CAPITOLUL
III
4.
C-dor av. CONSTANTINCIU PAVAL CONSTANTIN
(Veteran de razboi, promotia 1941)
(Biografie intocmita de autor, dupa materialele trimise cu deosebita
amabilitate
de
catre prietenul si camaradul Constanticiu P. C-tin).
Nascut
la 1 martie 1920 in comuna Ibanesti-Dorohoi, jud. Botosani, a
absolvit colegiul Gh. Codreanu-Barlad in 1 iunie 1939, dupa care
a intrat prin concurs in Scoala Ofiteri Aviatie – Bucuresti
– sectia naviganti, pe care a absolvit-o la 10 mai 1941
cu gradul de sublocotenent-aviator.
A urmat
Scoala de perfectionare a pilotajului in vara anului 1941 la Ghimbav-Brasov
si in continuare Scoala de comandanti de bord la C.I.A. (Centru
de Instructie al Aeronauticii) Pipera-Bucuresti, la terminarea
careia a fost repartizat la Flotila 2 Bomb. Tecuci, fiind incadrat
in Grupul 1 Esc.71, impreuna cu colegii sai de promotie Cioroiu
Ioan, Jecu Vasile, Maxim Nicolae si Panait Craciun Ioan.
Alaturi
de colegii sai, Constantinciu a participat in perioada sept. 1942
– martie 1943, la luptele de la Stalingrad si din cotul
Donului, bombardand aglomerari de trupe si tehnica de lupta la
Frolov, Klescaia, Ust-Hapoierschi, Sviridiv, Vsacov, Djemin, Morozovschi,
Carpovca, Azimov s.a.
In perioada
aprilie-august 1944 a bombardat aceeasi categorie de obiecte in
zonele Tighina, Pascani-Iasi, Sculeni, Baiceni s.a.
Tot in
aceasta perioada de timp, ca om asezat ce era si cu multa incredere
in viitor, s-a casatorit la 3 iunie 1944 cu farmacista Yolanda
Tanasescu, in plina valtoare a razboiului. Casatorie fericita
ce i-a purtat noroc, botezandu-si avionul cu numele Yolanda, supravietuind
razboiului si vicisitudinilor de dupa razboi, mergand impreuna
spre al 60-lea an de casatorie in deplina armonie.
Pe Frontul
de Vest a participat tot in cadrul Flotilei 2 Bomb. in perioada
aug. 1944 – aprilie 1945 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei
de nord, a Ungariei si a Cehoslovaciei de sub ocupatia hitlerista,
bombardand nodurile de cale ferata, aglomerarile de trupe si tehnica
de lupta la Filakova, Lucenec, Bansca-Bistrica, Novi-Spe, Kremnica,
Nemeske-Pravno, Handlova s.a.
Pe ambele
fronturi, Est si Vest, a executat 72 misiuni de bombardament cu
rezultate foarte bune, infruntand de nenumarate ori puternice
baraje de artilerie antiaeriana si atacuri ale vanatoarei inamice.
Pentru
faptele sale de arme a fost distins cu Ordinele:
1. – Crucea de Fier (germana) cl. II-a la 11.02.1943
2. – Virtutea Aeronautica cu spade, cl. Crucea de Aur, la
19.05.1943
3. – Prima si a doua bareta la Crucea de Aur, la 16.02.1944.
4. – Crucea de razboi (Cehoslovaca) la 05.12.1947
5. – Ordinul ”23 august 1944” la 22.10.1969.
Precum si medaliile:
1. – Eliberarea de fascism (URSS), in anul 1960.
2. – Eliberarea de sub jugul fascist (Romania), la 12.09.1964.
3. – Virtutea ostaseasca cl. I-a, la 05.05.1965.
4. – A XXX-a aniversare a zilei armatei romane, la 18.10.1974.
5. – Crucea comemorativa a celui de al doilea razboi mondial
1941-1945.
Avansari in grad:
1. – Locotenent aviator la 23.03.1944 pentru campania din
est.
2. – Capitan aviator la 23.08.1946 pentru campania din vest.
Dupa
Revolutie, avansari succesive pana la gradul de comandor aviator.
A fost
trecut in rezerva la 1 sept. 1947, cof. Decret 1828/30.08.1947.
Dupa
trecerea in rezerva, a continuat activitatea in viata civila dupa
cum urmeaza: - Farmacia din Tg. Beresti (08.09.1974-01.10.1949);
Intreprinderea 21 Instalatii (09.10.1949 – 05.07.1950; Intreprinderea
de Stat Bucegi si apoi la trustul raionului Tudor-Vladimirescu
(06.07.1950 – 01.04.1951). Concentrat la Directia Generala
a Serviciului Muncii 21.05.1951 – 03.01.1952) – IPROMET
(Institutul de Proiectari Metalurgice (21.04.1952 – 09.02.1957).
– Fabrica de Mase Plastice Bucuresti (01.03.1957 –
12.11.1958). – Combinatul de Cauciuc Jilava (16.01.1959
– 20.04.1963) – Institutele ISCH si ICIFP (22.04.1963
– 1509.1966.
