Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Sambata, 5 aprilie 2008
Stirile TVA aici
  • Piata Fortuna - Inaugurare cu mare fast

In Vlaicu a avut loc deschidea Pietei FortunaInaugurarea oficiala a noii hale in care va functiona Piata Fortuna a avut loc ieri. 
Comerciantii au fost somati de catre gardienii publici inca de joi sa elibereze piata, astfel ca in dimineata zilei de ieri acestia isi mutau tarabele.
Desi comerciantii si-au inceput activitatea inca de dimineata in noua hala, inaugurarea acesteia a avut loc doar in jurul amiezii, moment la care au luat parte Theodor Stolojan, Gheorghe Falca, primarul Aradului, Levente Bognar, viceprimarul orasului, Daniela Sabau, director SC TOP SA si consilierii locali. 
"Ma bucur ca usor, usor civilizatia patrunde si in Romania. Vedem asta prin pasii pe care Primaria Municipiului i-a facut, mai ales ca Aradul a avut multe probleme din cauza infrastructurii, dar incet incep sa se rezolve. Din ceea ce am reusit eu sa vad zic ca e foarte bine pentru ca doar asa ne putem alinia si noi normelor si civilizatiei europene. Noua hala arata foarte bine, e dotata cu tot ceea ce e necesar, iar acum comerciantii beneficiaza de conditii bune pentru a-si desfasura activitatea", a declarat Theodor Stolojan. 
Noua piata Fortuna are o suprafata de 800 de mp, 111 locuri la mese, standuri de flori si o hala separata pentru vanzarea produselor lactate. 
Aceasta este dotata cu iluminat, apa curenta, sistem de incalzire si climatizare si acces auto pentru livrarea marfurilor. 
Desi fata de fosta locatie aceasta e mult mai aerisita si beneficiaza de conditii mult mai bune pentru desfasurarea activitatii cateva comentarii au inceput deja sa apara. 
Florica Z, vanzatoare de legume a declarat ca, "avem conditii foarte bune si igienice pentru a ne desfasura activitatea dar mesele sunt cu mult mai mici fata de ce aveam dincolo, iar aici fiecare s-a ales cu masa pe care a primit-o nu unde am vrut noi, pentru ca alea s-au ocupat inainte. Şi cu aprovizionarea e ciudat pentru ca nu e permisa decat dupa orar, iar daca eu mai am nevoie de marfa peste zi, ce fac?".
Frumos dar... scump
O alta vanzatoare s-a aratat incantata de noua locatie dar se teme ca nu cumva pretul abonamentelor si al tarifelor pe zi sa creasca. 
"E  frumoasa noua locatie si ma bucur ca in sfarsit ne-au creat conditii decente pentru a ne desfasura activitatea. Mesele ar fi putut fi mai mari deoarece sunt multi care comercializeaza mai multe feluri de produse dar asta e, ne multumim cu ce ni s-a dat. Mi-e teama ca nu cumva pentru a scoate banii investiti in aceasta hala sa ne mareasca noua pretul abonamentelor si al tarifelor zilnice", a declarat comercianta C. G. 
Investitia in noua hala se ridica la suma de 775 de mii de euro (eliberare teren, lucrari devieri retele subterane, constructii, montaj si amenajare).

Corina Timpa - Glasul Aradului

  • Stolojan il lanseaza pe Falca in cursa pentru primaria Arad

Stolojan la lansat in cursa pentru primar tot pe Gheorghe FalcaPrim-vicepresedintele PD-L, Theodor Stolojan, este astazi la Arad pentru a-l lansa in cursa electorala pentru primaria Arad, pe finul presedintelui Traian Basescu, actualul primar de Arad, Gheorghe Falca.
In prima parte a zilei, Stolojan a vizitat doua zone industriale ale orasului, cele doua fabrici de vagoane din Arad si a participat, la pranz, la deschiderea unei piete, unde s-a intalnit oamenii din zona.
Lansarea oficiala a lui Gheorghe Falca, presedinte executiv al PD-L Arad si membru in Biroul Permanent National al PD-L, in cursa pentru un nou mandat are loc, vineri, la ora 19, in cartierul de blocuri Alfa. 
Cu aceasta ocazie are loc si lansarea candidatilor PD-L pentru Consiliul Local al Municipiului Arad.
In cursa pentru primaria Arad s-au inscris pana acum alti 5 candidati.

