|
Stirile
Zilei |
VIRTUAL
ARAD
Suntem pe
locul
Votati-ne zilnic!
|
|
|
Vineri,
30 martie 2007 |
|
- Lovitura
de teatru in CLM
|
|
Consilierii
liberali au refuzat sa voteze proiectul Primariei,
prin care aceasta prelua strandul.
Scandal
cat casa in sedinta Consiliului Local de ieri.
Iar motivele au fost cu zecile: de la bugetele si
problemele cu care se confrunta mai toate societatile
subordonate CLM, la problema vanzarii de tip Elecon
a Salubritatii, sau la salariu de un miliard al directorului
TOP.
Si pana la amanarea votarii recursului in cazul
procesului pentru terenul fabricii de zahar, la voturile
care nu au iesit mai niciodata la numaratoare (desi
schimbau definitiv soarta proiectului) sau pana la
parasirea salii de catre un consilier local; toate
acestea s-au regasit in sedinta de ieri.
Consilierii Opozitiei au criticat tot ce se putea
critica, timp in care liberalii si democratii si-au
dat arama pe fata: nu se mai inteleg si nu au de gand
sa voteze la comun proiectele de hotarare.
Liberalii au administrat insa o lectie de zile mari
Primariei si consilierilor PD.
Cu buzele umflate
Cei cinci consilieri liberali au votat impotriva
unuia dintre proiectele controversate puse pe masa
alesilor si, ca atare, preluarea strandului de catre
Primarie nu va avea loc acum.
Amendamentul propus de consilierul Gheorghe Schill,
de amanare a preluarii strandului pana in toamna,
dupa sezonul estival, a trecut de alesi.
Liberalii au precizat din prima ca nu vor vota proiectul
in forma propusa de Primarie.
La baza deciziei a stat si faptul ca AGA de la GCA
nu a luat nici o hotatare in privinta preluarii in
gestiunea Municipiului a mijloacelor fixe aferente
strandului.
"Nu vreau ca CLM sa fie vinovat pentru ce
se intampla pe strand", a punctat Schill,
iar 13 consilieri s-au aratat de acord cu aceasta
afirmatie.
Leontin Aslau, devenit vocea comerciantilor de la
strand, a luat si el cuvantul si a precizat faptul
ca nu este oportuna preluarea bazei de catre Primarie
acum, la distanta de o luna de inceperea sezonului
estival si ca cei de la strand sunt de acord ca baza
sa fie gestionata pe mai departe de GCA.
Lovitura data Primariei este cu atat mai mare cu cat,
nu mai departe de ieri, executivul anunta faptul ca
proiectul va trece de alesi.
Miliardul de la TOP
Situatia din piete a fost si ea indelung
dezbatuta de consilieri, inchiderea bazarului din
Piata Mica, vechiul proiect de ridicare a mall-ului
si salariu de un miliard al directorului TOP (ce se
regaseste si in bugetul din 2007) fiind motive suficiente
ca mai toti alesii sa-si spuna cu voce raspicata parerea.
Schimbari nu au operat insa nici in bugetul TOP, nici
in privinta situatiei pietarilor si nici in bugetele
celorlate societati, cu toate ca s-a propus amanarea
votarii bugetului GCA si Salubritatii.
Doar CET a ramas fara buget, din cauza neintelegerilor
dintre sindicat si conducere.
Mina de aur
Zeci de comentarii au avut loc si in privinta
privatizarii Salubritatii, desi aici taberele au fost
cu totul altele.
Opozitia a acuzat faptul ca in spatele acestei privatizari
ar putea sta o afacere de genul celei de la Fabrica
de Zahar, deoarece odata cumparata societatea (la
pret mic), cumparatorul va cere sa i se vanda si terenul
de sub aceasta (la pret preferential, desigur).
Apoi, liberalii nu au reusit sa se inteleaga intre
ei: o parte din liberali (sustinuti de democrati)
au cerut ca Salubritatea sa se vanda prin licitatie
deschisa cu strigare, in timp ce Ovidiu Mosneag si
alti consilieri au mers pe variantele indicate in
expertiza facuta.
In cele din urma, propunerea din proiect, sustinuta
de Ovidiu Mosneag, a fost votata de cei mai multi
consilieri, poate si pentru faptul ca s-a invocat
ca, in orice moment, un furnizor al Salubritatii poate
cere lichidarea acesteia.
