Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Joi, 9 octombrie 2008
Stirile TVA aici
  • Primarul Falca: "Din primarie nu pleaca nimeni acasa cu un salariu mai mic de 1.000 de lei!”

Primarul Gheorghe Falca sustine ca in Primarie salariile sunt rezonabileGheorghe Falca a revenit ieri la subiectul salariatilor din primarie.
"In primul rand ca nu am avut un sindicat in primarie, pentru ca salariile sunt rezonabile. Exista prime de Craciun, stimulente...”, a inceput primarul. El a prezentat cu aceasta ocazie un dosar care continea o statistica a salariilor din institutie, calculata pe ultimele opt luni. Conform acestor date, cei 450 de angajati ai primariei prezinta urmatoarea situatie financiara: 30 dintre ei, care sunt recent angajati, au primit sub 1000 de lei, 80 de persoane au primit intre 8.000 si 10.000 de lei, 207 au primit in mana intre 10.000 de lei si 15.000 de lei, iar 76 de angajati au plecat acasa la sfarsitul lunii cu sume cuprinse intre 15.000 si 20.000 de lei. Adica salariile sunt cuprinse intre 1.000 si 2.500 de lei.
"Dati-mi voie sa apar cetatenii azi, pentru ca sunt bani publici!”, a exclamat primarul.
Angajatii primariei din Arad beneficiaza de sporurile prevazute de lege pentru munca peste program (75% sau 100% la ora), vechime totala in munca (intre 5-25%), indemnizatie pentru functiile de conducere (intre 15-25%), sporuri pentru anumite atributiuni specifice, stimulente pentru recuperarea de creante, precum si prime conform contractului colectiv de munca: de Craciun si Paste, prima de vacanta, indemnizatie trimestriala pentru achizitionarea tinutei decente. "De altfel, primele incasate de functionarii din Primaria Arad au facut subiectul unor articole de presa chiar in cursul anului 2008”, se arata intr-un comunicat trimis de primarie.
"Nu pleaca nimeni acasa cu un salariu mai mic de 1.000 de lei!”, a conchis Falca.
Tot atunci a dezvaluit ce se afla in dosarul asezat pe masa: "Liderul de sindicat are o problema cu o firma, pe care o vom discuta dupa ce se rezolva. De aceea a si fost transferat dintr-un departament in altul”. Ar fi vorba despre o firma de iluminat, despre care Mircea Peres ne spune ca a detinut-o pana cand a fost numit functionar public: "Am instrainat firma respectiva. Se fac sapaturi acum, dar totul este legal, nu am nimic de ascuns, altfel nu ieseam in fata. Nu suntem in campanie electorala, iar acum imi pare rau ca l-am votat pe Gheorghe Falca. Transferul de la un serviciu la altul a fost de fapt o avansare".
In legatura cu salariile, tot el declara ca a fost facut un calcul pentru lunile ianuarie-august, ceea ce a crescut media avand in vedere faptul ca in ianuarie s-a primit al 13-lea salariu, iar in februarie si martie toata lumea a primit cate un salariu mediu pe institutie.
In legatura cu atitudinea agresiva pe care primarul ar fi avut-o fata de Peres in urma cu cateva zile, Gheorghe Falca spune: "Am ce atitudine vreau eu fata de un angajat al primariei”.
La nivel national, astazi functionarii publici au programat o greva de avertisment de la ora 8 la 10, insa aceasta nu va fi respectata si la Arad, pentru ca trebuia anuntata cu 48 de ore inainte, ceea ce nu s-a intamplat. In schimb greva generala din 16 octombrie va avea loc si aici.

