Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Vineri, 23 aprilie 2004

Stirile TVA aici

  • Semaforizarea pasajului din Micalaca asteapta inca unda verde de la bucuresteni

Semaforizarea in zona pasajului Micalaca intarziata din cauza BucurestiuluiCele 48 de semnale luminoase vor "cuceri" cartierul
Finalizarea lucrarii - gandite de Primarie si executate de Regia de drumuri - cea vizand montarea a 48 de semafoare si semnale luminoase in pasajul din Micalaca devenit functional anul trecut - va mai dura un timp. 
Desi executivul Primariei a cerut imperativ societatii, in urma cu o luna, sa se puna rapid in miscare si sa puna punct lucrarii pe data de 15 aprilie, evenimentul nu a avut loc, toti factorii locali fiind tinuti de maini de firma bucuresteana la care s-a dat comanda pentru livrarea semnalelor luminoase, societate care nu si-a onorat in termen obligatiile. 
O parte din materialele comandate celor din Capitala, care urmau sa transforme pasajul din cartier in cea mai bine semnalizata intersectie din tot judetul, au ajuns la destinatie, dar aradenii s-au vazut nevoiti, dupa cum sustinea viceprimarul Emanoil Voicu, sa comande si alte materiale pentru ca proiectul sa corespunda cu realitatea, iar sistemul sa devina functional. 
Stalpii pe care vor urca cele 48 de semafoare si semnale luminoase (semafoare pentru masini, pietoni, cu doua si trei culon etc.) si racordurile pentru montatul semaforizarii in intersectie si pentru traseul vechi de pe strada Titulescu sunt pregatite deja in asteptarea interventiei finale. 

Adriana Barbu - Agenda zilei

  • Alpha Bank - un deceniu in Romania

Alpha Bank la ceas aniversar - Virtual Arad News (c)2004Prima banca romaneasca licentiata de BNR avand ca actionari doua institutii financiar-bancare straine puternice - Grupul elen Alpha Bank si BER - si, in acelasi timp prima banca privata care a deschis sucursale si in alte orase decat Capitala, intr-un cuvant Alpha Bank a marcat ieri implinirea unui deceniu de cand opereaza in Romania. In Arad banca este prezenta din 1995. 
"Am ales atunci acest oras pentru ca am crezut in potentialul sau, pentru ca am identificat aici o cultura a afacerilor bazata pe seriozitate, harnicie si indemanare, elemente caracteristice ardelenilor" a spus Radu Gratian Ghetea, prim-vicepresedinte al bancii. 
O data cu schimbarea vechiului sau nume (Banca Bucuresti), Alpha Bank a luat o decizie majora - dezvoltarea pe langa activitatea in sectorul corporate (mari companii) si a operatiunilor cu populatia si intreprinderile mici si mijlocii. 
Din 2001 a fost si prima banca care a lansat creditele ipotecare in Romania acum detinand cel mai complex pachet de credite imobiliare de pe piata.
Aniversarea de ieri a fost si o ocazie pentru reprezentantii grupului sa prezinte modul in care poate sa sprijine afacerile din judet prin acordarea de credite, finantari in leasing, asigurarea bunurilor si nu in ultimul rand consultanta in afaceri.

D. Sava - Adevarul

  • Amortizoare pentru trenuri

Trenurile prin Micalaca vor circula silentiosRegionala Cai Ferate Timisoara a inceput lucrarile pentru schimbarea liniilor de cale ferata ce traverseaza cartierul Micalaca in zona 300, de la Podul Rosu si pana la gara Arad. 
Noul sistem, bazat de sine din cauciuc natural, va amortiza zgomotul cu peste 30%, nemaifiind nevoie de instalarea panourilor fonoabsorbante. Investitia se ridica la cifra de 70 miliarde lei si va fi gata in trei saptamani.
Locuitorii cartierului Micalaca zona 300 vor putea dormi linistiti. 
In maxim trei saptamani, trenurile care trec pe ruta Timisoara-Arad si retur nu vor mai fi auzite. Regionala de cai ferate va monta sistemele moderne de prindere a sinelor, care vor inlocui inesteticele panouri fonoabsorbante de care s-a vorbit atata vreme.
Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" S.A. a elaborat programele de reparatii capitale pentru anul 2004  pentru infrastructura feroviara publica, in care a fost inclus si podul de pe linia Timisoara-Arad peste Raul Mures. 
Inca de la construirea sa, "Podul rosu", asa cum il stiu aradenii, a fost prevazut cu panouri fonoabsorbante, care ar fi trebuit montate inclusiv prin cartierul Micalaca, pe unde trece linia ferata inainte de a ajunge in Gara Arad.
Lucrurile nu au decurs asa cum a fost prevazut, lipsa banilor fiind un motiv des invocat de guvernanti pentru a motiva nefinalizarea lucrarii.
Directorul regionalei CFR Timisoara, de care apartine si Aradul, Mihai Spiridon, ne-a declarat insa ca Guvernul a alocat aproximativ 70 de miliarde de lei care vor fi folositi pentru confortul locuitorilor din Micalaca.
Podul, inclusiv sinele de tren vor intra intr-un proces de modernizare totala. 
Sistemul de prindere a traverselor va asigura o atenuare a zgomotului cu peste 30 %, astfel incat nu va mai fi nevoie de panouri fonoabsorbante.
"Este un procedeu modern, englezesc, care va fi foarte eficient. Se renunta la acele panouri, care nici nu ar fi fost estetice pentru oras", ne-a declarat Mihai Spiridon.
Directorul regionalei spune ca lucrarile au fost incepute in urma cu cateva zile, urmand ca in maxim trei saptamani sa fie finalizate. 
"Circulatia tenurilor va fi deviata prin Glogovat, ruta urmand a fi inchisa pe perioada lucrarilor", a mai completat acesta.