Sedinta a fost una dintre cele mai aprinse din
ultimii ani si mai haotica.
A debutat, de pilda, in absenta presedintelui de sedinta
(Rodica Borza s-a autopropus pentru fotoliul liber).
Acuzele au fost dintre cele mai grave, iar neintelegerile
asisderea.
Coloman Edeleni a parasit chiar sedinta, suparat de
atitudinea presedintelui de sedinta.
A.B.
- Adevarul
|
|
- Grija
de mediul inconjurator
|
|
Copii
trebuie sa ingrijasca mediul inconjurator.
La asta s-au gandit mai multi profesori aradeni, care
alaturi de autoritati, au organizat o lectie de ecologie
in unul dintre cele mai cunoscute parcuri aradene
… Parcul Europa.
Cei 100 de elevi de la doua scoli aradene au trecut
la treaba si au curatat toate deseurile aruncate la
intamplare de cei mai putin civilizati.
Dotati cu saci de plastic si manusi, ei au cules fiecare
hartie, sau sticla aruncata pe spatiile verzi.
Rodul muncii lor s-a vazut imediat si in mai putin
de doua ore au umplut zeci de saci cu deseuri.
Copii sunt elevi la liceele Henri Coanda si Adam Muller
Guttenbrunn si participa pentru prima data la o astfel
de actiune.
Aceasta face parte dintr-un program mai amplu al Primariei
municipiului.
Vasile
Obsitos - Televiziunea Arad
|
|
- "Este
o munca grea si obositoare, ce face primarul"
|
|
Sunt
cuvintele primului aradean care a participat la Campania
"O zi cu primarul, in primarie" –
Ramona Varga
Miercuri s-a consumat
prima zi din cadrul campaniei initiate de Primarie,
"O zi cu primarul", campanie care
se va derula pe parcursul a doua luni, in fiecare
miercuri.
Ramona Varga, 26 de ani, lucrator comercial, a fost
luata de acasa cu masina primariei, dis-de-dimineata,
si si-a inceput ziua de lucru alaturi de Gheorghe
Falca, in biroul acestuia.
"In primul rand, pot sa spun ca am vrut sa
particip la aceasta campanie din simpla curiozitate.
Am vazut ca se lucreaza foarte mult in Primarie. Este
o munca grea si obositoare. Ca insotitor e bine. Mi-am
inceput ziua asistand la semnarea mai multor acte.
Iar apoi, am fost pe teren", ne-a declarat
Ramona Varga, usor speriata si emotionata din cauza
prezentei presei, dupa cum spunea chiar ea.
A completat-o primarul Falca:
"Da, intr-adevar ne-am deplasat la santierul
de pe strazile Condurasilor si Kogalniceanu pentru
ca a intervenit ceva acolo. Au sosit conductele de
telefonie. Apoi am fost in Confectii, pe strada Lunga,
la UTA, la rampele de la Fortuna. A observat si domnisoara
ca este o munca obositoare, cea de primar, si nu foarte
usoara".
Intrebata de presa ce ar dori sa schimbe la infatisarea
orasului, Ramona ne-a spus ca ar trebui sa existe
mai multe spatii verzi.
Numele Ramonei a fost extras la inceputul acestei
saptamani, dintr-o urna in care se mai aflau alte
44 de nume ale aradenilor care s-au inscris la aceasta
campanie.
Urmatoarea extragere va fi la inceputul saptamanii
viitoare, tot luni, campania derulandu-se pana la
sfarsitul lunii aprilie.
Anca
Pascutiu - Observator
|
|
- Cu
sicriul prin Europa... - U.E. ne invata cum sa intram
in pamant!
|
|
Dupa
intrarea tarii noastre in U.E. se schimba, pe langa
atatea altele, si felul in care ne conducem pe ultimul
drum apropiatii.
Daca pana acum la ortodocsi si catolici dar nu numai
era moda ca raposatul sa fie tinut in propria casa,
la loc de cinste, pana in ziua inmormantarii, acum
Uniunea Europeana stramba din nas atunci cand e vorba
ca mortul sa ramana zile intregi printre cei dragi.
