Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Vineri, 23 mai 2008
Stirile TVA aici
  • Judetul se prezinta la Viena

Judetul Arad isi va prezenta ofertele la targul de la VienaAradul va avea la dispozitie 15 mp pentru a-si prezenta oferta turistica si investitionala.
5.800 RON vor fi cheltuiti din bugetul judetului pentru ca Aradul sa-si prezinte oferta la Viena, la Targul Real Vienna, ce va avea loc in perioada 27-29 mai.
Potrivit conducerii CJA, targul, care se adreseaza investitorilor si ofertantilor din domeniul imobiliar din Europa de Est, vizeaza domenii adresate consultantilor, reprezentantilor regiunilor economice si municipiilor, arhitectilor si birourilor de proiectare.
"Avand in vedere promovarea si realizarea programelor si obiectivelor de dezvoltare economico- sociala din cadrul Strategiei de Dezvoltare a Judetului Arad", alesii judeteni sunt asteptati sa voteze vineri alocarea sumei de bani necesare participarii la targ.
Cu ocazia evenimentului, CJA va promova "principalele oportunitati privind investitiile in domeniul imobiliar din judetul Arad, respectiv zone/platforme industriale, cartiere/zone rezidentiale destinate investitiilor in spatii de locuit, zone/spatii comerciale, etc. dar si principalele proiecte de investitii si oportunitati de investitii ale judetului".
Si turismul
Vor fi prezentate, in standul Aradului, Aeroportul Arad, Zona Libera Curtici,  Sistem Integrat de Gestiune a Deseurilor, Tronsonul Julita Madrigesti, Autostrada Nadlac-Bucuresti, Drumul Expres Arad- Oradea etc., dar si resursele naturale, care vor atrage investitori din domeniul exploatarii carierelor de piatra, al producerii si valorificarii "energiei verzi", respectiv ape geotermale, energia eoliana si, nu in ultimul rand, potentialul turistic al judetului Arad, care cuprinde atat obiectivele si vestigiile istorice, cat si caracteristicile naturale si geografice specifice, coroborate cu bogatia traditiilor si mestesugurilor din judet.
La targul de la Viena, Consiliul Judetean Arad va beneficia de un stand cu o suprafata de 15 mp, chiria si amenajarea standului fiind estimate la 4.500 euro, iar cheltuielile administrative (curent electric, curatenie, iluminat stand etc.) sunt estimate la 250 euro.

