|
  Situata pe malul drept al Muresului,
in roditoarea Campie de Vest, la 38 km vest de Arad, localitatea
Semlac prezinta imaginea unui sat in care bunastarea este
la ea acasa.
Conform primelor datari istorice,
orasul a fost proprietatea regelui ungar Andrei al II-lea,
care l-a donat diocezei Romano-catolice de la Csanad.
In 1320 Semlacul apartinea
regelui ungar Carol Robert I de Anjou, care l-a facut cadou
unuia dintre soldatii sai, contele Ion Zemleky.
Nu se stie daca numele de Semlac vine de la numele contelui
Zemleky sau este invers.
Cand fata contelui Zemleky s-a maritat cu fiul contelui Joksy
din Nadlac, semlacul a devenit proprietatea acestuia din urma.
Dupa moartea lui Joksy, localitatea devine proprieteatea regelui
Wladislaw I.
La randul sau acesta il face cadou lui Ioan de Hunedoara pe
care si el il da mamei sale.
Ea a donat 3/4 din suprafata localnicilor Semlac-ului iar
restul l-a transformat in proprietate privata.
Prima mentionare despre stabilirea
romanilor in aceasta localitate dateaza din secolul al XI-lea.
In secolul al 15-lea sosesc sarbii care construiesc si prima
biserica Greco-catolica.
Intre anii 1564-1697 semlacul
a facut parte din imperiul Otoman si a devenit o asezare fortificata.
Ruinele care amintesc de fortificatii au fost vizibile pana
recent si se aflau in apropierea biserici ortodexe romane
care a fost transformata intr-o moschee in acea perioada.
Intre anii 1841-1848 contele
Gustav Hadik a fost proprietarul Semlacului.
Incepand cu revolutia din 1848 si dupa aceea, 3/4 din Semlac
a fost returnat localnicilor si 1/4 a trecut in proprietatea
coroanei ungare.
Colonizare Semlac-ului cu
germani a avut loc prin migrarea acestora in cadrul terioriilor
ungare. Stramosii lor au venit in ungaria di acea vreme dupa
razboiul impotriva turcilor si au fost chemati de catre noi
proprietari de pamanturi sa se stabileasca pe marile lor proprietati.
Aceasta reprezinta diferenta fata de colonizarea din Banat.
Germanii din Semlac ai ultimilor ani au propria lor istorie
care nu are nimic in comun cu cea a svabilor din Banat.
Semlacanii nu se considera svabi si Banatul este pentru ei
tinutul situat de partea cealalta a raului Mures. Doar dupa
unirea cu Romania (1919) si intamplarile din anii 1930, germanii
din Semlac si svabii din Banat au devenit legati de un destin
comun.
Semlac-ul a fost intotdeauna
locul in care un mare numar de nationalitati au trait si traiesc
impreuna.
Germani de religie Luterana
au construit propria lor scoala in 1822 care a functionat
pana in 1948. In 1829 congregatia a primit primul pastor dar
abia in 1845 a fost construita biserica care exista si astazi.
Reformatii la inceput au fost alaturi de luterani. In 1838
acestia s-au construit propria scoala in care pana in 1885
s-a desfasurat si serviciul religios. Scoala a functionat
pana in 1948. Ca urmare a credintei lor Evanghelice, germanii
din Semlac s-au apropiat cultural mai mult de ungaria decat
spre banat, asta pana la sfarsitul primului Razboi Mondial.
Doar in 1923 congregatia Luterana s-a alaturat Sinodului Saxonilor
din Transilvania.
Comunitatea germanilor din
Semlac a fost intotdeauna cea mai mare dupa cea a romanilor.
O statistica din 1848 arata ca in acea perioada in Semlac
locuiau 2630 Romani, 1883 germani si 987 de membrii al altor
nationalitatati (Unguri, Slovaci, Sarbi, Evrei, Tigani).
In 1890 numarul germanilor a fost de 2419 din totalul de 6321
de locuitori. Spre sfarsitul secolului 19 a scazut numarul
acestora in urma emigrarii in America sau in Serbia si Bulgaria.
In urma celor 2 razboaie mondiale si a regimului comunist
numarul lor a scazut si mai mult asfel ca in 1977 au mai ramas
doar 1067 iar in 1994 mai erau in Semlac doar 200 de germani.
Germanii care s-au asezat
in Semlac au fost fermieri si marea majoritate a lor au ramas
cu acceasi ocupatie pana la exproprierea din 1945.
  Activitatea
culturala s-a desfarut pana in 1941 in jurului bisericilor.
In 1931 este fondat corul evanghelic barbatesc "Brudertreu".
In viata politica, germanii
din Semlac totdeauna au jucat un rol minor deoarece erau dar
a doua comunitate dupa cea romana. Dintre toti primarii localitatii,
doar Friedrich Schilling in secolul 19 si Georg Wagner in
anii 1970 au facut parte din comunitatea germana.
Inceputul unei dezvoltari
economice a localitatii a fost oprit de cel de al doilea razboi
mondial. Dupa exproprierea din 1945, germanii din semlac au
devenit muncitori zilieri la fermele statului care detineau
acum si fostele lor terenuri. Cei tineri au ales alte ocupatii
iar altii au plecat sa studieze la licele din orasele apropiate.
Dupa ce a fost construita calea ferata care leaga localitatea
Semlac de Arad multi semlacani au facut si fac naveta la arad
unde isi au locurile de munca.
Incepand cu anii 1970 valul
de emigrari al etnicior germani care a atins punctul culminant
in periada 1990 a cuprins si Semlacul. Cei cativa germani
ramasi in Semlac au creat o ramura locala a Forumului Democrat
al Germanilor. Sub conducerea pastorului Walter Sinn ei au
incercat sa mentina traditiile. Cea de a 175-a aniversare
a Germanilor din Semlac a fost celebrata in 1994 printr-un
mare festival.
Din 1980 reuniri ale fostilor
semlacani au loc in Germania. La 22 May 1983 Asociatia Heimatortsgemeinschaft,
HOG a fost fondata. Aceasta avand ca scop principal pastrarea
si strangerea legaturilor dintre semlacanii de peste tot si
descendentii acestora.
Pe vatra veche a satului la
locul numit Bisericuta, a existat o biserica de gradele "lipita
si varuita" si avea hramul "Sfantul Nicolae".
In anul 1771 a fost inlocuita cu actuala biserica din piatra
ce poarta hramul "Sfantul Ioan Gura de Aur". Initial
de proportii mai mici, in anul 1896 a fost prelungita in partea
de apus, clopotnita si turnul.
La locul denumit Hada ne putem
aminti de rascoala antihabsburgica a granicerilor romani si
sarbi din Valea Muresului, din 1703
In preajma anului revolutionar
1848, la Semlac au avut loc lupte insemnate antifeudale impotriva
mosierului Hadik care luase pamantul iobagilor.
In fata consiliului popular
(nr. 656) in mai 1848 s-au adunat taranii pentru a-si sustine
drepturile in fata comisiilor comitaneze.
Ei au reocupat pamanturile
rapite si au alungat notarul aflat in slujba domeniului.
In 1903, 1904 si 1906 Semlacul
este locul de desfasurare a unor greve de seceris.
Alaturi de portul popular
romanesc, in aceasta comuna se remarca si costumul specific
al populatiei germane.
In componenta acestuia intra
rochia plisata, de obicei alba sau in alte nuante, sustinuta
de poalele apretate.
La costumul barbatesc domina
negrul si albul, la care se adauga, ca element caracteristic
palaria inflorita.
|
