Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Sambata, 6 noiembrie 2004

Stirile TVA aici

  • De ieri, Pecica are, oficial, Zona Industriala

Ieri s-a inaugurat noul parc industrial din orasul PecicaIeri a fost implinit unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale administratiei pecicane. 
Este vorba despre Zona Industriala Pecica care se va intinde pe peste 18 hectare si va cuprinde o serie de fabrici, precum si servicii pentru firmele mici si mijlocii.

La ora 12:00 a fost agitatie mare pe drumul Turnului. 
Organizatorii faceau ultimele pregatiri pentru ca punerea pietrei de temelie a zonei industriale sa decurga fara probleme. 
Viitoarea zona industriala este situata intr-o pozitie strategica (la 3 kilometri de frontiera cu Ungaria si la 12 de Arad). 
In viitorul foarte apropiat acesta urmeaza sa cuprinda un incubator de afaceri si centru de marketing, un centru de formare profesionala, un centru comercial, un terminal TIR, cladiri multifunctionale si, bineinteles, fabrici si uzine. 
Proiectul este rezultatul colaborarii dintre autoritatile locale pecicane, Consiliul Judetean, Prefectura, Universitatea "Aurel Vlaicu", Camera de Comert a judetului si firma IdeaPro.
La 12:30, ora inceperii festivitatii, s-au adunat circa 100 de persoane pe portiunea delimitata aflata imediat langa sosea. 
Au fost prezenti zeci de oameni de afaceri care au venit in judetul nostru pentru a lua parte la evenimentele organizate cu ocazia intalnirii "Made in Italy" si care sunt dispusi sa cumpere terenuri in viitorul amplasament. 
Printre oficialitatile prezente au fost primarul Iustin Cionca, viceprimarul Petru Antal, subprefectul Florin Remetean, vicepresedintele CJ, Gavril Buza, rectorul UAV, Lizica Mihut, Francesco de Filippo, unul dintre promotorii proiectului si Constantin Igas, consilier judetean din Pecica. 
Printre invitati s-au mai numarat si consilieri judeteni, locali si reprezentantii presei. 
Acestia au depus, simbolic, o cutie de metal care continea date despre proiect si cartile de vizita ale celor prezenti.
Un detaliu interesant a fost faptul ca discursurile s-au rostit in trei limbi: romana, italiana si sarba. 
Dupa ce festivitatile s-au incheiat, cei prezenti au inchinat un pahar de sampanie in cinstea noului amplasament. 
Lucrarile propriu-zise vor fi demarate in primavara anului viitor, in urmatoarea perioada urmand sa se incheie contracte cu cei care doresc sa investeasca aici.
Pana in prezent, doi dintre oamenii de afaceri straini care si-au manifestat dorinta de a lucra in aceasta zona au semnat precontracte cu proprietarii terenului.

Pavel Sinka - Observator

  • Un nou concurs pentru directori in scoli din judetul Arad

Inspectoratul Scolar Judetean va organiza concurs pentru posturile de directoriIn perioada 10 - 12 noiembrie 2004, Inspectoratul Scolar Judetean Arad organizeaza un nou concurs pentru ocuparea posturilor de director si director adjunct in unitatile de invatamant pre-universitar in care pe aceste functii se afla momentan directori cu delegatie.
Tinand cont de reorganizarea retelei scolare care urmeaza a fi realizata, ca urmare a modificarilor aduse Legii invatamantului, au fost scoase la concurs doar posturile din unitatile de invatamant cu peste 200 de elevi.
Conform metodologiei de organizare si desfasurare a concursului, dupa etapa depunerii dosarelor de concurs, care are ca termen limita data de 1 noiembrie 2004, urmeaza sa se afiseze graficul de desfasurare a concursului, sa fie constituite comisiile de elaborare a subiectelor precum si cele pentru concurs, respectiv pentru solutionarea contestatiilor.
La fel ca in luna aprilie a acestui an, fiecare candidat va trage la sorti subiectele aflate pe dischete, dupa care vor trebui sa dea raspunsurile pe calculator, verificandu-se in felul acesta si modul de stapanire a utilizarii tehnicii informatizate. 
Continutul subiectelor va viza cunoasterea legislatiei scolare, a principiilor managementului scolar modern, a curriculumului si a unei limbi straine. Pentru aceasta etapa au fost scoase la concurs un total de 73 posturi de directori, din care: 11 in licee si grupuri scolare, 32 in scoli cu clasele I-VIII, 4 in cluburi ale coplilor 22 in gradinite, 3 in scoli pentru copii cu nevoi speciale si 1 in invatamantul postliceal.

