Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Luni, 21 iulie 2008
Stirile TVA aici
  • Mii de aradeni au asaltat strandul, curiosi de schimbari!

Aglomeratie la intrarea pe Strandul "Neptun"In primul week-end de functionare normala a strandului, din acest an, mii de aradeni au fost curiosi sa vada cum s-a schimbat fata principalei baze de agrement, dupa ce Primaria a investit aici aproape patru milioane de euro. 
Lucrarile la
mult asteptatele bazine de pe Strandul "Neptun" au fost finalizate saptamana trecuta. De joi aradenii au putut face baie in cele patru bazine, inclusiv in cel cu valuri.
Daca in primele zile nu s-a prea stiut de functionalitatea lor, in week-end numarul vizitatorilor a crescut surprinzator. 
Ieri la orele pranzului casele de bilete vandusera peste 2.000 de bilete iar numarul persoanelor cu abonament depasea o mie. 
La rand pentru bilet stateau peste 30-40 de persoane, la intrarea dinspre Parcul "Eminescu", si tot atatea, la intrarea dinspre Podul "Decebal". 
De la copii de doi-trei ani pana la pensionari de peste saptezeci de ani – s-au adunat pe plaja din jurul bazinelor – unii doar sa se bronzeze, altii dornici sa se scalde in valurile bazinului special amenajat. 
"Eram curioasa sa vad cum arata bazinul cu valuri. Am auzit prietenii mei vorbind despre el, dar nu am avut timp sa vin pana astazi. Este superb aici. Ma bucur ca am inceput sa ne ridicam si noi la standardele celorlalte Sari din Uniunea Europeana. Chiar daca a durat atat de mult pana au finalizat lucrarile, asteptarea a meritat." – ne-a spus Maria, o clienta fidela a strandului.
Intr-adevar majoritatea persoanelor intervievate de Observator Aradean spun ca asteptarea a meritat. 
Termenul de finalizare a lucrarilor a fost, initial, 1 mai. 
Lucrarile s-au tot amanat insa, din doua in doua saptamani. 
Primul bazin – cel pentru copii, a fost gata spre sfarsitul lunii iunie, iar celelalte saptamana trecuta. 