Dupa
atatea peregrinari in diferite servicii, care se pare ca dovedesc
”vigilenta proletara” cu care era urmarit bietul Tinciu
pentru participarea sa la razboiul impotriva U.R.S.S., noua orientare
a politicii de partid ii da posibilitatea eroului nostru sa revina
la ”prima dragoste”, la pasiunea pentru zbor si activitatile
aferente, care i-au indreptat pasii din nou catre aviatie, asa
ca in perioada 15.09.1966 – 01.04.1970 il gasim incadrat
la Aeroportul International Baneasa, in calitatea de controlor
de trafic aerian, apoi Aeroportul
International Otopeni in aceeasi calitate (01.04.1970-01.11.1971)
si in fine la Departamentul Aviatiei Civile, in calitate de inspector
principal de specialitate in Serviciul Dirijare, controlul circulatiei
aeriana si licente” (01.11.1971-01.11.1983), cand s-a pensionat
pentru vechime in campul muncii si limita de varsta.
Pentru
frumoasa activitate in aviatia civila, a primit numeroase diplome
de onoare, precum si insigna ”Pentru merite in activitatea
de dirijare si control a circulatiei aeriene”, insotita
de diploma respectiva, semnata de Seful Departamentului Aviatiei
Civile, G-ral maior Aurel Raican, Bucuresti, la 01.08.1982., pe
care o prezentam in copie.
Moldovean linistit si cumpatat, cu inima de aur ca si sotia sa,
farmacista Yolanda Constantinciu, cultiva in continuare relatiile
de prietenie cu colegii sai veterani de razboi aviatori.
In numele
colegilor veterani de razboi aviatori doresc sa aduc si pe aceasta
cale flori de recunostinta si calduroase multumiri, distinsei
doamne farmacista Yolanda Constantinciu, pentru deosebita solicitudine
si sprijinul acordat celor in suferinta.
C-dor
av.prof.ing. Dan Stoian,
Veteran de razboi, promotia 1941.
Completez
aceasta frumoasa si bogata biografie cu traducerea articolului
publicat de dr.ing. Cristian Craciunoiu in revista franceza ”AVIONS”
nr. 107 din febr. 2002, intitulat ”Deux des Savoia”
(Doi de la Savoia), din care reproduc prima parte, cea referitoare
la sublocotenentul aviator Constantinciu P. C-tin, din Grupul
1 Bomb. ”Savoia”.
Revista
lunara ”AVIOANE” – Toata aeronautica si istoria
sa
Nr. 107, luna februarie 2002
Editata de SARL LELA PRESSE, Franta
Fortele
Aeriene Regale Romane – FARR – au fost considerate
in timpul celui de al doilea conflict mondial ca reprezentand
aviatia militara cea mai puternica din sud-estul Europei, in ciuda
faptului ca aveau handicapul dat de o dotare foarte pestrita,
un ”talmes-balmes” din mai multe tari: Franta, Marea
Britanie, Polonia, Germania, Italia, Statele Unite... Cel putin
doua unitati erau echipate cu bombardiere Savoia 79 importante
din Italia, fiind construite insa sub licenta in tara. Acest aparat
cu o aparenta ”bruta” si usor depasita avea sa fie
folosit cu eficienta pe intreaga perioada a conflictului, asa
cum marturisesc in paginile ce urmeaza doi dintre utilizatori.
Am
doua iubiri...
Constantin
Constantinciu vede lumina zilei la Cristinesti (Judetul Dorohoi),
la 1 martie 1920. Tatal sau, functionar intr-o cooperativa nu
a luptat in Primul Razboi Mondial. Dupa terminarea studiilor liceale
la Barlad, trece examenul de bacalaureat in iunie 1939 si isi
propune sa intre in aviatia militara. De ce? Conform destainuirilor
sale: ”In viata mea am avut numai doua iubiri: sotia mea
si aviatia”. Daca atractia pentru viitoarea sa sotie se
explica printr-o optiune personala, atasamentul pasional fata
de aviatie imbraca o forma mai putin ”rationala”.
Tanarul de pe atunci s-a simtit intotdeauna atras de zbor si dispus
sa faca orice ca sa devina pilot. Pentru a-si realiza visul a
trebuit sa ”lupte”: La examenul de admitere s-au prezentat
400 de candidati si numai 67 au fost retinuti, unul dintre aceia
fiind si Constantinciu dupa ce a trecut un examen eliminatoriu
deosebit de dificil.
