Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Marti, 11 iulie 2006
Stirile TVA aici
  • In viitorul apropiat Aradul va fi plin de cartiere rezidentiale

La Targul de case numeroase proiecte vor sta la dispozitie pentru aradenii cu baniIn Arad, zonele rezidentiale se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie. 
Acest lucru s-a putut vedea la sfarsitul saptamanii trecute, cand a avut loc Targul de Oferte de Locuinte din Piata "Avram Iancu"
Acolo, cei interesati au gasit tot felul de oferte de locuinte cat si oferte de creditare.
Desi multe sunt atractive, tinerii nu isi permit, nici macar asa, o locuinta. 
Pentru salariul lor de mizerie, ratele sunt destul de mari. 
De exemplu, la UTA, pe strada Bucegi nr.5, exista o oferta destul de interesanta pentru apartamente. 
Ratele lunare incep de la 105 euro, iar apartamentul este la cheie. 
Sunt apartamente cu una sau doua camere de la 45 mp pana la 90 mp. 
Este si parcare particulara amenajata, 70 de locuri intrare cu cartela, interfon si ferestre cu P.V.C. 
O alta oferta este redata de Arad, care are in proiect un ansamblu rezidential de 15 blocuri. 
Locul de amplasament este tot langa stadionul UTA. 
Ele vor fi puse in vanzare din data de 1.08. 2006. 
Pretul lor incepe de la 27.000 euro. 
Fiecare bloc beneficiaza de dotari ultramoderne. 
Un alt complex rezidential de vile este oferit Ariola din zona Vladimirescu, un cartier de 15 case. 
Tot la iesirea din Arad spre Vladimirescu (dupa Selgros) se vor construi 160 de case la cheie. Care vor avea suprafete de teren de la 400 mp, case de la 115 mp suprafata utila. 
Toate ofertele par tentante, dar dupa cum am mai spus nu tot romanul va avea bani sa locuiasca intr-o asemenea zona rezidentiala. 
Bancile au si ele oferte de credite imdbiliare/ ipotecare, atat in lei cat si in valuta. 
De exemplu Banca Transilvania, ofera credit imobiliar de maxim 75 % din valoarea investitiei in lei, euro sau dolari. 
Credit ipotecar in euro sau dolari tot de 75 %. 
Suma minima de 1.500 euro in echivalent RON sau USD, iar pentru credit ipotecar ofera 3.000 euro sau echivalent dolari. 
Suma maxima este de 250.000 euro in echivalent RON si 100.000 euro sau echivalent dolar pentru credit imobiliar. 
Aportul clientului este de 25 % din valoarea investitiei. 
Perioada de creditare este cuprinsa intre 20 - 25 ani. 
La Banca Romana de Dezvoltare la fel oferta creditelor este tentanta. 
Se obtine o finantare tot de pana la 75 % din valoarea proiectului in lei, euro dau dolari. 
Multe persoane au participat la targ, multe au studiat ofertele, acum urmeaza sa vedem cate vor locui in aceste zone rezidentiale, si cate dintre aceste persoane vor fi tineri, care traiesc doar din salariu.

Claudia Untaru - Informatia Aradului

  • La Strand se plateste intrarea. Din nou!

Intrarea la Strandul Neptun se va plati din nouConsilierii municipali au votat ieri un proiect de hotarare a carui esenta este cat se poate de simpla, dureroasa pentru unii, dar extrem de eficienta pentru bunul mers al Strandului Neptun
Este vorba de reintroducerea taxarii intrarii in oaza din bucla Muresului, ca urmare a acceptarii a unei alte parti a aceleiasi hotarari. 
Anume aceea de a da Strandul spre gestionare catre Gospodaria Comunala. 
In fapt, in ciuda simplitatii proiectului votat ieri, acesta vine extrem de tarziu, dupa ce ani buni GCA a administrat strandul fara a avea acest drept statuat printr-un act.
Potrivit prevederilor mentionate in hotarare, Strandul Neptun va fi "gestionat vremelnic" de GCA, iar primarul Gheorghe Falca a fost mandatat sa elaboreze si sa semneze contractul de delegare de gestiune prin concesiune. 
Pentru acest lucru GCA va plati o redeventa de doar 100 milioane si va putea incasa din nou o taxa de intrare la fel ca in trecut, respectiv de 2,5 RON.
Pentru ca se reia plata intrarii, au existat voci nemultumite inca din momentul votului. 
Acestea au venit in special din partea consilierilor Opozitiei, dar si dinspre comerciantii de la Strand. 
Unul dintre acestia, Leontin Aslau a declarat ca va ataca in instanta hotararea CLM cu atat mai mult ca exista un alt proces castigat.
Ceea ce s-a votat ieri aduce doua consecinte. 
Una dintre ele este intrarea in legalitate, respectiv administrarea Strandului de catre GCA. 
O a doua este reluarea taxarii intrarii. 
Acest lucru se va face, asa cum ne-a declarat Cornel Haristiade, presedintcle Consiliului dc Administratie de la GCA, de indata ce va permite legea, respectiv de la data aducerii hotararii la cunostinta publica, respectiv in termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect. 
Prin urmare, este posibil ca taxarea sa se faca incepand cu acest week-end.