Mai mult decat atat normele europene privind inmormantarile
spun clar ca toti cei raposati trebuie sa fie ingropati
doar in sicrie ecologice, imbracati cu haine biodegradabile
iar in picioare trebuie sa aiba pantofi de unica folosinta,
asa-zisii pantofi de carton binecunoscuti in strainatate
in astfel de situatii.
Modificari vor fi si in privinta sicrielor si a calitatii
acestora.
Nu vor mai fi acceptate decat sicrie care vor avea
o grosime de cel putin trei-patru centimetri.
In interiorul sicriului toate accesoriile funerare
obligatoriu trebuie sa fie si ele biodegradabile iar
sicriele mai scumpe trebuie sa aiba si un soi de gauri
prin care sa fie eliminate gazele emanate de corpul
aflat in putrefactie.
Asa se face ca foarte curand preturile la sicrie,
de la cele mai accesibile si pana la sicriele de lux,
vor creste intr-un ritm ametitor.
O alta noutate care da oarecum peste cap traditiile
romanesti este ca familia nu-si mai poate tine mortul
in casa timp de trei zile asa cum spune folclorul
autohton.
Corpul celui decedat trebuie sa fie depus la capele
special amenajate in interiorul cimitirelor acolo
unde de altfel se vor organiza si priveghiurile.
Acest lucru va marginaliza oarecum ideea conform careia
cel decedat devine brusc personaj public pentru cunoscuti
si mai putin cunoscuti, de altfel o stim cu totii
ca toti cei care vin la un priveghi sunt bineveniti,
ospatati cu tuica si cozonac dupa care se duc langa
sicriul asezat in mijlocul casei si incep sa-l boceasca
pe cel disparut.
Pe langa puzderia de lacrimi si oftaturi, dintre care
unele si teatrale, cei prezenti la priveghi
mai trag cu ochiul in stanga si dreapta pentru a vedea
cum sta prin casa, cum se spune, cel raposat.
Nu de alta dar dupa inmormantare si acesta va fi unil
dintre subiectele de discutie prin vecini.
Te mai poti trezi la un moment dat ca unul dintre
cei prezenti spune ca raposatului sau raposatei, dupa
caz, i-ar fi placut tare mult sa vada cum decurge
inmormantarea si cum jelesc rudele in jurul sicriului.
Ar fi fost multumita!
Altii, mai caustici ca soda, spun pe ici pe colo ca
inmormantarea a fost o mare reusita.
Si toata lumea a fost multumita chiar daca sarmalele
de la pomana n-au fost suficiente pentru a satura
toate burtile care au suportat slujba intinsa pe cateva
ceasuri.
Dar colacii si coliva au fost in regula…
Ma rog mai barfeste unul, doi ca bautura n-a ajuns
sa-i imbete chiar pe toti sau cei care au impartit
colacii n-au tinut cont de copii, soacrele, purceii
si cateii de acasa.
Si e pacat, ca si acestia s-au intalnit cel putin
o data cu raposatul si prin urmare meritau si ei sa
fie omeniti de urmasii mortului.
Mare trecere in familia celui decedat o au cei care
stiu sa joace bine cartea tanguielii, care mimeaza
durerea indiferent cat de apropiati sau departati
sunt de cel plecat dintre noi, care aproape isi smulg
parul din cap de durere desi toti stim deja ca indiferent
de gesturile noastre duse uneori pana la limita situatia
nu mai poate fi adusa la starea de dinaintea mortii.
O alta moda de aici de prin Banat si Crisana spune
ca mortul este dus in ziua inmormantarii, cum se spune,
pe ultimul drum insotit de toti cei apropiati care
stau aproape de dricul ce conduce sicriul spre locul
de veci.
Iar drumul este transformat aproape intr-un spectacol,
cortegiul se opreste din colt in colt unde unul sau
mai multi preoti mai fac o rugaciune in odihna sufletului
proaspat plecat dintre noi.
Pe la porti isi fac aparitia localnici care chiar
daca habar n-au cine se duce la groapa incep sa-si
dea cu presupusul referitor la identitatea celui mort
sau la boala care l-a rapus. Un
spectacol tipic mioritic…
Daca mortul mai este condus si cu fanfara atunci cu
siguranta efectul este mai mult decat cel asteptat.
Cu mic cu mare localnicii stau pe marginea drumului
si se inchina la trecerea cortegiului.
