Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Miercuri, 29 noiembrie 2006
Stirile TVA aici
  • Conditiile de calatorie in occident, dupa 1 ianuarie, ne fac sa ne simtim (mai) europeni

Dupa 1 ianuarie conditiile de trecere a frontierei vor fi mai europeneMinisterul Administratiei si Internelor a elaborat un ghid privind conditiile legale pe care cetatenii romani vor trebui sa le respecte pentru a calatori in spatiul Uniunii Europene, dupa data de 1 ianuarie 2007.
Astfel, cetatenii romani pot iesi de pe teritoriul Romaniei pentru a intra pe teritonul unui alt stat membru al Uniunii in baza cartii de identitate sau a pasaportului, valabile, care atesta cetdtenia acestora.
Circulatia pe baza cartii de identitate va fi posibila, pentru cetatenii romani, dar nu de la 1 ianuarie 2007.
Initial se avansase aceasta data pentru calatoriile cu  buletinul in Ungaria, dar acum fi partea maghiara, si cea romana neaga ca ar fi pregatita pentru implementarea sistemului.

Minorii pot iesi din tara ca pana acum
Membrii de familie ai cetatenilor Uniunii Europene pot iesi de pe teritoriul unui stat membru pentru a calatori pe teritonul unui alt stat membru al Uniunii in baza unui pasaport valabil.
Dar, pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru, membrii de familie ai unui cetatean al Uniunii, care nu au cetatenia unui stat membru, trebuie sa aiba asupra lor fie o viza de sedere pe termen scurt, fie un permis de rezidenta.
Statele membre pot cere persoanelor care au intrat pe teritoriul lor, cu indeplinirea conditiilor mentionate, sa isi semnaleze prezenta intr-o perioada de timp rezonabila si nediscriminatorie.
Conditiile de calatorie in strainatate pentru minorii, cetateni romani, raman neschimbate.
Legea prevede ca minorii romani pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali.
Prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor.
Politistii de frontiera permit iesirea din tara a cetatenilor romani minori numai daca sunt insotiti de o persoana fizica majora, in urmatoarele cazuri:
a) minorului care este inscris in documentele de calatorie ale ambilor parinti si calatoreste in strainatate insotit de acestia;
b) minorului care este inscris in pasaportul unuia dintre parinti si calatoreste in strainatate impreuna cu acesta daca parintele insotitor prezinta o declaratie notariala a celuilalt parinte, din care sa rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea calatoriei respective in statul sau in statele de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia.
Declaratia celuilalt parinte nu este necesara daca parintele insotitor face dovada ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila sau ca celalalt parinte a decedat.
Nu este necesara declaratia parintelui decazut din drepturile parintesti sau declarat disparut, daca insotitorul face dovada in acest sens.
Minorilor care sunt titulari ai unui pasaport individual si calatoresc insotiti de o alta persoana fizica majora li se permite iesirea numai daca persoana insotitoare prezinta o declaratie notariala a ambilor parinti sau, dupa caz, a parintelui caruia minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, a parintelui supravietuitor ori a reprezentantului sau legal.
Puteti zabovi trei luni in Occident
Termenul maxim de 90 de zile pe care cetatenii romani il pot petrece intr-un alt stat al Uniunii Europene fara a indeplini formalitati suplimentare ramane in vigoare si de la data de 1 ianuarie 2007.
Aceasta regula se aplica, fara exceptii, tuturor cetatenilor europeni!
