Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Miercuri, 21 martie 2007
Stirile TVA aici
  • Sarbatoarea limbii franceze - La Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad

Prof. univ. dr. Martian Iovan a dat citire mesajului "Vive la francophonie!"Ziua Internationala a Francofoniei a fost sarbatorita, ieri, intr-un cadru academic de inalta tinuta, la sediul Federatiei Europene a scolilor din cadrul Universitatii de Vest "Vasile Goldis". 
Simpozionul a fost condus de conf. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultatii de Stiinte Umaniste Politice si Administrative din cadrul Universitatii de Vest "Vasile Goldis"
"Vive la francophonie!"
In deschiderea Simpozionului, organizat sub genericul "Vive la francophonie!", dl. prof. univ. dr. Martian Iovan, prorector al Universitatii de Vest "Vasile Goldis", a dat citire mesajului transmis de Senatorul si Rectorul prof. univ. dr. Aurel Ardelean, vicepresedinte al Sectiunii Romane a Francofoniei din Parlamentul Romaniei, in care se mentioneaza ca "Ziua de 20 martie este, in primul rand, o sansa de a promova ideea de unitate, dincolo de frontiere geografice sau politice". 
"In calitate de vicepresedinte al Sectiunii Romane a Francofoniei din Parlamentul Romaniei, doresc sa transmit, cu prilejul "Zilei Internationale a Francofoniei" tuturor participantilor la aceasta sarbatoare a limbii franceze, un salut de solidaritate cu principiile care guverneaza comunitatea francofona. Rolul Parlamentelor in promovarea Francofoniei este sa sprijine impactul culturilor in procesul democratic al spatiului francofon, avand ca principii respectarea responsabilitatii si participarii active. Prin impartasirea valorilor culturale si lingvistice franceze, francofonii de pretutindeni imbogatesc patrimoniul universal cu accentele  propriei limbi si culturi".
Apropierea intre natiuni
"Francofonia este un prilej practic de apropriere intre natiuni cu grade diferite de dezvoltare si un liant al pacii. Francofonia reuneste tari dintre cele mai industrializate, dar si tari mai putin dezvoltate economic. Tocmai aceste diferente impulsioneaza comunitatea francofona in demersul solidar  pentru ameliorarea discrepantelor actuale. Problemele cele mai importante care ne preocupa, in acest sens, sunt: promovarea diversitatii culturale si a dialogului intre culturi, protejarea si reabilitarea  patrimoniului cultural si Lect. univ. Virgiliu Jireghie la expozitia "Nostalgicul pamant frantuzesc"perfectionarea continua a sistemului educativ in spatiul francofon. Fie ca aceasta zi sa fie o ocazie de a ne exprima solidaritatea, fraternitatea si aproprierea intre culturi si popoare", a subliniat dl. prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universitatii de Vest "Vasile Goldis", in comunicatul transmis participantilor la simpozion.
Arta fotografica - Virgiliu Jireghie
Atmosfera francofona creata de expozitia de arta fotografica "Nostalgicul pamant frantuzesc", s-a datorat artistului fotograf lect. univ. drd. Virgiliu Jireghie, insemnand un real succes prin reusitele fotografii color realizate in Franta.
"Fundoianu - Fondane, eseistul nonconformist" - Speranta Milancovici
Lansarea volumului "Fundoianu - Fondane, eseistul nonconformist", de asist. univ. drd. Speranta Sofia Milancovici, aparut la "Vasile Goldis" University Press, a beneficiat de prezentarea elogioasa din partea prof. univ. dr. Doina Dascalu si prof. univ.dr. Crisu Dascalu.
Prep. univ. Gianina Popovici a prezentat un studiu cu privire la "Limba franceza in lume", in care s-a referit la numarul de vorbitori de limba franceza de pe toate continentele. 
In incheiere, prof. Vasile Man a prezentat nr. 6 - 7 /2006 al revistei "Studii de Stiinta si Cultura" dedicat Francofoniei, in care s-a referit la un important articol aparut in revista: 
"Histoire des relations Franco Roumaines dans Ie domaine de la recherche scientifique et technique", semnat de Acad. Jean Mountreuil de la Universitatea Lille din Paris - prin care se evoca vechile traditii de formare a intelectualitatii romane la inalte institutii academice franceze.

