Nu-mi vine sa cred ca a murit MANOLACHE!

Un om cu atata vitalitate si robustete! Ne-a luat vestea prin surprindere. Sa zbori pana la varsta de 80 de ani si sa „capotezi” brusc, este incredibil!...

Il cunosc pe Manolache de o viata. M-a invatat ce inseamna dragostea de zbor, care pentru el era a doua natura. Inca imediat ce am terminat Scoala Militara de Aviatie, am fost repartizat la Reg. 2 av. v.toare de la Craiova, unde Manolache era ofiter cu tragerile si lupta aeriana. In 1951 am fost deplasati cu regimentul pe aerodromul Rosiorii de Vede, in vederea trecerii pe avioanele Messerschmitt 109-G, Manolache fiind cel care ne-a instruit pe avionul Nardy in vederea acestei treceri, intrucat G-109 nu avea exemplare de dubla comanda. Manolache era un temerar, ne invata sa scoatem avionul din angajare de la inltimea de doar 500 metri, lucru destul de hazardant avand in vedere caracteristicile de instabilitate ale acelui avion.

Era un instructor si camarad deosebit, iubit de catre toti pilotii...

Am avut prilejul sa zbor alaturi de el in multe misiuni, cum au fost: defilarea la 23 August 1951, la Bucuresti, manevrele, in acelasi ani, in Ardeal – satul Moroda, aerodromul de campanie Mocrea, precum si la manevrele efectuate pe litoralul Marii Negre...
Manolache a fost nedreptatit de catre conducatorii aviatiei militare, din acea vreme, fiind trecut in rezerva pe motiv de apartenenta (origine) sociala necorespunzatoare... dupa cate se pare parintii lui avusesera o mica pravalie in orasul Giurgiu. Prin acest act incalificabil aviatia a fost privata de unul dintre cei mai dotati si devotati oameni ai sai. Acelasi lucru meschin s-a petrecut si cu alti piloti valorosi care au participat la victoria din cel de al doilea razboi mondial.

Constantin Manolache nu a disperat insa. A inceput sa se ocupe de aviatia sportiva, instruind sute de tineri piloti care au ajuns, multi dintre ei, campioni nationali si internationali. A fost intr-un tarziu recunoscut ca pilot valoros si a fost distins cu titlul de Maestru emerit al sportului. A participat la numeroase competitii internationale, unde a obtinut premii si dinstinctii atat ca pilot cat si ca arbitru international in aviatia internationala sportiva.

Prin moartea sa aviatia a pierdut pe unul dintre cei mai valorosi piloti si instructori. Pentru mine a fost o grea lovitura. Am pierdut un frate mai mare si un apropiat prieten. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Fie-i tarana usoara...

Comandor av. ION VALEAN

Azi am primit vestea tragica despre decesul aceluia care a fost MANOLACHE, pilot de renume mondial.

Acest om a instruit generatii intregi de piloti militari si civili si lui i se datoreaza faptul ca, in conditiile putem spune nenorocite, aviatia sportiva a tarii noastre a supravietuit.

Om cu caracter generos. Cu multa dragoste fata de zbor, si fata de cei care doreau sa devina aviatori, facandu-si datoria de instructor pana la adanci batranete. Cred ca este singurul pilot din tara noastra care, zburand mereu, a ajuns la o varsta pe care multi piloti nu au atins-o. Performantele sale in arta zborului au atins cel mai inalt nivel posibil. A fost iubit deopotriva de toti zburatorii de la noi dar si de cei de peste hotare, care l-au cunoscut. Putem sa ne mandrim cu un astfel de om si aviator!

Eu personal am facut un singur zbor cu el, in anul 1951, pe aerodromul Pipera, cu un avion IAK-11. Caci in primavara anului 1951 lua fiinta prima mare unitate cu avione reactive, pe aerodromul Pipera. Aici Manolache lucra la selectionarea tinerilor piloti militari care urmau sa faca parte din cele trei regimente de aviatie de vanatoare a Diviziei „34 aviatie reactiva vanatoare”. Manolache a zburat cu aproape toti pilotii militari tineri din compunerea celor trei regimente, pentru selectionarea lor. Cu aceasta ocazie am zburat, cum am spus, si eu cu el, facand o zona de acrobatie. Dupa aterizare mi-a strans mana si mi-a spus: bravo bozgorasule!... eu la acel timp aveam abia 20 de ani impliniti! sigur ca parerea lui a contat foarte mult la promovarea mea in randul pilotilor Regimentului 12 aviatie v.toare reactiva, care atunci se forma.

Stimate dl. Marandiuc, cred ca Manolache merita elogiat mai mult ca oricine, deoarece a fost un adevarat aviator, credincios zborului si un om cu multa stima si respect pentru ceilalti aviatori.

