Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Luni, 19 iunie 2006
Stirile TVA aici
  • Start la examene si emotii

S-a dat startul la testele nationaleInspectoratul Scolar s-a gandit (si) la stomacul "corectorilor"
Peste 4500 de absolventi de gimnaziu vor fi trecuti, timp de o saptamana, prin furcile caudine ale Testelor nationale. 
Se incepe cu examenul de la Limba si literatura romana. 
Verificarile vor fi exclusiv in scris si sunt organizate in 25 de centre dc examinare situate in municipiu si judetul Arad. 
Potrivit Inspectoratutui Scolar Judetean (ISJ) Arad, au fost alese cinci centre zonale de corectare.
Potrivit metodologiei de organizare si desfasurare a Testelor nationale: "se interzice cu desavarsire colectarea unor fonduri materiale sau banesti de la candidati, de la parintii acestora sau de la orice alta persoana, indiferent de pretextul invocat". 
La fel ca si anul trecut Inspectorate Scolar Judetean Arad s-a gandit la stomacul profesorilor corectori care vor trebui sa corecteze mii de lucrari.
"Centrele zonale de corectare au fost alese in asa fel incat sa detina cantine care sa puna la dispozitia cadrelor didactice mancare contra cost, desigur" - a declarat Marius Gondor, inspectorul scolar general al ISJ Arad. 
Si micile atentii culinare, ca de pilda saratele, fursecuri ori alte tipuri de gustari sunt strict interzise in salile de examinare. 
Doar apa este pcrmisa, potrivit ISJ Arad. 
Nota obtinuta la Testele nationale cantareste mult la selectia in clasa a IX-a. 
Astfel, accesul absolventilor clasei a VIII-a in clasa a IX-a are in vedere urmatoarele criterii: media la testele nationale, cu o pondere de 50% si media de absolvire a claselor V- VIII, cu o pondere de 50%.
Maine doar elevii care apartin minoritatilor nationale vor fi testati, urmand ca proba la matematica de miercuri sa-i cuprinda din nou pe toti candidatii.

Simona Valan - Agenda zilei

  • Nu exista bani in acest an pentru extinderea… reconcilierii romano-maghiare

Extinderea Parcului Reconcilierii va mai trebui sa astepte - Virtual Arad News (c)2006Negocierile cu proprietarii de imobile sunt, ca atare, suspendate
Un proiect ambitios care ar schimba fata centrului orasului (desigur, in parte) va fi abandonat, cel putin pentru acest an. 
Prioritatile Primariei sunt altele (lucrarile pe creditul BERD, canalizarea), iar bani in bugetul local pentru investitia in cauza nu exista. 
Este vorba de extinderea Parcului Reconcilierii si amenajarea zonei din imediata vecinatate a acestuia pana la Turnul de Apa, operatiune care presupunea demolarea cladirilor in paragina din vecinatatea pietei si construirea pe o structura veche a unei hotel al Primariei.
Cel putin in privinta ultimului obiectiv, lucrurile sunt batute in cuie definitiv: hotelul Primariei nu se va realiza acolo, pentru ca Ministerul Invatamantului nu vrea sa renunte la scheletul imobilului ridicat acolo. 
Justificarea ministerului e legata de faptul ca institutia va continua, pe cont propriu, lucrarea initial stabilita, legata de crearea de locuri de cazare pentru sportivi.
Demolarea constructiilor vechi care strica aspectul zonei si care stranguleaza legatura directa dintre Parcul reconcilierii romano-maghiare si Turnul de apa, un obiectiv si el extrem de greu de realizat, a demarat dar nu va continua in acest an. 
Inca din 2005, Primaria a inceput negocierea cu proprietarii respectivelor imobile, in vederea cumpararii lor ca apoi acestea sa poate fi demolate. 
Actiunea a intrat in stand-by, in conditiile in care bani pentru amenajarea zonei pana la Turnul de apa nu exista.
Iar toate acestea, in conditiile in care nu de mult reprezentantii locali ai UDMR s-au aratat nemultumiti de cum arata zona din imediata vecinatate a parcului si de faptul ca proiectul "reconcilierii", desi nefinalizat, nu este continuat. 
Levente Bognar a declarat chiar ca va face demersuri pe la reprezentantii UDMR de la Centru in speranta ca acestia vor determina alocarea unei noi sume de bani pentru continuarea lucrarilor. 
Problema a fost prezentata chiar si presedintelui Marko Bela.
Edilul local Gheorghe Falca ne-a declarat insa faptul ca lucrarile de extindere a Parcului Reconcilierii nu vor fi demarate in acest an. 
Motivul e si el cat se poate de simplu: nu sunt bani nici pentru cumpararea locuintelor, nici pentru demolari, nici pentru reamenajari. 
Anul viitor ar putea aduce, insa, vesti mai bune pentru zona.