Dana Mirea - Observator

  • Start la disponibilizari

Din cauza restructurarii la CET Arad, o parte din angajati vor fi disponibilizatiPe 20 octombrie, angajatii CET vor afla cum se va restructura societatea si cati vor fi dati afara.
Planul de restructurare al CET va fi supus dezbaterii si votului membrilor AGA de la CET si membrilor Consiliului de Administratie al societatii pe 20 octombrie. Adrian Nitu, cel care a elaborat parte din strategia destinata centralei, sustine ca e vorba, in fapt, de trei etape de restructurare la CET, pana la formula finala.
In prima faza va fi vorba de modificarea organigramei cu schimbarea managementului societatii, in cea de a doua se va trece la disponibilizarea de personal (fapt ce se va produce incepand cu februarie), iar in a treia se va trece la scindarea societatii in doua (CET pe lignit pe de o parte si CET pe hidrocarburi cu Arterm pe de alta).
Adrian Nitu ne-a asigurat de faptul ca disponibilizarea personalului se face doar pe criterii economice si ca la masa negocierilor stau de pe acum si vor sta si pe mai departe liderii sindicali. "Deocamdata nu exista nominalizari pentru disponibilizare. Am vorbit insa cu liderii de sindicat si am stabilit ca sefii de compartimente vor stabili dimensiunea fiecaruia, disponibilizarile urmand sa se bazeze doar pe criterii economice. Disponibilizarile vor incepe din februarie si se vor face progresiv. Pentru inceput nu vor fi disponibilizari masive”, ne-a declarat Adrian Nitu. Efectul final al acestor decizii va fi simtit undeva in 2010.
Interes pentru lignit
CET pe lignit e insa in centrul atentiei investitorilor straini in aceste zile. Adrian Nitu ne-a declarat ca pe langa cele 16 oferte primite de ceva timp la CET, acum mai multi investitori puternici s-au aratat interesati sa cumpere aceasta centrala sau sa intre in asociere cu primaria. Solutia va fi decisa si in functie de inca un studiu de rentabilizare a CET-ului, care va fi finalizat de aceasta data de BERD pana la sfarsitul anului.

A.B. - Jurnal aradean

  • Inca o pata pe imaginea IPJ Arad - DGA a mai vanat un politist

Un subofiter din cadrul IPJ Arad a fost arestat pentru trafic de influientaUn subofiter din cadrul Inspectoratului Politiei Judetului Arad a fost arestat, ieri dupa masa, de catre procurorii aradeni, pentru trafic de influenta. Acesta a fost denuntat de catre un barbat, de la care politistul ar fi cerut peste 2.000 de euro, pentru a-i "rezolva favorabil” un dosar care se afla in atentia IPJ-ului Arad de aproape un an de zile.
Dupa un an greu si plin de acuzatii la adresa Politiei aradene, ieri a aparut inca un caz care nu face decat sa pateze si mai mult imaginea "oamenilor legii”, asta dupa ce in ultimele luni mai multi politisti au avut abateri grave, care s-au soldat chiar cu arestari.
In plina strada, chiar in fata Sectiei nr. 1 din Cartierul Aurel Vlaicu, unde acesta isi desfasura activitatea, subofiterul Aurelian P. a fost ridicat pe nepusa masa de catre procurori si insotit la Parchetul de pe langa Tribunalul Arad. Se pare ca acesta a fost denuntat de catre un barbat, care in primavara acestui an a fost implicat intr-un accident rutier. Barbatul era baut, motiv pentru care politistii de la Rutiera urmau sa ii intocmeasca dosar penal. Sub pretextul ca il va scoate cu basmaua curata, avand pile pe la Rutiera, Aurelian P. ar fi cerut in tot acest timp mai multe sume de bani de la barbat. Acesta s-a increzut in presupusele relatii ale politistului, care insa nu ar fi facut decat sa il fraiereasca, dovada fiind faptul ca in urma cu cateva zile, respectivul sofer a aflat ca are dosar penal pentru fapta comisa. Enervat la maxim de promisiunile desarte ale subofiterului si vazut fara bani, barbatul l-a denuntat pe politist, inaintand o plangere Directiei Generale Anticoruptie, care s-a sesizat imediat.
Subofiterul Aurelian P a fost retinut si dus la Parchet, ieri dupa masa, in jurul orei 16.00, unde au inceput audierile care au tinut pana tarziu in noapte.
Aurelian P. era cunoscut ca fiind un om calm si la locul lui, motiv pentru care colegii subofiterului au ramas socati de fapta necugetata a colegului lor, mai ales ca acesta se afla de mai bine de 10 ani in activitatea Politiei aradene.
De altfel si conducerea Inspectoratului Judetean de Politie Arad s-a aratat indignata de fapta celui pe care il avea in subordine. "Conducerea IPJ Arad dezaproba si nu accepta un astfel de comportament din partea lucratorilor de politie din subordine. Acest comportament nu face cinste uniformei de politist si aduce atingere grava a onoarei si deontologiei profesionale. Asiguram opinia publica despre faptul ca acest caz nu caracterizeaza politistii aradeni si in toate situatiile in care astfel de persoane incalca legea, aducand grave prejudicii in activitatea si imaginea majoritatii lucratorilor de politie - persoane oneste, care isi desfasoara activitatea cu profesionalism si responsabilitate - nu vom evita sa luam cele mai ferme masuri”, a declarat inspector principal de politie Camelia Tuduce, purtator de cuvant in cadrul Inspectoratului de Politie a Judetului Arad.
In cazul in care politistul acuzat si suspectat de trafic de influenta va fi arestat si nu isi va da demisia, conducerea IPJ Arad va demara o ancheta si va propune suspendarea sa.