Altii mai supersticiosi isi fac semnul crucii si isi
scuipa in san pentru a ajunge cat mai tarziu in locul
mortului din dric.
Pe alocuri este oprita si circulatia autovehiculelor,
cei mai multi soferi pornind farurile la vederea convoiului
funerar, un fel de respect pentru raposat si cei ramasi
in urma sa.
Unde mai pui ca daca se nimereste sa ploua in ziua
inmormantarii apropiatii innebunesc de durere la gandul
ca mortul regreta plecarea sa din aceasta lume si
din mijlocul celor dragi.
In caz ca e soare afara atunci tot traditia spune
ca mortul se bucura ca a scapat de viata pamanteana.
Replici pe care inevitabil le auzi mereu comentate
pe la inmormantari de catre cei care sunt prezenti
la procesiune.
Mortul, saracul, este cel care "conduce"
intregul alai, lumea mergand tacuta in urma dricului
tinandu-se de brat, iar cei mai putin apropiati decedatului
mimeaza durerea care, ma rog, fata de un zambet sau
un ras sanatos este mult mai usor de contrafacut.
Cei care stau pe marginea drumului se intind sa vada
ce a mai ramas din vecinul sau cunostinta de altadata.
Apoi, daca ramai in urma, auzi discutii intre cei
care stau si privesc trecerea cortegiului si vei auzi
fel de fel de barfe despre cum a fost imbracat decedatul,
despre cum i-a stat parul, ce coloare avea la fata
sau cat de scump a fost sicriul si daca de fapt merita
un cosciug mai de soi.
In astfel de momente la capataiul celui plecat se
aduna o sumedenie de neamuri si cunostinte care pe
parcursul vietii au avut o relatie mai mult sau mai
putin apropiata cu cel decedat.
De altfel e singurul moment cand la usa casei se aduna
toate neamurile, prietenii si cunoscutii in acelasi
timp.
E o zi speciala! Special e si momentul in care se
aleg cunoscutii ce urmeaza sa duca mortul pana la
groapa, insemnati fiecare cu cate un prosop pe brat.
Uneori se dau adevarate batalii intre neamuri pentru
a apuca un astfel de "post"
recompensat cu batista si – cum spuneam – prosop.
E pana la urma si o dovada ca toti cei care duc sicriul
pe brate sunt foarte apropiati celui plecat de aici.
Cei care scapa "nominalizarea"
la purtat sicriu pe brate si si-ar fi dorit-o foarte
mult incep sa bage fitile.
Ba spun ca sicriul nu este dus la groapa drept, motiv
pentru care cel decedat se poate…lovi de marginile
sicriului, ba ca nu trebuie sa tina cosciugul de manere
ca se poate rupe si se vor face de ras, ba ca astia
care au fost alesi nu sunt cei pe care i-a vrut raposatul
cu limba de moarte, in fine motive se pot gasi aproape
intotdeauna.
Tot Uniunea Europeana interzice obiceiurile romanesti
ca in casa unde este depus mortul familia sau apropiatii
sa gateasca pomana care se ofera intr-un astfel de
prilej.
Nu de putine ori s-a intamplat ca pomana sa fie pregatita
la cativa metri de catafalcul pe care trona "indiferent"
si rece mortul.
Ceea ce Uniunea nu prea accepta...
La fel cum nu accepta nici ca la capatul gropii, pe
o masuta plianta, sa fie insirate sticlele cu tuica,
cozonacii si paharele cu coliva.
Ca sa nu mai vorbim ca obiceiul locului face ca orice
astfel de procesiune sa fie presarata de tiganusi
care stau cu mana intinsa ca sa primeasca o pomana,
doua sau chiar mai multe iar boschetari amici cu sticla
se inghesuie sa prinda cat mai multe pahare.
Unde mai pui ca la noi tehnica de inhumare propriu-zisa
presupune coborarea sicriului in groapa cu ajutorul
funiilor si nu cu un dispozitiv special asa cum se
intampla in tarile civilizate.
Asta face ca nu de putine ori sicriul sa fie cu greu
asezat la locul de veci, ba se mai intampla ca funiile
sa cedeze din cauza uzurii si raposatul sa cada violent
pe fundul gropii.
