Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Luni, 22 decembrie 2008
Stirile TVA aici
  • Doar cativa revolutionari si-au amintit de Revolutie

Doar un numar mic de revolutionari aradeni s-a adunat pentru a comemora momentele din 21 decembrie 1989Revolutionarii aradeni au comemorat ieri cei 19 ani de la momentele cu totul unice din 21 decembrie 1989 cand, la ora 7,39 dimineata, muncitorii de la Orologerie au dat simbolic startul Revolutiei din Arad prin acel mars de neuitat care a parcurs strazile orasului, trecand pe la marile uzine aradene ale vremii, pentru a duce coloana de manifestanti pana in centrul Aradului, in fata fostei judetene de partid.
Programul manifestarilor a inceput dimineata, cu marcarea simbolica a marsului de acum 21 de ani, pentru a culmina cu o slujba oficiata de PS Timotei Seviciu, Episcopul Aradului, care prin aceasta a marcat si rolul cu totul special jucat de Biserica in acel decembrie de neuitat. Revolutionarii spun ca in acest an Guvernul nu a alocat nici un leu pentru coroane pentru comemorarea Revolutiei. Desi Fundatia a facut doua jerbe de flori pentru reprezentantii Prefecturii, acestia nu au venit sa le depuna. Revolutionarii scot bani din buzunar si pentru fanfara care va participa astazi la comemorarile legate de Revolutie.
Din pacate insa, in afara catorva zeci de revolutionari si urmasi ai celor decedati in Revolutie, manifestarea de dimineata a fost practic neglijata de aradeni. Seara, in fata Monumentului Revolutiei din Piata Revolutiei, a urmat al doilea moment al comemorarii, cand, la lumina palida a tortelor care au inconjurat Monumentul, PS Timotei a oficiat o noua slujba religioasa si le-a vorbit celor prezenti. Din nou, foarte putini, nu doar raportat la cei peste o suta de mii de aradeni care in decembrie 1989 au ocupat acelasi spatiu, ci fie si la cei peste 300 de revolutionari aradeni beneficiari ai brevetelor de luptator in Revolutie, cu tot ceea ce atrage aceasta calitate. Si oficialitatile locale au „stralucit” prin absenta totala. Nu au lipsit, din nefericire, obisnuitele contre intre diferite grupuri de revolutionari, acuzele curgand la adresa presedintelui Fundatiei Judetene a Revolutiei din Decembrie 1989, Gheorghe Curta, absent la manifestari, care a fost acuzat ca ar fi facut un pact cu autoritatile locale pentru a permite mutarea Monumentului Revolutiei, fara acordul colegilor sai, pentru aface loc Monumentului Marii Uniri.

Comemorarea Revolutiei, fara revolutionari
Aproximativ 50 de persoane au tinut sa ia parte la comemorarea de aseara, din fata Monumentului Revolutiei. Doar atatia, desi, pe hartie, numarul celor care beneficiaza de prevederile legilor pentru protectia drepturilor celor ce au participat efectiv la Revolutie este de cateva ori mai mare la Arad. Valentin Voicila, liderul de necontestat din acel decembrie fierbinte de acum 19 ani, le-a vorbit cu amar in glas celor prezenti. „Voi nu ar fi trebuit sa fiti aici. Voi reprezentati ceva in Arad si de aceea interesul lor este ca voi sa dispareti”, a spus Valentin Voicila. El si-a acuzat colegii ca isi arata nemultumirile, unii fata de altii, in presa, contribuind la caderea in derizoriu, in fata opiniei publice, a revolutionarilor. „Cei care au fost pregatiti odata sa-si dea viata pentru libertate vor fi pregatiti oricand sa se jertfeasca”, a mai spus Valentin Voicila. Presedintele de onoare al Fundatiei nu a uitat sa dea exemplul calaului Revolutiei de la Arad, fostul maior Eugen Badalan, ajuns parlamentar PD-L de Braila. „Oare in ce fel de tara traim? De multe ori cred ca traiesc un cosmar continuu, nu realitatea”, a mai pspus Voicila la exact 19 ani de cand actualul deputat Badalan a ordonat masacrarea revolutionarilor din piata. „Si acum, domnia sa vrea sa ajunga in cine stie ce comisie, sa dea certificate de revolutionar?”, s-a intrebat retoric Voicila.

