|
Stirile
Zilei |
VIRTUAL
ARAD
Suntem pe
locul
Votati-ne zilnic!
|
|
|
Luni,
19 februarie 2007 |
|
- De
astazi a inceput Postul Pastelui
|
|
De
astazi a inceput Postul Pastelor. Acesta este
postul dinaintea Invierii Domnului si este cel mai
lung si mai aspru din timpul unui an bisericesc.
Pe durata a sapte saptamani, acest post ne pregateste
pentru intampinarea cu vrednicie a Invierii lui Hristos,
dar ne aduce aminte si de postul pe care Mantuitorul
l-a tinut 40 de zile inainte de inceperea activitatii
Sale publice.
In afara de acest argument, Postul Pastelui se intemeiaza
si pe traditia Vechiului Testament: potopul, care
a curatit pamantul de pacate, a tinut 40 de zile si
40 de nopti; inainte de a primi tablele Legii, Moise
a stat pe munte 40 de zile; ninivitenii au postit
40 de zile in semn de pocainta s.a. Postul Mare, asa
cum il stim noi, este rodul unei lungi si extrem de
complexe evolutii istorice.
In primele trei secole crestine, durata si felul postirii
nu erau uniforme.
Abia in secolul al IV-lea, la Sinodul I Ecumenic de
la Niceea (325) s-au stabilit durata si asprimea postului,
asa cum le recomanda si astazi Biserica.
Ne aflam in prima saptamana a Postului Mare. Postul
nu consta in asumarea unor constrangeri exterioare,
ci in cutarea apropierii de Dumnezeu.
Postul este, in primul rand, o abtinere de la pacate.
In conduita crestinului el presupune imbinarea rugaciunii
cu milostenia si cu abtinerea de la anumite mancaruri.
Conform traditiei stabilite in Biserica de-a lungul
timpului, in primele doua zile din Postul Mare se
recomanda post complet sau ajunare spre seara; la
fel si in Saptamana Patimilor (ultima saptamana a
Postului Mare).
In vechime, in fiecare miercuri se ajuna pana seara,
cand se savarsea Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.
Pe langa rugaciune si milostenie, postul presupune
si abtinerea de la anumite mancaruri.
Desi multi spun ca astazi este foarte greu sa postesti,
intrucat "noi mergem la munca si avem nevoie
de o alimentatie sanatoasa si bogata", mancarea
sanatoasa nu e in mod necesar pe baza de carne, oua
si branza.
"Omul va trai nu numai cu mancare ci si cu
orice cuvant iesit din gura Domnului"
Mai mult decat atat, oamenii de la tara spun ca
Postul Pastelui este mai usor de tinut, pentru ca
o data cu primavara apar urzicile, spanacul, stevia
si alte plante si legume care pot asigura o alimentatie
sanatoasa.
In prima zi din Postul Mare pregatim cartofi fierti
sau copti in staniol (pentru ca staniolul le pastreaza
savoarea si gustul), plus o salata de varza murata
si ceai sau compot.
A doua zi, vom pregati o mancarica de cartofi cu zarzavat
si ceapa, dar fara ulei, plus o salata de varza murata
si compot si ceai.
A treia zi, vom prepara o supa foarte simpla si fara
ulei, eventual un cartof copt, dar nu mai mult.
Mai punem si fructe si, ca un fel de desert, pregatim
gris fiert cu zahar.
Din a patra zi se va manca normal de post.
Claudia
Untaru - Informatia Aradului
|
|
- Fabrici
- scoase din oras
|
|
Relocarea
unor fabrici transforma municipiul intr-un oras al
mall-urilor si al hypermarket-urilor.
Peste catava vreme, Aradul va fi impanzit cu mall-uri,
supermarket-uri si hypermarket-uri.
Pe langa cele care functioneaza deja, vor aparea si
altele, care vor face din orasul nostru unul cu un
comert de nivel european.
Constructia multor asemenea magazine si centre comerciale
nu se face insa fara scandal, fiindca ele iau locul
unor imobile, private sau nu, care ajung sa fie demolate.