Am mai auzit preoti ce le spuneau celor care manuiau
funiile ca aceasta sa nu fie infasurata dupa mana
pentru ca atunci se spune din popor ca cel plecat
il va duce dupa el si pe gropar. Superstitii...
Iata ca pana la urma si meseria de gropar presupune
riscuri.
Asta daca este sa ne luam dupa traditii, iar romanului
ii place la nebunie sa plece urechea la astfel de
superstitii.
Ca sa nu mai vorbim despre ceea ce se spune tot in
popor cum ca mortul trebuie neaparat imbracat in haine
noi si nu care cumva sa poarte hainele unui alt membru
al familiei, aflat in viata, pentru ca s-ar putea
ca acesta sa fie la randul sau dus alaturi de cel
raposat.
Idei si idei ! Ma rog mai exista si alte voci care
spun ca in ziua inmormantarii apropiatii trebuie sa
cotrobaie prin sicriu pentru ca nu cumva cineva sa
fi strecurat cu rea intentie un obiect personal al
unui membru al familiei pentru ca si acesta sa pateasca
ceva in scurt timp.
Sau, superstitiosii spun ca se pot face tot felul
de vraji nedezlegabile la capul mortului sau "cu
mort" cum se spune.
Personal cred ca toate acestea sunt simple speculatii
venite dintr-un popor care prin simplitatea sa uneori
s-a inarmat cu tot felul de presupuneri si ipoteze
pe care mai apoi le-a cultivat si ridicat la rang
de "lege".
Vreau sa-l vad si eu pe acela care a murit doar pentru
ca si-a aruncat batista plina cu lacrimi in sicriul
celui plecat.
Sigur ca la un moment dat toti vom pleca din aceasta
lume, unii mai devreme, altii mai tarziu, asta nu
inseamna ca ne duce cineva "dincolo"
din varii motive.
Totusi este bine ca in ultima perioada de timp s-a
inceput sa se renunte la un obicei prin care mortul
era plimbat pe strazi de la domiciliu si pana la cimitir
pe sub ochii tuturor trecatorilor, ba mai mult in
cele mai multe cazuri se incurca si circulatia pe
arterele localitatii.
Asta si pentru ca urmasii celor decedati nu accepta
sa mearga spre cimitir decat prin centrul orasului
ca doar raposatul merita sa vada pentru ultima data
locurile pe unde a trecut...
Dupa ce procesiunea de inmormantare este rezolvata
urmeaza partea pe care o asteapta cei mai multi, pomana.
Pomana mortului...
In cele mai multe cazuri pomana se face la cimitir
in apropierea mormantului celui decedat dar tot traditia
spune ca pomana adevarata se face acasa la domiciliul
mortului. Cu aperitive, sarmale si fripturi. Bineinteles
ca toate trebuie bine inbibate in vin si tuica.
Dupa doua-trei ceasuri in care se vorbeste despre
reusitele si intamplarile hazlii din viata decedatului
se trece la veselia generala.
Incep sa apara si rasetele.. Lumea se simte chiar
bine, atmosfera este degajata. Se bea tot mai mult.
Inmormantarea se contureaza a fi o reusita.
In curte, pentru ca in astfel de situatii usa e mereu
deschisa, incep sa-si faca aparitia vecini de la doua-trei
strazi sau nu stiu ce neamuri de mana a doua sau a
treia. Se aseaza toti la masa. Incepe cheful.
Fiecare pahar dat peste gat este initial picurat pe
jos in memoria si pentru ca mortul sa bea si el o
gura.
"Doar ii placea tare mult tuica",
se trezeste strigand un chefliu care abia daca mai
stie cine a murit.
Dar pomana e pomana! Unii si uita ca au venit la mort
si nu la ziua cuiva."Care-i treaba?! Da, e
ziua lui ca azi s-a dus. Sa-i fie tarana usoara. Mai
pune un pahar...".
Altul, ceva mai tare prins de flama pomenii bine servita,
cu zambetul pe buze cere sa i se puna si muzica populara.
"Hai sa bem in cinstea, pardon, in amintirea
celui care a fost... Pune si-o muzica doar n-o sa
bocim aici, ce dracu. Taci ca m-a luat gura pe dinainte...
Hai noroc!"