Anca Barbura - Glasul Aradului

  • Cu masina in copac

Soferul unui Cielo a intrat intr-un copac de pe marginea drumuluiSoferul unui Cielo a intrat ieri dupa masa intr-un copac de pe marginea drumului, la iesirea din localitatea Horia spre Siria. Omul s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral si unul toracic si va ramane internat in spital sub supraveghere medicala.
Soferul masinii nu a putut da nicio declaratie politistilor rutieri, fiind in stare de soc dupa accident. Totusi, exista un martor care a declarat rutierisilor ca cel care se afla la volanului autoturismului Cielo a patruns pe contrasens si de acolo a intrat direct in copac.
Martorul crede ca soferul a adormit la volan. Soferului i-au fost recoltate probe de sange pentru a se stabili daca era sub influenta bauturilor alcoolice. Rutieristii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate cauzele in care s-a produs accidentul.

I.C. - Jurnal aradean

  • Biblioteca nadlacana, "calcata" de... 70 de bibliotecari!

70 de bibliotecari din tara dar si din alte cinci tari europene au fost oaspetii Bibliotecii Orasenesti NadlacLa sfarsitul lunii septembrie, Biblioteca Oraseneasca Nadlac a primit o vizita extrem de neobisnuita: un grup de peste... 70 de bibliotecari, din tara dar si din alte cinci tari europene au fost oaspetii acestui adevarat lacas de cultura.
Simpozion national cu participare... internationala!
Vizita s-a desfasurat in cadrul actiunii ocazionata de Simpozionul Bienal National, simpozion realizat si cu participare internationala, intitulat: "Momente din istoria lecturii publice”. Desfasurandu-se pe doua sectiuni - "Donatii si donatori din bibliotecile publice” si "Copiii, lectura si joaca” – lucrarile simpozionului au reunit bibliotecari din Romania plus alte... 5 (cinci) tari europene: Franta, Cehia, Slovacia, Polonia si Ungaria.
Chiar daca simpozionul a avut cea mai mare derulare la Arad, fiind organizat de catre Biblioteca Judeteana "A.D.Xenopol" Arad, in cadrul proiectului european "ANIMALITER", el a ocazionat si o vizita de anvergura la Nadlac a tuturor participantilor.
Bibliotecarii nadlacani se prezinta oaspetilor...
In acest context, a fost creata ocazia ca Biblioteca Oraseneasca Nadlac sa-si prezinte cartea de vizita, cu tot ceea ce inseamna aceasta: locatie, fond de carte, cititori, actiuni culturale. Si, nu in ultimul rand, Nadlacul, ca oras, a avut sansa de a-si arata imaginea culturala, atat in tara cat si peste hotare.
Dupa ce bibliotecarele Jelmira Mako si Vlasta Liptak le-au urat bun venit oaspetilor, a fost randul primarului orasului Nadlac, Vasile Ciceac, de a le ura tuturor participantilor un calduros bun venit si de a le face o scurta prezentare a orasului.
A urmat prezentarea unei videoproiectii realizate in power point despre activitatile desfasurate la biblioteca, dupa care, elevii claselor a IV-a si a V-a, pregatiti de catre invatatoarele Paula IIlyes si Florina Roharik, au prezentat un moment literar - artistic.