”Am
fost deci acceptat la scoala de la Cotroceni, situata la periferia
Bucurestiului. Am primit o instruire de baza si ne-am transferat
la Otopeni pentru a zbura pe Fleet-uri. La inceputul anului 1940,
parte din instructori erau inca italieni.” Efectiv, la acea
data, Otopeniul adoptase parca un ”regim dublu”. Instructorilor
de zbor autohtoni li s-a alaturat un grup de piloti veniti din
Italia pentru a ”dinamiza” scolarizarea si a o ”moderniza”,
adaptand-o astfel noilor tehnici. ”Cateodata zburam cu italienii
si, in ciuda limbilor diferite pe care le vorbeam, nu exista nici
o problema ca sa ne intelegem: Italiana si romana sunt limbi latine
destul de asemanatoare si fiecare depunea un mic efort pentru
a comunica. In jur de 20 iunie 1940, italienii au plecat. Nu de
buna voie, se pare! Plecarea lor a fost dictata de circumstante.
Daca campania franceza fusese terminata de putin timp, aveau nevoie
de ei in Africa. Multi au murit acolo, cel putin asa a mers vestea.”
La sfarsitul
lui iunie 1940, Basarabia a fost ocupata de trupele sovietice
in mod brutal, fara a tine seama de regulile de drept international.
Scoala s-a mutat la Targu Jiu. Elevul nostru a zburat pe Potez
XXV, cateodata pe postul de observator.
La data
de 10 mai 1941, Constantinciu este promovat sublocotement, la
fel ca si colegii sai, dar specializarea ii va separa. Camaradul
sau Ion Dobran pleaca la vanatori unde va deveni un ”as”.
El va castiga un loc la scoala de la Ghimbav, langa Brasov, unde
va experimenta pe Nardi si IAR-27. In luna urmatoare, la 22 iunie
1941, ”Barbarossa” incepe si armatele romane sprijina
Wermacht-ul in invazia din sudul URSS, cu dorinta de a recuceri
teritoriile anexate ilegal de catre sovietici.
Acest
eveniment fundamental nu intrerupe insa viata ordonata a elevilor
nostri. Dupa o trecere pe la Tecuci, Constantinciu realizeaza
un stagiu PSV (pilotaj fara vizibilitate) la Popesti-Leordeni
si, cu aceasta ocazie, descopera Fw 58 ”Weihe” german.
In octombrie
1942, sublocotenentul nostru este gata pentru a se alatura unei
unitati de pe front. La acea data FARR erau angajate in a doua
campanie pe frontul estic. De aceasta data, principalele lupte
se dau in imprejurimile Stalingradului. Constantinciu este repartizat
la Escadrila 71 a celei de a 2-a flotile de bombardament. I se
alatura cand aceasta opera deja de cateva saptamani pe front.
Unitatea, condusa de comandorul Gherasim, este echipata cu Savoia
79.
Savoia
79
Este
timpul sa dam aici cateva informatii privind prezenta acestui
bombardier in randul aviatiei militare din Romania. In 1937 guvernul
regelui Carol II a comandat 24 de exemplare bimotoare SM 79 B,
o dezvoltare a SM 79, care s-a evidentiat in cateva competitii
aeriene. Dar cum guvernul roman viza o productie sub licenta,
in atelierele de la Brasov, aceste avioane sunt echipate cu motor
IAR 14 K II C 32 de 870 cp., un Gnome & Rhône, si acesta
fabricat sub licenta in Romania. Avand in vedere alte cerinte
romanesti suplimentare (printre altele o mitraliera, inainte Browning
de 13,2 mm), aparatele nu sunt livrate de catre SIAI decat la
inceputul lui 1939, cu numere de la 1 la 24. Aparatele sunt repartizate
la Flotila I Bombardament.
SM
79 B oferea performante inferioare echivalentului trimotor italian
astfel incat responsabilii romani vor cauta foarte repede sa cumpere
aceasta noua versiune, dar comanda lor pentru 8 exemplare va fi
in final raportata pe bimotoare mai puternice, proiectate JIS
79 B (Jumo Italian Savoia) si echivalente cu versiunea de baza.
Propulsate de Junkers Jumo 211 D de 1200 C.P. si numerotate de
la 49 la 56 (mai tarziu 149-156), aceste 8 bombardiere dunt livrate
de SIAI in 1941. Sunt urmate in acelasi an de 36 JRS 79 B (Jumo
Romanesc Savoia) produse sub licenta de uzinele IAR cu numerele
101-136, primele 10 fiind numerotate la inceput de la 1 –
10.
In 1942,
o noua varianta, mai puternica, va fi conceputa: Savoia JRS 79
BI echipata cu doua motoare Jumo 211 F de 1400 cp. Acest aparat
a fost construit in 36 exemplare (de la numarul 201 la 236) si
va intra in actiune de abia la inceputul lui 1943, de data aceasta
cu performante superioare trimotorului in dotarea Regiei Aeronautice.
Aparatele Savoia au fost puternic angajate in prima campanie de
pe frontul de est (Odessa), in 1941. Rechemate in Romania la sfarsitul
anului, sunt reparate si bineinteles ca vor lua parte la cea de
a doua campanie pe frontul oriental.