Un cetatean al Uniunii, deci si un cetatean roman, poate ramane pentru o perioada mai mare de 3 luni pe teritoriul unui alt stat membru, daca Indeplineste una dintre urmatoarele conditii: este angajat sau desfasoara o activitate independenta; are suficiente resurse si asigurare medicala, astfel incat sa nu devina o povara pentru serviciile sociale ale tarii in care doreste sa rezideze (nu este stabilit un cuantum minim, dar se vor lua in consideratie situatia personala a cetateanului in cauza); este inscris intr-o institutie de invatamant sau de instruire vocationala sau este student si are o asigurare medicala si asigura autoritatile nationale ale statului in care vrea sa rezideze, printr-o declaratie sau prin mijloace echivalente, ca nu va deveni o povara pentru serviciile sociale ale statului in cauza; este membru al familiei unui cetatean al Uniunii.
Politia de frontiera va verifica eventualele restrictii Cetatenilor Uniunii nu li se cere sa aiba documente de rezidenta.
Totusi, in cazul unei rezidente pentru o perioada mai mare de 3 luni, statele membre pot cere ca cetatenii unui alt stat membru al Uniunii sa se inregistreze la autoritatile competente intr-o perioada care nu poate fi mai mica de 3 luni de la data intrarii pe teritoriul statului pe care vor sa rezideze pentru o perioada mai mare de 3 luni.
Rezidenta - cinci ani
Cetatenii Uniunii obtin dreptul de rezidenta permanenta pe teritoriul statului membru gazda dupa o perioada de 5 ani de rezidenta legala neintrerupta, dovedind ca nu s-a luat nici o decizie de expulzare impotriva lor.
Acest drept de rezidenta nu este supus nici unei conditii.
Aceeasi regula se aplica si membrilor de familie, care nu au cetatenia Uniunii si care au locuit cu un cetatean al Uniunii timp de 5 ani.
Dreptul de rezidenta permanenta este pierdut in cazul unei absente de pe teritoriul statului membru gazda pentru o perioada mai mare de 2 ani.
Documentele de rezidenta permanente sunt valabile pe termen nedeterminat si, in cazul membiilor de familie care nu au cetatenia Uniunii, sunt reinnoite automat la fiecare 10 ani.
In cazul deciziilor de restrangere a dreptului la rezidenta, cu exceptia cazurilor urgente, subiectului unei asemenea decizii trebuie sa i se acorde cel putin o luna pentru a parasi teritoriul statului membru in cauza.
Persoanele vizate de ordinele de expulzare pot solicita sa li se revizuiasca situatia dupa maxim 3 ani.
Daca impotriva cetateanului roman a fost pronuntata o hotarare judecatoreasca de restrangere a dreptului la libera circulatie, aceasta hotarare ramane in vigoare.
Cetatenii in cauza pot calatori in strainatate, dar numai in alte state decat cele cu privire la care s-a pronuntat restrangerea dreptului la libera circulatie.
Restrangerea dreptului la libera circulatie pentru unul dintre statele din spatiul Schengen duce la imposibilitatea de a calatori in oricare dintre acestea.
Daca nu respecta aceasta restrictie, cetatenii se expun aplicarii unor sanctiuni mai severe, cum ar fi masura suspendarii dreptului la libera circulatie, ceea ce inseamna ca nu va mai putea trece deloc frontiera - indiferent de statul catre care doreste sa calatoreasca - pe o perioada intae 3 si 5 ani.
Abaterile pot atrage interdictii de pana la 5 ani!
Nerespectarea obligatiei de a nu calatori in statul/ statele cu privire la care s-a instituit masura restrangerii dreptului la libera circulatie poate determina:
a) dispunerea instituirii masurii suspendarii dreptului la libera circulate pentru o perioada de pana la 3 ani;
b) majorarea pana la 5 ani a perioadei pentru care se poate suspenda acest drept, in cazul returnarii in baza unui acord de readmisie din statul pentru care i-a fost restrans dreptul la libera circulatie in strainatate.
- Exercitarea de catre o persoana a dreptului la libera circulatie in strainatate se suspenda numai in urmatoarele situatii:
a) este invinuita sau inculpata intr-o cauza penala si a fost dispusa instituirea unei masuri preventive in conditiile Codului de procedura penala;
b) a fost condamnata si are de executat o pedeapsa privativa de libertate;
c) este internata intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ, in conditiile legii penale;