Daniel Albu - Informatia Aradului

  • Mii de euro pe spatii centrale

Centrul Aradului este invadat de banciCentrul Aradului este asaltat de banci, bucuria celor care inchireaza spatiile comerciale.
Pe zi ce trece Bulevardul Revolutiei devine un centru bancar. 
Bancile se inghesuie sa inchirieze la pret cat mai rezonabil spatiile disponibile din vecinatatea Palatului Administrativ.
Datorita acestei tendinte activitatile comerciale devin din ce in ce mai rare in zona centrala, presupunandu-se mutarea acestora intr-o zona specifica, dupa cum ne-a declarat Marius Grada, consultant imobiliar.
De la 7 la 20 euro/mp
Chiriile pe spatiile din centrul orasului incep de la 7 euro/mp si pot ajunge pana la 20 euro/mp, totul depinzand de suprafata spatiului inchiriat: cu cat spatiul este mai mic, cu atat pretul pe metru patrat este mai mare.
Cu toate acestea, conform unor consultanti imobiliari, exista posibilitatea negocierii pretului, insa si in aceste conditii multi dintre comercianti nu isi permit sa plateasca toate cheltuielile administrative si, pe de alta parte, sa comercializeze produsele la pretul pietii.
In aceste conditii proprietarii spatiilor din centrul orasului prefera sa inchirieze locatiile bancilor sau altor institutii cu dare de mana. 
Motivul invocat nu este doar cel financiar, ci si stabilitatea pe care o ofera o astfel de inchiriere.
"Comerciatii daca vad ca nu fac profit dupa cateva luni renunta la spatiul inchiriat, pe cand bancile isi deschid sucursale pe termen lung", ne-a declarat un consultant imobiliar. 
De precizat e faptul ca pentru un spatiu central bancile ajung sa plateasca chirie pana la 6000 de euro, suma exorbitanta pentru un simplu comerciant.
Banci in Arad
- numarul lor se apropie de 30
- in 2006, 4 noi banci si-au deschis sucursale in oras
- in acest an, alte doua sucursale bancare sunt in curs de inaugurare

Andreea Gherle - Adevarul

  • Barbat neidentificat descoperit inecat in Mures

Barbatul inecat in Mures a fost pescuit de specialistii de la urgentaUn barbat despre a carui identitate nu exista inca informatii a fost descoperit ieri, in jurul pranzului, inecat in Mures, in apropiere de localitatea Pecica.
Cadavrul barbatului a fost observat de catre un localnic, acesta anuntand de urgenta Politia. 
Un echipaj din localitate a venit de urgenta la fata locului, dar a fost necesara interventia unor specialisti de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Arad.
Acestia au adus o barca de salvare si timp de 45 de minute s-au straduit sa scoata corpul barbatului mort din apa.
Politistii au demarat imediat o ancheta, in primul rand pentru a stabili identitatea acestuia. 
Nici un localnic nu-l cunostea pe barbatul gasit mort, politistii verificand toate persoanele declarate disparute, inregistrate in arhivele Politiei, pentru a stabili daca nu se vor gasi date despre acesta. 
Barbatul avea in jur de 40-50 de ani si o inaltime dc aproximativ 1,80 metri. 
Anchetatorii au declarat ca inecatul nu prezenta urme de violenta pe corp si ca, din acest punct de vedere nu exista suspiciuni ca ar fi vorba de o crima. 
Cu toate acestea, politistii nu se vor pronunta pana cand medicii legisti nu vor stabili cauza mortii in urma necropsiei. 
Mai mult decat atat, autopsia va oferi date si depre data mortii.
Ancheta a fost preluata de catre politistii de la Criminalistica, care presupun, din primele verificari, ca barbatul a fost muncitor la o ferma din zona si a alunecat de pe mal in Mures, inecandu-se, dar rezultatul anchetei va stabili cu precizie cum s-a produs tragedia.