AglomeraSia cea mai mare este in bazinul pentru cei mici, unde zeci de copii cu parintii, sau singuri, se jucau si inotau. 
La bazinul cu valuri toata lumea asteapta aparitia acestora, din ora in ora.
Nebunie la strand – oameni de toate varstele au venit sa incerce noile bazine
Ieri, la pranz,  la intrarea pe strand zeci de oameni asteptau nerabdatori sa cumpere un bilet pentru a ajunge cat mai repede la bazine sa se racoreasca. 
Cei deja intrati erau de parere ca asteptarea a meritat. 
Strandul nou a atras numerosi vizitatori Din acest week-end strandul aradean a primit o infatisare mai "occidentala". 
"Calatoresc foarte mult in tarile europene. Am copii in strainatate si m-au dus la strandurile de acolo. Pot sa va spun ca noua infatisare a Strandului “Neptun„ seamana foarte mult cu a celor de acolo. Intr-adevar noi nu dispunem de spatiile si de banii lor dar s-a facut foarte frumos aici. Am fost placut surprinsa de ceea ce am vazut aici. Acum astept sa vad cum este apa cand vor da drumul la valuri."
– ne-a explicat Eleonora Stefanoiu, una dintre vizitatoarele de ieri.
Aglomeratie la bazinul cu valuri
Intr-adevar pe strand s-a creat o atmosfera care te duce cu gandul la vacantele la mare - pe plaja abia mai gaseai loc sa iti pui cearsaful iar in bazine zeci de persoane jucau volei sau se balaceau. 
Bazinul cu valuri a fost preferat de toata lumea, mai ales la intervalele de timp cand se formeaza valurile. 
Singurul neajuns il constitue faptul ca apa este rece insa nimeni nu mai tine cont de asta. 
Am constatat ca multa lume duminica venise pentru prima data in acest an la strand pentru ca nu avea rost sa vina doar la plaja daca nu pot face si baie.  
"Nu am mai fost pana acum pentru ca nu am timp si nici nu se putea face baie. Dar de cum am auzit ca este apa in bazine am venit si noi. E cam rece apa dar e foarte cald afara. Nu am fost inca la bazinele cu valuri dar vom merge sa vedem. Inca nu au dat drumul la valuri. Arata mult mai bine decat in anii trecuti. Ma bucur ca s-au facut investitii si aici." - ne-a spus Ionut.
Multa lume a venit insa la strand doar pentru a sta la plaja fara sa faca baie pretextand ca nu stiu inota. 
Ajunsi aici insa multi si-au schimbat opinia deoarece sunt zone unde apa este destul de mica - numai buna pentru cei care nu stiu sa inoate. 
De asemenea si dusurile sunt functionale, cele vechi fiind inlocuite cu altele noi si moderne. 
Ca o noutate fata de anii trecuti aici s-au montat cateva cabine unde oamenii pot sa-si schimbe hainele. 
"Vin mai rar la strand pentru ca nu prea avem timp. Mai mult in weekend desi acum nu am fost de mult timp. Este frumos si e un loc atragator de cand s-a modernizat. Este bine ca si la noi in oras se poate face ceva. De ce sa mergem in alte tari s-au in alte localitati cand avem strand la noi in oras. Nu am vazut inca bazinul cu valuri dar voi merge mai tarziu un pic sa vad cum e."
- ne-a explicat Anuta. 
Copiii se bucura din plin de bazinul special pentru ei
Adancimea apei din bazinul pentru copii variaza intre 50 si 75 de centimetri. 
Astfel aici au accesul si copiii de trei-patru ani, pe care parintii ii supravegheaza indeaproape - "chiar daca este mic copilul meu il mai duc din cand in cand la strand deoarece apa nu e mare si se poate balaci in voie. Dupa cum vedeti mai sunt multi copii asa mici." - ne-a spus Ana, mama unui baietel de trei ani. 
Majoritatea copiilor care fac baie sunt cu varste de 8-12 ani, care vin dotati cu colac sau vestute de protectie.
"Acum vin prima data anul acesta dar e foarte frumos aici. Super! Imi place totul, apa, copiii, atmosfera, chiar e superb. Sper sa vin cat mai des aici." - ne-a spus o fetita, Denisa, foarte entuziasmata de bazinul pentru copii.

Simina Roz - Observator

  • Logan si Sandero, imprastiate pe DN7

Autotrailerul rasturnat a distrus mai multe autoturisme DaciaTraficul pe DN7 a fost blocat, in dimineata trecuta, intre orasele aradene Pecica si Nadlac. 
Purtatorul de cuvant al Politiei Arad, Camelia Tuduce-Berar spune ca un autotrailer care transporta autoturisme Dacia Logan si Sandero a incercat sa evite impactului cu o masina ce intrase intr-o depasire riscanta.
Autotrailerul a ajuns de-a curmezisul drumului si din camion s­au imprastiat pe sosea 3 masini Dacia, care au fost avariate. 
Si celelalte 4 masini ramase agatate pe trailer au avut de suferit.
Cabina autotrailerului a cazut in sant, iar o platforma a camionului pe care stateau masinile s-a rasturnat in mijlocul drumului. 
Pentru a descongestiona circulatia, politia a dirijat o parte din trafic pe ruta Semlac-Seitin.
La fata locului au ajuns doua utilaje care au tractat autotrailerul pe camp si au curatat drumul.

Alex Negru - Evenimentul Zilei

  • Podul de la Maderat a fost redeschis

Podul secular care face legatura intre Maderat si Tarnova a fost redeschisPodul care face legatura intre localitatile Maderat si Tarnova a fost redeschis ieri dupa-masa. 
Potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean Arad, Adrian Tolea, firma care a fost desemnata sa execute lucrarea a redat podul in circulatie inainte de termen
"Desigur, lucrarile de montare a parapetilor sau asfaltare vor continua zilele urmatoare, dar ce a fost mai important, adica redeschiderea podului pentru circulatie, s- a realizat", a declarat Adrian Tolea.
Redeschiderea podului era prevazuta pentru aceasta saptamana. 
Drumul Maderat - Tarnova a fost inchis, in urma cu doua saptamani, dupa ce o bucata din podul situat intre cele doua localitati s-a desprins. 
Circulatia rutiera a fost deviata pe un drum ocolitor ce face legatura cu localitatea Agrisul Mare. 
Autoritatile au estimat costurile la aproximativ 300.000 de lei.