Este cazul lui Kaufland si Plus, aflate in plina constructie
pe fostul teren de fotbal ACU.
Sau, deoarece in oras nu prea mai exista terenuri
care s-ar preta la ridicarea unor spatii moderne de
vanzare, lanturi comerciale ce tatoneaza piata locala,
pentru deschiderea unor centre comerciale, recurg
la urmatoarea solutie: cumpara spatii industriale
- cladiri in care functionau fabrici aradene - pe
care apoi le darama, construind pe terenul astfel
gol.
Mall la IMAR
Aradenii au observat ca de cateva zile au
fost bagate buldozerele in cateva cladiri ce tineau
de IMAR.
Multi s-au intrebat ce se intampla?
Isi inceteaza activitatea fabrica aradeana de mobila?
Raman oamenii pe drumuri?
Directorul general al IMAR, Mario Frola, ne informeaza:
"Actionarii au vandut o parte din terenul
societatii, circa patru hectare, unei firme straine
care va construi un mall. In cladirile care sunt acum
demolate (foste sectii ale IMAR - n.r.) noi nu mai
aveam activitate de doi ani. Fabrica nu se inchide,
isi continua activitatea. Intr-un an insa ne vom muta
intr-o alta locatie, exista un proiect pentru o fabrica
noua, moderna, ce va fi construita in alta parte".
In locul "Tricoului"
O alta fabrica ce urmeaza sa fie rasa din
temelii este Sabina&Co, fosta Tricoul Rosu.
Societatea care a fost ani de zile un simbol al orasului,
a fost nevoita sa isi vanda sediul la sfarsitul lui
2005, din cauza datoriilor mari acumulate in ultimii
ani. Cumparatorul: o firma din Timisoara.
Cu putinii oameni care au mai ramas, Sabina s-a mutat
intr-o alta locatie.
Imensele cladiri, in suprafata de peste 26.000 metri
patrati, ramase goale de ceva vreme, asteapta sa fie
demolate.
Cum nimeni nu a depus la Agentia pentru Protectia
Mediului observatii cu privire la proiectul de demolare
a fostelor cladiri industriale, firma din Timisoara
urmeaza sa primeasca de la APM Arad acordul de mediu,
in baza caruia va solicita, Primariei, autorizatia
de demolare.
"Am inteles ca cladirile nu vor fi demolate
prin implozie, ci pe rand, mecanic. Dupa ce terenul
e curatat, firma trebuie sa obtina autorizatie de
construire", spune directorul executiv al
APM, Dana Danoiu.
Ce va aparea in locul spatiilor industriale? Se spune
ca un modern complex comercial.
Gerlinde
Knap - Adevarul
|
|
- Targul
de nunti prezinta cele mai noi tendinte in materie
de decoratiuni, rochii de mirese si accesorii
|
|
Cine
vrea sa aiba parte de o nunta ca-n povesti, care se
incadreaza si in cele mai noi tendinte din domeniu,
trebuie neaparat sa treaca pe la Targul de nunti,
care se desfasoara in holurile Teatrului Clasic "Ioan
Slavici".
Culoarea mov - una din preferate
Targul de nunti si-a deschis portile pentru vizitatori
sambata dimineata, la ora 10,00.
Inca de la primele ore, in cladirea teatrului au intrat
foarte multi tineri care vroiau sa-si faca o imagine
despre cum trebuie sa fie o nunta si, mai ales, cat
costa organizarea ei.
Editia din acest an a targului – cea de a doua – prezinta
o oferta foarte generoasa si, ceea ce este demn de
subliniat – pentru toate buzunarele.
Cu aceasta ocazie, mai multe firme specializate din
Arad, dar si din alte orase ale tarii, si-au organizat
standuri in care isi prezinta serviciile.
Mesele festive, aranjate dupa ultima moda in materie,
ocupa o mare parte a targului, atragand imediat atentia.