d) nu a respectat masura restrangerii exercitarii dreptului la libera circulate in strainatate, dispusa in conditiile prezentei legi.
Permisul de conducere e valabil in toata Europa
Permisul de conducere eliberat de autoritatile romane este recunoscut in oricare dintre statele Uniunii Europene.
Circulatia in alte tari se va face respectand legile tarii respective In cazul cetateanului roman care isi stabileste rezidenta intr-un alt stat membru, acest permis poate fi preschimbat doar in cateva situatii, limitate ca numar.
Diferite situatii posibile:
De la data aderarii, polita de asigurare auto obligatorie va fi valabila pe intreg teritoriul Uniunii Europene, incluzand Romania ca stat membru, precum si pc teritoriul Islandei, Norvegiei si Elvetiei.
Astfel, de la data aderarii, proprietarii de autovehicule trebuie sa plateasca o singura prima pentru asigurarea obligatorie auto valabila pe teritoriile mentionate.
Cetateanul Uniunii Europene isi poate asigura autovehiculul la orice societate de asigurari abilitata sa emita acest tip de polite in orice stat membru al Uniunii Europene.
In cazul producerii unui accident din vina, cetateanului, polita de asigurare constitute dovada ca acesta beneficiaza de o asigurare obligatorie de raspundere civila.
Cetateanul UE trebuie doar sa notifice societatii de asigurare producerea accidentului.
Victima se va adresa propriului asigurator, care va contacta Biroul national de asigurare a autovehiculelor; acest birou va prelua formalitatile intre cele doua societati de asigurare.
In caz de accident care nu implica raspunderea cetateanului respectiv, acesta va fi despagubit in conformitate cu regulile in vigoare in statul membru in care s-a produs accidentul.
Aceste reguli sunt inca diferite de la un stat membru la altul, dar limitele de raspundere ale asiguratorilor in baza asigurarii RCA nu vor putea fi mai mici de 100 000 de euro pentru daune materiale, respectiv 350 000 de euro/ persoana in caz de vatamari corporale.
Daca accidentul a fost provocat de un autovehicul neasigurat sau care nu a putut fi identificat, cetateanul are dreptul, in virtutea reglementarilor comunitare, de a fi indemnizat de catre Fondul de garantare din statul membru in care a avut loc accidentul, in conformitate cu regulile in vigoare in acel stat membru.
Centura de siguranta e obligatorie
In toate statele Uniunii Europene, portul centurii de siguranta este obligatoriu, atat pe locurile din fata, cat si pe locurile din spatele autovehiculului (daca, este prevazut din constructie cu aceasta dotare), precum si in autocare. Pentru copii, trebuie utilizat un scaun special.
Se conduce ptr partea stanga a drumului in Cipru, Irlanda, Malta si Marea Britanie.
Viteza pe autostrada este in general limitata la 110,120 sau 130 km/ora, iar in localitati la 50 sau 60 km/ora.
Folosirea telefonului mobil in timp ce va aflati la volan sporeste considerabil riscul unui accident mortal si este interzisa - explicit sau implicit - in toate statele Uniunii Europene.
In cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene, nivelul tolerat al alcoolemiei este de 0,5 mg/ml.
In unele state, acest nivel variaza intre 0,2 mg/ml si 0,8 mg/m1 (0,9 mg/ml in Cipru), in timp ce, alte state nu permit deloc soferilor sa consume alcool.
Pentru a contacta serviciile de urgenta, in orice stat al Uniunii Europene, formati 112 de pe orice tetefon, mobil sau fix.
Semnalati orice furt politiei locale.
Veti avea nevoie de raportul poliiei daca solicitati recuperarea prejudiciului in baza unei asigurari.
Blocati imediat cardul bancar, daca v-a fost furat sau daca l-ati pierdut.
Daca v-a fost furat pasaportul, anuntati consulatul sau ambasada Romaniei din statul in care va aflati.
Pentru a afla adresa acestor institutii, contactati Ministerul Afacerilor Externe la telefon:
021/319.21.08 sau 319.21.25 sau intrati pe site-ul www.mae.ro.

