Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Marti, 30 august 2005
Stirile TVA aici
  • Prima universitate particulara atestata sa organizeze studii de doctorat

UVVG este prima universitate in care se poate sustine examenul de doctoratUVVG Arad, prin Facultatea de Medicina, va avea cursuri de doctorat
Universitatea de Vest "Vasile Goldis" din Arad este singura institutie de invatamant universitar particular din tara care a fost atestata ca Institutie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), incepand cu anul universitar 2005-2006, pentru specializarea de medicina generala. 
Aceasta titulatura a fost aprobata in sedinta Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, din data de 28 iulie 2005, si a ordinului Ministerului Educatiei din 17 august 2005. 
Evenimentul a fost marcat intr-un cadru festiv, intonarea imnului Universitatii, dar si cunoscutul Gaudeamus, cu discursuri si invitati de onoare: prefectul Cristian Stragea, vicepresedintele CJA, Gavril Popescu, viceprimarul Tiberiu Dekany, inspectorul scolar general adjunct, Mihai Matekovics, deputati, senatori, directori de clinici universitare, prorectori, decani si renumiti profesori universitari. 
In acest context festiv, rectorul UVVG, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, le-a inmanat atestatele de conducatori de doctorat la patru profesori universitari: Jompan Afilon, Pop Alexandru Mircea, Ioiart Ioan si Puschita Maria. 
"Aceasta atestare reprezinta confirmarea oficiala, la cel mai inalt nivel, a localizarii universitatii noastre in sfera excelentei academice. Dreptul de IOSUD reprezinta expresia cea mai plastica a confirmarii caracterului comunitar si de tip antreprenorial al universitatii, serviciile medicale prestate in clinicile universitare, circumscriindu-se prin excelenta, acestor categorii si inca de o maniera deosebit de consistenta si viabila, ceea ce a permis ca dreptul de referinta sa fi fost obtinut, pentru prima data, tocmai pe suportul temeinic al invatamantului si practicii medicale pe care le-am exercitat pana in prezent, si care vor primi pe viitor o potentare si mai mare, in noul context obtinut", ne-a declarat rectorul UVVG, prof. univ. dr. Aurel Ardelean. 
Mai trebuie spus faptul ca Facultatea de Medicina a fost infiintata in 1992, iar trei ani mai tarziu a fost prima facultate de medicina, cu statut independent, autorizata sa functioneze astfel de catre Comisia Nationala de Evaluare si Acreditare Academica.

A. R. Badila - Observator

  • Doi securisti intre democrati

Samuel Caba de la PPRM crede ca in PD sunt infiltrati fosti securistiCoordonatorul proiectului "O Romanie morala", Samuel Caba, a declarat ca doi membri de vaza ai PD Arad au colaborat cu fosta Securitate.
Autorul afirmatiei a evitat sa dea relatii exacte asupra celor doua persoane, spunand ca nu a primit inca "unda verde"
El a relatat insa ca s-au facut presiuni asupra sa pentru a-si abandona investigatiile. 
"Am primit un telefon anonim si am fost intrebat daca doresc sa mor de tanar, daca vreau sa mor martir", a declarat Caba. 
El a mai spus ca fostii securisti detin functii de conducere in partid. 
"Recent s-a dat un ordin, un comunicat, conform caruia se cerea explicit sa nu se dea presei numele celor descoperiti. Noi, la Arad, vom face publice numele doar dupa ce se verifica foarte bine datele", a afirmat Alin Gherga, presedintele filialei PPCD. 
"Trebuie verificata foarte bine sursa, pentru ca pot exista oricand si binevoitori care sa fi dorit sa ne intoxice", a mai spus Gherga.
Reprezentantii crestin-democratilor au anuntat ca, in curand, vor face publica lista cu numele securistilor din PD.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Regulament nou