Camelia Catean - Observator

  • Spitalul din Mocrea - salvat din "ghearele"… dezastrului

Spitalul de la Mocrea isi schimba infatisarea in bineUn parc imens cu specii rare de arbori, ce se inalta semeti  de zeci si poate chiar peste o suta de ani, imprejmuieste un fost conac boieresc. 
Pe vremuri loc al petrecerilor, al bunastarii, acum…  camin al suferintei, al nebuniei… Ultima statie catre lumea de dincolo. 
Ma refer la Spitalul de Psihiatrie din Mocrea.  
O lume aparte in care nici cel mai insensibil om nu poate sa nu ramana miscat de ceea ce se intampla in acest cadru, de-a dreptul feeric si totusi atat de crunt.
A fost doar un cosmar?
Am pasit acolo dupa aproximativ doi ani. 
Involuntar, sentimentele care ma incercasera atunci, au revenit zilele trecute… mila, parca teama… neputinta in fata durerii oamenilor care traiesc aici. Incercam sa ma pregatesc sa vad aceeasi oameni imbracati in haine murdare, care aveau atunci parte de o alimentatie mai putin decat modesta, plimbandu-se prin holuri cu ferestre care nu se inchid, cu pardoseala deteriorata, cu urmele excrementelor cu care pictau acestia peretii, cu paianjeni tesandu-si plasa pe colturile tavanelor, cu tencuiala de pe pereti scorojita, cu niste gauri si tevi ruginite in asa-zisele grupuri sanitare… 
Asta pentru ca acestea erau aspectele pe care le surprinsesem la ultima vizita aici. 
Si totusi… acum era altfel… La intrarea pe poarta ne intampina o Dacia break, care ulterior am realizat ca era folosita si pe post de "adapost" al portarului, constructia care avusese de fapt aceasta destinatie fiind degradata. 
Si totusi, exista portar… desi ultima data cand fusesem aici, puteam intra in incinta spitalului fara sa ne intrebe cineva unde mergem si cine suntem… 
Si ma gandesc ca tot asa ar fi putut iesi bolnavii care erau spitalizati aici, lucru demonstrat si de cazurile celor care au fugit (n.n. mult spus, ca doar puteau pleca linistiti) din spital…
Strabatand aleea ce conduce la spital… uimire! 
Imobilul impunator, subrezit pana nu demult este in lucru, exteriorul fiind incadrat de schele pe care lucrau  niste mesteri. 
Daca  exteriorul ne-a surprins… imaginile din interior erau de-a dreptul socante. Si culmea: socant – in sensul bun al cuvantului!
Daca parterul este inca in lucru, etajul este aproape finalizat. 
Baile despre care aminteam adineauri au ramas… un vis urat, spatiile fiind amenajate cu faianta, gresie si obiecte sanitare moderne. 
Locul geamurilor cu sticla sparta si cu vopsea scorojita a fost preluat de ferestre noi, din lemn stratificat, cu sticla termopan antiefractie. 
E adevarat, si acestea sunt fara cremoane, insa nu pentru ca ele ar fi fost distruse, ci ca masura de siguranta pentru pacientii care ar fi tentati sa se arunce in gol. 
Holurile saracacioase, panzele de paianjen…au disparut si ele. Linoleumul, cimentul sau parchetul deteriorat a fost inlocuit cu rasina epoxidica, un fel de pvc care se intinde atat pe jos cat si pe pereti, ce se poate curata usor.
In ceea ce privesc culorile, predomina verdele, tocmai pentru efectele sale linistitoare asupra psihicului pacientilor. 
De asemenea spitalul este incalzit de acum cu o centrala termica pe lemne, fiecare salon fiind prevazut cu cate un calorifer din aluminiu.  