Nicolae Ieran a ridicat glasul pentru a salva monumentul
Cu micuta sa fetita in brate, Nicolae Ieran nu a pierdut momentul sa se faca remarcat. Cu stilul sau impetuos, care a degenerat intr-o vehementa tirada impotriva presedintelui Fundatiei, Nicolae Ieran a strigat ca Monumentul Revolutiei nu va fi mutat fara acordul revolutionarilor. „E dureros ca conducerea Fundatiei au vrut sa ne mute acest monument”, a strigat revolutionarul furios. Iesirea lui Ieran a fost aprobata de o parte dintre cei prezenti, desi multi au incercat sa-l indemne sa pastreze solemnitatea momentului si sa lase protestul pentru a doua zi. Linistea a fost readusa de preotii prezenti alaturi de PS Timotei, care au intonat cateva colinde de Craciun.

De ce lipsesc revolutionarii de la comemorarea Revolutiei?
Este intrebarea la care au incercat sa raspunda cativa dintre cei prezenti. De ce doar aproximativ 10 la suta dintre cei care beneficiaza de prevederile legii au fost de fata, iar autoritatile au tratat momentul cu dezinteres, pregatindu-se doar pentru manifestarile din 22 decembrie? „Sunt trist, sunt foarte trist. Sa spun ignoranta, sa spun uitare, sa spun cuvinte mai grele... Nu inteleg. S-au urcat peste aceste cadavre si au obtinut pozitii importante in oras si in tara, ii vezi toata ziua la televizor in haine scumpe, masini scumpe si fac parada de pozitia politica pe care o au sau au avut-o in acesti ani, pentru ca e si datoria celor care au avut pozitii politice si nu le mai au. Dar ei au avut aceste pozitii datorita schimbarilor din decembrie 1989. De ce nu au venit? Este o intrebare retorica. Ce as putea eu sa spun? Nu am destule cuvinte pentru durerea care este in sufletul meu”, a spus Valentin Voicila. „Probabil ca ziua de duminica fiecare si-o petrece in familie. Pe noi ne doare, cei care am venit aici si ne gandim ca poate si ei, si noi nu am mai fi fost in viata. Dar asta ramane la latitudinea fiecaruia, noi facem un program cadru si nu este obligatoriu pentru nimeni, nici pentru revolutionari nici pentru autoritati sa ia parte la fiecare moment”, a declarat Attila Duka. Presedintele Fundatiei, Gheorghe Curta, nu a declarat nimic pentru ca... a fost absent, din motive de boala, ni s-a spus. El a evitat astfel sa dea ochii cu colegii sai din Fundatie, care fara exceptie il acuza pentru ca ar fi tradat Revolutia, semnand pentru mutarea Monumentului din fata Primariei.

Monument al Revolutiei sau al Unirii?
Aniversarea celor 19 ani de la Revolutia din Arad s-a suprapus peste tensiunile generate de intentia de mutare a Monumentului Revolutiei pentru a face loc Monumentului Marii Uniri. Problematica Monumentului Marii Uniri a fost atinsa de noi pe larg la momentul potrivit. Aradul are datoria de a ridica acest monument, pe masura importantei orasului in pregatirea marelui act istoric finalizat la 1 decembrie 1918. Dar aceasta nu ar trebui sa loveasca in cei care nu uita ca au participat la alt moment istoric, in decembrie 1989, cand prin curajul lor au rasturnat un regim. Si totul s-a petrecut chiar pe locul unde acum este ridicat Monumentul Revolutiei, acolo unde revolutionarii si-au pus viata la bataie, rezistand in fata pustilor pentru a da semnalul schimbarii.
Valentin Voicila este extrem de transant in aceasta problema. Voicila a amintit ca a participat, alaturi de fostul presedinte Iliescu, la punerea pietrei de temelie a Monumentului Unirii la Podgoria. „Acum aud ca se doreste schimbarea acestui loc si aducerea lui in fata Primariei. Aici a fost altceva si istoria acestui loc este acoperita de sange, de jertfa si aici a fost o schimbare in 1989 destul de puternica care nu mai suporta nu alt moment la fel de puternic. Trebuie respectate cele doua momente, fiecare cu importanta lui. Dar nu cred ca trebuie mutat acest monument cat inca ranile sunt deschise”, a spus Valentin Voicila. Mult mai patetic, Alexandru Gancea, unul dintre capii coloanei din dimineata de 21 decembrie 1989, a spus ca in piata revolutionarii au stat in fata TAB-urilor, aici au rezistat si aici trebuie sa ramana si Monumentul Revolutiei. Alexandru Gancea a protestat si pentru ca rolul Aradului in Revolutie este in continuare minimalizat de autoritatile de la Bucuresti.
Aradul, indiferent fata de momentul 21 decembrie
Micul grup de revolutionari a comemorat Revolutia si i-a omagiat pe eroii acesteia. Peste drum, pe platoul din fata Palatului administrativ, aproximativ de doua ori mai multe persoane se fotografiau in fata simbolicului staul din fata imensului pom de iarna amplasat de Primarie si ascultau concertul unui trio format din trei Mosi Craciuni care au interpretat colinde de Craciun la trompeta, acoperind de multe ori cuvantarile din fata Monumentului Revolutiei.
Cei care se bucura de libertatile oferite de sacrificiul revolutionarilor au uitat, oare, cui datoreaza libertatea?...

