Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Miercuri, 8 noiembrie 2006
Stirile TVA aici
  • Parcarea cu plata se amana

Parcarile ilegale inca continua sa produca greutati pentru ParkArParcarea cu plata nu intra inca in vigoare, desi Primaria a decis sa mai aloce doua miliarde.
Desi ar fi trebuit sa intre in vigoare inca din septembrie, sau macar din octombrie, noul sistem de parcare cu plata (Parkar) nu si-a intrat in drepturi nici pana azi. 
Vina o poarta acum, greu de banuit, soferii din Arad, care parcheaza cam cum le vine (in general la 45 de grade) si care impiedica Primaria sa marcheze noile parcari (paralele). 
Cel putin asa a sustinut edilul local, decis sa faca razii pentru ca situatia sa se indrepte. 
Gheorghe Falca ne-a confirmat si ieri faptul ca sistemul de parcare cu plata va intra in vigoare doar dupa ce actiunea de marcare a parcarilor va fi finalizata.
Cat despre momentul la care se va pune punct acestei lucrari, primarul a refuzat sa dea un termen, punctandu-ne faptul ca nu vrea sa mai faca estimari, pentru a nu fi criticat mai apoi.
Daca introducerea sistemului de parcare cu plata nu pare o problema cu rezolvare imediata pentru executivul local, dotarea Parkar continua sa fie o preocupare de baza pentru Primarie.
Saptamana trecuta, executivul local a propus, iar consilierii au aprobat alocarea a inca 2,17 miliarde de lei vechi pentru dotarea sistemului. 
Bani care se aduna la miliardele alocate la ultimele doua rectificari bugetare, sume care vin sa completeze si ele despagubirile platite pentru Parktronic.
De aceasta data, Primaria a decis sa investeasca cele 2,17 miliarde de lei in dotarea Serviciului de administrare parcari, dupa cum urmeaza: 1,44 miliarde pentru un sistem de rezervare a locurilor de parcare (Park Guard), 170 de milioane lei vechi pentru o placa baza parcometru si alte 560 de milioane lei vechi pentru cititor card parcometru.