De curand a fost inlocuita intreaga retea electrica, toate usile au fost schimbate cu altele noi, din PVC, iar pentru perioada urmatoare, conducerea unitatii si-a propus obiective precum inlocuirea acoperisului cladirii, reabilitarea spalatoriei, a bucatariei, refacerea statiei de epurare si imprejmuirea intregului spatiu. 
Bolnavilor de la Mocrea l-i se ofera conditii umane de spitalizare"Am preluat conducerea acestui spital cu dorinta de a face ceva pentru acesti oameni. Suntem la varsta la care suntem realizati si social, profesional sau material si consider ca pot face ceva si pentru altii. Anul trecut am primit  8 miliarde de lei de la Consiliul Judetean, respectiv 11,5 miliarde de lei (vechi) de la Ministerul Sanatatii, bani cu care am demarat lucrarile pe care le observati. E nevoie de mult mai mult, insa ne bucuram pentru ceea ce am reusit sa realizam. Stiu ca nimeni nu e pus intr-o functie pentru vesnicie si tocmai de aceea in acest interval in care conduc acest spital, vreau sa fac cat mai mult, pentru a ramane ceva in urma mea", preciza ec. Monica Pele, manager al Spitalului de Boli Cronice din Mocrea.
Si s-a realizat… Nu ne propunem sa ridicam in slavi pe nimeni insa nu putem trece fara sa remarcam schimbarea in bine, realizata in acest segment al sistemului sanitar aradean si asa, destul de lovit de lipsuri si neajunsuri.
Povesti cutremuratoare
Din pacate, confortul de care beneficiaza, nu ii impresioneaza cu nimic pe majoritatea celor care traiesc aici. 
Cu o privire goala, barbati si femei, tineri si varstnici traiesc in propria lume, cu totul alta decat cea pe care o stim noi. 
Unii veniti din centre de plasament, tineri care nu au cunoscut vreodata mangaierea si vocea calda a mamei, altii - oameni care pana la un punct au dus o viata normala, au avut familii, au avut un loc de munca…
Iar acum, fie pe fondul unui eveniment care i-a marcat peste masura, a unui soc sau poate, ereditar, au ajuns aici. 
Unii, in baza unui tratament, mai au parte si de cate o urma de "lumina" in mintea lor, insa altii…. 
O batranica, de peste 70 de ani sustine ca trebuie sa nasca…acolo i s-a intrerupt pesemne liantul cu realitatea. 
Mona, o tanara de 22 de ani isi rupe hainele de pe ea sau se dezbraca la piele, considerand ca prin aceasta masura i se acorda mai multa atentie.
Tatiana, in varsta de aproximativ 50 de ani a fost economista, vorbeste fluent limba engleza si totusi… 
In nebunia lor, au nevoie de dragoste, simt nevoia de caldura. 
Mona, tanara de care aminteam, ne spunea cum are un prieten, un iubit, ca o viziteaza periodic si cand e trista, ca e singura, se zgarie pe fata…
Pacientii de la Spitalul de Psihiatrie Mocrea se pot relaxa in parcO alta femeie, de vreo 60 de ani ne povestea ceva … in cuvinte doar de ea deslusite, leganandu-se continuu. 
Unii se uitau mirati la noi, altii ne intorceau spatele, in timp ce altii ne ignorau complet. 
Sunt oameni, maturi fizic, cu mintea imbracata in necunoastere, in nestiinta, in nebunie. 
Sunt oameni care nu mai au sanse de a reveni la normal. 
"Pentru a nu ii vedea cum stau zile in sir in pat cu ochii atintiti pe tavan, ne-am gandit sa-i angrenam in tot soiul de activitati. Sa-i vedeti cum se bucura cand ii lauzi, cand, in nestiinta lor, se simt utili. De aceea ne-am gandit sa amenajam niste spatii de terapie ocupationala. E vorba de doua terase, extrem de bine luminate, unde fiecare dintre ei vor avea o activitate. Chiar daca ii punem sa scoata plasticul din dopurile sticlelor, cum am vazut intr-un spital de acest gen din Ungaria, pentru ei reprezinta ceva. Sunt printre ei talentati la desen, la pictura…", sustine Geta Bogdan, administrator al spitalului. 
