Zborul
l-am deprins destul de usor, insa un lucru din aviatie mi-a fost
mult mai greu de invatat si mai ales de acceptat: ca idolii mor,
se prabusesc din dumnezeirea lor, si se amesteca cu vulgara tarana.
Ca, tradati de trupul prea slab pentru o vointa atat de puternica,
se retrag in alte lumi, unde spiritul e de ajuns pentru a zbura.
Si atunci ne miram ca adevarul pe care l-am cunoscut nu e imuabil,
ne strivim lacrimile care nu se arata niciodata in ochi, ci doar
in inima, si inghitim nodul amar al adevarului care loveste nemilos
in fata. Si devenim mai intelepti, poate luand ceva din intelepciunea
celui care s-a dus.
Asa si
acum, cand Titi Manolache nu mai e. As vrea sa spun „fie-i
tarana usoara”, dar parca alt element l-a caracterizat mult
mai bine. S-ar putea spune oare pentru piloti, si numai pentru
ei, pentru ca locul lor nu e in tarana, ci intr-un zbor perpetuu,
„fie-i aerul usor” ?
Sergiu
Petrice – PILOT, LOTUL NATIONAL DE ACROBATIE AERIANA ZBOR
CU MOTOR
Fac
parte din categoria celor care au avut onoarea sa-l cunoasca pe
domnul Constantin Manolache si spun asta pentru ca in ultimii
sapte ani am participat cu mare placere alaturi de „Nea
Titi” la unele evenimente pe care Maestrul le-a intiat si
mai ales le-a influentat major.
Nu pot
sa nu-mi aduc aminte de anul 1999 cand „Nea Titi”
a generat aducerea in tara a celor 6 avioane EXTRA 300 si mai
ales cat de fericit a fost atunci cand au sosit si cate sperante
isi punea in participarea Romaniei la concursurile internationale.
„Nea Titi” a dorit tot timpul sa readuca aviatia romana
pe locul lasat in istorie de pionierii nostri. Inaugurarea pietii
„Traian Vuia” la Montesson, instalarea unei placi
comemorative la Issy-les-Molnileaux, instalarea definitiva a machetei
1:1 a avionului “Traian Vuia” in sediul Organizatiei
Mondiale a Aviatiei Civile (ICAO) din Montreal, reprezinta numai
cateva din actiunile pe care „Nea Titi” le-a generat.
Insa unul dintre cele mai importante proiecte din agenda Maestrului
l-a reprezentat reconstituirea avionului VLAICU, in dorinta continuarii
zborului de acolo de unde l-a lasat Aurel Vlaicu.
Ultimele
zile din viata l-au gait, alaturi de o echipa minunata de iubitori
ai istoriei aviatiei, in plina derulare a proiectului de constructie
„Vlaicu II”, pe care nici nu se gandea sa nu-l zboare.
S-a zbatut pentru fiecare piesa si era foarte fericit cad a simtit
ajutorul intre familiile aviatiei romane. Din pacate nu-l va mai
putea zbura dar de acolo unde Dumnezeu l-a asezat ne mobilizeaza
pe toti astfel incat acest proiect sa fie finalizat cu succes.
„NEA TITI”, sa fi linistit, „VLAICU II”
va trece Carpatii, asa cum intreaga viata ti-ai dorit. Pe mine
personal ambitia Maestrului m-a remarcat deseori, am invatat de
la domnia sa ca barierele pot fi depasite, ca nu exista „nu
se poate”, ca orice proiect trecut prin inima si facut cu
suflet reuseste si, mai ales, ca niciodata nu este prea tarziu
sa incerci.
Nu pot
sa scriu despte „Nea Titi” fara sa nu-mi zboare gandul
la Doamna Geta, care este o femeie remarcabila si care a facut
o „dubla” de aur cu „Nea Titi”. Stiu ca
se simte singura, dar vreau sa fie convinsa ca sufletul lui „Nea
Titi” a ramas printre noi iar cei ce l-am cunoscut ii vom
fi mereu aproape.
Am sa
inchei aici, nu inainte de a sublinia faptul ca „Nea Titi”
si-a castigat, prin toata activitatea sa, calitatea de lider iar
numele CONSTANTIN MANOLACHE va ramane, alaturi de ceilalti inaintasi,
scris cu litere de aur in istoria aeronauticii romanesti.
Aleodor
Francu