Adriana Barbu - Jurnal aradean

  • Mercedes made in Banat

Mercedes va fabrica noile automobile in apropiere de AradAutoritatile judetene au confirmat ca urmatoarea generatie de automobile clasele A si B va fi produsa intr-o uzina care va fi construita in judet.
Producatorul german Mercedes va fabrica, langa Timisoara, urmatoarea generatie de automobile clasa A si clasa B. 
Informatia, vehiculata in zona de mai bine de o luna, a fost confirmata luni, indirect, de catre ministrul pentru IMM, comert si turism, Ovidiu Silaghi. 
Acesta a precizat ca producatorul german a luat in calcul mai intai Oradea, insa ulterior, in urma unor probleme legate de terenul pe care urma sa aiba loc investitia, a ales Timisoara. 
Ieri, si autoritatile judetene din Timis au confirmat ca nemtii vor veni la Timisoara.
Toate aceste declaratii au demonstrat cu certitudine faptul ca Mercedes negociaza cu guvernul constructia unei fabrici de automobile in Timis, in apropiere de granita cu Serbia si Ungaria.
De ce vin nemtii la Timisoara?
"In doua-trei saptamani, decizia privind amplasamentul din Timis va fi o certitudine. Partenerii germani au purtat discutii la nivel inalt cu oficiali guvernamentali pentru constructia unei fabrici aici. Este vorba de un teren in nordul Timisoarei, inspre Arad, un teren de 150 de hectare, de la un proprietar privat. Un avantaj important pe care il va avea Mercedes aici este viitoarea autostrada Timisoara- Arad-Nadlac, a carei constructie va incepe anul acesta si care va fi gata pana in 2011-2012, asigurand posibilitatea optima de transport a marfii spre Europa" explica Marius Popovici, vicepresedintele Consiliului Judetean Timis.
Timisoara a fost aleasa pentru ca e aproape de granita, la 120 de kilometri distanta de autostrada, iar aeroportul international de aici asigura conexiuni spre 20 dintre cele mai importante orase europene, plus spre alte 10 din tara.
Demararea productiei de autoturisme Mercedes in judetul Timis ar concretiza activitatile incepute inca de anul trecut de Regiunea V Vest de Dezvoltare, care a creat AutomotiVest, o structura asociativa care grupeaza mai multe companii din domeniul automotive. 
Prin intermediul acestei structuri, Mercedes poate gasi, la prima mana, furnizori apropiati de subansamble, componente si piese.
Toti furnizorii, pe o raza de 50 de kilometri
In zona Timisoarei functioneaza mai multe astfel de companii: Siemens VDO (recent absorbit de Continental), care produce softuri pentru calculatoarele de bord ale masinilor si pentru sistemele lor audio, Continental AP, primul producator de anvelope, Hella Electronics sau Elba, care produc faruri si sisteme de iluminat, Lisa Draxlmayer - producator de sisteme electrice auto si TRW Automotive, fabricant de volane.
Tot mai multe reprezentante ale fabricii Mercedes vor fi prezente in tara La 30 de kilometri de Timisoara, la Deta, functioneaza o alta companie din domeniul automotivelor: Eybl, unitatea care produce volane si tot ce tine de tapiteria unei masini, avand Mercedes pe lista clientilor.
Alti producatori importanti din acest domeniu se gasesc la Arad, la 50 de kilometri de Timisoara: Takata Petri, fabricant de airbaguri, Leoni, care produce o gama larga de instalatii electrice pentru automobile, releuri, senzori, comutatori, sisteme de iluminat, generatoare, alternatoare.
Forta de munca specializata
In ceea ce priveste forta de munca, cei de la Mercedes se pot astepta sa gaseasca oameni calificati, pe care sa-i plateasca cu sume inca mici, comparativ cu cele din Europa Occidentala. 
Un tehnician cu studii medii primeste un salariu de 250 de euro lunar, in timp ce un inginer are o leafa intre 450 si 550 de euro, la oricare dintre celelalte firme producatoare din domeniul automotivelor.
"Forta de munca, chiar cea calificata, nu reprezinta o problema. Pe o raza de 50 de kilometri in jurul orasului, in judetele Caras-Severin sau Hunedoara se vor gasi muncitori si ingineri cu experienta in masini", considera Sorin Maxim, directorul ADR V Vest.
PREGATIRE
Ingineri pentru Mercedes
Ideea noii fabrici e vazuta cu ochi buni in primul rand de mediul universitar. 
Timisoara are o Universitate Politehnica care, de ani de zile, are o sectiune specializata, Autovehicule rutiere, anticipand nevoia de ingineri foarte bine pregatiti. 
"Pentru noi ar fi o sansa extraordinara. Universitatea noastra are de sapte ani lansata o noua specializare, in Autovehicule rutiere, care are laboratoare exceptionale si care atrage din ce in ce mai multi tineri ce sunt pasionati si au un fond de maxima calitate", a declarat rectorul UPT, Nicolae Robu.
Investitia din apropierea Timisoarei era cunoscuta in mai multe cercuri, chiar daca, pentru moment, se pastreaza secretul asupra amplasarii exacte. 
Asta si pentru ca Daimler AG a mai tatonat terenul din zona si in urma cu trei ani, si a cerut discretie maxima.
Marius Popovici vicepresedinte Consiliul Judetean Timis:"Este vorba de un teren in nordul Timisoarei, inspre Arad, un teren de 150 de hectare, de la un proprietar privat."