Viata merge mai departe. Iar mortul, se stie, cutuma
spune ca timp de trei zile sta la streasina casei
si e bine sa vada ca lumea nu e (prea) trista in urma
plecarii sale.
Se presupune ca sufletul aude, stie si vede tot ceea
ce se petrece in casa dupa plecarea sa.
Si e indicat sa fie mereu vorbit de bine ca nu cumva
spiritul sa se intoarca noaptea in casa si sa-i sperie
pe cei ramasi.
De unde sa se intoarca ? De acolo din lumea de dincolo.
Locul de unde nu s-a mai intors nimeni si nu se stie
ce este "dupa".
Impresia celor care traiesc de mult in spatiul comunitar
este ca omenirea tinde sa treaca peste obiceiurile
vechi de mii de ani si sa considere moartea o stare
de fapt, un fenomen pur normal.
Traditiile religioase se transforma pe zi ce trece
in simple banalitati.
Uniunea Europeana vrea ca acest secol sa fie religios
dar in acelasi timp sa mai fie dezbracat de toate
cutumele ce ne-au condus atatea secole.
Ceea ce te indeamna sa te intrebi daca inaintasii
nostrii au facut tot felul de ritualuri doar asa de
dragul de a le face.
Desi personal nu cred ca o intreaga filosofie trebuie
asa peste noapte aruncata la cosul de gunoi.
In acest mod se induce impresia ca dupa moarte nu
mai este nimic, ceea ce ar putea fi in felul sau un
fel de potop, un sfarsit al lumii in conceptia multor
oameni, mai ales a celor in varsta.
Sa fie clar, nu sustinem sub nici o forma toate vechile
ritualuri care sunt complicate dar nici nu-i poti
spune omului simplu ca nu-i vor mai revedea niciodata
pe cei dragi "mutati" de la noi (asa
cum spune slujba religioasa).
Cu gandul ca intr-o zi ne vom reintalni cu cei dragi
parca viata aceasta uneori urata e mai usor de suportat...
Sorin
Ghilea - Informatia Aradului
|
|
|
Un
regizor italian, o distributie de 23 de actori ai
teatrului aradean, o coloana sonora cu slagare internationale,
dans, dans, si o istorie nostalgica a Italiei din
ultimii 55 de ani.
Acestea sunt ingredientele urmatoarei premiere
pe care Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad o propune
publicului.
Regizorul Achille Roselletti este deja un vechi prieten
al teatrului aradean.
Cu cativa ani in urma a deschis Festivalul National
de Teatru Clasic cu spectacolul sau, "Balera".
Acum deja vorbeste cursiv romaneste.
Personalitate artistica multipla, Achille Roselleti
a absolvit Facultatea de Limbi Straine in Pisa, a
condus un talk-show la RAI, a fost actor, regizor
de teatru, autor de piese.
A lucrat in Italia, Franta, Belgia, Cehia si Romania,
unde a montat deja in trei teatre (Satu Mare, Targu-Mures
si Targu-Jiu).
Actualmente este director al Teatro dei Riuniti din
Umbertide.
"Sala de bal", spectacolul
pe care l-a realizat la teatrul aradean, este o "biografie"
incarcata de nostalgie a Italiei.
Repetitiile cu actorii aradeni au insemnat o experienta
frumoasa pentru regizorul italian, care a apreciat
calitatile lor - stiu sa cante, sa danseze, sa interpreteze.
In "Sala de bal", actorii se exprima
mai mult prin gesturi, expresie, dans, muzica.
Din echipa de realizatori fac parte Onisim Colta (decoruri),
Vera Nicolae (costume), Maura Ianos (coregrafie),
ing. Lucian Moga (light design).
Premiera are loc duminica, 1 aprilie, de la orele
19, la sala mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici.
C.L.
- Adevarul
|
|
|
|
Cautare
in arhiva Virtual Arad
Publicitate
Imobil
de vanzare
Colectivul de redactie:
Draghi
Puterity, Gheorghe
Puterity,
Trutiu
Florin.
O parte din stirile Virtual
Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse:
Agentia
Mediafax,
Ziarul Adevarul, Ziarul
Observator,
Ziua de Vest, Evenimentul
Zilei (Editia deVest), Romania
Libera, Ziarul
in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra
Aradeana, Glasul
Aradului,
Informatia Aradului,TV
Arad, Info
TV.
|
|