Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Luni, 5 mai 2008
Stirile TVA aici
  • In Duminica Tomii - Mortii si viii, alaturi

Aradenii s-au pregatit pentru Pastele MortilorAn de an, in a doua duminica dupa duminica Pastelui Ortodox,  zi care mai este numita si Duminica Tomii, se comemoreaza mortii. 
Astfel, cu mic cu mare, aradenii au plecat spre cimitire pentru a curata locurile de veci unde odihnesc cei dragi, trecuti in nefiinta.
Inarmati cu greble, stropitori si multe flori, concitadinii nostri au impanzit toate locurile de veci din oras. 
Taierea ierbii si a buruienilor a fost amanata pentru ultimele zile, au fost plivite florile proaspat inflorite  si  au fost maturate parculetele din jurul criptelor.
Toate acestea pentru ca Pastele Mortilor sa nu gaseasca niciun mormant neingrijit. 
Iar de cand moartea a devenit o afacere, florile au devenit produs comercial si in locurile in care este poate cea mai mare nevoie de ele, la intrarea in cimitir.
Asa ca floraresele si-au mutat cartierul general din pietele aradene in preajma cimitirelor pentru a veni in intampinarea celor care au zorit inca de cu dimineata printre morminte.
Am gasit ordine si agitatie in cimitirele din oras  mai ales in aceasta perioada. 
Mormintele pline ochi de flori sau impodobite discret cu o coronita de flori, sunt, in marea lor majoritate, gatite pentru duminica din an cand preotul rosteste rugaciunea ce inalta spiritul si aduce respectul familiilor.
Insa nu multi cunosc cu adevarat semnificatia slujbei tinute la biserica si la cimitir de catre preot. 
Intrebat despre acest ritual, preotul Vasile Pop, ne spune: "Biserica lui Hristos este compusa si din cei vii si din cei morti. Bucuria Invierii trebuie gustata de toti si a existat dintotdeauna in traditia Bisericii obiceiul de a face pomenirea mortilor imediat dupa Pasti. Oamenii care au raposati se duc la cimitir, curata mormintele, sadesc flori, iar in ziua respectiva se savarseste o slujba de pomenire pentru morti. Familiile aduc oua rosii, colaci, vin si lumanari si fie fac pomana dand celor saraci, fie chiar intre familii. Rostul acestei slujbe este neuitarea celor adormiti, ce sunt adusi la masa de sarbatoare alaturi de cei vii."

Andreea Dorotovics - Glasul aradului

  • "Graffiti race", un fenomen social prea nou pentru publicul aradean

"Graffity race" - o noutate pentru publicul aradeanConcurs de graffiti, proiectii si DJ din Franta, demonstratii ale bikerilor si skaterilor, acestea le-au fost oferite aradenilor sambata, dar actiunile continua si astazi. 
Tinerii pasionati de asa ceva insa nu au fost prezenti in numar prea mare la un asemenea eveniment, inedit pentru Arad. 
Sambata dupa-amiaza cativa roleri si skateri isi vedeau de treaba lor la patinoar, acolo unde le fusese amenajat un spatiu special, iar in parcare se pregatea scena pentru ceea ce parea a fi un party pe cinste cu DJ care au venit tocmai din Franta (L’HydroPsy, Mr Bak, Dr DeFt  si LaBb).
Spectatorii insa nu si-au facut aparitia. 
La ora 22.30 (spectacolul era programat pana la 23.30), aproximativ 20 de persoane stateau in fata scenei de unde se punea muzica, iar atmosfera era dezolanta. 
In schimb in jurul Strandului "Neptun", inclusiv in parcarea mai mica a patinoarului nu mai puteai gasi niciun loc de parcare liber, deoarece si aici aveau loc o serie de concerte. 
Desi participantii la concursuri au venit din mai multe regiuni ale tarii, lipsa unei experiente de acest gen a facut ca evenimentul sa nu aiba parte de un public pe masura. 

D.M. - Observator

  • Autobuze second-hand

Autobuze second hand germaneCompania de Transport Public Arad va introduce in circulatie 12 autobuze second-hand achizitionate din Germania cu aproape 950.000 de lei.
O "innoire" similara va fi si la tramvaie, dupa ce Consiliul Local Arad a cerut achizitionarea a 20 de tramvaie second-hand. 
La acestea se adauga insa si patru tramvaie nou-noute, moderne si joase, care ar putea costa fiecare cat 10 autobuze.

Evenimentul Zilei

  • Siria asaltata de parapantisti

Parapantistii au invadat Cetatea SirieiCerul a fost a lor pentru o zi. Este vorba de cei peste 50 de parapantisti, din Romania, Austria, Ungaria, Cehia si Slovacia s- au aflat de 1 Mai pe dealul de langa Cetatea Siriei, pentru a participa la Cupa Charlie Bravo 2008, competitie aflata la a sasea editie.
Evenimentul, contand si ca etapa inaugurala in Cupa Romaniei, a fost organizat sub egida Federatiei Aeronautice Internationale de Aeroclubul Charlie Bravo, Federatia Aeronautica Romana, Primaria si Consiliul Local Siria.
Pe cer au putut fi vazuti, miercuri, pofitand de curentii de aer favorabili, si cativa parapantisti consacrati, participanti la competitii internationale de anvergura.
Unul dintre ei este Tomi Coconea, clasat anul trecut pe pozitia secunda la "Red Bull X Salzburg", un concurs care se desfasoara din Alpi pana la malul Mediteranei.
La evenimentul de langa cetatea Siriei s- a stabilit, in fapt, miercuri si un record.
Unul dintre participanti a realizat, la unul dintre antrenamente, un zbor de aproximativ 185 km, aterizand langa Belgrad.

Adriana Barbu - Jurnal aradean

  • Construirea noului Spital Clinic de Urgenta, mai aproape ca niciodata

Aici se preconizeaza construitea spitalului nouDupa o perioada in care s-a asteptat cu sufletul la gura aprobarea Agentiei Teritoriale de Protectie a Mediului Timis pentru demararea lucrarilor de constructie a noului Spital Clinic de Urgenta Arad, ce isi va avea sediul la iesirea din Arad spre Zadareni, va avea loc deschiderea licitatiei.
Dr. Gabriela Tarle, director executiv al Autoritatii de Sanatate Publica Arad, declara: "Luni dimineata va pleca de la Arad la Bucuresti o comisie ce va participa la deschiderea licitatiei de atribuire a lucrarilor de constructie dar si de selectare a ofertelor pentru noul Spital Clinic de Urgenta Arad. Pentru a nu pierde timp, am decis sa demaram contractarea pentru dotarea la cheie a noului spital, pana ce vom primi aprobarea de la Agentia Teritoriala de Protectia Mediului Timisoara."
Astfel, astazi dimineata va avea loc deschiderea licitatiei, urmand ca in ziua de marti sa aiba loc selectarea ofertelor si contractarea  de catre Comisia Autoritatii de Sanatate Publica Arad, in frunte cu Dr. Gabriela Tarle cu firma care va castiga licitatia. 
Noul spital va avea un numar de 438 de paturi si se va intinde pe o suprafata de 9,1 hectare, reprezentand un pas inainte pentru sistemul sanitar aradean, suprasolicitat si macinat de problema retrocedarilor.

Andreea Dorotovics - Glasul aradului


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]