Alex Negru - Evenimentul Zilei

  • BERMO AMBIENT

Bermo construieste noi locuinte pentru aradeniBERMO AMBIENT este cel mai dinamic proiect imobiliar dezvoltat de Bermo Group
Amplasat in cartierul Subcetate, cea mai buna zona rezidentiala aradeana, o zona linistita aflata la doar cateva minute de centrul orasului, ansamblul rezidential Bermo Ambient ofera un ambient linistit si atragator, conectat totodata cu orasul. 
Bermo Ambient este locatia ideala pentru cei ce isi doresc linistea si confortul fara a se departa de facilitatile urbane. 
Ansamblul consta in doua imobile de tip P+2, cu un total de 48 de apartamente premium si este gandit de asa natura incat sa ofere locatarilor cel mai inalt grad de siguranta, confort si intimitate. 
Asfel, sunt proiectate spatii de parcare pentru fiecare apartament, spatii verzi generoase si intimitate asigurata de sistemul cu circuit inchis al condominiumului. 
Apartamentele sunt cu doua si trei camere, masurand 80 de metri patrati, respectiv 100 de metri patrati. 
"Aici este vorba de un produs imobiliar cu totul deosebit in care am adaptat punctele forte ale ansamblurilor rezidentiale AXA si AXA2.
Bermo Ambient este un ansamblu cu circuit inchis, supraveghere video si paza 24h si ofera un spatiu verde relaxant de peste 5000 de metri patrati, spatiu pe care-l vom amenaja si in care viitorii proprietari isi vor putea petrece o buna parte a timpului."
declara Flavius Esnican, director Marketing – Vanzari Bermo Group SA.
Fiecare apartament va avea cate un loc de parcare inclus in pret, iar ansamblul rezidential va beneficia de finisaje superioare si bineinteles, de o panorama reconfortanta. 
Termenul de finalizare pentru ansamblul Bermo Ambient este octombrie 2008. 
Pentru informatii suplimentare sunteti invitati sa contactati Bermo Group SA  la telefoanele: 0257.228565 
si 0731.144.144, sau sa vizitati www.bermo.ro
BERMO AMBIENT locatie foarte buna si linistita, in cartierul Subcetate; ansamblu rezidential exclusivist, paza 24h si supraveghere video;
cladiri P+2, numar redus de apartamente stadiu finisat include mobila de bucatarie dotata cu plita, hota si cuptor; spatiu verde generos, curte condominiala comuna amenajata; acces restrictionat, cu video interfon si telecomanda pentru acces in parcare; spatiu de parcare pentru fiecare apartament; arhitecutura speciala, grad sporit de intimitate; acces facil catre orice punct al orasului;

Observator

  • Recicleaza!

Trupa Sistem a cerut in loc de bilet de intrare cate un kilogram de hartie pentru reciclareIn cadrul unui proiect national de educatie ecologica, derulat sub egida Ministerului Educatiei si Cercetarii, astazi a avut loc la Colegiul National Elena Ghiba Birta un concert al trupei Sistem.
In fapt, acesta a fost punctul culminant al campaniei de constientizare asupra importantei reciclarii hartiei, campanie derulata sub sloganul "Tu poti opri masacrarea arborilor! Recicleaza".
La acest program au participat 15 unitati de invatamant din intreaga tara, Aradul fiind reprezentat de cei de la Elena Ghiba Birta.
Pe parcursul saptamanii, in cadrul orelor de biologie, elevii au aflat cum anume pot proteja mediul, in special padurile, iar pentru a participa la concertul trupei Sistem au trebuit sa predea spre reciclare cate un kilogram de hartie.

C.A. - Adevarul

  • Premiere la teatrul aradean

Teatrul de Stat a lansat doua premiere in decurs de o lunaDoua premiere intr-o singura luna la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" !  
Doua noi spectacole ies la rampa, la sfarsitul saptamanii viitoare in doua zile consecutiv.
Premiera spectacolului "Steaua fara nume" va avea loc sambata viitoare, pe 12 aprilie iar cea a piesei "Decalog" duminica viitoare, pe 13 aprilie.   
Piesa "Steaua fara nume", scrisa de Mihail Sebastian, este transpusa in scena de regizorul bucurestean Dan Vasile, cel care a conceput spectacolul special pentru sala Studio a teatrului aradean.
Dan Vasile este cunoscut pentru conceptul sau regizoral aparte, iar comedia este un domeniu in care exceleaza.
Dan Vasile propune publicului sa-si interpreteze "Steaua fara nume" intr-o alta cheie decat cea clasica.
Dintre actorii teatrului aradean  joaca in piesa Dan Covrig, Ioan Peter, Dorina Darie, Carmen Butariu, Doru Nica, Iulian Copacea, Calin Stanciu, Dan Antoci si Florin Covalciuc.
Cea de a doua premiera, cea de duminica viitoare, 13 aprilie este piesa "Decalog", realizata dupa un scenariu semnat de Laurian Oniga. 
In zilele de 16, 17 si 19 aprilie, teatrul aradean va efectua un turneu in Ungaria, unde pe scena Teatrului National din Pecs va prezenta spectacolul "Decalog".
De asemenea, in data de 21 aprilie, pe scena Teatrului "Odeon" din Bucuresti va prezenta spectacolul "Amoc", dupa Stefan Zweig, in regia lui Alexander Hausvater.

Izabela Vekas - Televiziunea Arad


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]