In
vara anului 1955, eram elev la scoala de Zbor cu Motor Ramnicu
Sarat, ce apartinea de Asociatia Voluntara pentru Sprijinirea
Apararii Patriei (A.V.S.A.P.)
Incepusem
zborul catre sfarsitul lunii aprilie, precedat de cursurile teoretice.
Executam zbor pe avionul romanesc IAR-813. Dupa zborurile de acomodare
si recunoastere a aerodromului si a zonelor de lucru, am inceput
zborul in tur de pista. Imi aduc aminte cu placere de un moment
inedit pentru mine ca incepator. Dupa ce executasem numarul de
duble comenzi obligatoriu, am trecut la „simpla comanda”.
Fiind in tur de pista pe latura mare, m-am „trezit”
cu un avion care zbura in dreapta mea si era cu totul deosebit
de al meu, rosu, frumos, cu niste jambe, parca erau gheare de
cocos – era primul zbor in formatie. Dupa putin timp a ramas
in urma si nu l-am mai vazut, iar eu am continuat zborul normal.
Ma intrebam: Cine sa fie si de unde? Aveam sa ma lamuresc cand,
dupa zbor, mergand spre cladirea scolii am observat ca directorul
Steblea N. sta de vorba cu o persoana necunoscuta mie. Dupa ce
i-am salutat, persoana, abia aterizata, m-a intrebat daca nu cumva
eu eram cel de pe latura mare care a fost insotit un timp de alt
avion. Am raspuns afirmativ (probabil ma vazuse cand am coborat
din avion) si asa am aflat ca este pilotul instructor si receptionier
Manolche Constantin care zbura pe un avion RG-7 construit la Reghin
si care (dupa cate am inteles) era un prototip.
Aceasta
intimplare mi-a ramas mereu in amintire. Dupa Scoala Civila de
Pilotaj pe care am absolvit-o pe 22 august 1955 – obtinand
brevetul de pilot sportiv – am urmat cursurile Scolii Militare
de Ofiteri de Aviatie „Aurel Vlaicu”, zburand pe aerodromurile
Tecuci, Buzau, Bacau si Ianca.
Despre
marele Manolache Constantin, am mai auzit cu prilejul unor mitinguri
de aviatie, din presa, radio, (pe atunci nu aveam televiziune).
Dar, personal, l-am mai intalnit, mereu, mai cu seama in cei 10
ani (1980-1990) cand eram la Bobocu.
Fiind
intrebat, bunaoara, daca pot sa asigur conditii pentru zbor, adica
pentru antrenamentul lotului national de zbor cu motor in vederea
pregatirii pentru Campionatul National, am raspuns, firesc si
bucuros, afirmativ.
Si asa
m-am intalnit mereu cu reputatul Manolache care se ocupa nemijlocit
intr-un mod (pentru mine si instructorii mei cu totul inedit)
de pregatirea lotului national de inalta acrobatie. de fiecare
data am avut prilejul sa-l cunosc mai bine si sa aflu cat era
de studios, de original si de pretentios in pregatirea teoretica
si in instruirea moderna a tinerilor piloti din lot. Era permanent
preocupat de inventarea unor modalitati de perfectionare a zborului
in formatie si de innoire a acrobatiei. Am aflat ca el era cel
care a executat, pentru prima data la noi in tara, lupingul in
formatie cu patrula in cocor, zborul in oglinda si pilotarea formatiei
cu ajutorul flapsului...
Era foarte
exigent si nu te lasa pana nu executai intocmai ceea ce iti ordona
sau era prevazut in plan. Era un maestru de necomparat in executarea
inaltei acrobatii aeriene si oferea tot ce stia pilotilor lui,
baieti si fete. Mai iscusit si mai drastic pedagog ca el n-am
mai cunoscut si nici nu cred ca voi mai cunoaste.
Am si
acum fotografii doveditoare, facute cu lotul domnului Manolache,
din neuitata perioada respectiva. De altfel, nu a fost singura
data cand l-am „gazduit” cu lotul, a mai venit de
cateva ori la Bobocu, Focsani si Buzau si de la inalta scoala
am invatat multe si eu si instructorii de zbor din subordinea
mea.