Senatorul PD Nicolae Iotcu face referire la noul regulament al parcarilorSistemul de parcare din Arad a intrat in atentia Partidului Democrat. 
Senatorul Nicolae Iotcu declara ca vechiul sistem de parcare s-a bucurat de sprijin politic si nu a putut fi desfiintat pana dupa castigarea alegerilor de catre Alianta Dreptate si Adevar. 
Senatorul aradean spune ca una dintre dovezile sale este noul regulament de functionare al parcarilor, care nu mai prevede blocarea rotilor cu gheara galbena. 
Noul regulament va fi discutat astazi in cadrul sedintei de Consiliu Local si va intra in vigoare din luna septembrie. 
Senatorul democrat Nicolae Iotcu sustine ca sistemul de parcare ParkTronic a beneficiat de sustinere politica din partea PSD. 
Si asta pentru ca vechiul regulament de functionare avea mai multe puncte care erau impotriva intereselor aradenilor. 
Senatorul aradean spune ca acest lucru este dovedit de noul regulament de parcare, realizat de viceprimarul din acea vreme Emanoil Voicu si care acum este angajat al firmei care administraza parcarile. 
Nicolae Iotcu a prezentat noul regulament al parcarilor, care nu mai face referiri la gheara galbena insa nu pomeneste nimic nici de conditiile in care pot fi ridicate masinile de catre firma care administraza parcarile. 
Senatorul Nicolae Iotcu a mai anuntat, ca va candida pentru functia de secretar general al filialei locale. 
Pana atunci, Partidul Democrat trebuie sa finalizeze alegerile in toate subfilialele din judet dar si la nivelul organizatiilor de femei, tineret si de studenti.

Vasile Blidar - Televiziunea Arad

  • Inceperea scolii produce durere in bugetul familiei

Inceputul noului an scolar va subtia serios bugetul familieiPretul unui ghiozadan ajunge si la cateva sute de mii de lei
Inceperea noului an scolar pare sa produca bucurie doar elevilor. 
Parintii isi pun mana in cap cand se uita in calendar si vad ca au mai ramas putine zile pana cand copiii lor vor trebui pregatiti pentru a intampina asa cum se cuvine noul an scolar. 
Cel mai dureros moment pentru bugetul familiei si asa afectat reprezinta cheltuielile inerente pentru scoala: rechizite, ghiozdan, echipament de sport (trening si pantofi), randuri noi de imbracaminte, incaltaminte si alte cheltuieli care se vor anunta la ora de dirigentie.
Cel mai afectat buget este cel al parintilor care isi trimit copiii in clasa intaia, pentru ca trebuie sa faca toate cumparaturile incepand de la ascutitoare si terminand cu imbracamintea. 
Papetariile si librariile sunt pregatite sa raspunda tuturor cerintelor. 
Pietele sunt preferate atunci cand vine vorba de a cumpara rechizite, insa toata lumea stie ca preturile mai mici nu ofera si durabilitate produselor.
Pentru a veni in sprijinul parintilor care tatoneaza piata in speranta ca preturile vor mai scadea, am efectuat un raid prin magazinele de profil pentru a va oferi costul produselor care, spunem noi, nu vor lipsi din lista de solicitari. 
Asadar, iata cate preturi care vor pune, cu siguranta, in dificultate sute de parinti. 
Caietele de citire cu 48 de file costa 5.500 de lei vechi, in timp ce pentru unul de matematica trebuie sa scoateti din buzunar 4.500 de lei. 
Nici caietele studentesti ori cele cu spirala nu sunt la preturi atragatoare, pretul acestora aflandu-se intre 37.000 si 50.000 de lei. 
Bloc de desen - preturi de la 42.000 de lei in sus; coperte de la 11.000 la 14.000 de lei; rigla -4.000 de lei; dosare - 7.100 de lei; lipici - 29.000 de lei; set geometrie - de la 15.000 de lei in sus; penar echipat cu 26 de piese -239.000 de lei; penar simplu -40.000 de lei; creion - 4.500 de lei; stilou simplu - 15.000 de lei; stilou cu patron de cerneala -34.000 de lei; carioca - de la 37.000 la 65.000 de lei; radiera -de la 8.000 la 18.000 de lei; ascutitoare - de la 39.000 la 70.000 de lei; acuarela - intre 40.000 (12 culori) si 80.000 de lei (24 culori).
Valoarea rechizitelor la pretul cel mai mic, fara sa intre in calcul si caietele necesare, se ridica la suma de 360.000 de lei. 
Toate rechizitele trebuie transportate la scoala intr-un ghiozdan sau un rucsac, insa pretul acestora ajunge sa depaseasca cu certitudine suma de 300.000 de lei. 
Un rucsac din poliester care intra mai degraba in categoria produselor de unica folosinta costa de la 125.000 de lei la 300.000 de lei. 
In schimb, cele care au o durata mai lunga de viata se afla la preturi destul de piperate si anume 757.000 de
lei. 
Pentru o geanta de umar trebuie sa scoateti din buzunar 500.000 de lei. 
Daca fiul ori fiica dumneavoastra iubeste personaje din desene animate precum Batman, Winnie the Pooh, Spiderman va dori sa-i achizitionati penare si ghiozdane cu "idolii" lor preferati, obligandu-va astfel sa platiti in schimbul lor foarte multi bani. 
Ghiozdanele personalizate au preturi cu pornire de la 652.000 de lei, in functie de marimea acestora, insa pot ajunge binisor la 939.000 de lei.
Nu veti putea rasufla usurati nici dupa ce ati achizitionat rechizitele si ghiozdanul, pentru ca acestea reprezinta doar o parte din cumparaturile care va vor da mari dureri de cap. 
Mai aveti de cumparat caiete speciale, culegeri, manuale alternative, toate acestea insa vor fi dictate de dirigintele clasei. 
Lista ar mai putea continua, insa ar fi mai bine sa ne oprim aici pentru ca am depasit de mult salariul minim pe economie

