Nemarginita durere si tristete m-a cuprins cand am aflat despre moartea fulgeratoare a celui care a fost Constantin Manolache.

Eu nu sunt un om al condeiului, condeiul meu a fost intotdeauna uneltele mecanicului de avion sau de automobile, dar constiinta imi cere sa scriu cateva randuri despre acest om minunat care a avut calitati profesionale deosebite iar arta pilotajului sau a fost cunoscuta nu numai in intreaga tara ci si in plan european sau chiar mondial. Si nu vreau sa exagerez dar in viziunea mea indraznesc sa-l numesc un adevarat soim si daca el ar fi reusit sa treaca in zbor Carpatii, cu avionul „Vlaicu II” la reconstituirea caruia si el lucra, ar fi devenit cu adevarat un soim al Carpatilor.

In lunga mea cariera de angajat al aviatiei civile, Aviasan si Tarom, am avut nenumarate ocazii sa-l intalnesc pe acest valoros aviator, ocazii in care mi-a vorbit despre zbor, in special despre zborul acrobatic, explicandu-mi multe despre aceste evolutii. Fara acrobatie, spunea el, nu ar putea exista aviatie de vanatoare si de fapt nici un fel de aviatie perfectionata, caci rolul acrobatiei aeriene este imens, formand adevaratul pilot de calitate ce poate sa faca fata oricarei situatii grele, de zbor. In acea perioada el fiind antrenorul principal al lotului national de inalta acrobatie, pe avioane.

Constantin Manolache a fost un om inalt, bine cladit, cu aspect atletic si foarte placut. Iti era drag sa-l intalnesti si sa stai in preajma sa. Iteligent, cultivat, fin dar si dur, cum un antrenor trebuie sa fie daca situatia o cere. A stiut sa lucreze bine cu oamenii, a avut aceasta pricepere si dar, fiind un dascal si un pedagog bun. A fost foarte atent la conditiile de viata, de hrana, odihna, munca, ale elevilor sai si a fost foarte disciplinat si exigent intai cu el insusi. Aceasta le-a cderut si lor, cum si respectarea cu strictete a regulamentelor de aviatie, atat in zbor cat si la sol. Nu a riscat nimic si nu a acceptat riscul. Asa a pregatit multe serii de piloti si a format multi campioni nationali, europeni si mondiali. Cea mai buna dovada a calitatilor sale este faptul ca desi a zburat pana acum, la 80 de ani, el nu a murit intr-o prabusire ori accident aviatic, ci de o moarte omeneasca, dupa o interventie chirurgicala.

Am folosit cuvintele „om minunat” pentru ca eu pe toti pilotii ce i-am cunoscut, fie romani fie straini, asa i-am vazut si stiut, niste “oameni minunati cu masinile lor zburatoare”. Vreau sa cred ca si pilotii de acum sunt la fel, minunati, comunicativi, sufletisti si bine pregatiti. Iar Constantin Manolache a fost unul dintre cei mai minunati, aviator si om.

Impreuna cu amicul, camaradul meu la bine si la rau, din multii ani pe acelasi aeroport, scriitorul si istoricul Cornel Marandiuc, la el acasa unde este si sediul „Orizont Aviatic”, am aprins o lumanare caci asa este obiceiul la crestini. In preajma lumanarii ne-am rugat pentru sufletul lui bun si nobil, ruga noastra a fost in felul urmator : primeste-l Doamne pe Constantin Manolache in Cerul tau si odihneste-l in pace. Sa-i fie tarana usoara. Si am mai zis, cu voce tare, ca mica lumina aprinsa sa te calauzeasca Domnule Manolache, sa-ti fie Firul Director in zborul nesfarsit al sufletului tau bun. Amin.

Ex-mecanic aviatie,
Ozsda Ladislau