Stalingrad
si urmarile
Constantinciu:
”La escadrila 71 am zburat aproape intotdeauna cu acelasi
echipaj. Comandantul de unitate era persoana care desemna din
oficiu pe membrii echipajului. Atunci cand nu doream sa zburam
cu unul sau cu altul, superiorul nostru avea la dispozitie o rezerva
pe care se putea baza. Am zburat foarte repede peste sectorul
Stalingrad. DCA sovietica era dusmanul nostru mortal. Nu prea
am intalnit vanatori dusmani; si nu erau foarte periculosi. La
inaltimi faceam fata unor temperaturi de –36 grade. Echipamentul
de incalzire era deficitar, asa ca am apelat la blanurile si caciulile
de iarna ale stramosilor nostri.
Escadrila
noastra avea 12 avioane. Am pierdut trei in aceasta perioada.
Unul dintre comandantii de bord era sublocotementul Maxim, din
promotia mea. A fost luat prizonier si a avut sansa sa revina
supa razboi, ceea ce nu a fost cazul pentru altii... Avioanele
noastre aveau camuflajul lor obisnuit. Nu au fost revopsite in
alb sau in orice alta culoare. In tot acel timp nu am avut nici
o permisie. Era imposibil sa ai permisie atata timp cat situatia
era critica.”
Constantinciu
isi aduce aminte despre diferenta intre disciplina germana si
”nevoia de randament” a rusilor: ”Dupa fiecare
bombardament in sectorul Stalingrad, nemtii ne cereau sa indicam
cu precizie locurile bombardate si patratul de pe harta. Luftwaffe
delega aparate de recunoastere (de multe ori erau Fw 189) pentru
a face fotografii si pentru a confirma ceea ce raportam. In 1944/1945,
cand am avut misiuni de bombardament pentru sovietici acestia
se multumeau cu verificarea la intoarcere a faptului ca nu mai
exista bombele la bord. Niciodata nu au realizat nici cea mai
mica verificare pe teren...”
In timpul
iernii 1942/1943, unitatea va fi nevoita sa se retraga in fata
inaintarii Armatei Rosii. La caderea Kesse-ului de la Stalingrad,
Constantinciu si camarazii sai se afla la Rostov pentru a se regrupa.
Unitatea se va retrage de mai multe ori si dupa o trecere prin
Mariupol, Melitopol (unde ramane pentru cateva luni) si Tecuci,
a 2-a flotila bombardament este amplasata la Þandarei. Pe
toata aceasta perioada aparatele Savoia, care dupa aparenta pareau
depasite, au deservit in mod foarte corect. ”Era un bombardier
fiabil si usor de pilotat. Plutea un pic la decolare, dar in aer,
chiar daca era considerat de unii o tinta frumoasa pentru un vanator,
era usor de manevrat. Fiind construit din metal si lemn putea
fi usor reparat si foarte rar putea fi distrus integral. Ca sa
dau un exemplu: am plecat intr-o misiune la 30 mai 1944, pentru
a bombarda linii de cale ferata. Eram cinci aparate si trei au
cazut victime ale vanatorlor sovietici. Unul a putut ateriza la
Barlad, altul la Tecuci, cu un om mort la bord, iar al treilea
a aterizat in Basarabia, pe burta, pilot fiind Mircea Dobrescu.
Eram unul dintre cei trei comandanti de bord si pot sa certific
ca, in ciuda acestor grele incercari, nici unul din aparate nu
a fost scos din uz. Toate trei au fost reparate intr-un timp foarte
scurt.”
5.
– Cpt.av. IONESCU T. ALEXANDRU
(Veteran de razboi, promotia 1941)
Despre
simpaticul ”Platfuss”, caci asa era poreclit de toti
colegii de scoala militara datorita unei usoare deformari a labei
piciorului, am putine, dar frumoase amintiri...
Dupa
terminarea Scolii de perfetionare a pilotajului Ghimbav-Brasov,
a urmat Scoala de comandanti de bord de la C.I.A. Pipera-Bucuresti
(1941-1942), dupa absolvirea careia a fost repartizat la Flotila
3 Bomb. Craiova. In perioada 15.10.1942-31.12.1943 a executat
numeroase misiuni la inamic in calitate de comandant de bord,
in cadrul Esc.2 Recunoastere Indepartata, dotata pe atunci cu
bimotoare Dornier-17.
Pentru
misiunile efectuate a fost distins cu Ordinul Virtutea Aeronautica
cu spade si panglica de Virtute Militara, cl. V-a.
Dupa
23 august 1944 Grupul 5 Bomb. din care faceam parte, a stationat
pe aerodromul Craiova timp de o saptamana, pentru refacere. Acolo
l-am reintalnit pe prietenul si camaradul de promotie lt.av. Ionescu
T. Alex., care era seful serviciului armament. In aceasta calitate
mi-a oferit un pistol Mauser 7,65 mm provenit din captura depozitelor
germane, pistol de o precizie incomparabil mai buna decat pistoalele
Beretta de 9 mm, cu care fusesem dotati la avansarea noastra in
gradul de sublocotenent.
A fost
un gest prietenesc ce mi-a facut o deosebita placere...