Noi, aviatorii din Timisoara care l-am cunoscut bine, regretam disparitia lui din randurile noastre si suntem alaturi cu sufletul de amintirea lui si familia lui. Datorita varstei noastre de peste 75 de ani, si a altor cauze regretam ca nu am putut participa la inmormantarea lui, la Bucuresti, dar avem speranta ca in ultimul omagiu adus lui Manolache, suntem cuprinsi si noi, aviatorii din Timisoara.

Comandor av.r. BOZSIK SANDOR
(ortografiat inainte BOJIC ALEXANDRU)
Timisoara, 9 iulie 2004

Draga Domnule Marandiuc, imi inchipui ca ai fost socat, la aflarea tristei vesti privind disparitia prietenului nostru Titi Manolache, Dumnezeu sa-l odihneasca...

...asa isi incepe scrisoarea catre mine Jean BOBOCEL.

Mi-au scris multi. Mie. „Orizontului Aviatic”. Foarte multi oameni au simtit o imediata, acuta, tulburatoare si omeneasca trebuinta de a spune repede CUIVA, de a impartasi VESTEA. Parca speriati. Parca in speranta ca, spunand, apeland spre o fratietate de simtire, s-ar mai putea face, spera CEVA. Ce? Pentru EL, nimic. Poate pentru EI. Poate a fost un fel de a para socul.
Sperietura... caci a fost un soc si o sperietura. Poate in dorinta si trebuinta de a nu ramane singuri in fata acestei imense surprize negre pe care viata ne-a aruncat-o intr-o Vineri dimineata. Ne-a aruncat-o peste „si asa abia-abia echilibrul amaratei noastre vieti.” Caci este cert, cata vreme exista EL, Titi MANOLACHE, lucrurile erau in ordine, la locul lor, un fel de pilon singur la care ancorau multe din „dirijabilele” (zeppelinele”) existentei si increderii multora dintre cei ce alcatuiesc astazi aeronautica romaneasca - fie ei tinerii, fie varstnici. MANOLACHE a fost egal cu el insusi, egal cu aviatia, egal cu zborul, cu certitudinea si mersul inainte, ratiunea de a merge inainte si numai inainte, prin aviatie, zbor. Un fel de arbitru. De clarvazator. De sfatuitor. De „ultima instanta„ intru multe...” Un impartitor de incredere, un distribuitor de energie... la varsta sa!

Luati-o cum vreti, deci fie spunand „Mnolache a ratat foarte aproape de a fi pilot de v.toare in razboi”, fie „Manolache a avut norocul de a nu mai apuca sa participe in razboi” ceea ce cred si vreau sa spun este ca daca acest extrem inzestrat aviator ar fi „apucat” razboiul, lupta aeriana, desigur ar fi ajuns un AS, un erou poate. Pilot de v.toare, comandant al unui regiment de Messerschmitt-uri, dotat dascal de zbor si pedagog, fin psiholog si intru bine sever observator si decizionar, daca nu ar fi fost „aruncat” (da, acesta este termenul corect!) din aviatia militara,

Manolache ar fi fost unul dintre infaptuitorii de bine a acesteia, unul dintre acei ce s-ar fi straduit si reusit a-i ridica prestigiul si calitatea. N-a fost sa fie… nu este singurul „valoros” eliminat, a fost insa unul dintre CEI MAI VALOROSI sau poate CEL MAI VALOROS (cum viata avea sa arate). Valoare pe care incet si perseverent, cu talent, tenacitate, munca si putere, constanta si inovare a dovedit-o in cadrul aviatiei sportive a Romaniei. In parcursul unei indelungate vieti, pentru ca viata fizica a lui Constantin MANOLACHE nu a fost despartita de cea aviatica a sa, ele mergand si ramanand infratite pana in ultima clipa… o stim, el n-a murit in zbor dar a murit pregatind cel mai important zbor al vietii sale, cel mai important zbor jubiliar si de datorie al Aeronauticii Romane Actuale.

De asemenea, pot sa mi-l imaginez si reprezint ca pilot de linie (un timp a si fost) sau oricare domeniu al activitatii aviatice (de fapt le-a cuprins aproape pe toate!), registrul sau aviatoricesc si omenesc avand calitatile si disponibilitatile, calificarile si dinamica, necesare in toate aceste ipostaze, cum si „darul” de a „sfinti locul” si a duce lucrurile inainte spre „mai bine si mai nou”.

Voi incheia aceasta „reluare de cuvant” prin spusele D.lui ing. pilot planorist vitalie DRAGUTAN, care de asemenea in acest prilej ni s-a adresat: „S-a mai stins o stea si tare m-am intristat… Constantin Manolache este o legenda a aviatiei noastre sportive, dar practic evenimentul a trecut neobservat!… avem preocupari mai „importante”!”

Cornel Marandiuc