D.R.- Jurnal aradean

  • Cea mai cunoscuta sarbatoare traditionala romaneasca - Mii de turisti au targuit pe "Gaina"

Si in acest an mii de turisti s-au urcat pe Muntele Gaina"Targul de fete" de pe Muntele Gaina a adunat si in acest an mii de participanti dornici sa petreaca un sfarsit de saptamana in varf de munte.
Varful Gaina, de pe platoul cu acelesi nume este situat la zonele de "granita" dintre patru judete: Arad, Alba, Bihor si Hunedoara. 
Acesta este locul de intalnire (in cea mai apropiata duminica de ziua de 20 iulie) a celor dornici de distractie, muzica, voie buna, dar si de mancaruri – mai mult sau mai putin traditionale - gatite la peste o mie de metri altitudine. 
Fiecare dintre cele patru judete a incercat sa fie la inaltimea evenimentului – pentru proprii participanti la acest eveniment, dar au fost multi turisti ce au venit cu corturile din judetele Timis sau Cluj.
Spectacolul folcloric tinut pe platoul muntelui a adunat zeci   de ansambluri, solisti si formatii. 
In ceea ce priveste judetul Arad, sa spunem ca ansamblurile din Paulis, Ghioroc si Nadas – au fost printre cele ce ne-au reprezentat cu cinste la spectacolul folcloric desfasurat in cursul zilei de duminica. 
Peste o suta de comercianti au tinut, si ei, sa-si rotunjeasca veniturile, oferind spre vanzare fel de fel de obiecte de artizanat, ceramice sau obiecte din lemn, lucrate de mana. 
Nu s-au lasat mai prejos nici cei cu bucatarii ambulante – mirosul degajat de gratare sau ceaunele cu gulas imbiind trecatorul sa se opreasca si sa guste minunatiile culinare gatite aici. 
Dintre oficialitatile Aradului, au fost prezente pe Muntele Gaina: vicele CJA – Adrian Tolea, consilierul judetean – Ionel Costin, directoarea Centrului Cultural Judetean – Ana Maria Dumitrean, primarul Aradului – Gheorghe Falca, dar si mai multi alesi locali din comunele apropiate.
Cei prezenti au putut viziona pelicula "Tulnicul", a regizorului Marian Crisa, castigator al premiului Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, care a fost invitat special la Targul de Fete.
Un alt moment important s-a consumat in noaptea de sambata spre duminica, atunci cand judetele participante s-au intrecut in dimensiunile focurilor de tabara pe care le-au facut. 
La acest capitol, de departe, s-au impus cei din Alba, a caror flacari de la focul de tabara pareau sa atinga (in anumite momente) cerul.

Razvan Cretu - Glasul aradului

  • Manastirea Gai este pictata sub conducerea unuia dintre cei mai valorosi pictori de arta sacra din lume