Discutiile libere si schimbul de impresii au avut loc intr-o atmosfera foarte degajata si placuta si, intrucat vremea a fost frumoasa, curtea spatioasa si ingrijita a bibliotecii s-a dovedit a fi ideala pentru acest lucru.
Dascalii de la "Tajovsky", bucurosi de oaspeti
Dupa un scurt moment de respiro, oaspeti si gazde s-au deplasat spre localul al doilea al Grupului Scolar "J.G.Tajovsky" si anume la "Centrul de Documentare si Informare", unde au fost intampinati de un grup de cadre didactice, in frunte cu Nicoleta Huszarik, directoarea Grupului Scolar "J.G. Tajovsky", care facut o primire deosebita oaspetilor.
Dupa o incursiune in trecutul istoric al orasului Nadlac, prezentata cu toate explicatiile de rigoare de catre prof. dr. Pavel Huszarik, a fost proiectat un film documentar despre Nadlac, urmat de un moment artistic intitulat "Diversitatea - o sansa in plus pentru viitor” prezentat de elevii din liceu pregatiti de prof. Pavel Huszarik. Un film despre activitatile culturale extrascolare realizat de catre elevii si profesorii Grupului Scolar "J. G. Tajovsky" a incheiat prezentarea. La intrebarile participantilor legate de Centrul de Documentare si Informare si de Biblioteca scolara, prof. dr. Anna Motyovszki a oferit toate explicatiile necesare.
Au fost amintiti si scriitorii nadlacani trecuti in nefiinta, respectiv Andrei Stefanko si Adam Suchansky, in memoria carora s-a pastrat un moment de reculegere.
In alta ordine de idei, despre istoricul cenaclului literar "Ivan Krasko" a facut o scurta prezentare prof. Pavel Huszarik.
Concluziile: la o masa cu produse traditionale locale
Concluziile acestei actiuni au fost formulate in Sala mare a Casei de Cultura din Nadlac, unde directorul Bibliotecii Judetene "A. D. Xenopol" Arad, prof. Florin Didi- lescu a subliniat "importanta acestor intalniri profesionale si necesitatea colaborarii dintre institutiile de profil atat din tara, cat si din strainatate".
Vizita celor 70 de bibliotecari s-a finalizat cu o masa de produse traditionale locale, servita in Sala mica a Casei de Cultura. Oaspetii au putut aprecia gustul deosebit si unic al traditionalului salam de Nadlac si al tot atat de traditionalelor galuste slovacesti.
Dupa cum sublinia prof. Mako Jelmira: "este onorant faptul, ca pentru acest eveniment cultural a fost aleasa, dintre toate bibliotecile din judet, chiar Biblioteca Oraseneasca Nadlac. Este imbucurator de asemenea faptul ca, intre Biblioteca Oraseneasca din Nadlac si Biblioteca Scolara a Grupului Scolar "J.G.Tajovsky" exista o colaborare constructiva. Consideram ca astfel de intalniri profesionale sunt o cale de a ne largi orizontul cultural si de a ne perfectiona in domeniu".

Florica Bunaciu - Glasul Aradului


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]