Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Vineri, 1 iunie 2007
Stirile TVA aici
  • Incepe si tronsonul Arad-Nadlac

Reprezentantii autoritatilor implicate au prezentat tronsonul de autostrada Arad-NadlacConsultantul s-a intalnit marti, la Arad, cu oficialii pentru a bate in cuie traseul autostrazii.
Consultantul lucrarilor pe tronsonul de autostrada Arad-Nadlac, dar si pentru tronsoanele Lugoj-Deva si Sibiu-Orastie (Consortiul DIWI Consult International GmbH/ Roughan&O Donovan Consulting Engineers/ IC Consulenten Zivitechniker Gesmhb) si-a trimis, marti, reprezentantii la Arad pentru o intrevedere cu autoritatile.
Dupa evenimentul la care au participat si primarii de Arad, Nadlac, Pecica, presedintele CJA, dar si reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si reprezentantii tuturor societatilor si institutiilor care vor avea contact la un moment dat cu tronsonul Arad-Nadlac, oficialii Aradului au iesit in fata presei.
Presedintele CJA, primarul de Arad, dar si cei din Pecica si Nadlac au prezentat traseul autostrazii Arad-Nadlac, lung de 42 de km, au indicat care vor fi iesirile de pe autostrada, au indicat termenul in care trebuie finalizata etapa de consultanta, dupa care incep lucrarile, si avantajele pe care le va avea judetul daca cele negociate ieri cu consultantul vor fi batute in cuie.
Beneficii
Potrivit oficialilor, pe autostrada Nadlac-Arad vor fi trei iesiri, una la Nadlac, alta la Pecica si una la Arad (la intersectia cu autostrada Arad-Timisoara), iar in cazul in care negocierile purtate ieri se vor concretiza, se vor reabilita si doua drumuri judetene care fac legatura pentru Nadlac si Pecica cu autostrada.
"Cel mai important lucru sunt iesirile de pe autostrada si noi am propus una pentru Nadlac si una pentru Pecica. Consultantul si Compania nationala de autostrazi s-au aratat de acord cu propunerile noastre", a punctat Iosif Matula, sustinut de cei trei primari.
Primarul din Nadlac sustine ca cel mai mare beneficiu pentru nadlacani este faptul ca, odata construita, autostrada va elimina cozile de TIR-uri, singura problema fiind alegerea punctului de iesire de pe autostrada (primarul avand, pe moment, doua variante).
Primarul din Pecica crede ca autostrada va rezolva problema drumului judetean ce va face legatura cu tronsonul Arad-Nadlac si soseau de centura a orasului.
Prea mult
La randul sau, primarul de Arad s-a aratat incantat de cele negociate, dar a precizat ca nu a fost de acord cu termenul de 18 luni pe care consortiul il are pentru consultanta acestei lucrari, considerand ca e mult prea mare.
"Mi s-a explicat ca termenul de 18 luni este pentru toate cele trei tronsoane de autostrada si ca e posibil ca proiectul nostru sa fie finalizat mai repede", a punctat Gheorghe Falca.
Exproprierile
Tinand cont de termenele din contract, autostrada Arad-Nadlac ar urma sa inceapa in 2009. 
Pana atunci, Guvernul va trebui sa finalizeze toate procedurile de utilitate publica in conditiile in care, potrivit celor afirmate de Iosif Matula, nici un kilometru din cei 42 nu apartin statului, ci sunt in proprietate privata.
Tot potrivit presedintelui CJA, tronsonul Arad-Nadlac este unul usor si nu va ridica probleme. 
Un lucru ar mai trebui punctat poate: autoritatile sunt increzatoare in faptul ca lucrarile la cealalta autostrada (Arad-Timisoara) vor incepe in acest an.

Adriana Barbu - Adevarul

  • Nu vor fuziona

Partidul Liberal Democrat nu doreste fuziune cu Partidul DemocratPartidul Liberal Democrat nu va fuziona cu Partidul Democrat. Decizia apartine Delegatiei Permanente a PLD si a fost votata in unanimitate.
In schimb, liberal democratii anunta ca isi intaresc filialele din teritoriu si sunt dispusi sa voteze orice motiune care ar duce la demiterea guvernului Tariceanu.
Partidul Liberal Democrat nu mai vrea sa fuzioneze cu Partidul Democrat, punand astfel capat unor zvonuri care dadeau cert o astfel de decizie politica.
Liberal Democratii asteapta insa alegerile anticipate si spun ca vor vota orice initiativa sau motiune de cenzura care ar duce la demiterea actualului guvern.
In aceste zile, Parztidul Liberal Democrat duce tratative cu mai multi consilieri locali pentru a se inscrie in aceasta formatiune.
Acestia sunt din cadrul Partidului National Liberal, ai Partidului Conservator sau PSD.