Poate ca vi se va parea nefireasca expresia "ultima
moda in domeniu", intrebandu-va ce moda poate
fi in ceea ce priveste aranjarea unei mese festive?
Dar, iata ca si aceasta moda exista. Una dintre reprezentantele
unei firme specializate ne-a spus ca in acest an culoarea
cea mai solicitata este movul.
Nuantele de mov – de la cea mai pala, la cea mai puternica
– sunt cele care imbraca acum mesele, fetele fiind
lungi, pana la pamant.
Si, bineinteles, un rol important in aranjarea meselor
il au bucatile de materiale albe cu care sunt garnisite,
acestea putand fi satin sau, pentru cei mai pretentiosi,
organza.
Daca anul trecut mesele festive prezentate la targ
erau acoperite si in alte culori foarte puternice,
in acest an, in afara de mov se mai folosesc nuantele
calde de rosu, crem si auriu, albastrul, spre exemplu,
disparand aproape cu desavarsire.
Firmele de decoratiuni pentru evenimente speciale
tin sa demonstreze acum ca decorarea unei mese este
o adevarata arta.
Astfel, la o nunta care se respecta, masa mirilor,
dar si cele ale invitatilor, se impodobeste cu marturii
dintre cele mai fanteziste.
Marturiile sunt niste saculeti mici, umpluti cu bomboane,
confectionati din tul sau din satin, legati cu un
fir de matase si garnisiti cu o floare.
De pe o masa de tinuta, nu trebuie sa lipseasca nici
bucatile de sticla sau din plastic, ce imita pietrele
pretioase si semipretioase, ele fiind aruncate intr-o
aparenta dezordine.
Foto, video si muzica
Pana duminica, ultima zi a Targului de nunti –
cei interesati pot gasi aici si o foarte bogata oferta
in materie de filmari si fotografii.
Firmele specializate isi prezinta serviciile in standuri
speciale, iar albumele cu fotografii sunt o adevarata
atractie pentru cei care vin sa vada targul.
Se spune ca "nunta fara lautari nu se poate",
astfel incat organizatorii targului au adus si numeroase
oferte in materie de muzica, de la cea live, interpretata
de orchestre si solisti profesionisti, pana la muzica
inregistrata si difuzata cu ajutorul instalatiilor
speciale de sonorizare.
Iar cei care doresc ca pe ringul de dans sa aiba parte
de un adevarat spectacol, pot inchiria inclusiv aparatura
speciala pentru lumini si pentru fum.
Rochiile
de mireasa – atractia targului
Un loc aparte al Targului de nunti il ocupa, dupa
cum este firesc, cel dedicat rochiilor de mireasa.
Firmele din Arad si din mai multe orase ale tarii
prezinta cele mai noi modele create, iar rochiile
sunt punctul principal de atractie.
In acest an, majoritatea rochiilor sunt de culoare
alba, din materiale ca satinul sau matasea, fiind
folosita foarte putina dantela.
Pe langa alb, o alta culoare folosita destul de des
in crearea rochiilor de mireasa mai este si crem si
nuantele delicate de bej.
Iar cele care se vor a fi niste mirese mai excentrice,
pot opta pentru colanti realizati din satin alb, purtati
la o rochie scurta de mireasa, alba, cu fusta ampla,
din tul, si cu un corsaj simplu, fara bretele.
Dar ce nunta e aia, fara tortul miresei?
Cum asa ceva nu se poate, la acest targ sunt prezentate
si oferte dintre cele mai dulci, adica diferite feluri
si modele de torturi.
Modele, da, pentru ca si in aceasta materie exista
deja o moda, care face referire in special la imaginea
acestor produse de cofetarie, la culorile predominante
si, bineinteles, la felul in care sunt ornate.
Iar oferta de acum este atat de bogata, incat pofticiosii
ar fi bine sa stea deoparte, pentru ca torturile pot
fi doar vazute, nu si degustate!
Si sa nu uitam: la acest targ ii asteapta pe cei interesati
si o mare diversitate de bijuterii.