Sorin Trocan - Glasul Aradului

  • Directoarea Casei de Pensii vrea sa infiinteze un punct de lucru in judet

Directoarea Casei Judetene de Pensii Arad - Mihaela Vasil doreste sa infiinteze un punct de lucru in judetMihaela Vasil spune ca isi doreste foarte mult sa gaseasca sprijin la viitoarea conducere a Casei Nationale de Pensii pentru a infiinta macar un punct de lucru in judet. Municipiul Arad este la peste 100 de kilometri distanta de multe localitati din judet, iar oamenii de acolo trebuie sa calatoreasca o zi intreaga, uneori, pentru o simpla informatie
Directoarea Casei Judetene de Pensii Arad are planuri noi pentru anul ce urmeaza - realizarea unui punct de lucru Sebis, Gurahont, Ineu sau Chisineu-Cris, in functie de orasul unde se va gasi cel mai potrivit amplasament pentru deschiderea unei reprezentante a Casei de Pensii.
Revenita luni pe functia de director al Casei de Pensii Arad (dupa ce timp de patru luni a fost deputat in Parlamentul Romaniei) Mihaela Vasil si-a propus sa dezvolte institutia, sa o faca mai accesibila pensionarilor si sa realizeze o colaborare cu parlamentarii aradeni, pentru reprezentarea intereselor pensionarilor.
La Bucuresti a absolvit „Cursul de Inalti Functionari Publici”, obtinand 9,60 pe perioada cursului si nota 10 la sustinere.
„Am constatat ca oamenii sufera de lipsa de informatii, pentru ca nimeni nu ii asculta si nu incearca sa le explice de ce pensiile lor sunt asa cum sunt si ce ar putea face sa-si imbunatateasca eventual cuantumul pensiei. Pentru a realiza aceasta comunicare aveam neaparat nevoie de un sediu si, iata, am reusit ca in 2008 sa ne mutam intr-un loc nou. Am avut intr-adevar unele intarzieri in emiterea deciziilor de pensii, termenele au fost putin mai lungi ca de obicei, dar am incercat sa intram in normal. Anul 2009 este un an foarte important pentru pensionari pentru ca se intampla foarte multe lucruri. In primul rand apare aceasta noua obligatie pentru cei care au gospodarii in mediul rural, de a fi asigurat intr-un sistem de pensii. Mi-am propus intalniri cu pensionarii, daca nu in fiecare oras si comuna din Arad, macar pe zone, pentru a-i lamuri pe oameni ce presupune aceasta asigurare si cat de avantajos este pentru ei sa se asigure”, a declarat Mihaela Vasil.

Sprijin de la stat pentru cei din agricultura
Potrivit directoarei Casei de Pensii Arad, in momentul de fata exista foarte multi locuitori in mediul rural, in jurul varstei de 40 de ani si sub 40 de ani, care nu sunt asigurati nicaieri, iar acesti oameni nu vor avea pensii si vor deveni cazuri sociale pe care societatea nu-i va putea ajuta peste cativa ani, cand vor ajunge sa nu mai poata munci. Parlamentul a dat o lege prin care oamenii se pot asigura cu 10, 20, 30, 40 sau 50 de lei lunar, iar statul va plati de 3 ori mai mult pentru ei. Deci daca se asigura pentru 10 lei, contul lor va fi de 40 de lei, pentru ca 30 de lei le va da statul. Cei care sunt trecuti de 50 de ani se pot asigura pentru 10 ani in urma, cu plata in rate sau deodata, in functie de cum isi permit. Acest sistem se adreseaza si muncitorilor sezonieri, si celor de la CAP, chiar si casnicelor. Li se vor aduna in cont puncte si vor avea o pensie cat de mica, dar vor avea un ajutor cand nu vor mai putea lucra.
Declaratie: „In luna decembrie a aparut Ordonanta de Guvern care spune ca abia incepand cu 2010 se vor recalcula pensiile pentru cei care au lucrat in grupa I si II de munca” - Mihaela Vasil