Plecand pe frontul de Vest cu unitatea mea, nu la-m mai intalnit
decat in concediu de Craciun 1945 la Craiova, unde mama si sora
mea erau refugiate cu P.S. (Partea sedentara) a Reg. 13 Dorobanti-Iasi.
Tatal meu vitreg, maiorul Raducanescu Nicolae, comandant de batalion
pe front in sectorul Orhei (Basarabia), a fost luat prizonier
de rusi dupa armistitiul de la 23 aug.1944, deci cand devenisem
”aliati” si deportat in lagarul de prizonieri Oranki-Manastarca...
Perfidie ruseasca!...
Dupa
scoaterea noastra abuziva din armata, i-am pierdut urma, dar am
aflat ulterior ca ar fi decedat si a fost inmormantat la Craiova,
prin anii 1980-1982.
Cum decesul
sau a survenit inainte de Revolutie, nu a apucat sa mai fie avansat
onorific in grade superioare, asa cum s-a procedat in mod partial
reparatoriu cu cei ”deblocati” in perioada stalinista.
Am spus
”partial reparatoriu”, deoarece conform gandirii comuniste
care mai dainuie si astazi, nu primim drepturile materiale conform
gradului ce il avem a ora actuala, ca fosti ofiteri de cariera.
6.–
C.dor av. JECU R. VASILE
(Veteran de razboi, promotia 1941)
Am
in fata emotionanta sa scrisoare, datata 10 ian. 2003, scrisoare
greu lizibila, cu litere si cuvinte intregi contorsionate, a unui
camarad ce a suferit o comotie cerebrala cu sechele ce se intrevad
din scrisul chinuit, un om care sufera mult, dar care, invingand
printr-un extraordinar efort de vointa aceasta deficienta, incearca
sa raspunda la solicitatea mea, facuta in necunostunta de starea
sanatatii lui.
Ma
bucur ca mi-a raspuns, i-am multumit printr-o scrisoare pentru
efortul depus si ii multumesc din nou pe aceasta cale!... In continuare
reproduc ”ad literam” mai intai scrisoarea si apoi
biografia sa.
Draga
Dan,
Cu deosebit respect, multumire si admiratie pentru tine si familia
ta, aduc secvente biografice si unele consemnari pentru un moment
de aducere aminte.
In primul
rand imi cer scuze pentru hieroglifele mele: am avut o comotie
cerebrala si acum sufar consecintele rebele. Mai mult sa deduci
idea scrisului meu! Redau pentru tine, in delectarea (?) urmaririi
randurilor mele, scrise cu lacrimi si durere!
La intrarea
in Scoala Militara, proba de 1500 m. am parcurs-o descult, spre
delectarea copiilor de la tribuna care-n cor strigau ”hai
descutu”, iar la prima masa de pranz din scoala nu am putut
manca! (Jecu nu explica motivul, probabil din cauza emotiei...).
Toate
au trecut! La trecerea in rezerva, neavand pensie, am trait din
vanzarea cizmelor, a hainelor si cel mai regretabil, a centurii
cu diagonala... M-am redresat, dupa un an cu fasole si cartofi,
cand dupa repetate rapoarte am primit o carte postala cu tricolor,
cu aprobarea trecerii in rezerva cu pensia de locotenent-colonel...
Sa nu
crezi ca incadrarea in munca a fost usoara: toate usile imi erau
deschise doar in prima zi; a doua zi, ”va anuntam noi!”
Si totusi
un evreu m-a chemat la IRTA-Tecuci ca inregistrator de foi de
parcurs. Intr-o zi intra in Autobaza o ”Volga”, s-a
interesat de mine, ca dupa 3-4 zile, un telefon de la Regionala
de Partid Galati, da ordin Sefului de Autobaza sa-mi dea drumul,
fiind numit director la C.E.C. raionul Tecuci... Presimteam ca
nu voi rezista pe aceasta functie, nefiind membru de partid...
Dupa doi ani de directorat, am fost inlocuit de un membru de partid
iar dupa cateva luni inlocuit si din functia de inspector C.E.C.
M-am inapoiat la IRTA, ca mai tarziu sa fiu solicitat de Rezervatia
de Stat U.M. 310 Barcea-Tecuci, de unde volens-nolens am fost
in fine pensionat, pensie civila, ca dupa o perioada de timp sa
mi se faca pensie militara... Azi sunt pensionar, veteran de razboi.
Vreau
sa-ti marturisesc confidential, ca obrajii mei sunt scaldati in
lacrimi si greu mai vad ce iti scriu, dar nici ca-mi opresc scrisul,
punand ”motoarele in plin”. Doresc sa-ti redau titlul
unei publicatii din ”Viata Noua” – Galati: ”Miercurea
aviatorului”: ”Un gentil om din Promotia Eroilor”
– de vorba cu Dl. Colonel (r) Jecu Vasile, veteran de razboi
– Tecuci.”
Mai sunt
in viata si momente de bucurii si relaxari...
Poate ma repet, dar scuza-mi scrisul! Ochii, mainile, sunt fortate
sa astearna pe hartie pentru tine, lupta mea cu viata si cu celelalte
situatii ce se citesc printre randurile mele, precum si din lupta
pentru o bucata de paine...