Prof. Vasile Man - Buletinul de Arad

  • "Doneaza sange pentru viata"

La Arad si studentii au devenit donatori de sangeCaravana "Doneaza sange pentru viata" a ajuns si la Arad.
Campania, initiata de Ministerul Sanatatii in caborare cu Institutul de Sanatate Publica Bucuresti isi propune sensibilizarea populatiei in ceea ce priveste importanta donarii de sange.
"Este un gest nobil care poate salva vieti", precizeaza conf. univ. dr. Dorin Lazar, directorul DSP Arad.
Platoul din fata Palatului Administrativ gazduieste, timp de doua zile, un punct mobil de promovare a campaniei, aradenii putand primi de la specialistii in domeniu informatii cu privire la importanta si necesitatea donarii de sange.
Anual, la Arad se doneaza aproximativ patru mii de litri de sange, cantitate ce se dovedeste a fi insuficenta fata de necesarul spitalelor aradene.
La nivel global, Romania se afla pe ultimele locuri in ceea ce priveste donarea de sange, inregistrandu-se doar 17 donari la 1000 de locuitori.
Niciodata nu putem sti cand vom avea nevoie noi, prietenii sau chiar familiile noastre de o transfuzie fara de care ne-am putea pierde viata.
Nu trebuie sa fim nepasatori la suferinta altora pentru ca niciodata nu stii ce iti aduce ziua de maine.
Donatorii beneficiaza de un bon de masa de 300.000 lei, reducere de 50% la transportul in comun pentru doua luni si o serie de analize gratuite.
Pot dona sage persoanele care au intre 18 si 62 de ani si peste 50 de kilograme.

Madiana Popescu - Adevarul

  • Minoritatea sarba isi conserva, cu sfintenie, credinta ortodoxa

Biserica sarbeasca - cea mai veche cladire a Aradului - Virtual Arad News (c)2004Minoritatea sarba din Arad si-a pastrat, pe parcursul trecerii anilor, spiritualitatea.Religia ortodoxa este la mare cinste, iar lacasurile de cult sunt adevarate pagini de istorie, in care se reflecta viata, traditiile si obiceiurile celor care le frecventeaza.Oameni de cultura au contribuit, in timp, la pastrarea si transmiterea credintei, stafeta fiind preluata de contemporani in religie si spiritualitate.
Mandria comunitatii, Biserica ortodoxa sarba
Biserica ortodoxa sarba, cu hramul Sfintii Petru si Pavel, a fost construita intre anii 1698-1702, in vechea zona a Aradului denumita orasul sarbesc, fiind si cea mai veche cladire a Aradului.
In anul 1790 a fost restaurata, dandu-i-se infatisarea in stil baroc.
Aici sunt colectionate o scrie de carti si documente legate de prezenta sarbeasca in zona Aradului, steaguri ale breslasilor aradeni si ale granicerilor mureseni de la fosta granita pe Mures intre Imperiul Habsburgic si Imperiul Otoman.
Turnul bisericii, construit din placi de bronz, este realizat in stil rococo.
In varful turnului se afla o cruce care a fost fixata pe un glob.
Parintele Plavsici Ognean spera in realizarea unei legaturi trainice intre biserici
Comunitatea sarba din centrul Aradului are, incepand din data de 1 septembrie, un preot nou.
Nascut in anul 1963, Plavsici Ognean face parte dintr-o familie cu adanci radacini in tagma preoteasca.
Tatal sau a fost, la randul lui, preot in localitalea Cenad, dar la origini se trage din orasul Nadlac.
"Imi pare bine ca am aceste origini. Cand am fost pus sa aleg intre Arad si Timisoara am ales cu bucurie Aradul".
Parintele a terminat scoala generala in localitatea Cenad, liceul de filologie- istorie la Timisoara, iar facultatea de teologie, intre anii 1981-1986, la Belgrad. Preot a devenit in anul imediat urmator, 1987.
La parohia ortodoxa din Sanicolaul Mare a slujit vreme de 18 ani. De sase ani este protopop de Arad, in acest fel facandu-se treptat, trecerea spre comunitatea sarba din judet.
Parintele Plavsici este casatorit cu Iasminca si are doua fiice, Branca si Danca.
"Am fost numit preot la parohia ortodoxa sarba din Arad, de catre preasfintitul episcopul nostru de Timisoara, Luchian. Este foarte multa treaba de facut aici", spune protopopul.
Biserica ortodoxa sarba trebuie restaurata
Sfintia sa si-a propus, in perioada urmatoare, sa restaureze biserica ortodoxa sarba.
"Lucrarile au inceput din interiorul lacasului si trebuie sa se termine. Am primit suma de 200 de milioane de la municipalitate si dorim sa multumim pe aceasta cale. Daca lucrurile merg cum trebuie, de Pasti, anul viitor, lucrarile vor fi terminate.
Problema banilor care mai trebuie? O rezolvam noi cumva, din fonduri proprii."