Andrei Ando - Observator

  • Grup infractional retinut la Arad

Drumul grupului care a raspandit valuta falsa a fost oprit la AradPolitistii aradeni au retinut trei barbati care au plasat aproximativ 4100 de euro falsi pe piata, in mai multe judete.
Banii erau plasati in bancnote de 100 de euro.
Oamenii legii au fost sesizati in prima faza de catre o femeie, Sanda A. ca in timp ce se afla in zona Pietei Fortuna, din municipiul Arad, a cumparat de la trei barbati, pe care nu ii cunostea, suma de 1.200 euro, sub forma de 12 bancnote din cupiura de 100 euro.
Dupa acest troc, femeia a constatat ca toate cele 12 bancnote erau contrafacute, moment in care a sesizat politia.
In urma investigatiilor si cercetarilor efectuate, specialistii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Arad, sub directa coordonare a procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Arad, au reusit identificarea plasatorilor de bancnote contrafacute.
Cei trei sunt M. Gyula, L. Laszlo si I. Marian, toti din municipiul Oradea.
Pe parcursul derularii anchetei, investigatorii au stabilit ca bancnotele in cauza faceau parte dintr-un lot mai mare, facandu-se legatura cu un caz care s-a petrecut in luna septembrie si care ramasese nerezolvat.
Atunci, cei trei, impreuna cu Kajcza Anton Giulio, au detinut si pus in circulatie suma de 2.500 euro contrafacuti, cu care au cumparat sapte baxuri (350 cartuse) de tigari "Rhonson", de la doi barbati din municipiul Timisoara.
Ancheta a mai relevat ca cei patru barbati au mai procedat in acest mod, respectiv la achizitionarea de diferite produse - tigari, obiecte artizanale - si au achitat unele servicii oferind bancnote de 100 de euro contrafacute si in judetele Mures si Prahova.
Plasatorii actionau in aceste judete, unde se prezentau ca fiind cetateni maghiari si care nu stiau sa vorbeasca romaneste, foloseau autoturisme cu numere de inmatriculare false din Ungaria (un Opel visiniu) si achizitionau diferite produse ori achitau anumite servicii cu bancnote falsificate.
Pe baza probelor existente la dosar procurorii din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Arad au dispus retinerea lui M. Gyula, L. Laszlo si I. Marian, instanta eliberand pe numele acestora mandate de arestare preventiva pe 29 de zile, pentru falsificare de monede sau alte valori si inselaciune, ambele in forma continuata.
Pentru astfel de infractiuni, pedepsele prevazute sunt de 3 pana la 12 ani inchisoare, respectiv de la 5 la 15 ani.
Cel de-al patrulea membru al grupului infractional, Kajcza Anton Giulio, este cautat in continuare de oamenii legii, el reusind sa fuga, se pare in Ungaria.
Dan Ilarie, procuror sef in cadrul Biroului Teritorial DIICOT Arad, a precizat ca acest grup este unul extrem de periculos si bine organizat, spre deosebire de alti traficanti de valuta falsa si ca este posibil ca valuta sa provina pe o filiera bulgareasca.
Din pacate insa, nici unul dintre cei trei arestati nu a dorit sa discute cu anchetatorii, ceea ce face imposibila stabilirea sursei banilor.
Singura suspiciune in acest sens este legata de faptul ca cei trei s-au deplasat pentru o zi in Bulgaria inainte ca primele bancnote false din acest lot sa apara pe piata.

Claudia Adjudeanu - Informatia Aradului

  • Poluare chimica

Nici pana in prezent nu a fost descoperita sursa de poluare cu gaz de la Scoala Nr. 21Autoritatile nu au reusit sa identifice pana acum nici care e substanta care a bagat in alerta orasul si nici cauza mirosului intepator aparut in Scoala Generala 21 din Arad.
Motivul este faptul ca, nu au aparatura necesara.
Edilii au luat probe si au asteptat ca mirosul sa dispara in urma interventiei cu ventilatoare mari de la pompieri.
Sefa Agentiei de Mediu, Dana Danoiu, spune ca nu se pot face analize pentru compusi volatili pentru ca agentia nu detine asemenea aparate, ca de altfel nimeni din judet.
Prezent la scoala de la prima ora, seful Inspectoratului Scolar Arad, Marius Gondor, spune ca a luat decizia ca cei aproape 1.000 de copii sa fie trimisi acasa.

Ciprian Boitiu Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Start la demolari in Micalaca

Constructiile neautorizate din zona balastierei au inceput sa fie demolateAngajatii firmei S.C. Salubritate S.A. au demolat, in cursul zilei de marti, trei locuinte de pe mal.
Demolari, acuze, disperare si lacrimi in Micalaca.
Totul a inceput acum doua luni, cand Prefectura a comandat un control la balastiera din Miclaca (cea din capatul strazii Renasterii).
Momentul decisiv s-a scurs marti, cand trei locuinte au fost "rase" de Primarie.
Verificarea Prefecturii a indicat faptul ca acolo exista aproximativ 100 de constructii ilegale, acestea aflandu-se intr-o zona considerata periculoasa, deoarece casele sunt ridicate de-a lungul albiei Muresului.
In urma verificarilor, prefectul a instiintat
Primaria de aceasta ilegalitate si i-a cerut sa ia masurile corespunzatoare, adica sa treaca la demolari.
Primaria s-a conformat: prin hotararea numarul 51936/23.11.2006, a dispus dezafectarea acelei zone, locuite mai ales de cazuri sociale.
Locuitorii sustin, insa, ca se afla in proces cu administratia de doi ani, de cand au fost descoperiti pentru prima oara, si urmatorul termen al procesului este in data de 7 decembrie, asa ca demolarile ar fi ilegale.
Primaria nu s-a lasat induplecata, nsa, si a pus la pamant, doar ieri, trei case.
Reprezentanii Primariei, impreuna cu S.C. Salubritate S.A. si gardienii publici s-au deplasat la fata locului pentru a indeplini hotararea, moment la care locuitorii au tabarat asupra lor pentru a-si spune, pentru ultima data, of-ul, in speranta ca locuintele vor ramane in picioare.

