Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Luni, 20 octombrie 2008
Stirile TVA aici
  • Aradenii s-au inghesuit la gratare si vin

La Festivalul Vinului toate mesele amplasate in Parcul Eminescu au fost ocupate de cei care au decis sa deguste un vin bunSi anul acesta, aradenii au fost prezenti la cea de-a VI-a editie a Festivalului Vinului, care s-a desfasurat in acest sfarsit de saptamana in Parcul Eminescu. Desi, vineri, vremea nu a tinut cu organizatorii si, la deschiderea festivalului nu a fost prea multa lume, sambata si duminica toate mesele amplasate in parc au fost ocupate de cei care au iesit la o plimbare si au decis sa se opreasca pentru a degusta un vin bun, inainte de incheierea festivalului, din podgorii renumite, din tara (Masca, Maderat, Cotnari) precum si din Ungaria si Republica Moldova.
Si gurmanzii s-au declarat multumiti pentru ca au avut de unde alege mancaruri special gatite pentru a se potrivi cu vinurile. Dintre acestea, cele mai gustate au fost: gulas, vitel la protap, frigarui, cartofi prajiti si alte bunatati. Dupa cum ne-au marturisit cativa „degustatori” a fost un bun prilej de a iesi la un vin cu prietenii, si, pentru iubitorii muzicii de petrecere, de a asculta orchestrele, ansamblurile si tarafurile care au concertat in cele doua zile de festival.
Dupa ce serile trecute, la Festivalul Vinului, la cantarile sustinute de ansambluri si orchestre din Romania, Serbia si Ungaria, aradenii au fost prezenti intr-un numar neasteptat de mare, tinand cont de conditiile meteo nu foarte favorabile pentru un concert in aer liber, nici in ultima seara de festival, la spectacolul sustinut de ansamblurile folclorice aradene, Corul Emil Montia, nu au lipsit spectatorii. Cea care a incins atmosfera printre cei care au decis sa isi petreaca seara in aer liber, la un pahar de vin, a fost Loredana Groza, care a venit la Arad cu taraful alaturi de care a inregistrat si un album cu muzica lautareasca si de petrecere.

Corina Hutan - Observator

  • AGA va decide soarta CET-ului

Planul de restructurare al CET va fi supus dezbaterii si votului membriilor din AGA si din Consiliul de AdministratieAngajatii CET Arad vor afla, astazi, cum se va restructura societatea si cati angajati vor fi dati afara. Planul de restructurare al CET va fi supus dezbaterii si votului membrilor AGA de la CET si membrilor Consiliului de Administratie al societatii.
Reprezentantii AGA sustin ca este vorba, in fapt, de trei etape de restructurare la CET, pana la formula finala. In prima faza va fi vorba de modificarea organigramei cu schimbarea managementului societatii, in cea de a doua se va trece la disponibilizarea de personal, iar in a treia se va trece la scindarea societatii in doua (CET pe lignit pe de o parte si CET pe hidrocarburi, cu Arterm, pe de alta). Teoretic, sedinta de astazi va avea doua puncte pe ordinea de zi. Restructurarea CET si rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli.
Imprumuturi pentru CET
CET Arad este inca departe de a primi imprumutul de 15 miloane de euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Aceste fonduri vor fi utilizate pentru efectuarea unor lucrari de modernizare. Din suma de 15 milioane de euro pe care BERD ar putea s-o imprumute, cinci milioane de euro ar putea fi obtinute dintr-un credit sindicalizat. Boilerele uneia dintre unitatile CET vor fi convertite pentru a utiliza gaze naturale in loc de lignit.
Bani pentru studiu din Suedia
Momentan la CET Arad se afla consultantii de la BERD, care fac un studiu de fezabilitate in urma unei finantari nerambursabile obtinute de BERD pentru CET. Suma este in valoare de 300 de mii de euro si este primita de la Guvernul Suediei. „S-a angajat si o firma de consultanta din Suedia care pana la sfarsitul lunii ianuarie trebuie sa termine studiul de fezabilitate. Pe baza acestuia se va vedea daca CET Arad merita acest imprumut si pentru ce”, afirma Liviu Varsandan, inginer sef, CET Arad. De asemenea, CET Arad mai asteapta un imprumut pentru instalatia de monitorizare gaze arse la cafurile 4 si 5. Credit care nu a fost inca acordat, desi in sedinta CLM reprezentantii AGA au fost mandatati sa acorde acest imprumut. Este vorba de 205 mii de euro, care ar putea fi aprobati in sedinta de maine.
Schimbari si in conducere
Actualului director de la CET Arad ii va expira mandatul de la data de 1 Decembrie. Data la care se pare ca va fi inlocuit cu Cornel Secianschi, actualul consilier al directorului Lucian Barniciu.

Claudia Untaru - Glasul Aradului

  • Amendati daca nu dau restul

Magazinele vor fi obligate sa dea restul doar in numerarS-a terminat cu chibriturile, bomboanele sau scobitorile pe care le primeam rest de la diferite magazine.
De acum inainte comerciantii vor fi obligati sa restituie restul consumatorilor in numerar, conform modifacarii OUG 99/2000, trimisa spre promulgare presedintelui Romaniei.
De asemenea, legea prevede sanctionarea comerciantilor cu sume cuprinse intre 2.000 si 4.000 lei in cazul nerespectarii acestei interdictii, in vederea descurajarii acestor practici.
In cazul in care presedintele Basescu va promulga legea, aceasta va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial.