Manastirea Gai - biserica noua va fi pictata in interiorLa sfanta Manastire Gai au inceput deja lucrarile la picturile interioare, executate de catre una dintre cele mai renumite echipe de artisti romani, cu resedinta in SUA. 
Tanara echipa de pictori este condusa de renumitul maestru Petru Botezatu, cunoscut ca unul dintre cei mai valorosi artisti de arta sacra din lume.
Imensa curte a manastirii se bucura acum de prezenta impunatoare a unei noi biserici cu hramul "Acoperamantul Maicii Domnului"
Sfanta si mareata zidire va fi una dintre bijuteriile spirituale ale Aradului, loc de reculegere, linistire si crestere a zidirii sufletesti celei bune. 
Biserica este finisata pe exterior, iar pe interior a inceput deja pictarea peretilor. 
Deocamdata se lucreaza la bolti, iar echipa de pictori este una cu totul speciala prin prezenta maestrului Petru Botezatu, unul dintre cei mai renumiti pictori de arta sacra din lume. 
Inainte de a intra in hatisul schelariei din interior, am stat la o vorba scurta cu parintele ieromonah Cleopa, un om aflat cu adevarat pe calea desavarsirii.
Simplu la vorba si port, asa cum trebuie sa fie un om al lui Dumnezeu – parintele Cleopa a risipit in cuvintele sale, perle de credinta. Dar despre asta, intr-un material special. 
Despre biserica ne-a spus doar ca "era necesar sa ridicam o biserica noua, mare, frumoasa. S-a facut cu ajutorul credinciosilor, al tuturor celor care au dorit sa puna o caramida intru buna lor zidire. Este o lucrare ampla, costisitoare si am adus cu greu aceasta echipa de pictori renumita in tara si in lume. Nimic nu e imposibil, totul se poate face cu credinta nestramutata in Tatal ceresc, cu ajutorul sfintilor rugatori carora ne indreptam, zilnic, rugaciunile." 
Echipa de pictori ai lui Dumnezeu
Am intrat cu oarecare teama in padurea de trunchiuri inalte in biserica. 
Am urcat cu aceeasi teama scaritele inguste, improvizate - care duc spre bolta inalta a bisericii, acolo unde, miracolul "invierii peretilor" se desfasoara curat si sfant in fata ta: pictarea sfintelor icoane. 
Am vazut o echipa de tineri artisti, concentrati pe picturile care, iata, deja au rotit boltile uriase, icoana uriasa a Maicii Domnului cu nimb de aur, zeci de prooroci. 
Se picteaza intens, migalos, cu maini zamislite anume pentru aceasta munca nobila. 
In centrul lor, maestrul Petru Botezatu, unul dintre cei mai mari artisti de arta sacra din lume. 
E de-ajuns sa-i privesti mana care arcuieste perfect un nimb, umbreste o cuta sau lumineaza o privire. 
Un om absorbit de biserici, de sfinti si icoane, o viata daruita cu totul zugravirii eternitatii cerului in bisericile pamantului. 
Nu avem de gand sa intram acum in detalii, despre maestrul Botezatu vom scrie un articol amplu, asa cum merita. 
Pictorul Petru Botezatu din SUA executa picturile interioare la Manastirea GaiEforturile de a-l aduce aici, intru pictarea sfintei Biserici a Manastirii Gai au fost sustinute, pentru ca pictorul traitor in SUA este chemat in multe alte locuri din lume, toti cei care isi reinnoiesc picturile bisericesti sau ridica un  lacas de cult, dorindu-si semnatura maestrului, omul care "simte" cel mai bine culoarea "vietii de dincolo", fetele sfintilor carora ne rugam, a Maicii Preacurate, a Fiului dumnezeiesc. 
Puterea expresiei, culorile vii si suave in acelasi timp, foita de aur care incununeaza luminos aura sfinteniei, totul defineste viziunea ampla, plina de har a acestui om al bisericii vazute. 
Singura sa nemultumire e legata e faptul ca "frescele adevarate nu se picteaza direct pe beton. Viata frescei dureaza in timp numai daca se lucreaza pe caramida peste care s-a tencuit." 
Ar fi multe de spus, in acest sens, dar nu este acum momentul. 
Intentia noastra este bucuria de a avea alaturi un maestru, o echipa de aur care va picta cu har si aur sfanta biserica a manastirii Gai. 
Nu poti fi decat fericit ca esti aradean si contemporan cu nasterea unei biserici in care pictura renaste vesnicia dumnezeirii. 
Un sentiment coplesitor de frumusete si adanca sfintenie in fata acestor minuni ceresti, a acestor tineri talentati, condusi de mana unui artist al cerului, imprumutat vremelnic, pe pamant.
Dupa terminarea boltilor, echipa de artisti va pleca in Hunedoara, pentru o alta lucrare, dupa care se va reintoarce la manastire, pentru terminarea picturilor interioare.
Manastirea Gai a fost ctitorita intre anii 1760-1762 de Sinesie Jivanovici si folosita ca resedinta episcopala de vara. 
Pana in 1955 a functionat ca biserica de parohie pentru credinciosii din cartierul Gai, iar din acest an devine manastire.
Biserica este monument de arhitectura construita in stil baroc, facand corp comun cu o cladire care seamana cu un conac. 
In 1988 a fost adusa aici o bisericuta de lemn din Salistea de pe Mures.

Felicia R.Gheorghe - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]