Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Miercuri, 2 august 2006
Stirile TVA aici
  • Miliardele pentru Cetatea Aradului, abia la anul!

Transferul Cetatii in domeniul public mai are de asteptatMinisterul Apararii Nationale (MApN) a finalizat formalitatile prin care isi da acordul de mutare a Batalionului 191 care ocupa Cetatea Aradului, Guvernul urmand sa adopte o hotarare in acest sens. 
"La nivelul Statului Major al Armatei Romane au fost indeplinite toate formalitatile necesare eliberarii cetatii, iar MApN si Primaria municipiului au semnat protocolul privind conditiile in care obiectivul va intra in proprietatea publica a orasului", a declarat vice-primarul municipiului Arad, Tiberiu Dekany.
In perioada urmatoare, Executivul local trebuie sa scotoceasca prin vistieria Aradului si sa identifice suma de 200 de miliarde de lei, bani necesari pentru eliberarea Cetatii de catre Batalionul 191 Infanterie si mutarea acestuia in cazarma din Lipova. 
"Conditia de baza a MApN a fost indeplinita de noi de curand, prin alocarea sumei de 200 de miliarde de lei pentru modernizarea cazarmii din localitatea Radna, unde se vor muta militarri din Cetate", a mai declarat viceprimarul liberal.
Bani vor fi atribuiti efectiv pentru lucrarile necesare printr-o rectificare a bugetului local, insa Dekany a declarat ieri ca, acest lucru se va putea Tntampla abia la anul, iar banii ar urma sa fie prevazuti in proiectul de bugetul pentru anul 2007. 
Cat priveste provenienta fondurilor, Municipalitatea nu exclude un viitor sprijin guvernamental, insa nici nu isi pune sperante prea mari in bunavointa Executivului. 
Tiberiu Dekany estimeaza ca in acest an s-au facut numeroase economii, prin obtinerea unor finantari importante de la Guvern, bani ce ar putea fi redirectionati spre cetate.
Urmatorii pasi necesari realizarii reconversiei Cetatii trebuie parcursi de Ministerul Apararii Nationale care trebuie sa promoveze o Hotarare de Guvern prin care sa se aprobe transferarea in domeniul public al Municipiului Arad a Cetatii. 
Dupa acest pas, tot Ministerul Apararii Nationale va trebui sa demareze formalitatile pentru organizarea licitatiei privind desemnarea firmei care va realiza lucrarile de reparatii capitale la imobilul din Radna - UM 01191 - reparatii necesare pentru asigurarea unor conditii similare celor existente la Cazarma UM 1187 Arad - Cetate, unde functioneaza actualmente Batalionul mixt rornano-maghiar.
Viceprimarul a anuntat ca MApN va promova in scurt timp proiectul de Hotarare de Guvern privind transferul cetatii in domeniul public al municipiului Arad. 
Asta deoarece Municipalitatea si-a respectat angajamentele asumate in protocolul incheiat cu ministerul, iar consilierii au aprobat, in 10 iulie, un proiect de hotarare prin care aloca suma de 20 de milioane de lei noi pentru modernizarea imobilului din Radna.
De asemenea, Tiberiu Dekany a declarat ca Municipalitatea aradeana face in continuare demersuri pentru introducerea cetatii pe lista monumentelor din patrimoniul mondial al UNESCO, fapt ce ar permite obtinerea de fonduri pentru ca obiectivul sa fie transformat intr-un centru civic de interes international.

