|
Stirile
Zilei |
VIRTUAL
ARAD
Suntem pe
locul
Votati-ne zilnic!
|
|
|
Marti,
16 ianuarie 2007 |
|
- Eminescu
omagiat la Arad!
|
|
Poetul
national a fost evocat in scolile si institutiile
publice din Arad si din judet, in ziua in care s-au
implinit 157 de ani de la nasterea sa
Si politicienilor le place poezia
Si partidele politico l-au comemorat, ieri dupa-masa,
pe marele nostru poet national.
Astfel, de la ora 17, Partidul Social Democrat si
Partidul National Liberal, fiecare in locuri diferite,
si-au amintit de Mihai Eminescu, acum la 157 de ani
de la nasterea sa.
Organizatia municipala a social-democratilor s-a adunat
la Clubul Viva, alaturi si de conducerea judeteana
si de parlamentarii PSD.
Acestia au ascultat poezii recitate de mai multi tineri.
Liberalii de la municipiu s-au intrunit la sediul
partidului, avand si invitati de marca din lumea artistica
aradeana.
Au fost prczenti si parlamentarii leberali Titu Gheorghiof
si Mihai Calimente.
Au participat prof, univ. dr. Anton Ilica, Vasile
Dan, Tiberiu Novac, iar momentul special l-a reprezentat
recitarea unor poezii de catre actorul Valentin Voicila,
care a spus ca: "am recitat poezii pe care
le-am cules ca niste nestemate".
Presedintelc organizatiei municipale a PNL, Tiberiu
Dekany, ne-a declarat: "Organizatia municipala
a PNL a comemorat 157 de ani de la nasterea poetului
nostru national, Mihai Eminescu.
Invitati de marca au evocat personalitatea multipla
a acestuia. (A. P.)
Lipova si-a amintit de Eminescu
Casa oraseneasca de cultura din Lipova a fost
gazda unei interesante manifestari cultural-artistice
inchinate poetului nepereche, Mihai Eminescu.
Profesorii Florica Husec, Oviduta Berindei, Gheorghe
Vasiescu, Mircea Olaru, Victor Bleahu, Mihai Hent
- au fost alaturi de cei peste 30 de elevi ai Grupului
Scolar "Athanase Marienescu" - care,
prin momentele lirice, muzica si poezie - au demonstrat
la modul emotionant dragostea si pretuirea lipovanilor
fata de inegalabilul poet.
Totodata, din cercetarile de arhiva reiese faptul
ca Eminescu impreuna cu trupa de teatru Pascali a
trecut si prin orasul Lipova.
Se arata faptul ca poetul a tinut stranse legaturi
de prietenie, in perioada studentiei la Viena - cu
medicul Ioan Hozan, localnic din Lipova si scriitorul
Ioan Slavici.
La reusita acestei manifestari de exceptie a contribuit
din plin cenaclul literal-muzical "Muza",
prin poetii Carina Ienasel, Ramona Natasa, Voica Vanu
si Zenovia Lascu. (P.G.)
Ineuanilor le place "licentiozitatea"
versurilor eminesciene si vor sa deschida o cafenea
literara...
Sala de sedinte a Consiliului Local al Orasului
Ineu a fost ieri, la aniversarea Poetului, arhiplina
de tineri mdeosebi liceeni.
Edilii locului (printre care-i enumeram pe cei responsabilii
de eveniment - directorul Ioan Crisan si prof. Camelia
Georgescu, viceprimarul Ioan Leucuta, consilierii
locali Ioan Brandibur, Tiberiu Barna si Puiu Bucur,
directorul Casei de Cultura Liviu Tuduce si bibliotecara
Doina Chis) n-au avut altceva de facut afara de a
propune un cadru adecvat discutiilor despre litera
si spiritul poetului - iar acestea s-au iscat de la
sine.
"Fara a da glas... tare poeziei licentioase
a marelui poet, li s-a sugerat tinerilor ca, in vederea
descoperirii unei laturi nebanuit de actuale, dar
extraordinar asamblata estetic a poetului nostru national,
sa-i citeasca versurile de felul acesta acasa"
ne-au spus organizatorii. Ei au de gand sa organ izeze
o cafenea literara "vie,- unde asemenea discutii sa
se iste zilnic", intr-o incinta pe care o vor gasi...
pana la aniversarea lui I.L. Caragiale. (L.V.)
Nasterea lui Eminescu aniversata
de politistii aradeni"
Politistii aradeni au aniversat cei 157 de ani care
au trecut de la nasterea marelui poet Mihai Eminescu.
Astfel, conducerea IPJ Arad a organizat un moment
dedicat poetului roman la bustul amplasat in fata
inspectoratului aradean.