Mihaela Iancu - Observator

  • Japonezii salveaza agricultura aradeana

Agricultorii aradeni pot beneficia de experienta japonezaDe mai bine de o saptamana, doi experti guvernamentali japonezi se afla la Arad pentru a acorda asistenta la doua societati agricole. 
Este vorba despre S.A. Padureni din Chisineu-Cris si Agroprofit din Pecica
In urma vizitelor efectuate la cele doua unitati, Kiyomi Oyama si Yukio Abe au tinut sa faca unele recomandari pentru o eficientizarea mult mai buna a acestora.
Astfel, tinand cont de faptul ca S.A. Padureni din Chisineu-Cris nu are putere pentru achizitionarea ingraaamintelor si a pesticidelor, acest lucru fiind cauzat de neplata contravalorii in momentul cumpararii, este necesara reducerea preturilor alocate input-urilor agricole. 
"Ar trebui ca pe viitor sa se ia in considerare infiintarea unor Uniuni a asociatiilor agricole la nivel judetean, reprezentanti si contrapondere in negocierile avute. Toate eforturile trebuie canalizate pentru o mai buna negociere a preturilor", sunt de parere expertii japonezi.
Tn ceea ce priveste societatea Agroprofit din Pecica, problema o reprezinta imprumuturile luate de la banci. 
Acestea sunt relativ dificile, fapt cauzat de dobanzile inalte practicate la credite. 
Solutia vine tot de la cei doi experti. "Ca si contramasura la aceasta problema, cu ajutorul Centrului Judetean de Consultanta Agricola, va recomandam sa studiati piata bancara in vederea obtinerii de credite cu dobanda acceptabila".
Kiyomi Oyama si Yukio Abe vor parasi Aradul maine.

Razvan Balaban - Ziarul Transilvania

  • Jigau castiga un milion de lei pentru fiecare kilogram ridicat

Adrian Jigau s-a intors de la Kiev cu trei medaliiHalterofilul roman a castigat trei medalii la Kiev
Romanul Adrian Jigau a cucerit, miercuri seara, trei medalii - aur, argint si bronz -, la Campionatele Europene de la Kiev. 
Ajuns la varsta de 34 de ani, subinspectorul de politie din Arad are un palmares impresionant: 24 de medalii mondiale si europene.
"Piticul urias", cum a fost numit Jigau (1,61 m), a incercat sa se menajeze inainte de Jocurile Olimpice. 
Evitand o slabire fortata, el a concurat la Kiev la categoria 62 kg, desi de obicei facea 56 kg. 
"Am facut categoria aceasta pentru ca asa mi-au recomandat antrenorii. La Olimpiada, care ramane principalul meu obiectiv, voi reveni la 56 de kilograme", a declarat Jigau. 
La Kiev, Adrian s-a impus la la stilul aruncat cu o performanta de 165 kg. Aceeasi greutate a reusit-o si bulgarul Sevdalin Anghelov, dar a ratat aurul fiind mai greu cu 35 de grame decat romanul. 
Jigau a mai obtinut doua medalii, una de argint (la total, cu 297,5 kg) si una de bronz (la smuls, cu 132,5 kg). 
"Puteam sa ridic si mai mult, dar, ca de obicei, am fost un repezit. La stilul aruncat, m-am grabit la a doua incercare. Mi-am dat seama ca am ratat abia cand coboram scarile", a adaugat Jigau.
Dupa primele zile de concurs, echipa Romaniei, condusa de Nicu Vlad, are in palmares o medalie de aur, 3 de argint si una de bronz. 
"Am obtinut rezultate deosebite la aceasta editie a Europenelor. De altfel, ne-am depasit deja obiectivul, care era de una-doua medalii. Avem obligatii mari in ceea ce priveste Olimpiada", a mentionat Nicu Vlad.
Premii cumulate
Adrian Jigau va primi pentru performantele sale 200 de milioane de lei de la Agentia Nationala pentru Sport, dupa cum urmeaza: 100 de milioane de lei pentru medalia de aur, 60 de milioane de lei pentru argint si 40 de milioane de lei pentru bronz. 
In plus, halterofilul din Arad va fi premiat si de CS Dinamo, club la care este legitimat, cu 100 de milioane de lei, adica jumatate din recompensa acordata de ANS. 
Asadar, Adrian va incasa cel putin 300 de milioane de lei, adica aproximativ un milion de lei pentru fiecare kilogram ridicat la Kiev (total: 297,5 kg).

Marius Chican - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]