Din aur, aur alb, placate cu aur, din argint, verighetele
sunt in cele mai variate modele si pe toate gusturile.
Pe langa verighete, aici mai puteti gasi si inele
si toate accesoriile necesare unei mirese care se
respecta.
Sugestii pentru luna de miere
Dar, ce urmeaza dupa o nunta? Luna de miere, bineinteles.
Iar pentru ca cei care vin sa isi aleaga decoratiunile
pentru sali, rochiile si torturile sa nu mai fie nevoiti
sa caute in alte parti oferte pentru luna de miere,
organizatorii targului au invitat si cateva agentii
de turism.
Oferta lor este, la randul ei, astfel realizata, incat
sa fie accesibila unor categorii cat mai numeroase
de tineri insuratei, cele mai multe voiaje de nunta
propuse fiind in strainatate.
Spre exemplu, o saptamana, cu toate serviciile incluse,
in Grecia, ii poate costa pe cei mai modesti miri
de la 200 de euro, la 400 de euro.
In schimb, cei care isi permit mai mult, pot alege
sapte zile si opt nopti de cazare in fascinantul Dubai,
in cel mai luxos hotel din lume, pentru un astfel
de voiaj de nunta trebuind a scoate din buzunar intre
7.000 si 8.000 de euro.
* * *
Asadar, cine vrea sa auda in acest an urarea "Casa
de piatra!", ar fi bine sa viziteze Targul
de nunti, prezentat in holurile teatrului aradean.
Iar daca vreti sa vedeti un numar mare de rochii de
mireasa, atunci nu trebuia saratati parada rochiilor
de mireasa, care a avut loc duminica, de la ora 13,00,
in foaierul de la etajul II al teatrului.
Mihaela
Cerna - Observator
|
|
- Pentru
relansarea satului romanesc e nevoie de unitate
|
|
Considera
Ion Micurescu, fiu al comunei Bata
Valea Muresului
se bucura de un farmec deosebit si parca cu cat distanta
de zona urbana este mai mare cu atat frumusetea locurilor
este mai pregnanta… Oameni simpli, majoritatea lor
saraci, cu case lipite cu pamant, in cazul carora
lipsurile ii determina sa renunte la ceea ce au ei
mai drag… munca la camp si animalele. Despre aceste
aspecte de care se loveste taranul din Bata odata
cu integrarea in UE si despre posibilitatea de relansare
a zonei am stat de vorba cu un fiu al satului, mai
cu seama cu „Bade Ion” - adica Ioan Micurescu,
devenit si consilier judetean.
- Pentru ca vorbim despre Bata,
satul pe care il elogiati in toate discutiile, permiteti-mi
sa va numesc si eu Bade Ion… Vorbiti-ne despre ce
a fost si ceea ce este satul Bata, vazut prin ochii
unui fiu al satului…
- Bata este pentru mine cel mai minunat loc de
pe pamant si pe cat imi sta in putinta, incerc sa
transmit si celorlalti starea mea. E adevarat ca ma
incearca un sentiment mai deosebit pentru ca e locul
in care m-am nascut, in care am crescut si in care
traiesc, insa pe de alta parte, chiar se poate observa
ca aceste meleaguri au ceva aparte. Vorbind despre
ceea ce este Bata, trebuie spus cu durere ca avem
de-a face cu o populatie imbatranita... Pana la venirea
bistritenilor in zona existau multe case goale. Abia
dupa venirea lor s-a reusit deschiderea unei scoli
cu opt clase… In rest, toata lumea, indiferent de
conditie sociala, de statut, se ocupa cu cresterea
animalelor si cu agricultura. Sau poate ar fi mai
bine sa spun ca se ocupau pentru ca parca cu fiecare
an ce trece e tot mai greu sa se ocupe de astfel de
activitati. Şi dascalu si preotu... isi intregesc
veniturile din agricultura.
- Venind vorba de greutati, nu pot sa nu ma gandesc
la Uniunea Europeana si la noile norme impuse odata
cu aderarea.
