Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Miercuri, 22 septembrie 2004

Stirile TVA aici

  • Vizita diplomatica la Arad

Ambasadorul si consulul Germaniei s-au intalnit cu oficialitatile aradeneAmbasadorul Republicii Federale Germania in Romania a fost in vizita la Arad! 
Excelenta sa  a fost primita de presedintele Consiliului judetean si de primarul municipiului. 
Wielfried Gruber s-a intors in Romania de la o intrunire a ambasadorilor din Europa ce a avut loc in Germania.  
El a vrut sa cunoasca noua conducere a municipiului si judetului Arad si sa se intalneasca cu Asociatia economica germano-romana. 
Cu aceasta ocazie a aflat despre investitiile germane in zona, despre invatamantul preuniversitar aradean in limba germana, posibilitatile de afaceri, despre aspectele culturale, sportive si stiintifice care implica o colaborare romano-germana. 
Diplomatul a fost insotit de noul consul al Germaniei la Timisoara.

Izabela Vekas - Televiziunea Arad

  • Captura record de tigari la Vama Varsand

TIR-ul polonez a fost controlat in Vama VarsandPeste 350.000 de pachete cu tigari au fost descoperite, in noaptea de luni spre marti, la Vama Varsand, in remorca unui TIR condus de un cetatean polonez, aceasta fiind cea mai mare captura de tigari facuta in acest an la frontiera de vest a tarii. 
Captura a fost facuta de echipa unica de control a vamesilor si politistilor de frontiera, in momentul in care soferul polonez s-a prezentat la iesirea din tara, declarand ca transporta cartofi. 
Stanislaw R., de 34 de ani, ar fi incercat sa-l mituiasca pe vames in momentul cand i s-a cerut sa deschida remorca, insa autoritatile au refuzat sa precizeze suma de bani oferita. 
"In momentul in care i s-au oferit bani, vamesul a devenit si mai suspicios si a trecut la verificarea remorcii, unde in spatele cutiilor cu cartofi a descoperit 500 de cutii cu tigari, in total peste 350.000 de pachete", a declarat purtatorul de cuvant al Directiei Regionale Vamale Arad, Adrian Nastase. 
"Este cea mai mare captura facuta de la inceputul anului la frontiera de vest a tarii si depaseste ca valoare 14 miliarde de lei", a mai precizat Nastase. 
Vamesii au mai descoperit ca sigiliul era intact si presupun ca acesta a fost aplicat "in mod eronat sau chiar cu intentie pentru a lasa posibilitatea deschiderii remorcii fara deteriorarea lui"
Stanislaw R. a fost amendat de Autoritatea Vamala cu suma de 50 de milioane de lei. Procurorii PNA din Arad au inceput o ancheta, pentru ca de la inceputul anului in vamile aradene au mai fost descoperite cel putin zece transporturi importante de tigari care aveau ca destinatie piata neagra din Occident. 
Valoarea capturilor facute in aceste cazuri depaseste 50 de miliarde de lei. 

G.T. - Ziua de Vest

  • Prefectul nu vede ilegalitati in contractul cu Parktronic

Prefectul Dan Ungureanu considera ca actele semnate cu Parktronicul sunt legaleDezbaterea pe tema sistematizarii circulatei din centrul orasului si cea privind masurile de organizare a parcarilor, subiect propus pentru dezbatere in Comitetul Operativ Consultativ, a fost amanata din simplul motiv ca Primaria nu si-a trimis la discutii nici un reprezentant. 
In fapt, absenta primarului sau a vreunui angajat care sa reprezinte institutia a reprezentat un motiv numai bun pentru cateva impunsaturi "in contumacie", din partea prefectului, care nu s-au vrut insa a fi foarte directe.
Cert este ca una dintre cele mai dificile probleme ale orasului, cea legata de circulatia rutiera infernala de pe centru, si nu numai, nu a mai intrat in atentia autoritatilor locale, desi - la sedinta - s-au aflat si reprezentantii de varf ai Politiei, iar Dan Ungureanu s-a aratat nemultumit ca este nevoie de un sfert de ora pentru a ajunge de la Podgoria la Teatru si de alte cateva minute bune pentru a gasi un loc de parcare. 
Cu toate acestea, prefectul ne-a declarat ca nu este in masura sa propuna un nou sistem de parcare pentra Arad, cu toate ca cel de acum este falimentar in toate sensurile posibile si este mai multe decat cert ca subiectul a fost introdus pe ordinea de zi a sedintei si pentru a se atinge
chestiunea Parktronic. 
Ba mai mult, Ungureanu a afirmat ca este in masura sa se pronunte doar asupra legalitatii actelor administrative, lucru pe care l-a facut acum o saptamana in chestiunea contractului cu Parktronicul. 
In iulie, Primaria i-a solicitat prefectului sa analizeze acest contract si actele aditionate ale sale din punct de vedere al legalitatii, iar Gheorghe Falca s-a aratat nemultumit de faptul ca raspunsul reprezentantului Guvernului in teritoriu nu a venit in termenul legal. 
Prefectul ne-a declarat ieri ca "materialul remis de Primarie a fost extrem de delicat. Unele dintre actele aditionale nu le-am vazut pana acum. 
Cred insa ca, in aceste cazuri, ordinea legislativa a fost respectata. Problema este in ce masura partile din contract au avut vointa reala de a gasi solutii aici".
 