In cadrul momentul aniversar au fost recitate poezii
de catre elevii Scolii Generale "Mihai Eminescu"
din Arad, a avut loc un moment artistic si au fost
depuse flori de toti cei prezenti.
Evenimentul este marcatin fiecare an de catre politistii
aradeni.
C.C.
- Observator
|
|
- Coada
la plata impozitelor
|
|
Prima
zi de plata a taxelor locale a strans in visteria
Directiei Fiscale peste 3 miliarde lei.
Aradenii sunt conservatori.
Ca de obicei in prima zi de plata a taxelor si impozitelor
locale, sute de aradeni au luat cu asalt cele 10 casierii
ale Directiei Fiscale pentru a-si achita darile catre
stat.
La sediul Directiei, in prima zi de incasare a taxelor,
agitatia nu a inceput asa cum incepe de obicei, la
ora 8.00, cand se deschid casieriile, si nici la ora
6.00 (ora stabilita de conducere ca urmare a experientei
din anii trecuti), ci mai de dimineata.
Anticipand cozile din prima zi, Pavel Neamtiu a luat
decizia de a deschide ghiseele la ora 6.00 insa, potrivit
gardienilor de aici, primii aradeni care s-au asezat
la cozi in fata usilor Directiei Fiscale au sosit
aici la ora 4.00.
A fost vorba, in mare parte, de pensionari.
Nemultumiri au fost inca din prima zi, aradenii plangandu-se
de cozile mult prea mari.
"Numai in Romania mai trebuie sa stai la coada
ca sa dai bani statului, ca in alte tari statul vine
si acasa numai sa-ti ia banii", au protestat
doi varstnici, aflati la coada la plata taxelor si
impozitelor.
Cei mai multi dintre cei care s-au inghesuit ieri
sa-si plateasca taxele si impozitele locale au facut-o
ca sa scape de dari rapid si ca sa beneficieze de
reducerea oferita de Primarie pentru plata integrala
a taxelor locale, cu toate ca aceasta facilitate e
valabila pana la 31 martie.
Au curs miliardele
Ghiseele Directiei Fiscale au fost deschise ieri
pana la 20.00, iar in jurul orei 15.00 angajatii institutiei
incasasera deja 3,1 miliarde lei vechi.
Anul trecut, in prima zi de plata a taxelor locale,
s-au adunat la buget 4,5 miliarde, suma care, potrivit
directorului Pavel Neamtiu, ar putea fi depasita acum.
Spre deosebire insa de 2006, cand in prima zi asociatiile
de propretari au platit peste un miliard, in acest
an numarul asociatiilor care s-au prezentat la Directia
Fiscala a fost mai mic.
Ghiseele Directiei Fiscale vor fi deschise zilnic
intre orele 08,00 si 20,00, iar pe langa plata directa
la casierie, taxele si impozitele locale se mai pot
achita la orice oficiu postal din municipiu, prin
bancomate sau prin ordin de plata la orice banca din
oras.
Impozitele pot fi platite anul acesta in doua transe,
termenele scadente fiind 31 martie si 30 septembrie.
A.B.-
Adevarul
|
|
|
Politia
din Arad s-a mobilizat sambata pentru a
il ajuta pe omul-paianjen intr-o misiune pentru
binele comunitatii!
Nu este un scenariu de film, ci s-a intamplat in Arad.
Un alpinist utiliar a fost angajat sa indeparteze
materialele friabile de pe acoperisul cladirii de
pe strada Horia colt cu Bulevardul Revolutiei.
In actiunea sa a beneficiat de sprijinul politiei,
care a avut grija ca trecatorii si masinile sa fie
in siguranta, la distanta de materialele ce ar fi
putut cadea de pe imobil.
Sambata dimineata trecatorii au constatat cu surprindere
ca un om echipat cu scule de alpinism se catara pe
turla inalta
a cladirii.
Desi Cosmin Truta este autorizat pentru a efectua
reparatii la inaltime, astfel de operatii care pot
pune in pericol viata trecatorilor nu trebuie facute
fara autorizatia organelor competente.
Trecatorii au ignorat pancartele care ii avertizau
ca se efectueaza reparati, si au trecut fara probleme
prin zona expusa caderilor de materiale de constructie.
Politia a fost insa prompta in interventie.
In cateva minute a aparut un agent, care a mobilizat
fortele necesare pentru a veghea asupra sigurantei
pietonilor si masinilor.
Omul paianjen are 30 de ani si face alpinism utilitar
de 10 ani.
Este singurul din Arad certificat in acest sens. Atestatul
l-a obtinut in urma cursurilor speciale, efectuate
la Bucuresti.
Cosmin isi castiga existenta zilnica luptand cu inaltimile.
