procedeu dura pe
atunci 10-12 luni pentru ca nu se cunosteau metodele de „imbatranire”
a fontei prin tratamente termice, iar timp de asteptat nu era,
se oprea parte din transportul public din Bucuresti. 
Maistrul
Ciachir a propus solutia salvatoare, dupa ce a facut cercetari
si masuratori: sa se foloseasca stalpii de fonta care sustineu
firele electrice ale liniilor de tramvai! Si asa stalpii de fonta
s-au inlocuit cu stalpi din beton iar vechile autobuze Renault
(de dinainte de razboi) au mai putut functiona o buna vreme. Odata
insa (la RATA-ulterior IRTA, fiind), intransigenta sa i-a adus
necazuri: la un concurs (tocmai de 7 noiembrie!) a refuzat sa
declare fruntas un memebru de partid a carui singura calitate
consta in a fi „bun de gura”! Atunci, pe motiv ca
a luptat pe Frontul de Est (parca acest lucru nu se stia de la
inceput), a fost „detasat” la Canal, la atelierul
bazei de autobasculante. Aici, insotit permanent de „umbra”
sa securista, umbla pe la ateliere, facand receptiile. Dar a trecut
si asta…
In
peregrinarile sale a avut treburi si pe la serviciul plan-productie
a Centralei industriei usoare. Aici a intalnit o inginera agera
si iute ca o albina si frumoasa de roiau in jurul ei toti inginerii
si directorii - cu sau fara treaba. S-au cunoscut, s-au indragostit,
s-au casatorit si au urmat ani nu usori de trai intr-o singura
camera, chiar si dupa ce s-a nascut baiatul lor. Greu acest trai
s-a asezat pe fagas normal, reusind sa-si construiasca un apartament.
In anul 1979 Comandorul aviator Serghei Ciachir s-a pensionat,
ca om stimat si sarbatorit de catre colegii si sefii sai.
Inca
din timpul serviciului fiind un apicultor „de sfarsit de
saptamana” si deprins mereu cu un trai activ, incet-incet
aviatorul pensionar si-a alcatuit o stupina (prisaca) ce acum
ajunge la 50 de stupi, oferindu-i un „loc de munca”
si satisfactii; ba, mai mult, a scris si publicat (Editura Ararat,
2001), „Apicultura practica”, o carticica demna de
luat in seama, cum si activitatea sa de la Asociatia agricultorilor.
Dupa
1989, aviatorul veteran de razboi comandor Serghei Ciachir, decorat
cu Ordinul Virtutea Aeronautica clasa Crucea de Aur, cu Ordinul
Coroana Romaniei (dar si Steaua RPR), impreuna cu o parte din
fostii sai camarazi de la scoala de ofiteri de aviatie, promotia
1941, a infiintat Asociatia Nationala a Cavalerilor Ordinului
Virtutea Aeronautica (ANCOVA), in cadrul careia se intalnesc spre
a-si aminti faptele vietii lor de aviatori (de razboi si pace).
Aflandu-se spre al 86-lea an al vietii sale, ramas harnic, sociabil
si optimist, ii urez acestui OM care a reusit sa invinga necazuri
si ostilitati, sanatate si multi ani buni!
Ing.
(av.) Vitalie Dragutan
„Orizontul
Aviatic” se alatura aprecierilor si urarilor facute D-lui
Comandor av. (r) Sergei Ciachir. Iata acum si cate ceva semnificativ
din dialogul purtat cu dl. Comandor:
- Ce este specific misiunilor pe care le-ati indeplinit?
- In general misiunile de descoperire a obiectivelor inamice si
reglare a tirurlui artileriei inamice nu sunt spectaculoase dar
sunt foarte periculoase pentru avionul si echipajul ce le executa.
Daca un pilot de vanatoare poate usor evita anumite obiective
(tancuri, artilerie) si in special concentrarile de antiaeriana,
la obiective, aceste reale pericole revin misiunilor noastre si
avioanelor de viteza mica, aproape neinarmate si obligate a survola
repetat obiectivele ce riposteaza puternic; daca adaugaam si pericolul
vanatorii inamice pentru care avionul de observatie ori reglaj
devine un moft, o tinta banala si lipsita de protectia propriei
vanatori, va puteti imagina gradul de risc si rata de sacrificiu
la care eram supusi.
- Ne dati un exemplu?
- Da, de risc si reusita. In aprilie 1945 zburam cu IAR-39 de
pe Piestany, Cehoslovacia, unde trupele romane se bateau pe raul
Vah si unde germanii mentineau o rezistenta acerba. Misiunea era
sa descopar si sa localizez doua baterii germane care tineau efectiv
pe loc atacul repetat al infanteristilor nostri, bateriile situate
sub o contrapanta dincolo de rau neputand fi localizate prin observatia
terestra. Avion, pilot, observator, mitralior, o harta amanuntita
a zonei - decolam, iar infanteria noastra simuleaza un atac spre
a porni focul bateriilor in cauza. Ceea ce se si intampla si astfel
le localizam si transmitem prin radio coordonatele precise. Apoi
supraveghem, urmarim tirul artileriei romane, corectam putin prin
radio si acele baterii inamice sunt complet spulberate; infanteria
noastra a pornit la atacul (ce se va dovedi victorios) iar avionul
a pornit spre casa… Sa va mai spun ce multumiti si bucurosi
eram? Am salvat atatea vieti de soldati iar noi ne-am pastrat-o,
si de data aceea, pe a noastra.
O.
A.