Asa isi petrec zilele cei 115 bolnavi internati aici, unii aflati sub supravegherea stricta a cadrelor medicale, iar altii care au parte de mai multa libertate.
Acestia sunt oamenii care ajung ( o parte dintre ei, desigur nu toti) sa fie inmormantati de catre personalul spitalului… 
Acestia sunt EI, majoritatea singuri pe lume, sau lasati in voia sortii. 
"Avem si pacienti care sunt vizitati de apartinatori, insa am observat ca mai mult copiii bolnavi sunt cautati de catre parinti decat invers. Batranii in general sunt dati uitarii de catre cei carora le-au dat viata. E cutremurator ceea ce se intampla, dar aceasta e situatia si din pacate, numarul cazurilor este extrem de mare, avand foarte multe solicitari de internare pe care nu le putem onora tocmai din lipsa de spatiu. Am facut demersuri privind ridicarea unei noi cladiri insa, nu avem sperante sa se realizeze prea curand. Ne bucuram si pentru aceste realizari, pentru faptul ca din amenajarea unui spatiu nefolosit am reusit sa mai castigam doua saloane si un spatiu in care vom deschide un club al pacientilor, cu coltare, masute si un televizor…Dorim ca in acest an sa accesam un program national de sanatate mintala pentru medicamente…Macar strictul necesar sa li-l asiguram la un standard mai ridicat. Nu mai sunt probleme nici cu salariile, nici cu mancarea, nici cu medicamentele…Spre bucuria noastra, am primit bugetul solicitat in procent de 100%, adica 22 de miliarde de lei vechi…In ceea ce priveste personalul, este subdimensionat insa facem fata. Saptamana viitoare scoatem la concurs un post de asistent social, extrem de important pentru un spital, iar pe de alta parte, vom scoate la concurs inca doua posturi de medic. In conditiile in care spitalul isi va schimba fata, speram ca specialistii sa fie mai deschisi pentru acest spital…Oricum, speram ca lucrurile sa mearga spre bine, tot mai multi oameni cu situatii financiare exprimandu-si  deja deschiderea pentru a ne ajuta in acest demers. De curand am primit o salvare atribuita prin Consiliul Local Ineu, avem o foarte buna colaborare cu spitalul din Ineu unde ducem pacientii in cazul in care au probleme, am primit o masina de spalat si uscat rufe cu o capacitate de 50 de kilograme… Am reusit sa achizitionam pentru toti pacientii pijamale pentru a nu mai fi nevoiti sa stea in hainele de acasa. Speram sa primim si niste treninguri pentru atunci cand ies la plimbare prin curte…", afirma ec. Monica Pele.
***
Am lasat aceste suflete in pat, la fereastra, in parc tragand dupa ei cate o creanga sau stand la soare, pe banca…
E sfasietor sa-i privesti cum oameni in toata firea rad uitandu-se la soare…sau privindu-si mainile…cum se enerveaza si isi sfarteca hainele de pe ei…
Nu poti sa nu te gandesti la ce reprezinta omul pe Pamant, la acest mecanism…OM…in care daca se "defecteaza" ceva, nimic nu mai are sens.
Cand ii privim nu putem sa nu ii multumim  Lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem, pentru faptul ca ne putem bucura de acest dar atat de minunat: VIATA!