Plavsici Ognean spune ca isi doreste foarte mult sa ajute ca cea mai frumoasa manastire din protopopiat, manastirea Bezdin, sa renasca spiritual si material, astfel incat viata ei sa fie mai activa.
"Imi doresc sa cunosc oamenii, situatia de aici, si sa propovaduiesc in biserica buna infelegere, asa incat toti credindosii si traiasca in buna pace si credinta, ca intre frati", spune parintele.
Acesta se declara multumit de numarul celor care participa, in fiecare duminica, la slujba: aproximativ 70 de persoane.
Sfintia sa isi doreste, de asemenea, sa faca legatura intre sarbii din Arad si cei din Arad Gai, astfel incat intre cele doua biserici sa se construiasca o relatie cat mai buna relatie care, pana acum, nu a prea existat.
Se lucreaza la restaurarea picturilor de la biserica sarbeasca Centrul Cultural, un proiect care va vedea curand lumina zilei
In cadrul Bisericii, ortodoxe sarbesti, pe care acum o pastoreste, parintele doreste sa formeze un cerc de cultura si traditie, la care sa ia parte tineri din cadrul minoritatii.
Cercul isi va deschide portile incepand de saptamana viitoare, cu studierea dansurilor traditionale sarbesti si infiintarea unui ansamblu folcloric.
"Am primit sugestii si pentru infiintarea unei, clase speciale de studiere a limbii sarbe, pentru copiii care au placerea de a dori sa invete sa citeasca si sa scrie. Intentionez sa ma ocup si de infiintarea unui cor sarbesc, iar proiectele, in aceasta atmosfera de elan si credinta, nu pot spune ca lipsesc".
Manastirea Bezdin, monument religios
Manastirea Bezdin este una dintre putinele manastiri ortodoxe sarbesti din Romania care inca se mai pastreaza.
Ea dateaza din anul 1539, avand hramul "Adormirea Maicii Domnului".
Este situata la 36 km de Arad, fiind accesibila de pe soseaua Arad - Periam, inainte de intrarea in satul Munar.
Conacul manastirii este format din 18 camere - la parter si 19 - la etaj, situate in aripa de sud (frontala) si o parte din aripa de est.
In aceasta din urma se afla capela, sufrageria, antreul si bucataria cu inca trei incaperi.
Aripa de nord are numai parter (12 incaperi).
Capela a fost construita in anul 1775 si este destinata sarbatorii "Schimbarea la fata".
In curtea manastirii se afla biserica. Construita in stil bizantin, in forma de trefla, cu trei abside, ea este asemanatoare bisericilor sarbesti ridicate in secolul al XVI-lea, in Austro-Ungaria.
In acest loc se oficiaza Sfanta Liturghie in fiecare zi de sarbatoare (inclusiv duminica), de la ora 10.
In restul zilelor, slujbele se tin intr-o capela improvizata la parterul cladirii.
Bezdinul este acum o manastire de maici. Singura calugarita de aici este si stareta.
Maica Anghclina sta in aceasta manastire din 1993.
De-a lungul timpului, Manastirea Bezdin a jucat un rol important in istoria poporului sarb, dar si a Transilvaniei si Banatului.
Insemnatatea lacasului este data si de un patrimoniu destul de bogat. Cea mai importanta piesa care a trecut prin aceasta manastire este Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni.
Este foarte pretioasa, de provenienta de pe Muntele Athos; icoana a. fost adusa de catre Teodosie Veselinovici, in 1740, alaturi de o evanghelie ferecata in argint, vase din aur si argint, obiecte de cult si carti bisericesti.
Din pacate, icoana Maicii Domnului a "zabovit" la Manastirea Bezdin doar pana in 1919.
Arhiva manastirii dateaza din anul 1740. Cel mai important document esle acela prin care Maria Tereza inapoiaza pamantul manastirii, pamant care a fost pierdut in urma rascoalei sarbilor din 1735.
Dupa 1960, Manastirea Bezdin a fost declarata monument istoric si de arhitectura.