Nicoleta Bosnigeanu - Observator

  • „Daruri de Craciun” a adunat peste 12 mii de vizitatori

Vizitatorii s-au bucurat si de concerteExpo Arad International a inchis, ieri, portile ultimului targ din acest an. Au fost cinci zile de muzica, dans si shopping. Editia din acest an a fost una speciala, atat pentru expozanti, cat si pentru vizitatori. Peste 12 mii de persoane au trecut pragul expozitiei, vizitand cele 120 de standuri. A fost primul an cand s-a incercat ca „Daruri de Craciun” sa nu fie doar un supermarket, cu produse specifice sarbatorilor.
„Am incercat sa organizam un targ pentru intreaga familie. Am amenajat parc de distractii pentru cei mici, o bucatarie cu gustari traditionale romanesti, specialitati unguresti si vinuri de calitate pentru adulti, cat si o scena pentru spectacole, care sa ne introduca in atmosfera sarbatorilor. Vrem ca de la an la an sa atragem noi expozanti pentru a avea o gama de produse cat mai diversificata”, afirma Nicolae Grosan, director Expo Arad International. De la expozitie nu a lipsit nici Mos Craciun, care a impartit daruri celor peste 1500 de scolari si prescolari veniti sa cante colinde si sa se joace in parcul special amenajat cu tobogane si trambuline gonflabile.

Distractie prin dans si cantec
Rapsozii Zarandului si Radu Ille au incantat, miercuri seara, inimile aradenilor cu muzica lor. A fost o seara speciala, toata lumea s-a simtit bine, s-a dansat si s-a cantat timp de cateva ore, chiar daca vremea a fost nefavorabila. Distractia nu s-a oprit insa, aici, deoarece vineri seara vizitatorii targului au dansat pe ritmurile celor de la Akcent si Hara. Akcent a urcat pe scena amplasata intre cele doua pavilioane, la ora 18.00, cand a dat tonul distractiei. Pret de 30 de minute, solistii trupei au incantat publicul, iar la sfarsitul concertului au coborat printre fani pentru autografe. Atmosfera a fost incinsa apoi de trupa Hara care, in ciuda vremii capricioase, a sustinut un recital de zile mari. Programul artistic s-a incheiat cu un foc de artificii spectaculos. Totul a fost placul publicului. „Cel mai mult mi-au placut spectacolele. Trupa Akcent este preferata mea, iar Radu Ille al sotului”, declara Iudith Popovici.
De la targ nu au lipsit nici premiile. 20 de vizitatori au castigat pungi cu cadouri in valoare de 100 lei fiecare.

Urmatoarea expozitie va avea loc in luna februarie 2009 si va purta denumirea de „Petreceri de Vis”.

Claudia Untaru - Glasul Aradului

  • Scurt metraje made in Arad

In cadrul proiectului "Cap sau pajura" au fost realizate doua scurt metraje in totalitate cu resurse localePremiera cu filme de scurt metraj realizate in Arad in cadrul proiectului judetean „Cap sau pajura”.
La Restaurantul „Kaviar” din incinta Strandului Neptun, a avut loc, recent, prezentarea filmelor de scurt metraj realizate in Arad - cu resurse locale - in cadrul proiectului „Cap sau pajura”, coordonat de Asociatia Millennium Center.
In cadrul evenimentului, au fost prezentate, in premiera, doua scurt metraje („Decembrie” si „Autostop”), realizate din bani putini, dar cu o echipa unita, formata dintr-o echipa implicata voluntar, amatori, dar si profesionisti din filmografia autohtona. Producatorii acestor filme sunt Ono Pictures si Asociatia Millennium Center din Arad, Genius Film din Timisoara, si renumitul regizor/scenarist, Ovidiu Darian, care, recent, a participat ca si regizor asistent la producerea filmului „The Dot Man”, alaturi de regizorul Bruno Coppola.