Cu alte cuvinte, prefectul considera ca actele semnate de fostul executiv cu Parktronicul sunt legale, chiar daca acestea nu vin neaparat in sprijinul Aradului. 
In aceste conditii, Primaria va trebui sa se lupte de una singura cu firma care administreaza parcarile, pentru eliminarea ei din oras. 
Ca de final, numai ieri mai multi straini au ramas nedumeriti cand au vrut sa afle strada de unde isi pot cumpara tichete pentru parcare.

Adriana Barbu - Agenda zilei

  • "Ludoteca" – educatie si veselie. Copiii au un nou loc de recreatie si instruire

"Ludoteca" de la Biblioteca Judeteana atrage multi copiiMicutii aradeni au un loc in care isi pot petrece timpul liber, dupa orele de gradinita sau scoala. De mai bine de o saptamana in cadrul Sectiei de Copii a Bibliotecii Judetene "A.D. Xenopol" s-a infiintat "Ludoteca". Astfel parintii pot sta linistiti fiindca copiilor sunt pe maini bune si nici nu sunt nevoiti sa plateasca pentru acest lucru.
Totul a durat un an de zile
Pentru ca "Ludoteca" sa-si poata deschide portile a fost nevoie de multa munca si eforturi. Totul a durat mai bine de un an de zile. "Termenul provine de la ludic, care inseamna joc, joaca. Mi-a placut foarte mult ideea asa ca in momentul in care am ajuns inapoi la Arad am discutat cu directorul bibliotecii despre acest proiect. Din pacate, institutia nu dispunea de fondurile necesare, asa ca am stat si m-am gandit ce este de facut. Am apelat la cateva fundatii si institutii si am fost ajutati de RCE Speranta Copiilor si Debora, de Consiliul Judetean, Corpul Gardienilor Publici si de firma Matrix Computers", povesteste Mihaela Blaga, initiatoarea proiectului.
Veselie si educatie
"Ludoteca" este deschisa deocamdata intre orele 15 – 17 in zilele de luni, miercuri si joi si se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 14 ani. Intr-o serie intra cam 10 – 12 copii, acestia pot invata, isi pot face temele, se pot familiariza cu computerul, pot citi, se pot juca "noi le atragem prima data atentia prin tot felul de jocuri distractive. Apoi treptat le sugeram ca aici pot sa-si faca temele. Le punem la dispozitie toate cartile necesare. Este foarte bine pentru ei fiindca vor fi in compania altor copii de varste apropiate si vor fi supravegheati si indrumati de adulti. In ziua in care am deschis Ludoteca am avut 12 copii. Atat micutii cat si parintii lor au ramas impersionati" afirma Mihaela Blaga. 
Pe viitor conducerea institutiei spera sa poata prelungi programul. In prezent s-au obtinut promisiuni de sponsorizare din strainatate in vederea dotarii "Ludotecii" cu cat mai multe carti si jucarii.

Diana Rotar - Observator

  • Moneasa "traieste" doar doua luni pe an

Primaria din Moneasa asteapta fonduri Phare pentru statiune - Virtual Arad News (c)2004Cu o capacitate turistica de peste 1000 de locuri, Moneasa este una dintre cele mai cunoscute statiuni de odihna si tratament din vestul tarii. 
"Perla Muntilor Apuseni", cum a fost denumita datorita apelor termominerale cunoscute de pe vremea romanilor, Moneasa este o zona cu multiple posibilitati de petrecere a timpului liber. 
An de an, statiunea a gazduit festivaluri care au adunat sute de turisti, veniti din toate colturile tarii.
Cu toate acestea, proprietarii si administratorii de pensiuni si hoteluri sunt de parere ca statiunea "traieste" doar doua luni pe an, mai precis in perioadele: 25 iulie-10 septembrie, 28 decembrie-3 ianuarie. 
"Turistii aduc venituri importante doar in aceste luni ale anului. Comparativ cu anul 2002, s-au inregistrat mai putini turisti, iar veniturile au scazut. Preturile sunt destul de ridicate si lumea nu are bani. Strainii nu vin din cauza drumurilor deteriorate si a lipsei de publicitate. Statiunea este deficitara si la capitolul agrement. Partia de schi e prea scurta si nu e amenajata corespunzator. De asemenea, s-ar putea face investitii in cateva piste de bowling, investitii care, cu siguranta, ar aduce profit", este de parere domnul Mircea Onet, administrator al cabanei Vatra haiducilor.
Luna trecuta, primaria comunei Moneasa a intocmit un proiect de finantare, prin programul Phare, pentru cresterea potentialului turistic al zonei. 
Banii vor fi folositi pentru realizarea unui drum intre Moneasa si Vascau. 
De asemenea, pestera Moneasa va fi reintrodusa in circuitul turistic international. 
Revigorarea turismului romanesc se face incet… dar sigur.

Leila Butiu - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]