Adriana Barbu - Adevarul

  • Soferii trebuie sa se pregateasca psihic si... teoretic

De la 1 decembrie va intra in vigoare noul Cod RutierAu mai ramas doar trei saptamani pana la aplicarea noului Cod Rutier
Noul Cod Rutier va intra in vigoare peste exact trei saptamani, la 1 decembrie. 
Desi ar fi trebuit sa opereze deja din septembrie, el a fost amanat pentru gasirea unei solutii referitoare la introducerea procedurii de constatare amiabila, in cazul tamponarilor usoare. 
Noul Cod Rutier urma sa intre in vigoare la 21 septembrie. 
Ministerul de Interne a motivat ca amanarea termenului de intrare in vigoare face posibila popularizarea modificarilor aduse de noul Cod Rutier si de regulamentul dc aplicare a acestuia. Ceea ce insa, nu s-a mai intamplat... 
Noua legislatie prevede introducerea punctelor de penalizare, o sanctiune complementara care va insoti amenda pentru anumite contraventii. 
In plus, apar noi sanctiuni: ridicarea vehiculelor parcate aiurea sau amenda pentru rularea cu farurile stinse pe timpul zilei. 
De altfel, obligatia de a conduce cu farurile aprinse ziua exista in acest moment in toate statele membre UE, Romania fiind printre ultimele tari din Europa in care nu exista pana acum o prevedere clara in acest sens. 
Soferii vor avea de-a face cu un sistem complicat de punctare a contraventiilor. 
Cine a adunat 15 puncte de penalizare va ramane fara permis timp de o luna. 
Cuantumul punctelor de penalizare este stabilit in functie de gravitatea contraventiei, mergandu-se de la 2 puncte pana la 100 de puncte. 
Un punct de penalizare este platit cu 10% din salariul minim pe economie, ccea ce inseamna in acest moment 37 RON (370.000 lei vechi). 
Amenzile in cuantum de pana la 20 de puncte se pot achita pe loc politistului care a constatat contraventia. 
Potrivit noului cod rutier, soferii nu vor mai fi obligati sa se prezinte la politie in urma unui accident, daca acesta nu s-a soldat cu victime, iar soferii implicati au convenit in ceea ce priveste conditiile si responsabilitatea producerii accidentului. 
Intr-o astfel de situate, conducatorii auto ar urma sa se prezinte direct la societatea care a incheiat polita de asigurare.
2-3 puncte: pentru nimicuri
Cel mai lejer pedepsite (2 sau 3 puncte) vor fi contraventii precum condusul cu viteza nejustificat de scazuta, nesemnalizarea, ignorarea obligatiei de a purta centura de siguranta. 
Tot cu punctaj minim se va penaliza si contraventia soferilor incepatori care nu poarta "lamaia" in geam, precum si trecerea pe culoarea galbena a semaforului.
4-5 puncte: pentru faruri stinse ziua
Contraventiile penalizate cu 4 sau 5 puncte:
- conducerea unei masini care polueaza fonic sau emana noxe poste limita admisa
-condusul cu farurile stinse ziua
- lipsa t rusei medicale, a triunghiului reflectorizant si a stingatorului pentru incendii 
- neacordarea prioritatii pentru pietoni pe zebra (se ridica si permisul de conducere)
- neacordarea prioritatii (se ridica si permisul dc conducere)
- trecerea pe rosu la semafor (sc ridica si permisul de conducere)
- depasirea pe linia continua sau in locuri unde aceasta manevra este interzisa (se ridica si permisul de conducere)
- nerespectarea indicatiilor politistilor rutieri (se ridica si permisul de conducere)
6-8 puncte: pentru vitezomani.
Depasirea vitezei legale este sanctionata cu 6-8 puncte, la fel ca si conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a carui valabilitate a expirat sau pornirea de pe loc a autovchicolului cu usilc deschise. 
De asemenea, circulatia pe sens opus se pedepseste tot cu 6-8 puncte, dar si cu suspendarea permisului timp de doua luni.
Iata cateva dintre cele mai interesante noi prevederi ale legii:
- utilizarea detectoarelor de radar devine legala;
- toti pasagerii dintr-un autoturism sunt obligati sa poarte Centura de sigurant (exceptiile se admit pentru soferi, in timpul mersului inapoi, soferi de taxi, instructori auto, femei insarcinate si bolnavi care pot dovedi ca le este contraindicata Centura de siguranta);
- Soferii opriti de politisti sunt obligati sa ramana in masina, cu mainile pe volan, iar ceilalti pasageri sa nu deschida portierele;
- copiii sub 3 ani trebuie sa stea intr-un scaun special pentru masina, 
- punctele de penalizare se sterg dupa (7 luni, daca soferul in cauza nu comite alte contraventii;
- scoala de soferi se va putea face si cu 3 luni inainte de a implini 18 ani, examenul de conducere va putea fi sustinut si in localitatea de resedinta, nu doar in cea de domiciliu, si se va putea da si in alte limbi decat romana.

Andrei Ando - Observator

  • "Cartierul verde" - accesibil si prin credile bancare

Cartierul verde atrage tot mai multi pretendentiCartierul verde, aflat in plina extindere la iesirea din cartierul Gradiste catre Zimand Cuz isi extinde paleta ofertelor de cumparare a locuintelor. 
Asadar, persoanele care nu dispun de intreaga suma necesara pentru achizitionarea unei case in acest cartier, pot apela la serviciile bancare.
,,Pentru a veni in spriji-nul celor care ar dori sa achizitioneze o astfel de locuinta si nu dispun de banii necesari pot sa acceseze un credit bancar, cu un avans de 25%. Acceptam contractele cu orice banca, clientul trebuind sa contribuie cu avansul despre care spuneam, iar creditul se acorda intre 20 si 30 de ani", afirma Razvan Bucurestean, administrator al agentiei Real Investments. 
Cat despre pretul locuintelor, aceste porneste de la 38.715Euro + tva pentru o locuinta cu doua camere, baie si bucatarie cu o suprafata de 70 mp. 
Casele cu trei dormitoare, baie, living si bucatarie se vand la 57.715 Euro+tva, la 105 mp, iar cea mai scumpa casa din cartierul verde se comercializeaza la 78.715 Euro+ tva, aceasta avand o suprafata de 150 mp, cu living, bucatarie, doua bai , trei dormitoare si dressing. 
Fiecare casa dispune de asemenea de o curte si gradina.