Doresc
sa-ti transmit multumirile mele pentru scoaterea din amorteala,
sa-ti transmit admiratia mea pentru tine, C.dor av. Dan Stoian.
Cele cuvenite sotiei tale.
De Anul
Nou, la multi ani cu sanatate si noroc!
Imbratisari colegiale, V. Jecu
10.01.2003 – Tecuci.
Am reprodus
scrisoarea plina de suferinta a lui Villy Jecu, pentru a reliefa
legatura sufleteasca dintre supravietuitorii promotiei 1941, ale
carei radacini m-au determinat sa initiez si sa continui serialul
”Eroica Promotie 1941”, fara nici un castig material,
dar cu imensa multumire morala!...
Si acum
biografia C.dorului av. (V.R.) JECU R. VASILE, asa cum mi-a trimis-o.
SECVENTE
DIN BIOGRAFIE
Subsemnatul
C.dor av. (r) JECU VASILE, veteran de razboi, redau mai jos etape
din biografia mea zbuciumata:
M-am
nascut in anul 1917, ziua 1 luna august, in comuna CIOCANESTI,
jud. Ialomita. Clasele primare le-am facut in comuna natala, apoi
liceul 8 clase la Colegiul National Sf. Sava – Bucuresti.
In anul 1939 am intrat in Scoala Militara de Ofiteri Aviatie,
sectia naviganti.
Am zburat
in dubla si simpla comanda: Fleet, Potez-25, I.A.R.-27, Nardi
FN-305 si I.A.R.-39.
In perioada
razboiului aug. 1942 – mai 1945 am fost incadrat comandant
de bord pe avionul Savoia-79, executand in cadrul escadrilelor
71 si 82 misiuni de lupta in Est si Vest. Dupa 9 mai 1945 am fost
comandantul Esc. 71 cu avioane IAR-27, avioane ulterior predate.
La primirea
in Flotila 2 Bombardament, am fost numit comandantul Grupului
1 elevi piloti din campul muncii, promotia 1950. Dupa terminarea
scolarizarii promotiei 1950, am primit incadrarea de sef birou
mobilizare, apoi incadrat la Sectia de invatamant C.I.Av. Tecuci
(Centrul de Instructie al Aviatiei), urmand in anul 1958 a fi
numit comandant loctiitor Spate si de la 22 august am fost trecut
in rezerva ca necorespunzator, ramanand definitiv la Tecuci, desi
mutasera C.I.Av. la Zilistea-Buzau.
Pentru
activitatea pe front am fost decorat cu:
1. Virtutea Aeronautica cu spade, cl. Crucea de Aur cu doua barete.
2. Virtutea Aeronautica cu spade, cl. Cavaler.
3. Coroana Romaniei cl. V-a, cu spade si panglica de Virtute Militara.
4. Steaua Romaniei cl. V-a, cu spade si panglica de Virtute Militara.
5. Steaua Republicii Socialiste Romania.
6. O decoratie cehoslovaca, precum si alte medalii straine.
7. Crucea Comemorativa a celui de a doilea razboi mondial 1941-1945,
Precum si diploma de Cetatean de Onoare al municipiului Tecuci,
pentru fapte de arme savarsite pe campul de lupta in cel de al
doilea razboi mondial.
Va multumesc
pentru atentia acordata.
C.dor
av. (r) Jecu R. Vasile, veteran de raboi
Tecuci, 15 ian. 2003
7.
C.dor av. MAXIM E. NICOLAE SIXTUS
(Veteran de razboi, promotia 1941)
Cu
prilejul unei placute intalniri la Muzeul National Militar –
Bucuresti, din 14 dec. 2002, consacrata incununarii activitatii
ARPIA (Asociatia Romana pentru Propaganda si Istoria Aviatiei)
pe anul ce se incheia, precum si a lansarii cartii ”MIC
SUPLIMENT AERONAUTIC”, scrisa de veteranii de razboi comandorii
Vladimir Stangaciu, Maxim E. Nicolae Sixtus si Zaharcu Eftimie
(cei subliniati erau decedati la data lansarii cartii), am primit
de la bunul meu prieten si camarad de promotie, Sixtus Nicolae
Maxim, interesanta sa biografie, pe care o propun atentiei dvs.,
infatisata ”ad literam”. Dar inainte de aceasta va
rog sa-mi permiteti a repoduce cateva randuri din scrisoarea sa
adresata mie:
Draga
Dane,
Brasov, 14 aug. 2003
Am primit
cu multa bucurie randurile tale, care mi-au facut o deosebita
placere... Ne pare nespus de rau de pierderea lui Ciachir, veste
care a cazut ca un traznet – era cel mai viguros dintre
noi si te rog, Dane, da un telefon de condoleante sotiei sale,
din partea noastra.