Simona Valan - Agenda zilei

  • Festival de succes la Moneasa: "Tocana afumata" a fost una delicioasa

La "Festivalul catlanelor" de la Moneasa un mini taraf a incantat publiculCu "Festivalul catlanelor" (ajuns la editia a II-a) s-a tras cortina peste manifestarile estivale din acest an organizate in statiunea Moneasa
Fara indoiala, acest ultim eveniment din aceasta vara (dar nu ultimul din acest an, pentru ca vor mai fi festivaluri) a fost cel mai reusit, desi se poate spune ca toate de pana acum, cel al clatitelor, cel de folclor etc., au fost asa cum trebuie sa fie, adica adevarate. 
Si asta se datoreaza in primul rand organizatorilor pe care credem ca deja ii stiti, insa tinem sa vi-i reamintim. 
Este vorba in primul rand de Moneasa SA, de Hotelul Moneasa, de Gastrotur SRL, de Casa Paulik ("vina" pentru reusita "Festivalului catlanelor" ii apartine in mare masura), SC R&R SRL si, nu in ultimul rand, Primaria Moneasa (primarul Terentie Condea a fost tot timpul in "focul" festivalurilor).
Revenind la editia a II-a a "Festivalului catlanelor" - care anul acesta a fost denumit sugestiv 
"La tocana afumata", trebuie spus inca din capul locului ca organizatorii s-au tinut de cuvant, respectand cu strictete programul si pregatind, asa cum au promis, mai multe surprize turistilor veniti in numar mare La prepararea tocanitei afumate in catlane au participat si bucatari strainiin statiune (din cate am auzit, la sfarsitul saptamanii trecute nu prea au mai fost locuri de cazare libere, nici la hoteluri, nici la pensiuni si nici chiar la particulari). 
Una dintre surprizele placute a fost prezenta unui mini-taraf din judetul Bihor, mai precis din comuna Soimi. Mai in gluma, mai in serios, Zoli Lovas, directorul artistic al Teatrului "Ioan Slavici" din Arad, prezentatorul si directorul acestui festival (ca de altfel al tuturor organizate la Moneasa de catre cei pe care i-am amintit mai sus), i-a numit pe cei trei membri ai trupei (de la duba, de la acordeon si pe cel de la vioara cu goarna - highege, cum mai este numit in Bihor instrumentul respectiv) "suedezi"
Nu ca ar fi fost blonzi. Dimpotriva ... Insa porecla a prins.
Mini-taraful respectiv, ca de fapt si intregul festival, a facut obiectul inregistrarilor video facute de catre un grup de tineri din mai multe tari, tineri veniti la Moneasa in cadrul unui program international si care are ca scop efectuarea de filme documentare.
Inca de la orele diminetii, echipele care s-au inscris in concurs (initial au fost anuntate opt) s-au pus pe treaba. 
Si au avut de lucru, nu gluma, pentru ca organizatorii le-au pus la dispozitie circa 30 de kilograme de carne (la alegere, de porc, vita sau oaie) pentru fiecare echipa. 
La un calcul simplu, in fiecare catlan erau peste 120 de portii, ceea ce inseamna ca aproape 1000 de turisti au gustat din "bombele cu colesterol", cum a fost denumita, simbolic, tocana. 
La "Festivalul catlanelor" de la Moneasa au degustat produsele numerosi turisti Daca tot veni vorba despre echipe, trebuie spus ca a fost un festival international. 