De-a
lungul anilor ne-am mai vazut la diferite activitati, in special
mitinguri si in alte ocazii.
Dupa
ce am iesit la pensie, in anul 1998, in luna februarie m-am intalnit
cu el la renumitul nostru medic stomatolog Moise, acum la Brasov.
Atunci mi-a facut propunerea onoranta sa primesc functia de secretar
general al Federatiei Aeronautice Romane. Initial nu prea am vrut
sa aud de asa ceva, dar dupa cateva discutii optimizante, caci
avea acest dar, am acceptat. M-am pregatit cu toata silinta si
raspunderea si am participat la Concursul de selectie organizat
de Ministerul Tineretului si Sportului si uite asa, pe 8 iunie
1998, am fost incadrat pe functia amintita.
In acea
perioada se faceau pregatiri pentru organizarea si desfasurarea
„Raliului International Euroregiunea Dunare – Mures
– Tisa”, a II-a editie, cu participarea aerocluburilor
de Romania, Ungaria si Serbia.
Toate
planurile legate de activitatea de zbor: raiduri, recunoasterea
si stabilirea reperelor in cele trei tari au fost gandire si intocmite
sub directa conducere a domnului Manolache Constantin, mai bine
spus executate – integral, minutios si usor de descifrat
– de catre el. In aceasta perioada, fiind tara organizatoare,
noi am intocmit planurile de desfasurare si in doua sedinte comune
– la Deva si Sighet – care au fost aprobate integral
si fara nici o observatie si de celelalte doua tari participante.
Datorita lui am si obtinut premiul 1, la acest raliu, si am avut
o binemeritata liniste in acele zile, atat pregatitoare cat si
de desfasurare.
Fiind
directorul general al F.A.R. am avut prilejul sa ma conving definitiv,
si ocazia sa vad ca practic Manolache Constantin conducea, in
realitate, toata activitatea „zborului cu motor” din
Aeroclubul Romaniei – chiar daca postul de director de zbor
era ocupat de altcineva. (Deci altul primea, pe degeaba, simbrie,
iar Manolache muncea pe versie).
Intotdeauna
venea cu propuneri deosebite pentru executarea unor activitati
de aviatie atractive; pe moment era preocupat de pregatirea lotului
– infiintat si antrenat cu atata zel de el – si de
obtinerea unor rezultate cat mai inalte. El era cel care de la
„desteptare” si pana la „stingere” avea
treaba cu pilotii selectionati. Chiar eu am fost molipsit de el
si antrenat in aceste activitati care, de la inceput, mi-a spus
ca ma va ajuta ca in scurt timp sa fiu edificat in activitatile
ce se executa in Aeroclubul Romaniei si cum trebuie sa sprijine
F.A.R. toate acestea. Ma mir si acum de unde isi gasea si degaja
atata energie si „foame” de zbor.
Un mare
merit l-a avut si in cumpararea avioanelor EXTRA-300 L, fiind
si primul care le-a zburat si care a pregatit pe aceste avioane
lotul de piloti sportivi de inalta acrobatie ai Aeroclubului Romaniei.
A fost cel mai longeviv pilot pe care l-am cunoscut in viata mea
si sa nu se uite ca pilotii antrenati de el au determinat forurile
de rigoare sa-i aprobe dispensa de varsta pentru antrenarea lotului.
Pacat ca nu a trait sa zboare si avionul „Vlaicu II”
– dupa reconstituirea acestuia. In legatura cu acest fapt
sunt extraordinare zbaterea si vointa lui pentru a reusi sa obtina
pentru avionul „Vlaicu II”, un motor gratis de la
nemti.
Chiar
dupa ce am plecat de la F.A.R. (demisie) de fiecare data cand
l-am intalnit mi-a facut placere, stiu ca ma simpatiza, iar eu
ii purtam si-i port acelasi profund sentiment de respect si pretuire.
Cand la inmormantarea de la Belu avioanele Extra-300 L, i-au dat
ultimul onor din zbor, stiind cat le-a iubit – am plans.
La mitingul
de Ziua Aviatiei ar fi urmat sa zboare si el... Prin disparitia
lui neasteptata, Romania a pierdut un AVIATOR SI UN OM UNIC!
General de
flotila aeriana (r), CONSTANTIN MEREU