Eu am fost prins cu fel de fel de probleme... (pe care le detaliaza)
(...) Tot timpul ma gandesc sa inceput sa scriu cartea mea despre
razboi plus prizonierat, pe care am intitulat-o in gand ”NOAPTEA
INVIERII”, dar din motive absolut nejustificate, o tot aman.
Ar putea sa-mi fie rusine!...
Iti pun alaturi o fotografie a echipajului meu, facuta la plecarea
pe front; poate o folosesti tu sau Marandiuc, in articolele ce
le veti publica.
Mai multe deocamdata nu am, dar va trimitem toate gandurile noastre
bune, sentimentele noastre de dragoste si prietenie.
Meia si Sixtus
La aceasta
i-am raspuns printre altele, sa lase deoparte nehotararea, sa
se apuce de scris, urandu-i succes in elaborarea cartii ce o are
in gand, fiind sigur ca va fi foarte interesanta, cu caracter
inedit mai ales la capitolul ”prizonierat”, ce l-a
suportat cu demnitate si barbatie, mai mult de sase ani...
Si acum urmeaza prezentarea biografiei sale, scrisa de el insusi,
deci cu atat mai completa si mai apropiata de adevar.
MAXIM
E. NICOLAE SIXTUS
Date biografice:
Nascut
in 14 septembrie 1919 in comuna Ighiu, jud. Alba.
Tatal Emil, notar comunal.
Mama Constanta, diriginta oficiiului PTTR.
Un frate Emil si doua surori: Zita si Zoe.
1930-38 – Liceul Militar Mihai Viteazul Tg. Mures.
1938-39
– Scoala ofiteri rezerva Geniu, Bucuresti, sef promotie.
1939-41 – Scoala Ofiteri Aviatie Bucuresti, sectia naviganti.
10 mai 1941 inaltat la gradul de sublocotenent aviator.
1941 Scoala perfectionare pilotaj Ghimbav-Brasov.
1942 Scoala observatori si comandanti de bord Bucuresti –
Pipera
28 septembrie
1942 in cadrul Flotilei 2 Bombardament Tecuci plecat pe frontul
de est, aerodrom Tacinscaia.
3 octombrie
1942 – 28 noiembrie 1942 executat 33 misiuni de bombardament
la Stalingrad si Cotul Donului.
3 victorii
aeriene, toate misiunile reusite. Se evidenteaza bombardarea depozitului
(rezervoare uriase) combustibili din Stalingrad, de trupe terestre
si mecanizate si a coloanei de camioane Skoda capturate de sovietici
de la romani la Don.
La
28 noiembrie 1942, in lupta aeriana este ranit (13 rani deschise
si 2 lovituri de schije), avionul incendiat, pilot: adj. sef Hedesiu
Ioan, avionul incendiat, trei ocupatii ai avionului decedati,
se salveaza cu parasuta prin care a trecut un obuz si cca 2/5
erau sfartecate, cazand pe teritoriul inamic. Este capturat si
transportat in conditii de neimaginat, fara nici un tratament
medical, ajungand de la 68 kg la 40 kg in lagarul de la Oranki,
in 12 ianuarie 1943, dezbracat de uniforma de aviator si imbracat
in zdrente luate de la decedatii sovietici. Acolo s-a muncit ca
animalele de tractiune, la camp sau alte activitati in lagar.
Pentru atitudinea sa (apreciat, ca si marea majoritate, cu exceptia
celor ce si-au tradat parintii si Patria, ca bandit fascist) a
facut 72 de zile de carcera. Ultima rana i s-a inchis dupa 10
lumi de zile. A participat la toate grevele facute de prizonieri,
la una din acestea fiind aruncat asupra lui un caine lup care
i-a sfasiat pulpa de la picior. A facut parte din grupul celor
70 care au facut greva foamei. A luat cuvantul impotriva comisarilor
sovietici, toti evrei fugiti din Romania, care, sub amenintare
ne propuneau sa trecem de partea sovieticilor, cand tara noastra
era in razboi cu ei. Cum s-ar fi chemat aceasta? Tradare! Si pentru
faptul ca le-a spus ca e Tradare, a fost sanctionat cu zece zile
de carcera, pentru ”propaganda fascita”.
Asa s-a
scris istoria si se mai scrie inca!...
Printre momentele deosebite din lagarul 70-74 Oranki, se poate
mentiona (pe langa multe altele), atitudinea pe care a luat-o
cu ocazia vizitei in toamna anului 1947 a unui general, adjunctul
ministrului de razboi. El a fost acela care a prezentat generalului
toata situatia tragica din lagar, tragedie care se parea ca nu
are sfarsit – caci mii de ofiteri si soldati erau inca prizonieri
la asa pretinsii ”aliati”, dar, dupa prezentarea facuta,
toti ofiterii au fost scutiti de orice fel de munca si au intrat
in drepturi apropiate de cele internationale prevazute pentru
prizonierii de razboi, cu promisiune ca intr-o jumatate de an
vom fi acasa. A fost ceva mai mult, pana la 10 mai 1948, dar majoritatea
au fost repatriti. Ca unii au fost aruncati in inchisori, ca au
ajuns la ”Canal” sau n-au mai ajuns nici unde, asta
e alt capitol, care din motive ptriotic-comuniste inca nu a fost
scris. Dar adevarul nu poate fi ascuns decat temporar, lucru stiut
si de cei ce-l ascund.
