Stimate Domnule Marandiuc,

Recent am intrat in posesia revistei „AVIATIA” nr.8 (36) din februarie 2002. Placut suprins, am citit cu interes, dealtfel ca si intreaga revista, creionarea facuta pilotului de linie BENIAMIN GABRIAN... Fata de cele expuse de dl. Tamasdan Petru as vrea sa adaug:

L-am cunoscut pe Beniamin Gabrian in decembrie 1949 cand, in uniforma de militar in termen, a sustinut examenul de admitere la Scoala de Ofiteri Naviganti de Aviatie de la Sibiu. Ca urmare, incepad cu 1 ianuarie 1950, am devenit colegi, elevi ai mentionatei scoli pe care, la 30 decembrie 1951, am absolvit-o cu gradul de locotenent aviator.

Intre timp, la 3 octombrie 1951, Gabrian a fost brevetat pilot militar pe bimotorul Focke-Wulf 58 B, zborul de brevetare executandu-l cu cunoscutul aviator Piturca Dumitru, pe atunci cu gradul de locotenent-major si loctiitor al comandantului unui regiment de aviatie de bombardament de la Vrasov.

Incadrat in Regimentul 108 Aviatie Transport inca de la absolvirea scolii, Beniamin Gabrian a promovat atat in functia de comandant de aeronava cat si in cea de comandant de patrula.

Nu insist asupra aptitudinilor si meritelor sale, dl. Petru Tamasdan facand-o deja.

Asa cum am relatat si in lucrarea memorialistica intitulata „AVIOANELE DECOLAU IN ZBOR” publicata in 1997, la editura Ari Press din Bucuresti, imprejurarile ajungerii lui Beniamin Gabrian la TAROM merita a fi cunoscute, fapt pentru care vi le relatez:

In anul 1960, Capitanul aviator Beniamin Gabrian facea parte din deja mentionatul Regiment 108 Aviatie Transport de la Otopeni. Bun pilot, il preocupau mai putin celelalte laturi ale vietii militare si, indeosebi, activitatea politica. Asa se face ca inca nu era membru de partid si nici nu manifesta vreun interes in acest sens. La insistentele repetate ale loctiilorului politic de a se inscrie in partid, Garian, cunoscut ca un mare mucalit, il tot ironiza spunandu-i ca poate zbura si asa. La aluzia politrucului cum ca nu se stie cat va mai putea zbura, Gabrian, enervant, i-a replicat ca o bucata de paine se poate manca si la Amsterdam, in sensul ca se poate manca oriunde, fara a se gandi ca ar putea fi interpretat ca avand intentia de evaziune. Dar politrucul a interpretat-o cum i-a convenit si, in luna mai 1960, BeniaminGabrian a fost trecut in rezerva. Timp de aproximativ un an a fost „somer”, in afara de pilotaj nemaistiind altceva, dupa care a reusit a fi angajat la TAROM unde, facand dovada talentului sau de zburator, a promovat comandant de aeronava pe liniile aeriene internationale, cutreerand toate tarile si continentele, fara a ramame la Amsterdam sau in alta parte.

Si daca in cazul lui Gabrian deznodamantul a fost fericit, in alte asemenea situatii, cine stie cati alti aviatori au platit tribut unora ca „politrucul” mentionat. (...)

C.dor (r) aviator CONSTANTIN IORDACHE

Ne intrebam, din nou cu amaraciune si revolta, dar „atotputernicul in a schimba si darama destine umane”, politrucul, cum o fi evoluat „profesional”, ce si pana unde o fi ajuns aceasta „splendoare umana a epocii” ce, desigur, n-ar fi meritat nici macar sa spele avioanele ori sa lustruiasca pantofii pilotilor de talia lui Gabrian? Si oare care sa-i fi fost identitatea, numele? Are importanta?... NU!: El era POLITRUCUL, CEISTUL, cel fara Nume, fara Suflet, fara Dumnezeu, doar cu Partidul si Vigilenta „proletar”- comunista!... Asta este! (adica, ASA A FOST si, Doamne, mult a durat!)