Madiana Mican - Informatia Aradului

  • Aradul muzical – Virtuozitate si culoare la Filarmonica

Violonistul Alexandru Tomescu a concerat la FilarmonicaDaca in anii sclavagismului comunist totul era diriguit de sus, in domeniul artelor unii creatori au reusit uneori sa gaseasca portite prin care razbatea adevarul si chiar sa ia in zeflemea personaje si situatii, care par de necrezut celor ce nu au avut de a face cu "socialismele"
In literatura umoristica (vezi schitele lui T. Mazilu s.a.), iar in creatia muzicala avem exemple precum Simfonia a IX-a a lui Dmitri Sostakovici cu sarcasmul ei evident sau, la noi, Concertul pentru violoncel al lui G.W.Berger cu nuanta sa profund dramatica, se poate vedea cum artistul responsabil isi vede rostul in societate si in conditii extreme. 
Desigur, acestea sunt doar cateva exemple.
Revenind la Sostakovici, avem de asta data ocazia de a consemna inscrierea in programul saptamanii trecute al Filarmonicii a unei lucrari deosebite, "Concertul nr. 1 pentru vioara si orchestra in la minor op 77" al compozitorului rus amintit mai sus.
Monumentala lucrare creata cu sase decenii in urma l-a avut acum ca solist pe Alexandru Tomescu, solist al formatiilor muzicale Radio care a obtinut 26 de premii internationale, a sustinut peste 200 concerte si recitaluri in 26 de tari. 
Avandu-l alaturi pe experimentatul dirijor din Republica Moldova,Valentin Doni, care acum activeaza la Filarmonica din Bacau, solistul a dat glas melancoliei partii I a concertului, prolog, al carui dinamism deriva din incordarea interioara a structurii armonice si a impletirii polifonice.
Interpretii au relevat forta vitala a partii a doua, Scherzo, vartej napraznic, care duce cu gandul la sinistru, demonic, sectiune ce revine cu un motiv ce rasuna ca un strigat de disperare, dupa dansul grotesc median.
Profunda tristete din Passacaglia (partea a III-a), insotita de vointa ferma exprimata de fanfarele viguroase ale cornilor, tanguirea viorii soliste, stari ce au indus auditorilor un intens dramatism, rezolvat treptat in cadenta solistica, rememoratoare a partilor anterioare, ca in finalul numit Burlesca, sa creeze atmosfera de veselie exuberanta, plina de umor.
Putem afirma cu certitudine ca audierea acestei lucrari a lui Dmitri Sostakovici poate fi considerata o lectie de viata sufleteasca, care ne intareste capacitatea de a razbi in viata reala, cea de zi cu zi, prin patrunderea lucrarii in sine, dar si prin daruirea cu care ea ne-a fost prezentata de catre interpreti.
Valentin Doni, fost dirijor si o vreme director al Filarmonicii din Chisinau, cu care a concertat intr-o serie de tari europene, a oferit aradenilor „Simfonia I in do minor op. 68” de Johannes Brahms.
Aceasta lucrare care a redirectionat simfonia ca gen, intr-o perioada cand se considera ca simfonismul pur isi epuizase resursele si apelul la poezie in finalul Simfoniei a IX-a de Beethoven ar fi fost semnul unei noi orientari in acest domeniu, asa cum sustinea Wagner.
Orchestra aradeana a creionat dramatisul primei miscari, avanturi frante, incertitudini, senzatii de descatusare, in contrast cu dominanta lirica a celei de-a doua. 
In Scherzo, simplitatea rustica a continuat atmosfera partii anterioare, ca alternenta naratie-dans, misterul de balada nordica sa pregateasca tragismul, dezbaterile grave din finalul simfoniei, incheiat cu un mesaj de infratire si iubire.

Hugo Hautmann – Virtual Arad

Programul concertului Filarmonicii din 22 martie:
***
Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura operei "Nunta lui Figaro"
Arii din operele: Nunta lui Figaro, Boema, Bal mascat, Evghenie Oneghin
Solista, Angela Bic (Germania)
Pietro Mascagni: Intermezzo din "Cavaleria Rusticana"
Piort Ilici Ceaikovski: Suita de balet "Frumoasa din padurea adormita"
Dirijor, dr. Dorin Frandes


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]