- Asa este. Acum trebuie sa ne acomodam cu normele
Uniunii Europene. Aici a fost un mare bazin de crestere
a animalelor. Inainte de colectivizare, venea italianul
si cumpara vaca Himental din targ de la Bata. Acum,
bietii oameni daca mai pot sa isi tina animale macar
pentru ei, sunt fericiti. Vorbind despre colectivizare,
nu pot sa nu spun ca si ea a fost o greseala. Eu sunt
in general impotriva ei, dar mai ales in aceasta zona
nu avea nici un rost. Dupa revolutie aveam speranta
ca va fi bine la Bata. Orasenii au venit aici sa lucreze
pamantul si ma gandeam ca satul va inflori.
Pana in 95 se castiga in agricultura. Ierbicidele
erau la preturi mai bune, nu erau bine stabilite ias-urile,
recolta se valorifica prin animalele comercializate,
Comtim-ul reprezenta o piata buna de desfacere a carnii.
Insa dupa aceea a fost si este din ce in ce mai rau.
- Terenul este productiv in zona?
- Este productiv insa avem si o zona, numita Lacoviste
care este mai tot timpul afectata de apa, cunoscute
fiind desele iesiri ale Muresului in zona noastra.
Cum se umfla Muresul, cum inunda intreaga zona si
gata e cu cultura din acea perioada… Ar trebui dragat
insa nu s-a mai facut asa ceva de pe vremea
Mariei Tereza. Daca nu stim noi romanii sa facem asta,
ar fi americanii, ungurii care ar fi interesati de
un asemenea proiect. In privinta unei regularizari
nu putem vorbi intrucat daca s-ar regulariza aici
ar inunda Aradul. Şi nici asta nu este normal.
Asa ca, la viitura, el este gatuit la Batuta
si se revarsa pe 10000 de hectare.. E firesc
ca nu putem sa salvam zona asta in defavoarea Aradului
insa nici nu ii putem sacrifica pe acesti oameni la
infinit. In functie de perioada inundatiilor, sunt
ani in care este compromisa toata cultura de pe perioada
anului.
- Cum vedeti recolta din acest an, in conditiile
in care mai ca vara a ajuns sa fie aproape ca
iarna?
- Toate gradinile sunt la primul strat freatic…
asa ca si in perioada normala sunt probleme cu apa
din fantani. Dar daca e si seceta. Daca timpul va
fi tot asa si vom avea de a face cu seceta, va trebui
dusa apa din Mures pentru adapatul animalelor, pentru
irigatul in gradina… Doamne fereste-ne si de asa ceva…
La noi este o vorba…cand il intrebi pe unu ce valoare
are un anumit lucru, el iti raspunde ca e asa de scump
ca o ploaie de mai. Adica si ploaia e foarte importanta,
insa in anumite perioade cand culturile au nevoie
de apa. Odata am fost in Olanda si afara ploua si
am vazut un om udand gradina. Iar prof. Munteanu cu
care eram in acea vizita l-a intrebat pe olandez de
ce mai uda in gradina daca afara ploua. Şi acela
a raspuns ca ploua, dar nu ploua destul…
- Revenind la UE si la normele impuse, ce spun
satenii, cum vad ei aceste schimbari. Accepta situatia?
- Cu greu. Pensiile sunt cum sunt... de exemplu,
mama mea are un venit de 80 de lei… Nici macar pentru
medicamente nu ii ajunge suma asta. Ea ne are pe noi,
insa din pacate, sunt oameni care chiar sunt nevoiti
sa se descurce din pensia asta. Pana acum se gospodareau
cum stiau.. Cresteau unul sau doi porci pentru ei
ca sa le asigure mancarea pentru un an iar pe ceilalti
porci ii vindeau. Acum, nici macar asta nu mai
pot sa faca. Pe de o parte, pretul este o bataie de
joc… 25.000 de lei kilogramul de porc, iar pe de alta
parte normele UE nu iti mai dau voie sa vinzi porc
decat in localitate.
- Credeti ca taranul din Bata va renunta la taiatul
porcului?