„Pot trai si fara inima?”
Filmul „Decembrie” beneficieaza de interpretarea deosebita al actorilor aradeni Ioan Peter si Alina Danciu, si este un film cu schepsis despre darul de Craciun al unui barbat catre fiul sau bolnav. La sfarsit de an, cu lacrimi in ochi, si un brad de Craciun in mana, vestea adusa, ca exista o solutie de a salva copilul nu pare sa aduca acelasi zambet pe chipul fiecaruia. Intr-o lume grabita si amorfa, intr-un Craciun ce-si pierde esenta din ce in ce mai mult, bucuria daruirii este un sacrificiu pentru unii, bani pentru altii, si o sansa de supravietuire pentru o viata inocenta.

Mos Craciun si „Mafiotii”
Filmul „Autostop” arata, intr-un cadru (tragi)comic, un Mos Craciun „de ocazie”, hilar, distractiv pentru doua colege de liceu, „util” macar pentru autostop, care nu reuseste nicidecum sa se integreze intr-o lume hoatica in care traim. Traficul rutier cat si traficul de persoane ii da de furca, si devine protagonist fara sa vrea sau sa-si dea seama intr-o mica aventura care e cat pe ce sa devina tragica. Filmul este realizat de interpreti nu foarte cunoscuti sau chiar amatori.
„Filmele au fost realizate cu multa daruire si voluntariat din partea unor actori profesionisti, regizori, casa de productie, scenarist, regizor, compozitor, editori video, masinisti, din dorinta de a pune in valoare o idee, din dragoste pentru cea de-a saptea arta”, a declarat Sorin Victor Roman, coordonatorul proiectului. Onoriu Felea, producatorul executiv si directorul „Ono Pictures” Arad a mai declarat ca isi propune ca in cursul anului viitor sa obtina finantare locala cat si regionala si pentru alte proiecte culturale.

T. G. - Jurnal Aradean

  • Aradul muzical - Recital Brahms

Solistii Dorinel Tuca la vioara si Sorin Dogariu la pian au tinut un frumos recital in sala mica a FilarmoniciiAparitia romantismului in Europa veacului al XIX-lea a innoit gandirea si implicit limbajul muzical al clasicilor care aveau in vedere o lume obiectiva cu trairi general valabile, venind cu o subiectivitate personalizanta a redarii trairilor sufletesti, cu poetizarea sunetelor, ducand mai departe si adancind legatura muzicii cu arta cuvantului, fenomen ce avea deja o experienta de veacuri in creatiile vocale religioase si laice, de la simpla monodie la creatiile vocal simfonice. Asadar, aici ar fi vorba de poetizarea, plasticizarea muzicii.
Johannes Brahms a fost o figura aparte in pleiada maestri a acelui veac. Pe de o parte era catalogat drept clacizant, prin pastrarea in mare a formelor, pe de alta parte a creat o lume sonora cu o amprenta aparte, de neconfundat, lume pe care daca o patrunzi, te acapareaza, dandu-ti un fel de dependenta benefica, ca un fel de vraja.
Am asternut aceste randuri pentru a sublinia importanta recitalului tanarului Dorinel Tuca, ce a avut loc in 17 ale lunii curente, in sala mica a Filarmonicii.
D. Tuca, fost elev al Liceului de Arta aradean (la profesorii D. Butariu si A. Simonca) - elev care a reusit sa castige o bursa la o importanta scoala din Londra, incepand cu clasa a X-a, fiind actualmente student in anul IV al Conservatorulului Regal de Muzica din Manchester (intentionand sa absolve si un masterat), avand la activ concerte ca solist si membru al unor formatii camerale in sali importante din Londra, ca si la Palatul Versailles - a fost acompaniat de solistul Filarmonicii aradene, Sorin Dogariu, cadru didactic al Facultatii de Muzica din Timisoara, avand totodata o bogata activitate concertistica.
“Sonata in Sol major pentru vioara si pian op 78”, a luat nastere in vara anului 1879, anul in care Johannes Brahms si Josef Joachim vizitasera Aradul, prezentandu-le melomanilor locali “Concertul pentru vioara”, intre altele, cu aceasta fericita ocazie.
Cuplul Tuca - Dogariu a subliniat atmosfera nostalgica, determinata de valorificrea de catre autor a muzicii liedului “Cantecul ploii” (Regenlied), conceput anterior pe versurile concetateanului sau nordic Claus Groht, pianul subliniind plasticitatea ritmica, ce evoca monotonia picaturilor de ploaie, marcand apoi in Adagio rezonantele grave ale unui mars funebru, invaluit de frumusetea melodica a temei redata de vioara. Finalului, ce se bazeaza in primul rand pe citarea temei liedului, i s-au reliefat luminile estompate de unde melacolice, desemnand starea de ceea ce numim noi dor.
In Sonata in re minor op. 108, “monumentala prin conceptia complexa a simfonismului ei, prin forta ideilor si maiestria realizarii lor, care are cel mai puternic relief brahmsian”, cei doi interpreti au etalat contrastul ideilor muzicale, de la depresiv la avant inaripat, avant destramat treptat, una dintre caracteristicile trairilor brahmsiene.
Dupa trairile intense, patetice, ale primei parti, interpretii au subliniat “reveria poetica brazdata de nuante confesive”, apoi expansiunea emotionala, in partea secunda, pentru ca in Scherzo sa mentina suflul liric cu nuante sagalnice in atmosfera dinamica a acestei a treia parti a sonatei. In Finalul “Presto agitato”, aceiasi interpreti au creionat confrutatrea intre agresiv si impacare, intre aspiratie si descumpanire, cu intensificari emotionale redate cu expresivitate.
Pentru ca intr-un pliant distribuit cu ocazia manifestarii pe care o consemnam aparuse notiunea de “inegrala”, intelegandu-se ca Dorinel Tuca are in repertoriu si celelalte lucrari de gen ale lui Brahms, adica “Sonata in La major” si “Scherzo-ul” din sonata dedicata lui Joachim de catre cei trei prieteni, Dietrich, Schumann si Brahms, ele sa poata implini integrala, la care s-ar putea adauga o sonata pentru clarinet de exemplu, sau o alta creatie gen a celui ce a imprimat cameralului profunda sa gandire simfonica, pentru intregirea unui program complet.
Aradenii care au comentat cu admiratie evolutia sa, ii ureaza violonistului ce ne reprezinta cu cinste peste hotarele tarii o dezvoltare ascendenta printr-o munca asidua, de care el este capabil si multe succes in viitoarea cariera.