Georgeta Petrovici - Evenimentul Zilei

  • Ziua intreprinzatorului

In Arad se vor intalnii peste 200 de intreprinzatoriAproape 200 de intreprinzatori sunt asteptati la sfarsitul saptamanii la Arad.
Alaturi de reprezentanti au guvernului romaniei dar si de autoritati locale, micii intreprinzatori fac o analiza la un an de la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
Intalnirea este organizata de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania cu ocazia Zilei Intreprinzatorului.
Astazi, incepand cu ora 11 si 30 de minute, are loc una dintre cele mai importante intalniri a micilor intreprinzatori din tara noastra. 
Peste 180 de interprinzatori din intreaga tara care si-au anuntat deja prezenta la Arad la a 16-a editie a Zilei Intreprinzatorului. 
Evenimentul patronat de Consiliul National a Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Arad isi propune sa evidentieze importanta firmelor mici si mijlocii in economia romaneasca.
Organizatorii si-au propus sa faca si un bilant al intreprinderilor mici si mijlocii la un an de la Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
Asta cu atat mai mult cu cat la eveniment este prezent si un reprezentant al Ambasadei Olandei in Romania.
In cadrul intalnirii, fiecare partcipant va primi din partea organizatorilor trusa micului intreprinzator.

Vasile Blidar - Televiziunea Arad

  • Fabricile Aradului - Candva o mandrie... astazi lasate in paragina

Fabricile din Arad - mandrie pentru localniciFabricile din orasul Arad, care timp de cateva decenii au insemnat atat locuri de munca pentru aradeni dar totodata si o mare mandrie pentru toti locuitorii orasului, astazi sunt, fie santiere de lucru pentru mall-uri sau supermarketuri, fie uitate si lasate sa se "huluie" in pace.
Anul 1800 a insemnat pentru orasul Arad, perioada in care s-au construit importante obiective.
Fabrica de confectii in anul 1867, Fabrica de gaz in 1868, Fabrica de caramida si tigla in anul 1869, au marcat inceputul dezvoltarii economice.
Fabrica de mobila, fondata in anul 1890 de catre Laurentiu si Lengyel si fabrica de locomotive si Vagoane Ioan Weitzer si a uzinei Marta care producea motoare de masini, au ajuns printre  cele mai recunoscute, fiind renumite in aproape toata Europa.
Dupa Marea Unire, Aradul a fost unul dintre cele mai dezvoltate orase din tara, in anul 1937 fiind plasat pe locul al patrulea in Romania, avand  peste 4.000 de firme inregistrate la Camera de Comert.
Acest fapt a facut ca orasul sa fie unul din cele mai cautate orase din tara, mai ales pentru faptul ca oferea numeroase locuri de munca.
De asemenea, in timp s-au dezvoltat alte noi ramuri industriale, construindu-se alte fabrici pentru acestea, cum ar fi: Fabrica de jucarii (1959), Fabrica de ceasuri (1960) si Combinatul chimic (1971).
Dovada a infloririi sale economice, istoricul Nicolae Iorga compara orasul Arad cu orasul Viena, dupa o calatorie documentara in anul 1906.
Din pacate astazi cele mai multe dintre fabrici nu mai exista, locul lor urmand a fi luat de supermaketuri sau de blocuri pentru locuinte.
Inchise cu lacate, ruginite si ele, fostele fabrici au ajuns locuri de depozitat gunoaie sau "adaposturi" pentru boschetari.
Mirosul greu care vine dinauntru a ajuns sa fie un indiciu pentru a gasi locul, asta in cazul in care esti indecis daca este sau nu fabrica pe care o cauti.
Fosta fabrica de automobile Marta din Arad Geamuri sparte, ziduri care parca pastreaza in ele povestile miilor de oameni care au muncit candva la productia fabricii, bucati din pereti care au cazut deja, toate parca au incetat demult sa mai insemne ceva pentru orasul nostru.
"Au existat tot felul de perioade. Intr-adevar,  multe fabrici puteau sa se salveze daca vindeau activele dar era complicat si nimeni nu s-a implicat. Au lucrat peste 8.000 de oameni cand era UTA cu Teba impreuna iar dupa ce s-au separat, au fost aproape 5.000 la fiecare. Pe parcursul anilor, numarul acestora a scazut, foarte mult. De altfel nu toti oamenii erau necesari dar asa era sistemul. Chiar daca numarul oamenilor era ridicat, productivitatea era tot mai mica. Un alt declin al fabricii a fost reprezentat si de creditele la banci.  Se stie ca fabricile astea comuniste lucrau pe credite si prin 1991, brusc au marit dobanda de la vreo 20-30% la 100%, fapt care a facut ca fabricile sa falimenteze peste noapte. Din acel moment capitalul fabricii a fost dat bancii; practic au ajuns sa lucreze pentru banca. Asa, industria a fost omorata. Din cate stiu, s-a vandut tot ce s-a putut la fier vechi, dupa ce fabrica a fost falimentata, cateva hale au fost demolate iar altele inchiriate unor spatii comerciale. Pacat ca nimeni nu s-a implicat sa faca ceva pentru a remedia situatia. S-au schimbat atatea lucruri, zilnic se schimba, au de-venit o istorie... la fel si fabricile",  ne-a povestit Mircea Bucur, un inginer al fabricii UTA.
Majoritatea dintre ele au ramas in gandurile  celor care si-au petrecut ani din viata, castigandu-si painea intre acele ziduri.
"A fost candva o adevarata emblema a orasului. Eu am lucrat la fabrica de textile UTA. Castigam foarte bine si multi dintre aradeni se luptau sa ajunga sa lucreze prin fabrica. Se lucra pe trei schimburi, deci nu era foarte usor, dar oricum imi amintesc mai cu placere de acele vremuri decat cum imi voi aminti de acestea. Pacat ca nimeni nu isi mai da interesul sa refaca o parte din ce a fost odata fabrica. Nici nu imi vine sa cred cand trec   pe acolo ca nu mai e nimic, decat daramaturi. E bine ca se construieste, ce sa zic. Nu mai cunosc atat de bine evolutia pietei, insa parca atatea magazine si centre comerciale, prea multe. ", ne-a povestit Florina O., in varsta de 51 de ani.
Asa au ramas fabricile Aradului… o amintire.