In lagar,
a invatat limba engleza si italiana, sa cante la chitara si a
scris o carte, initial pe coaje de mesteacan, apoi rescrisa frumos
pe hartie de bunul lui prieten, ofiterul de artilerie ION BOGDAN,
care a avut curajul de a fugi din lagar. Cartea nu a putut fi
adusa, caci nimeni nu a avut voie sa aduca nimic scris, dar, i-a
scapat rezumatul intr-un tub cu pasta de dinti, si, cine stie,
poate o va rescrie.
In tara,
fara a i se corecta situatia, a fost amenintat pentru ca nu a
trecut de partea sovieticilor si a fost trecut inrezerva la 1
iulie 1948. Indepartandu-se de binevoitorii care ii urmareau fiecare
pas, a ajuns in Timisoara, unde a avut curajul, dupa zece ani
de la terminarea liceului, sa candideze la agronomie, unde, din
”greseala” a reusit al doilea din 2000 de candidati.
In facultate, stiind ca a fost ofiter, multi profesori ii mai
scadeau cate un punct, dar majoritatea au fost corecti. Din anul
trei, a fost ales si angajat de minister sa inceapa studiile pedologice
in Romania. In anul 1952 a obtinut diploma de inginer, iar dupa
un an a fost numit Seful Cercetarii solului in partea de vest
a tarii. In 1958 a fost transferat in Brasov pentru a infiinta
un laborator de agrochimie, la care s-a adaogat si pedologia,
numarul acestora fiind de 7 in toata tara, in anul 1964, in centrul
tarii a fost organizatorul celui de al VIII-lea Congres International
de Stiinta Solului la care au participat 1134 specialisti din
lume si 63 de state.
In anul
1967 a fost declarat cercetator stiintific principal.
Este mambru fondator al Societatii Nationale de Stiinta Solului
si membru al Societatii Internationale de Stiinta Solului.
In
anul 1972 si-a prezentat teza de doctorat, cu calificativul maxim,
fiind interesant de mentionat cuvantul unor membri ai comisiei
de doctorat: Azi, este ziua celor pentru de zece: in ziua de zece
a zecea, la ora zece, s-a prezentat un doctorat de nota zece,
iar alt membri al comisiei a spus: azi, e ziua celor trei maxime:
doctorandul Maxim a prezentat o lucrare cu un continut maxim,
la un nivel maxim. In anul 1969 a fost delegat in Cehoslovacia
la Conferinta privind problema microelementelor din soluri.
In anul
1982 a fost pensionat cu gradul de doctor inspector principal.
Despre el au fost scrise articole in revista ”Aripi
Romanesti” si alte publicatii din timpul razboiului pentru
fapte de arme. Pentru activitatea de pe front a fost distins cu
ordinul Virtutea Aeronautica cu spade, clasa Crucea de Aur, confiscata
de comunisti de la parintii lui, in timpul prizonieratului. In
anul 1997, 30 aprilie, regele Mihai I a fost primit de oficialitatile
Brasovului la Cercul Militar. Printre cei invitati s-a aflat si
comandorul aviator pensionar care a stat de vorba cu Maiestatea
sa si i-a spus cam ce s-a spus aici. Pentru ca nu mai avea originalul
brevetului de decorare, Maiestatea sa i-a semnat copia decretului
de decorare, cu nr. 1432. Este aici. Ca aviator, indragostit si
demn de aripile pe care le-a servit cu abnegatie, dupa pensionare
a revenit in cercul zburatorilor, in prezent fiind presedintele
Asociatiei Aviatorilor Brasoveni straduindu-se sa ridice asociatia
la un nivel cultural cat mai inalt, demn de membrii care ii fac
cinste.
Tot ca
pensionar, este expert specialist al Tribunalului in probleme
de evaluare a solurilor, fiind autorul unei metodologii de evaluare
a lor. Ca specialist, a publicat numeroase articole stiintifice
si a fost citat de numerosi specialisti in lucrarile lor. O lucrare
de valoare, ”Stiinta – forta de productie” il
citeaza ca pe unul din conducatorii de frunte ai scolii pedologice
romanesti, sub indrumarea lui trecand un numar insemnat de ingineri
ce s-au specializat in pedologie.
In acest
an, cu materialul furnizat in faza primara de catre Generalul
aviator Vladimir Stangaciu si cpt. Comandorul Eufimie Zaharcu
(decedat) dar si cu material personal, a publicat cartea: ”Mic
supliment istoric aeronautic”. Cititorii atat de specialitate
cat si de literatura urmeaza a o evalua.
Daca
firul vietii ii va permite, inca doreste sa mai scrie.
14
decembrie 2002. Bucuresti – ARPIA.
C-dor av. (V.R.) Maxim E. Nicolae Sixtus