Adriana Barbu - Observator

  • De dragul copiilor...

Parcul Copiilor arata mai ingrijit - Virtual Arad News (c)2006Parcul Copiilor arata altfel. Mai ingrijit, mai curat. 
Stricaciunile adunate de-a lungul timpului au fost remediate, astfel incat de-acum copiii se pot bucura in totalitate de acest loc de joaca. 
Mai multi angajati ai Yazaki Component Technology Arad au curatat si reamenajat principalul loc de joaca din parc. 
Angajatii YCT Arad - firma care administreaza parcul pe o perioada de un an, in urma unui protocol semnat cu Primaria - au maturat aleile, au schimbat becurile arse ale sistemului de iluminat public, au curatat intregul spatiu verde. 
Toate suprafetele din lemn au fost curatate, finisate si apoi protejate cu lac incolor ecologic.
Pentru a aduce locul de joaca la standardele de siguranta impuse de lege si totodata pentru a spori distractia celor mici, pamantul batucit a fost acoperit cu 18 metri cubi de nisip fin.

Gerlinde Knap - Adevarul

  • In week- end, Strandul - luat cu asalt de aradeni

In weekend strandul aradean a fost asaltat de localnici - Virtual Arad News (c)2006Profitand de temperaturile ridicate si de cerul senin, sute de aradeni au invadat sambata si duminica Strandul Neptun, cea mai frumoasa oaza de verdeata a municipiului. 
Spatiile verzi au fost invadate de aradeni de toate varstele care au venit, impreuna cu prietenii sau cu familia, sa se bronzeze, cei mai multi pentru prima data anul acesta. 
Astfel ca aproape ca nu mai era loc sa iti pui patura pe iarba. 
Mititei, gratare, sucuri, bere, cocktail-uri racoritoare, soare, bazine pline - acestea sunt doar cateva dintre elementele care au facut ca sfarsitul de saptamana sa fie unul relaxant pentru aradenii care s-au deplasat la locul de agrement.
Preturi bune la terase
Terasele din apropierea bazinelor au fost arhipline. 
Caldura i-a scos pe aradeni din case si i-a indrumat catre incinta Strandului Neptun. 
Comerciantii cei mai orientati au avut oferte foarte bune, atat la mancare, cat si la berea la pahar, cea mai ceruta marfa ieri. 
Astfel ca vanzarile pe care le-au facut au fost dintre cele mai bune anul acesta. 
Si clientii au fost multumiti deoarece au putut sa manance si sa bea pe saturate. 
Cele mai bune oferte au fost facute de patronul de la terasa "La ciuperca". 
Aici berea la pahar costa 15 mii de lei, iar daca vrei sa iei masa ai de unde alege. 
O portie de cartofi prajiti se ridica la pretul de 30 de mii de lei, o portie de ficatei la 45 de mii de lei, o portie de aripioare picante, care sunt si specialitatea casei, costa numai 80 de mii de lei. Unde mai pui ca salatele erau din partea casei. 
Strandul reprezinta locul de refugiu in timpul verii - Virtual Arad News (c)2006 Prin urmare cu aproximativ 200.000 de lei puteai sa mananci pe saturate.
Distractie pentru toti
Bazinele au fost pline de aradeni care au dorit sa se racoreasca, deoarece temperaturile depaseau 30 de grade Celsius. 
Cei care nu doreau sa intre in bazin au ales sa faca un dus rece, iar altii, dupa ce s-au bronzat cat de cat si nu au mai suportat sa ramana la soare s-au asezat la umbra.
Nici pensionarii nu au lipsit de la strand. In locul preferat de acestia de obicei, in spatele cabinelor, acestia s-au intalnit la o discutie si la o partida de rummy, sah sau carti.
Si cei mai mici au avut optiuni de distractie. Saltelele trampolini din incinta locului de agrement au fost pline mai tot timpul de micuti care aveau chef de topait. 
Pentru cinci minute de alergaturi si sarituri pe saltele, parintii au avut de platit de 20 de mii de lei. Nici aparatele electxonice de joc nu au fost mai putin solicitate. Cei care au avut chef sa "dea o tura cu masina", virtual bineinteles, au ales sa ia un loc in fata volanului aparatelor electronice.
Aradenii cu care am stat de vorba au declarat ca strandu! ramane singurul loc din municipiu in care ai ce face: "Aici poti sa faci lucruri diverse. Ai mai multe variante. Poti sa faci baie, sa stai la plaja, sa stai la umbra la o terasa, sa joci la aparatele electronice, sa mergi la trampolini. Este destul de bine. Nu ca nu s-ar putea si mai bine, dar oricum nu poti sa spui ca nu esti multumit", ne-a declarat Ionut Cherechean, in varsta de 18 de ani.
Asadar Strandul este o oaza de relaxare pentru aradeni. 
Mai ales ca cei mai multi dintre acestia, care nu au bani sa isi petreaca o vacanta prin alte parti, aleg sa vina zilnic sa se simta bine la Strandul Neptun, al doilea strand ca marime, pe cursul unei ape din Europa...