Madiana Mican - Informatia Aradului

  • Vama intra in reorganizare

Ca urmare a integrarii Aradul ar putea ramane fara birouri vamaleBirourile vamale de la actuala frontiera cu Uniunea Europeana urmeaza sa fie desfiintate.
Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV) va elabora ordinele privind noua structura organizatorica si statele de functii ale aparatului central al institutiei, directiilor regionale si ale birourilor vamale, valabile din 2007. 
Masura a fost aprobata in ultima sedinta de guvern, avand in vedere noile atributii ale ANV dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
Dupa 1 ianuarie 2007, birourile vamale de la frontierele de nord, est si de sud-vest ale Romaniei vor fi considerate drept birouri vamale de frontiera ale U.E. astfel incat acestea se vor dezvolta, in schimb birourile vamale de la actuala frontiera cu U.E., precum si de la frontiera dintre statele care vor adera la Uniune, urmeaza sa fie desfiintate.
Personalul vamal din aceste birouri vamale de frontiera va fi numit, pe baza de examen, in functiile vacante existente in statele de functii ale aparatului central al ANV, directiilor regionale si birourilor vamale. 
Examenele pentru numirea in functiile vacante vor fi organizate pana la 15 decembrie 2006.
Suspans la Arad
"Vineri vom avea la Bucuresti o sedinta in care se va discuta si situatia Directiei noastre. Dupa aceea voi fi in masura sa va comunic mai multe date", a declarat directorul executiv adjunct al DRV Arad, Ioan Boros. 
Directia Regionala Vamala Arad are in componenta opt birouri vamale.
Din punct de vedere al veniturilor atrase la bugetul statului este una dintre cele mai rentabile institutii vamale. 
Conform unor zvonuri, neconfirmate inca, s-ar incerca mentinerea regionalelor vamale din Oradea si Timisoara, astfel incat ar urma sa fie lichidate doar cele din Cluj si Arad.

Doru Sava - Adevarul

  • UTA-FC Arges 0-2

Parcursul echipei UTA spre Cupa Romaniei a fost stopat la Targu JiuAradenii au parasit Cupa.
Parcursul celor de la UTA in Cupa Romaniei a fost stopat, ieri, la Targu Jiu, de FC Arges Pitesti. 
Jucatorii pregatiti de Marius Lacatus au fost eliminati rusinos chiar de lanterna rosie din Liga I. 
Meritul revenirii celor din Trivale, care au obtinut in ultimele doua meciuri de campionat patru puncte si o calificare in sferturile cupei, ii revine noului antrenor, Dorinel Munteanu. 
Acesta a preluat echipa de pe Arges cu doar trei puncte in zece partide. 
Pentru ca se afla inca in litigiu cu CFR Cluj, Munti nu putea fi inscris pe foaie ca antrenor principal, astfel ca a ocupat functia de delegat. 
Pe stadionul celor de la Pandurii, UTA a trecut in doua randuri pe langa deschiderea scorului prin Mara. 
Dominare alb-violeta
A venit insa minutul 23, cand Chita a reluat cu capul din apropierea careului mic, imparabil pentru Marne. 
Din acest moment, meciul a fost dominat copios de jucatorii lui Munteanu. 
Dupa bara lui Tanase, cu patru minute inainte de pauza, pitestenii au irosit o lovitura de pedeapsa, sutul lui Bilasco fiind parat de Marne.
Prima parte s-a incheiat cu alte doua ocazii ratate de Ionel Gane. 
In minutul 74, argentinianul Bazzi a adus linistea in tabara alb-violetilor, inscriind cu capul din careul visator al aradenilor.

Stefan Both - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]