Cristian Videscu - Agenda zilei

  • Aparandu-si drepturile, pietarii din "Mihai Viteazul" - din nou in instanta

Presedintele comerciantilor de la "Mihai Viteazul" - Aurelian Toma ameninta cu procesulPiata Mihai Viteazul a fost de-al lungul ultimului an subiectul de prima pagina a ziarelor locale. 
Totul a pornit de la proiectul primarului Gheorghe Falca de a demola bazarul din aceasta locatie pentru a construi in zona un centru comercial modern.
Cu siguranta va amintiti mitingurile organizate de comerciantii din piata, nemultumiti de decizia edilului sef al urbei de a le lua "painea de la gura".
Au urmat o serie de negocieri si renegocieri intre reprezentantii pietarilor si autoritati care nu s-au concretizat insa in nimic. 
Ultima decizie, care parea a fi cat de cat concrete, a fost cea emisa de TOP, in luna iunie. 
Conform deciziei consiliului de administratie, incepand cu 1 august a.c. doar 10% din totalul pietarilor din bazar si-ar fi putut desfasura in continuare activitatea. 
Asta pentru ca, dat fiind faptul ca, conform legislatia in vigoare, o piata agroalimentara nu poate fi ocupata de produse de uz gospodaresc doar in proportie de 10%. 
De asemenea. in baza aceleiasi hotarari, comerciantii de aici nu ar mai avea voie sa isi lase ambalajele pe timp de noapte in bazar. 
Nimic din toate acestea nu s-a realizat pentru ca hotararea a fost contestata si ulterior atacata in instanta de catre pietari.
"Am contestat in instanta hotararea TOP-ului pentru ca nu era legala. Legat de chestiune acu depozitarea ambalajelor pe timp de noapte, ei nu ne pot cere ceva ce nu ne-au pus la dispozitie asa cum era normal. Pe de alta parte, in privinta acelor 10%, procentul se aplica in cazul pietelor agroalimentare, iar Piata Mihai Viteazul figureaza in regulamentul de functionare a pietelor ca fiind piata mixta, ceea ce nu este acelasi lucru. Deci cade! Mai mult decat atat, tot legat de procentul de 10% se spune ca se refera la produse de uz gospodaresc. Apoi, produse de uz gospodaresc inseam-na sape, greble, betoniere... Lucruri care nici nu se vand in piata. Iar hainele si jucariile nu pot fi considerate de uz gospodaresc. In baza acestor aspecte, am atacat decizia lori n instanta. Asadar in perioada in care exista proces, nu vor face nimic", afirma Aurelian Toma, presedintele asociatiei micilor comercianti din piata Mihai Viteazul.
Comercianti si cumparatori sunt de aceeasi parere, ambele parti sustinand ca piata nu trebuie desfiintata. 
Maria O. afirma: "Eu stau in zona de peste 20 de ani. De aici imi fac toate cumparaturile. Nici nu imi imaginez cum ar fi sa nu am piata in apropiere de casa. Ar fi pacat de ea. E cea mai buna din municipiu".
Vasile Ardelean: "Eu vin de la tara cu tot felul de legume. Cum sa desfiinteze piata? E foarte buna si ca vad si ca tot. Iar bazarul... E foarte bun. Multi sunt cei care isi cumpara de aici de toate cele de trebuinta in casa pentru ca sunt mai ieftine, cred, decat in magazine."
Mariana are o masa in bazar de vreo zece ani : "Si eu si mama vindem in piata. Sunt salariile noastre. Ce sa facem, dupa zece ani sa ne dea afara? Atata stiu. Sa desfiinteze ca de altceva nu ii intereseaza. Daca ceva nu merge bine, trebuie capatuit".
Ramane de vazut daca si in ce fel se va incheia aceasta disputa dintre comercianti si autoritati.