Vasile Blidar - Televiziunea Arad

  • Doi muncitori au fost striviti sub un calup de sticla

Accidentatii de la fabrica de termopane au fost transportati la spitalO femeie si un barbat, angajati la un atelier de fabricare a termopanelor de pe strada Grivitei, au fost transportati ieri de urgenta la spital, dupa ce un calup de sticla s-a prabusit peste ei.
Colegii lor au declarat politistilor ca cei doi incercau sa scoata un panou dintr-o stiva, aceasta prabusindu-se.
Norocul celor doi a fost ca zecile de geamuri termopan stivuite nu au cazut peste ei, acestia reusind sa se fereasca.
In schimb, un calup de sticla s-a prabusit peste cei doi, sub privirile ingrozite ale colegilor din atelier.
Martorii accidentului au anuntat de urgenta Politia si Pompieri, deoarece barbatul si femeia au ramas blocati sub greutatea sticlei.
Un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situatii de urgenta a ajuns la fata locului si a reusit sa scoata in mai putin de zece minute victimele de sub sticle, folosind un departator.
Colegii celor doi spun ca victimele erau constiente in timpul procedurilor de descarcerare.
Cu toate acestea, barbatul, Ionel A., de 36 de ani, si femeia, Claudian M., de 53 de ani, au fost transportati cu doua ambulante la Spitalul Clinic de Urgenta.
Medicii spun ca ranile nu sunt serioase si ca singura procedura mai complexa este scoaterea cioburilor care le-au produs rani victimelor.
Conducerea Inspectoratul Teritorial de Munca ne-a informat ca cei doi nu sunt grav raniti si ca vor demara o ancheta in functie de diagnosticul dat de medici.
"Vom vedea ce spune medicul. Daca cei doi vor fi internati trei zile, atunci vom demara o ancheta. Cu toate acestea, din datele pe care le avem de la spital, femeia este ranita la umar, iar barbatul la cap, ranile parand minore. Nici medicii nu se pot pronunta asupra unui diagnostic final, pana cand nu finalizeaza investigatiile", a declarat Marius Amzulescu, seful ITM.

Camelia Catean - Observator

  • "Fermierii zburatori" din Anglia - la Arad

Pilotii fermieri din Anglia au aterizat la AradAsociatia Europa pentru Europa prin presedintele Dr. Graham W. Giles a invitat 28 de fermieri membri ai Asociatiei Pilotilor Fermieri din Marea Britanie in vizita la Arad cu un numar de 12 avioane in data de 27 mai 2007 si care au plecat din Arad la Sibiu pe data de 29 mai.
In fiecare an Asociatia Pilotilor Fermieri viziteaza o tara pentru a afla mai multe informatii despre istoria, cultura si nu in ultimul rand agricultura tarii respective.
In acest an, Romania este destinatia lor si Aradul este primul loc unde au poposit.
Pe perioada vizitei in orasul nostru "Pilotii Fermieri" au observat proiectele asociatiei Europa pentru Europa; Centrul de Dezvoltare Sociala de pe strada Octavian Goga Nr. 39  si initiativa viitoarei ferme din Siria.
Luni 28 mai in cursul dupa amiezii oaspetii englezi au participat la o degustare de vin in Minis si au vizitat muzeul local.
De asemenea tot luni fermierii englezi au facut o vizita de protocol la Primaria Arad unde s-au intalnit cu primarul Municipiului si Presedintele Consiliului Judetean.

Mihai Nichitescu - Informatia Aradului

  • Au intrat sub rotile TIR-ului

Doi tineri accidentati grav de o cisterna care transporta uleiSoferul unei Dacii a facut o depasire neregulamentara, in urma carei sora sa a ajuns in coma.
Un grav accident de circulatie a avut loc, miercuri seara, la iesire din Simand (judetul Arad), pe soseaua nationala Arad-Oradea.
O cisterna incarcata cu 25 de mii de litri de ulei de floarea-soarelui, care venea din Ungaria, s-a rasturnat intr-un sant dupa ce s-a izbit frontal cu un autoturism ce se deplasa din sens opus.
In urma impactului, o fata a ajuns in coma la Spitalul Judetean Arad, soferul masinii scapand cu cateva rani usoare.
"Am incercat sa franez, dar am derapat si am ajuns in sant", sustine Martin Stroescu, soferul TIR-ului.
In coma
Conform declaratiilor martorilor, conducatorul cisternei a franat brusc si a ajuns in sant deoarece a incercat sa evite o Dacie, care se afla in depasire, pe sensul de mers a autoutilitarei.
In autoturism se aflau doi tineri, frate si sora, in varsta de 18, respectiv 20 de ani.
Ei se intorceau acasa, la Chisineu-Cris venind de la un examen.
Potrivit subinspectorului Constantin Crainic, de la Serviciul de Politie Rutiera Arad, soferul Daciei ar fi facut o manevra neregulamentara.
"Soferul TIR-ului a incercat sa evite impactul, autotrenul a intrat in balans si s-a rasturnat", a declarat Crainic.
Trebuie mentionat ca uleiul de floarea-soarelui din cisterna nu s-a varsat.

V.O.; L.S. - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]