Dupa satele Donceni si Buhani patrundem in comuna Dezna, asezata pe valea cu acelasi nume. Suntem deja in zona montana unde Muntii Codrului impaduriti in cea mai mare parte, lasa o mica portiune joasa ca loc de asezare pentru oameni.

In comuna se gaseste o tabara de elevi care gazduieste in fiecare vara sute de copii veniti din toate colturile tarii. Tabara si internatul scolii sunt instalate intr-un castel construit in stil neoclasic din prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Cel mai important monument istoric al Deznei este cetatea situata pe dealul Ozoiu (390 m) unde se poate ajunge pe o serpentina. Potrivit unei legende Ladislau Nagy de Peretseny (1817) afirma ca denumirea cetatii deriva din nurnele regelui dac Decebal. Dominand regiunea si drumul de acces spre inima Muntilor Codru-Moma, cetatea ridicata in centrul unui cnezat romanesc, dateaza din secolul al XIII-lea.
Importanta cea mai mare o are in sec. XVI-XVII, prin 1552 facand parte din sistemul de aparare a vestului Transilvaniei, mai ales dupa caderea Ineului in mana turcilor (1566).
De aceea se trece la amplificarea cu noi intariri, printre care si bastionul din partea de nord-est, cand cetatea poarta oarecum amprenta arhitecturii Renasterii cu elemente similare cetatii Soimos.
Probabil tot atunci s-au adaugat in unele sectoare mai vulnerabile noi randuri de ziduri paralele, din piatra de stanca, completate apoi cu piatra de rau si caramida cu mortar foarte rezistent, folosindu-se varul de Agris.
Pierduta in 1574 si recucerita de ardeleni in 1596, cetatea Deznei se gaseste intre 1599 si 1601 in posesia lui Gaspar Kornis, adept al lui Mihai Viteazul, care a usurat trecerea domnitorului prin aceasta zona in drum spre Praga.
Intre 1601 si 1658 cunoaste mai multi stapanitori, fiind donata in 1619 de catre principele Gavril Bethlen lui Marcu-Cercel Voda. Cucerita in 1658 din nou de catre turci, odata cu Ineul, cetatea Deznei dispare ca fortificatia in deceniile urmatoare.
O legenda ne spune ca turcii ar fi adunat in cetate un mare numar de fete, destinate haremului unui sef militar.
Neputand scapa, una din fete, pentru a evita trista soarta ce le astepta, a reusit sa se furiseze pana la depozitul de pulbere, caruia i-a dat foc.
Cercetarile recente nu exclud un sambure de adevar al acestei legende, intrucat anumite semne fac verosimila distrugerea cetatii prin explozie. Pana in prezent s-au pastrat trei ziduri mai importante din sectorul bastionului principal de odinioara.
La fel se disting urmele celorlalte ziduri, conturul curtii interioare si fragmente din santurile cetatii.

Un alt monument de seama este biserica ortodoxa situata in centrul comunei. Istoricul Marki sustine ca biserica a fost ridicata pe fundamentele unei cladiri romanice din epoca feudalismului timpuriu.
In perimetrul ei din centrul Deznei, s-a ridicat in jurul anului 1565 un castel fortficat menit sa opreasca expansiunea otomana.
Potrivit traditiei populare biserica actuala cu ziduri groase si puternice a servit pentru pulberarie.
Deasupra zidurilor stravechi se ridica o bolta de lemn, solutie arhitecturala arhaica, acoperita cu pictura de factura bizantina.
Atat pictura boltei, cat si cea de pe iconostas, se remarca mai ales printr-o paleta aleasa de culori.
Se pare, ca aceasta pictura remarcabila dateaza aproximativ din sec. XVII - XVIII.

Tot in Dezna functioneaza si un renumit sanatoriu de recuperare neuromotorie, infiintat si condus de Dr. Barsan. Faima acestuia a depasit de mult timp granitele tarii datorita rezultatelor deosebite obtinute.

La iesirea din Dezna intr-un loc mai larg, in care valea a reusit sa-si formeze o lunca de cca 300-400 m, se gaseste ”Pescaria”. Aici exista. doua helestee care valorifica in fiecare an insemnate cantitati de peste.
Excursionistul poate poposi la noul han pescaresc care ofera gustoase specialitati de peste.

Urmand drumul spre Moneasa observam ingustarea din ce in ce mai mult a vaii, versantii muntosi apropiindu-se de marginea soselei. Dealurile piemontane pe care le-am pomenit foarte mult pana aici dispar complet.
Valea Deznei, trece de multe ori pe sub stanci prapastioase cotind ori de cate ori relieful o cere.
Apa are un net caracter de munte dar in acelasi timp are si un nume nou, Valea Monesei.

Dupa 3 km de mers de la Dezna avem impresia ca am scapat de strinsoarea muntilor, valea se largeste intr-o mica depresiune locala in care este asezat satul Ranusa.