A.B. - Adevarul

  • Brahms si Ceaikovski la Filarmonica

Muzica lui Johannes Brahms a rasunat din nou pe scena FilarmoniciiSub directia lui Cristian George Neagu, orchestra Filarmonicii aradene a deschis manifestarea sa saptamanala cu "Uvertura academica op. 80" de Johannes Brahms, lucrare dedicata de compozitor Universitatii de filosofie din Breslau (zona apartinand azi Poloniei) pentru titlul de "Doctor Honoris Causa" oferit muzicianului.
In versiunea interpretativa a aradenilor, uvertura a emanat entuziasm pentru lumea tineretului universitar caruia i se adreseaza, ca si duiosia trezita de amintirile autorului din perioada de tinerete de la Goettingen.
Fluxul celor sase melodii create de Brahms in spiritul celor patru cantece sudentesti citate, constituite in patru episoade, a emanat cand veselie, cand solemnitate, pentru ca "Gaudeamus igitur" din final sa aduca stralucirea scontata de autor.
"Concertul pentru vioara si orchestra op. 77" al aceluiasi Brahms, un fel de simfonie cu instrument obligat, ce acorda viorii profunzimi de gandire nemaiintalnite pana atunci, cutezanta inspirata de exemplul beethovenian al genului, a dat prilej interpretei germane Jenny Abel si orchestrei lui Cr. G. Neagu de a ne ancora in continuare in lumea sonora a marelui romantic.
Solista si partenerii ei aradeni au relevat frumusetea arcurilor melodice si intensitatea simtamintelor ce le-a generat.
Melomanii aradeni au putut percepe caracterul ingandurat al introducerii orchestrale, nobletea primei teme reeditata de solista, expresivitatea celei secunde, framantarile si aspiratiile sugerate in dezvoltare, vioara solista subliniind prin opozitie, alteori prin integrare sensul ideilor dezbatute.
In partea mediana a concertului, vioara, ce preia cantul oboiului, a sugerat tipica nostalgie brahmsiana, cu alunecari depresive, urmate de tensiuni ce-si gasesc eliberarea in explouziva stralucire si extazul finalului in forma de Rondo (la origine, vechi dans francez), cladit cu daruire de solista si partenerul sau orchestral, care au imbinat virtuozitatea cu expresivitatea sincera, spre satisfactia generala.
Cr.G.Neagu a propus pentru a doua parte a manifetarii Suita "Spargatorul de nuci" op. 71 de Piotr Ilici Ceaikovski.
Orchestra a intonat miniaturala uvertura care ne-a introdus in atmosfera de basm a momentelor selectate.
Marsul ne-a sugerat ca eroii sunt totusi niste jucarii, ca Dansul zanelor sa ne transpuna intr-o lume astrala.
Dupa avantatul Trepak, Dansul arab ne-a indus misterul unei lumi de vraja, care ne aduce aminte ca libretul baletului lui Marius Pepita are ca sursa initiala textul lui E.T.A. Hoffmann.
Daca Dansul chinez si cel al fluerasilor au adus varietate in expresie, cunoscutul "Vals al florilor" a accentuat umanizarea jucariilor din povestea care a fost un fel de preludiu al sarbatorilor care, incet, incet se apropie.

Hugo Hauptmann – Virtual Arad

***
CONCERTUL SIMFONIC EXTRAORDINAR DEDICAT ZILEI NATIONALE A ROMANIEI
Va fi dirijat de Dorin Frandes, solist fiind Horia Maxim
Programul va cuprinde:
Nicolae Branzeu – Nocturna pentru orchestra simfonica
Edvard Grieg – Concertul in la minor pentru pian si orchestra op. 16
Igor Stravinski – Suita din baletul “Pasarea de foc”


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]