Mihaela Iancu - Observator Plus

  • O mana de oameni incearca sa promoveze turismul in Lunca Muresului

Manastirea Bezdin a fost declarata monument istoric - Virtual Arad News (c)2004Promovarea turismului in Parcul Natural "Lunca Muresului" nu este catusi de departe una usoara.
Concluzia organizatorilor (Directia Silvica Arad si Agentia de Comunicare Onin), chiar daca nedeclarata, are in vedere lipsa, momentan, de infrastructura, de publicitate externa si de cate si mai cate, intr-o zona de "vis" a Aradului care, se prevede, va atrage turistii straini - cei mai avizati, de altfel
O mana de oameni inimosi
Prezentarea de ieri a parcului a fost dedicata, in primul rand, agentilor de turism (cam o mana de oameni), cat si posibililor viitori parteneri ai Directiei Silvice Arad (cu ajutorul carora se vor putea crea primele pachete turistice). ,
"Elaborarea planului de concepere a bazei de date precum si organizarea datelor stranse de pe teren vor fi primii pasi necesari pentru intocmirea unui plan strategic de incurajare a turismului in zona (...) Turismul a fost una din cele de mai succes industrii de dupa razboi. 
In 1950 erau numai 25 de milioane de sosiri de turisti internationali in intreaga lume, iar in prezent numarul lor este de 650 de milioane"
- ne informau organizatorii.
Frumuseti provinciate
Inedit la acest parc este faptul ca aici se poate practica turismul ecologic, pachetul de servicii fiind de sase ore. Momentan. Pentru ca, o data cu dezvoltarea utilitatilor, a serviciilor, turistii pot sa ramana peste noapte, sa manance bucate traditionale si cate si mai cate. Atractiile sunt diverse: de la nuferii albi si galbeni, pe un brat mort al Muressului, in zona Bezdin, unde se afla si padurea cu acelasi nume un ecosistem cvasi-virgin; plimbari de circa jumatate de ora cu. barca (o plimbare cu barca va poate oferi mai mult decat v-ati fi inchipuit: prigorii viu colorate si lastuni ca niste gigantice albine, bancuri de nisip; senzatia este ca te afli in jungla ecuatoriala, printre crocodili si pesti pirania); apoi, se ajunge la observatorul Prundul Mare, unde veti avea ocazia sa observati cu usurinta mamiferele mari care traiesc in aceste locuri. 
In timpul iernii, observatorul se poate incalzi. 
Timpul ideal de observare este la asfintitul soarelui, iar perioada de asteptare este de doua ore, in tot acest timp, se poate servi o gustare si se pot afla amanunte despre modul de viata al speciilor etc.
Dotari si restrictii
Cooraonatorul proiectului "Protejarea si dezvoltarea luncii raului Mures", ing. Ovidiu Parv, afirma ca, de la anul, parcul va putea oferi suficiente conditii pentru ca practicarea turismului ecologic sa se desfasoare in cele mai bune conditii.
Deja s-a inceput cu turnarea de covor asfaltic pe anumite trasee care sunt incadrate in strategia de dezvoltare a acestui proiect si o buna parte din aparatura a fost achizitionata.
Evident ca un turist trebuie sa respecte anumite reguli fara de care accesul in zona ii este interzis.
Bunaoara, circulatia vehiculelor cu motor este permisa numai pe drumurile forestiere pana in dreptul indicatoarelor sau barierele care limiteaza accesul; este interzisa abandonarea deseurilor de orice fel; aprinderea focului este permisa doar in locuri special amenajate; taierea, ruperea sau scoaterea din radacini a arborilor este interzisa si, foarte interesant, radioul, casetofonul sau alte instrumente care provoaca deranjarea linistii naturii este interzisa.

Agenda zilei


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]