Nadia Bodran - Informatia Aradului

  • "Batrana Doamna" ramane in "B"

Echipa UTA continua sa ramana in Divizia BNicolae Bara, patronul societatii Frigotehnica Bucuresti, a reusit sa finalizeze tratativele de cumparare al unui loc in Divizia B, Liga Secunda, cum va fi denumita din sezonul urmator, pentru "Batrana Doamna"
Desi acesta nu a confirmat costurile tranzactiei, acestea se ridica la 20.000 de euro, banii urmand sa fie virati formatiei FC Snagov, echipa promovata din seria C3.
Nicolae Bara si Sandu Ion, simpli membri
"Este cea mai buna varianta sa continuam in Divizia B. Asa putem construi o echipa care sa atace promovarea la anul. Costurile pentru prima divizie erau foarte mari. Sper ca in cateva zile sa alcatuim organigrama clubului, la care ne-am gandit impreuna cu Sandu Ion. Dumnealui si cu mine vom fi simpli membri si finantatori la UTA", a declarat Bara, aflat la Arad in cursul saptamanii trecute. 
"Cat mai repede SA"
Pentru o constructie solida a viitorului ros-albilor, se doreste formarea unei societati pe actiuni. 
"In fotbalul de azi, trebuie sa organizam clubul in societate pe actiuni. Cat mai repede avem obligatia de a pune pe picioare SA-ul"
, a mai spus Bara. 
Lotul de jucatori este, de asemenea, o prioritate.
O buna parte din cheltuieli ar putea fi evitate, prin intregirea lotului cu jucatori de la grupele de juniori I si II, pregatite de Florin Voinea si Leontin Pinta, fruntase la campionatele nationale de republicani.
Pentru postul de antrenor principal la UTA, cele mai mari sanse le are Aurel Sunda, cel care a mentinut Jiul Petrosani in prima liga, in sezonul recent incheiat. 
Marcel Coras se ocupa de problemele clubului cu FRF si a reusit sa il obtina pe juniorul Ioan Hora pentru aradeni, in litigiul cu Poli Timisoara.
"Marcel Coras este favorit pentru functia de presedinte, iar Aurel Sunda va fi, cel mai probabil, antrenor la UTA", a comentat principalul finantator al echipei de pe Mures aceste aspecte.
Se lucreaza la stadion
Primarul Gheorghe Falca a obtinut o aprobare din partea CL, pentru 20 de miliarde de lei vechi in vederea modernizarii stadionului UTA. 
Arena va avea 8.000 de locuri pe scaune, doua peluze moderne, aproape de teren, iar la tribuna a doua se efectueaza lucrari de intarire a infrastructurii. 
Tribuna intai va fi inaltata cu inca zece randuri, pentru ca stadionul sa fie la un nivel uniform.

Bogdan Cioara - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]