Satul Nadab a fost odinioara centru al unui cnezat romanesc.

In apropierea satului se poate poposi pe locul denumit Somos unde a existat pana in 1824 localitatea cu acelasi nume.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea aici este mentionata existenta unei biserici de lemn cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". La 1 iunie 1772 este inregistrat raportul Adunarii generale a comitatului Arad catre Consiliul locotenential regesc, in care se mentiona cererea comunitatii bisericesti a localitatii Nadab catre imparateasa Maria Terezia pentru obtinerea aprobarii construirii unei noi biserici, intrucat cea veche de lemn se afla in stare avansata de ruina. Aprobarea au obtinut-o abia la 27 octombrie 1774 cand se construieste o noua biserica de piatra. Iconostasul acestei biserici a fost realizat in 1790 de cunoscutul pictor aradean Stefan Tenetchi. Dupa demolarea bisericii vechi si construirea in 1892 a actualului locas de cult, iconostasul a fost mutat in biserica noua.

Pentru a-si putea comasa uriasul sau domeniu, arhiducele Iosif de Habsburg ii stramuta cu forta pe iobagii romani pe actuala vatra a satului. In anul 1843 taranii din Nadab s-au ridicat impotriva impilarii sociale si nationale.

La nord-est de sat, langa albia Crisului Alb pot fi zarite parti din terasamentul cetatii care a constituit, probabil, centru voievodatului romanesc de aici.

Cetatea a fost definitiv distrusa cu ocazia amenajarii albiei Crisului Alb pe la 1850.

Cronicarul Rogerius in cunoscuta sa lucrare "Carmen Miserabile", infatiseaza eroica incercare a populatiei locale, condusa de voievodul Gerot sa apere aceste meleaguri, in 1241, de atacul tatarilor.