Anca Barbura - Glasul aradului

  • Trei aradeni striviti de un TIR la Vinga!

Imagine cutremuratoare a accidentului TIR-ului de la VingaO noua tragedie pe soseaua Arad-Timisoara!
Trei oameni si-au pierdut viata intr-un cumplit accident, ieri, la Vinga.
Masina (marca Ford) in care se aflau cei trei, doua femei si un barbat, a fost strivita de un TIR.
Impactul a fost atat de puternic, incat pompierii au adus la fata locului o macara pentru a putea sa scoata de sub TIR restule autoturismului, dar si victimele.
Mijlocul de transport de mare tonaj, care avea atasate doua remorci pline cu bere, a intrat in derapaj, intr-o panta de pe soseaua care duce spre Timisoara.
Un autoturism care venea din sens opus a reusit sa evite un impact frontal.
Nu la fel de norocosi au fost alti trei oameni din masina care rula in spatele celei dintai, un "Ford".
"Un autotren incarcat cu bere care se indrepta dinspre Arad spre Timisoara, la kilometrul 31, intr-o curba la dreapta pierde controlul volanului, intra pe contrasens si surprinde un autoturism pe care il striveste. Continuam cercetarile pentru a stabili cu exactitate imprejurarile si modul in care s-a produs accidentul" a declarat Constantin Mos, inspector in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Arad.
Soferul de TIR spune ca nu rula cu viteza si ca a facut tot posibilul ca sa evite masina care ii venea din fata.
Mai exact, sustine el, a iesit in dreapta, pe marginea drumului.
Numai ca si celalalt sofer a facut aceeasi manevra, iar autoturismul sau a fost strivit ca o conserva.
Cele doua femei si barbatul dinauntru nu au avut nici o sansa.
Localnicii spun ca locul este unul blestemat.

Cristina Poenar - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]