Calin Ghinaciu - Agenda zilei

  • Cetate demilitarizata

Cetatea Aradului va fi demilitarizataConsilierii municipali din Arad au aprobat, luni, un proiect de hotarare prin care aloca suma de 20 de milioane de lei pentru modernizarea unei cazarme din localitatea Radna.
Aici vor fi mutati militarii din Cetatea Aradului. 
In luna februarie a acestui an, reprezentantii Primariei Arad si cei ai Ministerului Apararii Nationale (MApN) s-au inteles asupra formei finale a unui acord prin care cetatea sa fie demilitarizata si redata circuitului civil. 
Alocarea banilor a fost conditia principala a MapN.
Gheorghe Falca, primarul Aradului, a precizat ca autoritatile locale mizeaza pe sprijinul Ministerului Finantelor in vederea obtinerii sumei necesare pentru a aduce la standardele militare unitatea dezafectata din Radna. 
In ultimele decenii, cetatea a fost ocupata de armata, servind drept cazarma militara. 

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Justitia a hotarat: Primaria nu mai plateste ratele catre Parktronic

Primaria nu va trebui sa plateasca despagubiri in continuare catre ParktronicMotivul: supraevaluarea sumei de rascumparare a afacerii
Sistemul de parcare cu plata din municipiu da inca batai de cap Primariei, in pofida faptului ca la prezentarea celor doi ani de mandat, edilul local a trecut ca reusita eliminarea de pe piata a Parktronicului.
Problemele au inceput sa apara odata cu arestarea omului de afaceri Emil Siegmeth, patronul firmei Belsirim Automotive, cand anchetatori au inceput sa ia la purecat toate dosarele.
In cele din urma, justitia a decis sa suspende plata de catre Primarie a ratelor pentru rascumpararea afacerii Parktronic.
Primaria avea de platit pana in septembrie rate lunare care adunate sa dea suma de peste 1,5 milioane euro.
Ratele de valoare mare au fost platite de Municipalitate, in conditiile in care graficul de plata era descrescator.
Din informatiile pe care le detinem, platile Primariei catre Parktronic nu au fost suspendate pentru a veni in sprijinul Municipalitatii, ci pentru ca, analizand dosarele, justitia a considerat ca valoarea mijloacelor fixe si a afacerii Parktronic, pe care Primaria o rascumpara in aceste luni, au fost supraevaluate.
Pana la lamurirea deplina a situatiei, Primaria nu-si mai plateste ratele, dar nu scapa nici pe departe de probleme.
Cel mai probabil va trebui sa dea un raspuns plauzibil la acea oferta supraevaluata, in caz ca firma nu a eludat legea.
In atare conditii, sistemul nu este rascumparat, asa ca un nou sistem de parcare e greu de pus in practica.
Ar trebui poate amintit si faptul ca Primaria a platit bani pentru un studiu de trafic care sa indice care ar fi modalitatea cea mai buna pentru un sistem de parcare cu plata pe centru.
Au existat discutii su cu politia si alti factori responsabili in domeniu.
Ba mai mult primarul Gheorghe Falca sustinea ca in toamna, odata ce studiul va fi insusit de Municipalitate, se va supune la vot un nou sistem de parcare in Arad.

Adriana Barbu - Observator

  • Biserica de secol XII iese la iveala

Sapaturi spectaculoase la Pancota pe santierul arheologicDupa trei saptamani de munca asidua, arheologii au aratat spectaculoasele roade ale celei de-a cincea campanii a sapaturilor de la Pancota.
Echipa coordonata de dr. Daniela Marcu Istrate a fost felicitata de directorul Complexului Muzeal Arad, dr. Peter Hügel, care s-a declarat impresionat de rezultate, precizand ca acest sit va fi integrat in ceea ce va fi Drumul Vinului.
Cunoscut sub numele de "Cetatea turceasca", situl de la Pancota reprezinta marturia existentei unei biserici de secol XII, care, conform parerii specialistilor, a apartinut initial Bisericii Rasaritene.
Ulterior, biserica a fost fortificata prin amenajarea cetatii de pamant si construirea unei incinte de piatra.
Din cercetarile arheologice reiese ca in secolul XVI manastirea a fost foarte bogata.
La sfarsitul secolului XVI, Pancota a fost asediata de turci, care au adaptat biserica la nevoile lor.
Ruinele bisericii dainuiau in secolul XIX, cand locuitorii au folosit pietrele pentru constructii.
Scopul actualei campanii a fost acela de a clarifica planimetria bisericii si structura valului de pamant.
S-a constatat ca valul de pamant a fost amenajat peste primul orizont de morminte, prin depunerea unor straturi succesive de lut, pamant si mortar, si realizarea unui sistem de palisada simpla.
De asemenea, s-a stabilit ca biserica a parcurs doua etape principale de constructie.
Initial, cel mai probabil in secolul XII, a fost construita o bazilica cu doua turnuri de dimensiuni mici, dispuse lateral, si un spatiu dreptunghiular in partea de vest.
Ulterior, probabil in secolul urmator, s-a atasat un turn in mijlocul fatadei vestice.
In privinta epocii turcesti a bisericii se cunosc mai putine lucruri.
In actuala campanie de sapaturi s-au descoperit zece morminte si numeroase materiale arheologice - sase varfuri de sageata, trei pinteni de tipul cu rotita, 14 fragmente de pietre profilate si o cantitate impresionanta de ceramica, toate acestea din intervalul secolelor XII-XVII.

Catalina Latu - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]