Concert de colinde
Formatia "Brass Quintett" a deschis traditionalul concert de colindeIn seara urmatoare, 18 decembrie, corul Filarmonicii dirijat de Robert Daniel Radoias, a sustinut traditionalul concert de colinde, in prezenta unui public relativ numeros.
Ca un fel de preludiu, formatia “Brass Quintett” - Corneliu Dragoi si Bogdan Barbu - trompete, Radu Carstulescu - corn, Sergiu Bacos - trombon, Cezar Moraru - tuba, a creat o atmosfera sarbatoreasca cu un program de prelucrari ale unor cunoscute cantece de Craciun din literatura internationala, program primit cu incantare de cei prezenti.
Programul corului, care a continut cu precadere creatii romanesti, a inceput cu trei colinde prelucrate de Tiberiu Breduceanu: “Iata vin colindatori”, “Sus in varful muntelui”, “Crestini buni nu mai dormiti”, urmate de “Pogorat-a Domnul Sfant” cu atragatorul joc timbral barbati-femei, pentru ca apoi corul sa ne invioreze cu “Buna dimineata la Mos Ajun” si “Steaua sus rasare”, cu structura sa captivanta, lent-repede, ambele din creatia lui lui I.D. Chirescu.
Din cea a lui Dimitrie G. Kiriac, au fost selectate: cunoscutul colind “O, ce veste minunata” si cantecul de stea “Domnul Isus Christos”, in care a fost subliniata atmosfera majestuoasa, precum si “Plecarea magilor”, calauziti de raza de lumina care i-a dus la locul nasterii Mantuitorului.
Gheorghe Cucu a fost prezent cu liricul “Domnulet si Domn din cer” interpretat cu multa sensibilitate si “Sus boieri, nu mai dormiti”, pentru ca Nicolae Lungu sa fie reprezentat prin “La Vifleem colo-n jos”, in care personajul principal este Fecioara Maria in calitatea ei de mama delicata a Celui venit sa ne mantuiasca. Din prelucrarile aceluiasi compozitor, “Marire-ntru cele-nalte”, ce sugereaza dangatul sarbatoresc al clopotelor si urarea vocilor de femei de multi ani cu bucurie sa fie bruscate de fortissimo-urile zbierate ale tenorilor.
“Praznic luminos”, semnat Timotei Popovici, a reusit realmente sa ne aduca lumina in suflete, iar indemnul de a fi buni, macar de sarbatori, sa ne fie insuflat de traditionalul “Cantec de Craciun” al lui Gheorghe Bundis.
Momentul creatorilor aradeni a continut doua creatii ale lui Emil Montia: “Sus la poarta raiului” si “Colindita” pe care se pare ca le canta toata tara, iar aranjamentul lui Doru Serban, nelipsitul “Mos Craciun” dupa Gh. Danga, sa ne faca sa ne amintim de mirifica noastra copilarie, cand noi tot credeam in Mos Craciun cel expulzat de comunisti si inlocuit cu mai teluricul Mos Gerila.
Acealas bun si darnic Mos Craciun, inlaturat de indracitul comunism drept o creatie mistica, nu a scapat de atacuri. Intr-una din serile trecute, la Radio Cultural, un preot ortodox, probabil de frunte, isi termina lunga peroratie cu sugestia ca Mos Craciun este o creatie, nici mai mult nici mai putin decat, diavoleasca!
