Bucuresti, 11.07.2004

Din nou aripa mortii a poposit in mijlocul aviatorilor.

O clipa, cateva ceasuri si falfaitul ei a disparut odata cu sufletul celui mai drag si mai bun dintre noi – aviatorul CONSTANTIN MANOLACHE. Golul lasat in urma este imens, pierderea fara de margini.

Intr-adevar cine ar putea inlocui pe Manolache in sanul familiei sale si cine s-ar putea gandi ca va fi in stare, in aceeasi masura, sa slujeasca aripile romanesti asa cum a facut-o el?

Vestea decolarii sale spre infinit, pentru a se alatura camarazilor si multora dintre fostii sai elevi aflati in Flotila din Cer, m-a surprins si m-a indurerat, Manolache inca mai putand ajuta si indruma activitatea aeronautica romana. Si asta tocmai acum cand, la cu putin peste o luna, ne pregateam sa-l sarbatorim si sa-l omagiem cu ocazia implinirii venerabilei varste de 80 de ani.

Cu durere constat ca vocabularul imi este inca prea sarac pentru a putea reda la adevarata ei valoare consternarea si durerea aviatorilor, si nu numai a lor, la aflarea tristei vesti despre trecerea in nefiinta a celui mai cunoscut si indragit aviator al timpurilor noastre. Caci noi ne simtim mici si neputinciosi in fata ispravilor celui ce a fost Constantin Manolache si nu aflam grai, nici gand, pentru maretia faptelor sale. Constantin Manolache era un stralucit exemplu de disciplina si devotament, dublat de o rara energie si un neintrecut curaj, calitatile pentru care era nu numai stimat ci si iubit.

Azi, 11 iulie 2004, la cimitirul Belu din Bucuresti, in timp ce o patrula de avioane Extra-300L survola asezamantul, cu lacrimi in ochi am privit cum trupul celui mai drag dintre camarazi era coborat... El insa n-a plecat dintre noi ci a ramas in sufletele noastre, cu indarjita hotarare de a-i urma exemplul si a nu precupeti nimic pentru gloria aripilor romanesti.

Aviatorul Constantin Manolache a cautat Cerul cu limpezimile lui stralucitoare, a iscodit tainele departarii si s-a legat de aviatie cum, candva se prindeau haiducii in lupta drapta. Inima lui mereu deschisa, curajul si avantul lui, privirile lui mereu flamande de inaltimi si azur, inca din tinerete, i-au determinat calea vietii. Acum inaltarea lui la Cer n-a fost doar o prabusire in nefiinta, ci o implinire de destin si, te asiguram camarade si invatator drag, ca nu te vom uita.

Fata de ampla expunere facuta de Clenciu in nr. 19 al revistei, este greu a mai adauga ceva, prezentarea lui Manolache fiind mai mult decat desavarsita.

Comandor av. r.
Constantin IORDACHE