- Sincer sa fiu nu cred. Pentru noi taiatul porcului
este o sarbatoare. Ţin minte ca parintii mei
nu taiau porcii pana cand nu ajungeam eu cu sora mea
acasa. Era un moment deosebit de care ne bucuram impreuna.
Şi asa se intampla si in celelalte familii. Deci
nu cred ca se va renunta prea curand la aceasta traditie.
- Apropo de traditie, de ce credeti ca noi ca romani,
nu avem ceva al nostru, o marca reprezentativa?
- Avem multe lucruri care ar putea sa devina un
brand national, incepand de la branza, la carnati
sau mai stiu eu ce. In primul rand insa e nevoie de
o politica bancara prin care omul sa fie sprijinit
sa inceapa o afacere. Mai departe trebuie o
politica fiscala prin care sa nu i se ia capul micului
afacerist pentru ca astfel sa mai aiba un timp de
respiro, in care sa se puna pe picioare.
- Care credeti ca este sansa oamenilor de la tara
se devina o forta sa se poata relansa din punct de
vedere economic?
- Pentru a fi o forta si pentru a atrage fonduri
e nevoie de unitate. Atata timp cat avem de-a face
cu mentalitatea asta a romanului care vrea sa fie
numai el… nu va merge bine. Nu vedeti ca doi frati
nu vor sa isi faca o casa duplex, dar atunci doi straini?!
Asa ar trebui sa se intample si cu administratiile
locale… daca s-ar uni ar putea atrage mult mai multi
bani la buget. Zona ar putea fi relansata. Am adus
aici multi oameni, romani si straini are sunt satui
de trei farfurii puse una peste alta… de modernism.
Mai vor si mancaruri traditionale.. Sa ii vedeti
cum le place sa mearga desculti prin iarba, cum au
pescuit in lac, au dormit in fan… Asta este adevarata
viata de la tara. Daca taranul roman nu va fi ajutat,
vom ajunge sa avem copii rahitici care in loc de lapte
vor bea pepsi, care vor manca doar supa concentrat…
Nu vedeti, toate bolile s-au abatut asupra noastrai
anemia infectioasa, vaca nebuna, gripa aviara... numai
oaia a ramas neatinsa.
- Va multumim!
Madiana
Mican - Informatia Aradului
|
|
- Apel
in postul Pastilor pentru viata Cameliei
|
|
Camelia
Lazdrescu este - mai mult ca sigur, cazul cel mai
grav din judet - in sensul ca viata acestei femei
se apropie vertiginos de final.
Un final tragic dupa 51 de operatii...
Ziarul "Observator" a mai publicat
un articol la sfarsitul lui noiembrie despre acest
caz de o gravitate extrema, dar, daca toti aradenii
s-ar fi mobilizat, astazi, Camelia ar fi fost deja
operata...
O viata se stinge langa noi: Camelia din Siria. Are
38 de ani dar nu pare mai mult de 25.
Este un fel de fata fara varsta pentru care viata
s-a oprit in plina imbobocire, la doar 16 ani.
"Fetele de varsta mea mergeau la intalniri,
erau indragostite, pline de viata. Eu am primit prima
si cea mai grea lovitura din partea destinului!".
E greu sa accepti ca la 16 ani viata ta a intrat
definitiv pe ultima panta, ca tineretea care se scurge
e inutila si dureroasa, ca soarele, viata, dragostea,
viitorul te-au taiat de la portia de fericire.
Camelia nu a avut parte de o copilarie linistita.
"Am muncit de la 6 ani la camp, tata nu m-a putut
suferi pentru ca si-a dorit baiat, astfel incat, daca
voiam sa mananc, trebuia sa si lucrez... Veneam de
la scoala imi lasam geanta si o porneam la camp...
Asa am racit la rinichi, iar boala a izbucnit la 16
ani. De atunci bat spitalele, de 22 de ani!"
- timp in care s-a ales cu... 51 de operatii!