Sambata totul s-a incheiat cu bine, datorita experientei
lui Cosmin si a profesionalismului agentilor de politie.
Viata merge inainte si astazi Cosmin are deja alt
angajement: taierea unor copaci foarte inalti.
De aceasta data insa, angajatorii alpinistului au
luat toate masurile de siguranta care se impuneau.
Adrian
Moldovan - Televiziunea Arad
|
|
- Castelele
din judetul Arad ar putea aduce mari surse de venit
|
|
Proprietarii
vechilor castele din Arad ar putea sa obtina importante
surse de venit de pe urma acestora.
Castelele ar putea deveni obiective turistice.
Bazandu-se pe faptul ca aceste constructii incep sa
devina atractii pentru turisti, in special pentru
cei straini, administratorii castelelor din mai multe
localitati aradene au inceput sa-si faca planuri de
introducerea in circuitul turistic al castelelor.
Potrivit celor declarate de specialistii in turism,
castelele istorice pot fi considerate o adevarata
atractie pentru amatorii de turism istoric si nu numai,
daca tinem cont de faptul ca judetul Arad este sarac
in destinatii turistice.
Managerii agentilor de turism declara ca in ultima
perioada Aradul atrage turisti doar cu statiunea Moneasa.
De asemenea, ei prevad o crestere a veniturilor in
domeniu cu 25 la suta din exploatarea acestor castele.
Aradul se poate lauda cu Castelul de la Savarsin,
Castelul de la Odvos,
Castelul de la Macea.
Castelul de la Savarsin este atractia turistica
a Vaii Muresului.
Tot mai multi turisti romani si straini au ales
sa-si petreaca vacantele la Castelul Regal de la Savarsin,
dupa ce acesta a fost redat circuitului turistic
si deschis non-stop pentru vizitatori.
Acesta poate fi considerat o reteta de succes pentru
cei care doresc sa explateze castelele in scopuri
turistice.
Potrivit Administratiei Domeniului Regal, sute de
turisti din tara si din strainatate au poposit deja
in mini-vacante la Castel.
"Camerele simple pot fi inchiriate cu 120
lei pe noapte, suma in care este inclus si micul dejun,
iar pretul camerelor duble se ridica la 170 lei pe
noapte, de asemenea, in suma fiind inclus si micul
dejun. De la deschidere si pana acum, tot timpul au
fost clienti, chiar si in extrasezon, sunt persoane
care vin chiar si pentru un week-end la Castel",
a afirmat una dintre angajatele Administratiei Domeniului
Regal.
Dormitoarele regale pot fi inchiriate cu sume cuprinse
intre 70 si 90 de euro pe noapte.
Retrocedat Familiei Regale, in urma cu cinci ani,
dupa ce a fost renovat si remobilat, Castelul Regal
de la Savarsin a fost in urma cu doi ani deschis vizitatorilor.
De la aceasta data, parterul si o aripa de la etaj
pot fi vizitate si inchiriate, iar spatiile destinate
inchirierii se vor extinde pe masura ce vor fi reabilitate.
Demisolul castelului este cea mai larga suprafata,
aici functioneaza si un restaurant, iar in curand
vor putea fi inchiriate camerele, in regim de pensiune.
Intentia administratorului domeniului regal a fost
aceea de a oferi un alt peisaj celor care s-au saturat
de oras, de elemente hi-tech, beton si sticla.
Fiecare incapere a Castelului este zugravita intr-o
alta culoare.
Conform unei evaluari facute de arhitectul Şerban
Sturdza, suma necesara pentru reparatiile de care
Castelul ar avea nevoie se ridica la un milion de
euro.
Un
alt castel ceste cel de la Odvos care va intra in
reabilitare.
Castelul din localitatea aradeana Odvos ar putea
sa devina obiectiv turistic dupa ce Directia de Tineret
Arad (DJT) va incerca sa-l reabiliteze.
Cristian Dragan, directorul DJT Arad, a declarat ca,
in acest an, se va incerca o colaborare cu niste parteneri,
fie romani, fie straini, care sa investeasca in refacerea
castelului.
"Am facut niste calcule si am ajuns la concluzia
ca este vorba despre sume exorbitante pe care noi
nu ni le-am putea permite sub nici o forma. Singura
noastra dorinta este ca aceasta cladire sa ramana
in regim hotelier, turistic. Precizez acest lucru
deoarece am avut o oferta din partea unor investitori
italieni care au dorit sa amenajeze aici un azil de
batrani. Nu agreem o asemenea varianta. Locatia este
extraordinara, cladirea e situata la sosea si ar fi
pacat sa nu profitam de acest amplasament. Repet,
dorim sa ramana in regim turistic", a punctat
Cristian Dragan, director al Directiei Judetene pentru
Tineret Arad, institutie in administrarea careia se
afla castelul de la Odvos.