D. Micu - Informatia Aradului

  • Raliu moto european la Arad

Presedintele CJA - Iosif Matula si directorul competitiei Dinu Solojan anunta plecarea in cursaCea mai importanta competitie motociclista de teren din Europa si a treia din lume, ca lungime a probelor speciale, a demarat, ieri, din Arad.
Carpat Express Rallye Raid, organizat de Clubul Sportiv Carpat Rally & Raid, reuneste in acest an 86 participanti, 56 avansati si 30 incepatori. 
Acestia au de parcurs 1.000 km, cu 800 km probe speciale, pe drumuri neamenajate, forestiere, de mare dificultate. 
Dinu Solojan, directorul competitiei, a precizat ca raliul de anul acesta, pe langa valoarea sportiva, are si una turistica si sociala. 
Majoritatea competitorilor provin din Italia, dar si din Austria, Germania, Olanda si Spania.
Romania este reprezentata de un singur alergator, Razvan Dumitrache, care anul trecut a reusit performanta de a termina toate cele cinci probe ale raliului, in conditiile in care, in medie, 30 la suta din cei prezenti la start sunt nevoiti sa abandoneze competitia.
Concurenti de la Paris-Dakar
Valoarea raliului, care anul acesta se va desfasura pe trasee din judetele Arad, Alba si Hunedoara, este data si de numarul mare de sportivi participanti la prestigiosul raliu Paris-Dakar, care s-au aliniat la startul competitiei. 
Traseul romanesc, care trece prin zone extrem de pitoresti, de deal si munte, este extrem de solicitant.
Cea mai mare medie orara atinsa vreodata intr-o proba speciala de acest gen, in tara noastra, a fost de doar 72 km/h, insa specialistii apreciaza ca 200 de kilometri de proba speciala in Carpat Express sunt la fel de solicitanti psihic pentru competitori ca o proba speciala de 800 kilometri in Raliul Paris-Dakar.
Competitorii au plecat, ieri, spre Moneasa din parcarea aflata fata Consiliului Judetean Arad, unde au fost salutati de presedintele Iosif Matula, primarul Gheorghe Falca si deputatul PD de Arad, Traian Constantin Igas.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Craiva - ambitii mari si realizari cu bani putini

Scoala din Craiva va fi iluminata cu neon - Virtual Arad News (c)2006Comuna Craiva cu cele 9 sate apartinatoare incearca sa tina pasul cu cerintele actuale privind dezvoltarea zonei rurale. 
Primarul, alaturi de intreaga echipa de consilieri locali fac tot ce le sta in putinta pentru ca localitatea sa intre in randul comunelor cu toate utilitatile strict necesare, realizate.
Primarul Ioan Bercea este un om dintr-o bucata, chiar daca glasul linistit nu tradeaza acest lucru. 
Treburile sunt multe, urgente si cer bani multi, si, din acest punct de vedere nimeni nu poate spune ca are bani destui, dimpotriva. 
Rectificarile de buget nu au umplut nicidecum buzunarele primariilor golite pana la mijlocul anului, astfel ca, putinii care s-au mai dat din partea Consiliului Judetean nu ajung nici pe departe pentru nevoile unei localitati mari. 
"Incercam sa amenajam parcul pentru copii si cel pentru varstnici; sunt multe de facut, dar ne vom stradui sa realizam spatii moderne si aerisite, locuri adevarate de relaxare, odihna - pentru persoanele in varsta - si buna dispozitie si joaca pentru copii. La inceputul saptamanii viitoare voi pleca la Bucuresti pentru a vedea daca vom obtine finantarea unui proiect important pentru noi. Este vorba de construirea podului care duce in satul de vacanta, Maraus." 
Bercea rasufla linistit in privinta drumurilor, factor de stres pentru orice primarie din judet. 
"Drumurile sunt refacute in proportie de 70 la suta in localitatea Susag. Totodata, avem multe scoli si gradinite, (7 scoli si 6 gradinite) unde, cea mai mare ambitie a noastra este sa realizam toaletele pe interior. S-a inceput igienizarea unitatilor scolare si de invatamant prescolar, iar combustibilul este aproape in intregime adus pentru iarna. La Susag si la Chislaca am rezolvat o alta problema stringenta, apa curenta".
"Daca vor medic, atunci sa-si reabiliteze dispensarul!"
Scoala generala din comuna Craiva va lumina altfel in orele de curs ale noului an scolar. 
"Am desfiintat iluminatul cu becuri, inlocuindu-l cu neoane. Va fi frumos si modern." 
Tot in privinta iluminatului, primarul Bercea ne spune ca in localitatile Craiva si Chislaca se va trece la iluminatul economic. 
"Sunt foarte multe sate, mai ales in acestea doua se consuma mult curent, astfel ca am hotarat in cadrul sedintei de consiliu local sa se introduca iluminatul economic, lucru care se va simti, in mod concret, in buzunarul primariei".
O alta problema importanta a comunei este legata de reamenajarea dispensarului medical din Susag, localitate cu multi locuitori - care se afla la o distanta apreciabila fata de Craiva. 
"Tocmai de aceea, am stat de vorba cu cetatenii, explicand faptul ca toti trebuie sa punem mana si sa reamenajam dispensarul, pentru ca nici un medic nu va veni aici pentru consultatii, daca nu are un cabinet civilizat si dotat. Eu cred ca oamenii au inteles acest lucru si se va trece, in curand, la treaba!".
Pentru ca sa nu existe discutii ca in alte parti, primarul a trimis adrese cetatenilor din localitatea Susag, acolo unde au fost probleme cu ploile - sa-si curete santurile. 
"Aceste hartii isi au rostul lor, mai ales ca in spatele lor stau pregatite amenzile. Noi nu ne certam cu nimeni, atragem atentia politicos, pe lege, iar daca omul nu vrea sa inteleaga sau ignora problema – amenda este pe drum. Constiinta colectiva inseamna unitate, fapt care va duce, intotdeauna la progres si bunastare!" - conchide Bercea. 
Ambitia primariei este ca peste o luna sa se finalizeze tronsonul de drumuri reabilitate si, totodata, inaugurarea parcului.