A.P. - Jurnal aradean

  • S-a dat startul la baluri

Grup Scolar "Francisc Neumann" a fost si anul acesta primul liceu care organizeaza Balul BobocilorGrupurile Scolare „Francisc Neumann“ si „Csiky Gergely“ si-au ales cei mai frumosi boboci.
Pentru Grupul Scolar „Francisc Neumann“ a devenit deja o traditie in a fi primul liceu care organizeaza Balul Bobocilor. Vineri seara, Clubul Space a fost „amanetat“ in intregime de catre bobocii de clasa a IX-a, colegii lor mai mari care au venit sa-i sustina, parinti, dar si profesori care au asistat in juriu.
Cele opt perechi s-au intrecut in Rock and Roll, muzica populara, tiganeasca si Vals. La sfarsitul acestor probe, fiecare pereche a primit cate o distinctie, astfel incat nu a fost lasat nimeni pe dinafara. Miss si Mister Aptitudine, Eleganta, Dance, Popularitate, premii 3, 2 si 1 au reprezentat distinctii de care bobocii s-au bucurat mai mult sau mai putin. Premiul cel mai ravnit, de Miss si Mister a revenit perechii formate din Ramona Steko si Alin Garda. Pe urmatoarele locuri s-au clasat Cristina Suba cu Sebastian Rotaru, urmati de Raluca Zamfirescu si Alin Ambaras.
Grup Scolar „Csiky Gergely“
In cealalta parte de oras, in Aradul Nou, clubul Moskeea a fost gazda Balului Bobocilor de la Grupul Scolar „Csiky Gergely“. Intreaga manifestare s-a desfasurat sub auspiciile personajului James Bond. Cele opt perechi au purtat numere specifice acestuia: 001, 002..., din lista lipsind 007. Numarul de 007 urmand a fi primit de catre perechea castigatoare, care primea distinctia de „perechea Bond“. Printre probele pline de imaginatie ale organizatorilor, amintim barbierirea baloanelor de catre fete, mancarea unei inghetate scoasa din frigider cu furculita si cutit din plastic, dansul perechii pe o hartie de ziar care devenea tot mai mica. La un moment dat, baiatul a fost nevoit sa danseze intr-un singur picior cu fata asezata pe umerii sai. „Copiii au fost foarte ambitiosi, atat cei care au organizat cat si concurentii. Ideea probelor le-a apartinut, sponsorii au fost gasiti tot de ei, iar sala a fost inchiriata de asemenea tot de ei. Ii felicit pentru ca au facut sa ne simtim toti foarte bine“, ne spune prof. Mariana Rogoz, diriginta unei clase a XII-a si una dintre organizatoare. Alaturi i-au fost si colegele Emese Erdei, director executiv, prof. Andrea Maxim si prof. Andrea Nyari. Directorul scolii, Francisc Szakacs, se afla in juriu: „Ca in fiecare an, ma bucur sa iau parte la aceasta manifestare deosebita. Este un bun prilej pentru cei de clasa a IX-a sa se cunoasca intre ei. Ma simt foarte bine alaturi de ei, ma simt mai tanar“. Alaturi de bobocii care participau, parintii aveau si ei mari emotii. „Am foarte mari emotii, pentru ca ne-am pregatit toata saptamana pentru acest eveniment. Am ajutat-o si eu, mai ales in alegerea rochiei“, ne spune Susana Laszlo, mama unei concurente. De cealalta parte, parintii baietilor au avut mai putin de munca. „Nu prea a avut nevoie de ajutorul meu. Mi-a spus ca se descurca si singur. Avea insa emotii foarte mari“, ne spune Etelca Buchbau. La final, „perechea Bond“ a fost castigata de cuplul Evelin Varga si Eric Constantinescu.

Adrian Cotuna - Glasul Aradului

  • Cer o mie de miliarde!

Primarii din judet au depus la Consiliul Judetean Arad solicitari de o mie de miliarde de lei vechiPrimariile au cerut CJA o mie de miliarde lei vechi, 380 de milioane din suma reprezentand datorii.
Primarii din judet au depus la Consiliul Judetean Arad solicitari de... o mie de miliarde de lei vechi. Suma a fost avansata la finele saptamanii de presedintele CJA, Nicolae Iotcu, care a punctat faptul ca mai multe primarii din judet nu si-au platit salariile angajatilor de patru luni sau ca sunt in pragul executarii silite pentru ca nu isi pot achita creditele luate si dobanzile de miliarde. Edilii judetuluiArad au cerut pe note justificative, pentru supravietuire, Directiei Economice a CJA, 38 de milioane de lei noi (380 de miliarde lei vechi).
La ultima sedinta CJA, institutia nu a acoperit nici macar 30% din datoriile pe care le au primariile aradene sau solicitarile acestora. Pana la finele anului, situatia unor primarii din judet se va agrava, in conditiile in care acum nimeni nu mai spera intr-o rectificare la nivelul bugetului central. Riscul de faliment e ridicat in mai multe primarii de la tara. Mai toate unitatile administrativ teritoriale din judet si-au calculat bugetele astfel incat banii sa ajunga pana in septembrie, atunci cand, ani la rand, Guvernul a facut rectificare, insa la rectificarea de acum Aradul nu a mai primit decat faramituri.
In plus, primariile din judet nu se pot decurca singure. Si, asa cum le-a fost obiceiul, si acum au batut la usa CJA dupa ajutor. De mana de ajutor a CJA s-au bucurat insa doar anumite localitati.

A.B. - Jurnal aradean


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]