De 15 ani, castelul de la Odvos, care se afla
in circuitul turismului scolar, este in conservare.
Imobilul este amplasat intr-un decor natural
extraordinar, cladirea insasi este impresionanta,
dar, din pacate, este deteriorata in proportie de
60-70 la suta.
In mijlocul satului Odvos, langa drumul national,
se gaseste castelul din Odvos.
Construit ca resedinta nobiliara a domeniului in a
doua jumatate a secolului al XVIII-lea, a fost asediat
in 1784 de taranii rasculati.
Castelul, de proportii considerabile a fost refacut
cu cativa ani mai tarziu, iar dupa 1800 transformat
dupa stilul neoclasic.
Elementele arhitecturale cele mai valoroase se gasesc
la fatada castelului.
O scara urca spre terasa spatioasa, strajuita de coloane
cu capiteluri in stil corintic, care sustin un fronton
bogat decorat.
De pe terasa se poate patrunde in fostul salon al
castelului, in forma dreptunghiulara.
In anii trecuti, castelul a fost folosit ca tabara
pentru elevi.
Si castelul de la Macea ar putea deveni
o posibila destinatie turistica.
Universitatea de Vest "Vasile Goldis"
a primit in administrare Castelul din localitatea
Macea, acesta devenind deja, in scurt timp, o atractie
pentru studenti, dar si pentru cadrele didactice.
Conducerea institutiei de invatamant superior a decis
sa puna la dispozitia tinerilor castelul de la
Macea, oferind, gratuit, aproape 200 de locuri de
cazare.
Tinerii trebuie sa depuna cereri dupa care Organizatia
Studentilor va stabili in functie de anumite criterii
care sunt cei care vor fi cazati.
Conducerea Universitatii nu exclude deschiderea portilor
castelului si pentru turistii romani dar si pentru
cei straini care vor dori sa-si petreaca mini-vacante
aici.
Asa ca daca s-ar pune pe treaba administratorii
acestor castele ar scoate bani frumosi.
Mai ales acum cand tara ne va fi asaltata de turisti
straini.
Claudia
Untaru - Informatia Aradului
|
|
- Teribil
accident langa Timisoara
|
|
Groaznic
accident la iesirea din Timisoara spre Arad! Doi oameni
au murit pe loc, zdrobiti.
Un autoturism s-a rupt pur si simplu in doua si s-a
contorsionat, iar dubita, pe care a izbit-o in plin,
la o depasire, s-a rasturnat pe marginea drumului
si a luat imediat foc
Soferul masinii mici, o femeie, si pasagerul din dreapta,
n-au avut nicio sansa, iar alte doua persoane care
erau in dubita au fost scoase cu greu de pompieri
si transportate de urgenta la spital in stare grava,
cu arsuri cumplite.
Politistii incearca sa stabileasca ce s-a intamplat.
Tragedie teribila pe sosea
Doua persoane si-au pierdut viata, iar alte
doua sunt in stare grava, in urma unui cumplit accident
petrecut chiar la intrarea in Timisoara.
O femeie, aflata la volanul unui autoturism combi,
a intrat intr-o depasire riscanta, a facut o manevra
gresita, si s-a lovit frontal de o dubita care venea
dinspre Arad. Impactul a fost deosebit de violent.
Ambele persoane din autoturism, soferita si un barbat
aflat pe scaunul din dreapta, nu au mai avut nici
o sansa.
Masina lor a fost efectiv rupta in doua, contorsionata
si tranformata intr-un morman de fiare, iar oamenii
zdrobiti.
Dubita lovita a luat foc si s-a rasturant pe marginea
drumului.
Pompierii i-au scos din flacari pe sofer si un pasager.
Aveau arsuri grave si s-au intoxicat cu fum.
Ambii au fost transportati la spital, iar medicii
au afirmat ca starea celui de la volan era critica.
Circulatia pe ruta Timisoara - Arad a fost mult ingreunata
timp de aproape doua ore, pana cand resturile masinilor
au fost ridicate cu ajutorul unor utilaje.
Sabin
Cercel - Adevarul
|
|
|
|
Cautare
in arhiva Virtual Arad
Publicitate
Imobil
de vanzare
Colectivul de redactie:
Draghi
Puterity, Gheorghe
Puterity,
Trutiu
Florin.
O parte din stirile Virtual
Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse:
Agentia
Mediafax,
Ziarul Adevarul, Ziarul
Observator,
Ziua de Vest, Evenimentul
Zilei (Editia deVest), Romania
Libera, Ziarul
in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra
Aradeana, Glasul
Aradului,
Informatia Aradului,TV
Arad, Info
TV.
|
|