Felicia R.Gheorghe - Observator

  • Sindicalistii de la IMAR s-au intrecut la pescuit

Liderul sindical IMAR - Virgil Culta anunta inceperea concursului de pescuitConducerea Sindicatului Liber din SC IMAR SA a organizat, sambata, cea de a saptea editie a concursului de pescuit sportiv, manifestare ce a devenit, in ultimii ani o adevarata traditie pentru angajatii institutiei
Cei aproape 70 de participanti au plecat din Arad cu noaptea-n cap, deoarece intrecerea avea sa inceapa inainte de ora 8.00, iar inainte erau atatea de facut.
Prada s-a lasat asteptata
In jurul orei 7.00 masinile cu sindicalisti au inceput sa ajunga la pescaria "La Sandu" de la Ineu. 
A urmat apoi tragerea la sorti a locurilor, fiecare pescar trecand prin fata unui bol de unde si-a extras numarul de concurs norocos sau mai putin norocos, totul desfasurandu-se sub stricta supraveghere a liderului de sindicat Virgil Culda. 
Dupa ce toti au ajuns la locurile lor, invitatul special Helmuth Duckadam a tras un foc de arma, dand startul concursului. 
Era ora 7.46. Primii pesti, (n.r.- destul de mici) au inceput sa apara la scurt timp, existand insa toate premisele pentru o prada bogata.
Fiecare dintre cei prezenti spera sa agate un exemplar cat mai mare, sau daca nu, macar multe exemplare de dimensiuni mai mici. 
Chiar si repreprezentantii presei, care s-au retras alaturi de Helmuth Duckadam, intr-un colt al baltii, pentru a-si pune la incercare abilitatile de pescar au fost prinsi de febra intrecerii ce se desfasura la cativa metri mai incolo, dar prada s-a lasat destul de mult asteptata.
Premii pentru cei mai buni, si tombola pentru toata lumea
Orele au inceput sa treaca, dar spre parerea de rau a pescarilor, pestii s-au lasat cu greu pacaliti, drept pentru care presedintele sindicatului a decis sa schimbe putin regulile concursului. 
Daca initial era permisa doar o singura undita, Virgil Culda a hotarat sa-si dea acceptul si pentru folosirea celui de-al doilea bat. 
Cu toate acestea, rezultatele nu s-au schimbat foarte mult.
La ora 12.00, cand Helmuth Duckadam a dat semnalul inchiderii competitiei, castigator al concursului a fost desemnat Tiberiu Kerekes. 
Acesta a reusit sa catureze aproximativ 5 kilograme de peste. 
Alaturi de Kerekes, care a primit 200 de lei noi au mai fost premiati Iosif Szakacs (locul II-170 de lei), Gavril Sarca (locul III-140 de lei), Ioan Pop (locul IV- 110 lei), Andrei Isyes (locul V- 80 de lei), Gheorghe Varva (locul VI-50 de lei), Marcel Parlogea (locul VII-50 de lei), Lajos Pal (locul VIII-30 de lei) si Filip Cilian (locul IX-30 de lei). 
A urmat apoi o tombola, cei prezenti castigand peste, bere si...paine.

Lucian Serban - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]