Carne de bisturiu
In mod cu totul meritat, cazul acestei femei ar
fi trebuit mediatizat in toata tara - poate atunci
si-ar fi rezolvat mult mai repede si cu mai putine
chinuri problemele grave de sanatate.
Sta pe patul spitalului si ne priveste senin.
"Mereu am fost in mana Domnului. Daca mi-e scris
sa fiu ajutata, voi trai, daca nu, eu nu pot decat
sa ma supun vointei divine. Au trecut multi ani de
chin, am 51 de operatii pe corp, nu mai am loc de
taieri si totusi trebuie sa fiu operata acum, de maxima
urgenta, la Bucuresti, pentru ca unicul rinichi e
plin de pietre..."
Din cauza situatiei precare de acasa, Camelia
a racit de mai multe ori la rinichi, boala debutand
violent la 16 ani.
O sacosa plina de acte medicale, internari, analize,
externari! - insumeaza tineretea pierduta sub bisturiu.
Precizam doar cateva dintre diagnostice : neovezica
ileala (cancer de vezica) cu cistita interstitiala
recidivata.
Rinich unic chirurgical drept. Ureterostetomie dr;
operatie de amigdale, apendicita, hernii, etc.
Sufera de diabet zaharat, ulcer gastro-duodenal, iar
vezica scoasa a fost inlocuita cu o bucata de intestin
pe care nu-l poate inca folosi.
Ca sa poata urina, Camelia poarta cu ea un tub si
o punga pe care trebuie sa le schimbe lunar. (1,5
milioane lei).
"Acest tub mi-a produs enorm de mult rau. Nu
trebuia sa mi se puna, multi medici mi-au spus asta,
dar iata ca merg pe 8 ani de cand il tot duc cu mine!
Nu-l mai pot suporta, din cauza lui fac mereu stari
septice, sunt aproape de septicemie tot timpul!".
Femeia a facut doi ani de cursuri de Cruce Rosie,
tocmai pentru a se putea ajuta singura, in conditiile
in care mama a facut trei preinfarcte, iar fratele
este cu handicap grav...
"As fi vrut sa fiu inginer viticol, mi-a placut
mult cartea, dar n-am avut parte de ea, din cauza
spitalelor..."
APEL in Pasti
Camelia trebuie sa se opereze de urgenta la Bucuresti
pentru a scapa de pietrele unicului rinichi, altfel
il va pierde si pe acesta si va ajunge la dializa!
Traieste dintr-o pensie de boala, impreuna cu mama
si fratele bolnav!
Costul operajiei este de 1000 de euro!
Este greu de crezut ca aceasta suma nu se poate strange
in Arad!
Este si mai greu de crezut ca un suflet este lasat
sa se stinga datorita indiferentei noastre!
Este imposibil de crezut ca acest caz nu impresioneaza
si nu misca impietrirea inimii noastre!
Camelia s-a pregatit de Moarte, si-a cumparat toate
cele necesare in afara sicriului ("nu vreau
s-o impovarez pe mama, atunci cand voi muri!")
Noi trebuie, insa, sa o pregatiin pentru Viata!
Este raspunsul nostru de omenic in acest inceput de
sfant post al Pastilor.
Raiffeisen Bank: IBAN RO 96RZBR - 00000.6000.7204989
RON
RO 72RZBR - 00000.6000. 7493802 EUR
RO 28RZBR - 00000. 6000. 7493818 USD
pe numele de Lazarescu Camelia Mariana.
Felicia
R.Gheorghe - Observator
|
|
|
|
Cautare
in arhiva Virtual Arad
Publicitate
Imobil
de vanzare
Colectivul de redactie:
Draghi
Puterity, Gheorghe
Puterity,
Trutiu
Florin.
O parte din stirile Virtual
Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse:
Agentia
Mediafax,
Ziarul Adevarul, Ziarul
Observator,
Ziua de Vest, Evenimentul
Zilei (Editia deVest), Romania
Libera, Ziarul
in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra
Aradeana, Glasul
Aradului,
Informatia Aradului,TV
Arad, Info
TV.
|
|