Au fost echipe din Ungaria (primarul din Aletea-Elek a fost bucatar-sef), Slovacia, Romania si echipe mixte, romano-maghiara, romano-italiana si romano-chineza. 
De castigat, ca la final au fost acordate diplome si premii, au castigat toti.
Dar, parca mai castigati au fost turistii in randul carora am zarit si unele personalitati politice locale si din administratie. 
Este vorba, in ordine aleatorie, de prefectul Cristian Stragea, de deputatul PD Constantin Igas, de Tiberiu Dekani, viceprimarul Aradului (cel care la rugamintea unor colegi de breasla a facut pe reporterul de televiziune, si nu putem spune ca nu s-a descurcat bine), de Titu Gherghiof, deputat PNL, de Gheorghe Pele, fost prefect de Arad, de comisarul-sef Aurel Moisa, adjunct al sefului Inspectoratului de Politie a Judetului Arad etc. 
Toti s-ai simtit bine si dupa ce au degustat specialitatile culinare, in speta tocanitele, toti au ajuns la aceeasi concluzie: au fost minunate. De fapt, pana si diplomele au fost acordate pentru "cea mai the best tocana", "the best of the best tocana" etc.
O nota de profesionalism, dupa cum a recunoscut si Toni Paulik, care alaturi de sotia sa Alina au fost principalii artizani ai "Festivalului catlanelor", a fost data de catre maestrii bucatari de la Hotelul Central. 
La "Tocana Afumata" s-au inghesuit numerosi vizitatori Acestia, coordonati de catre Florin Torcos directorul hotelului, au facut o demonstratie de maestrie in prepararea unui fel de tocana mai speciala. 
In ciuda insistentelor noastre nu am reusit sa aflam secretul prepararii si nici reteta. 
Normal, ni s-a zis, pentru ca un bucatar adevarat nu vinde niciodata secretul mancarii pe care o prepara.
Ceva aparte a fost si pregatirea, in direct, a unor placinte traditionale, intorsuri, retesuri etc., de catre bucataresele de la Hotelul Moneasa. 
Tabloul a fost intregit de catre o brutarie din Bihor, din localitatea Soimi, care a oferit turistilor, pe langa painea pe vatra si alte specialitati de panificatie, aproape tot ce inseamna, la tara, patiserie (placinta cu prune, branzoici, placinta intinsa cu branza, cozonaci cu mac, rahat si altele).
Din pacate, dar din fericire doar spre seara, spre finalul evenimentului, ploaia venita brusc i-a alungat deopotriva pe participanti si pe turisti. 
Asta in ciuda faptului ca pe aleea principala din Moneasa (unde a si avut loc festivalul) tocmai isi incepuse concertul trupa aradeana Daniel’s Band.
Asa s-a incheiat editia din acest an a "Festivalului catlanelor", eveniment care, datorita interesului mare de care s-a bucurat (au fost prezenti circa 3000 de turisti), trebuie musai repetat si anul viitor. 
De fapt, majoritatea echipelor participante anul acesta si-au anuntat inca de pe acum intentia de a veni si anul viitor.

Romulus Dubat - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Saptamana aradeana,TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]