Un moment aparte a fost creat de “Nu fii gazda suparat” al clujeanului Valentin Timaru, care desi scurt si concis, a atras prin versurile original populare si mai ales prin metrul mobil de cinci timpi, cu ritmica pregnanta si armonii sugestive.
Corul Filarmonicii a adus auditoriului atmosfera sarbatorii Craciunului prin intermediul celor mai frumoase colindeNu puteau lipsi “Menybol az angyal” (Ingerul din cer), in prelucrarea lui Gyulai Lajos, ca si traditionalul german “O Tannenbaum” (O, brad frumos) si vestitul “Stille Nacht” (Noapte linistita), ambele de foarte larga raspandire pe intreg mapamondul in foarte variate prelucrari, care sunt mereu asteptate cu interes.
A zmuls pur si simplu aplauze arhicunoscutul “Jingle Bells”, un fel de slagar international, in prelucrarea lui James Pierpoint, ca si mai putin cunoscutul “Ring Christmas Bells” a lui Mykola Leontovich, intr-un tempo foarte vioi, de asemenea “Glorious Kingdom” al lui Wolfgang Kelber, in prelucrarea romanului american, Sabin Pautza.
Programul s-a incheiat cu “Veniti crestini” al lui Adolph Adam, ce se canta in multe variante, aflat si in repertoriul unor celebri cantareti. Acesta a fost interpretat cu expresivitate de cor si solistii Florica Burduleanu si Ioan Motiu, pe care colegii de voce au incercat sa-l ecraneze in replica lor corala, dovedindu-l doar pe moment, cu avantajul registrului lor inalt.
Succesului corului, aflat de data aceasta in vizibila ascensiune, i-au urmat doua deplasari, la o scoala din oras si la Pecica, dar pe grupuri, desi, in mare, corul Filarmonicii este modest din punct de vedere numeric.
Cine a hotarat aceasta dispersare nu a tinut cont de o regula elementara. In fata neofitilor, dar mai ales a copiilor, formatia trebuie sa se prezinte in bloc unitar, foarte temeinic pregatita, pentru realizarea unui inalt randament artistic, in vederea atragerii viitorilor auditori.
Preocuparea institutiei pentru formarea publicului de maine, daca niciodata nu a fost perfecta, acum e foarte greu sesizabila.
In noul an calendaristic, Filarmonica trebuie sa realizeze o cotitura serioasa . Conducerea ei trebuie sa aiba in vedere o revenire la eficienta institutiei de acum 30-40 de ani, cand acelas program era servit unui numar de 1000-1500 de spectatori, alteori mai multora. Atunci se umpleau doua sali la Arad si una la Lipova, iar turneele prin tara erau destul de dese.
In zilele noastre se jongleaza cu largirea sau ingustarea coridorului de la mijlocul salii si cu numarul mai mare sau mai ales mic al scaunelor.
La un calcul elementar, ajungem la concluzia ca acum numarul mediu de auditori a scazut la o zecime fata de perioada de care ne amintim cu nostalgie. E posibil ca acesta sa fie si sub cel al melomanilor din 1890, cand a luat fiinta Filarmonica aradeana!
Cauzele sunt multiple (s-ar putea analiza, daca ar interesa pe cineva asa ceva) si fraiele, ca si raspunderea sunt in mainile conducerii importantei institutii.

Hugo Hauptmann - Virtual Arad


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]