Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Luni, 24 octombrie 2005
Stirile TVA aici
  • Zi-le... de festival - Dumnezeu a tinut cu vinul si cu Aradul!

La Festivalul Vinului au participat mii de aradeniDaca vineri, in prima zi a celei de-a III-a editii a Festivalului Vinului, a fost cum a fost, sambata si ieri a fost si mai si. Adica spre foarte bine. 
In primul rand pentru ca a fost vreme buna, Dumnezeu si-a intors fata spre Arad. 
Mai apoi pentru ca aradenii s-au aratat extrem de receptivi fata de aceasta manifestare si au venit in numar mare la eveniment. 
S-a baut pe saturate, vinul a fost bun si ieftin, si s-a mai si mancat, fiind, insa, respectata cu strictete sintagma: "mancarea-i fudulie, bautura-i temelie".  
Sa incepem cu sambata. Dimineata, cei mai rasfatati au fost ziaristii. 
Pentru ca organizatorii s-au gandit, si bine au facut, sa dea de baut, in cadru organizat, slujitorilor condeiului. 
Adica sa faca o degustare de vinuri. 
Episodul, care s-a desfasurat la mica distanta de Piata Avram Iancu, fericita locatie a acestei editii, l-a avut ca mentor (gazda a fost Cafeneaua Literara) pe profesorul universitar Petre Popa, doctor inginer in tehnologia vinului si, in acelasi timp, prorectorul Universitatii "Aurel Vlaicu" din Arad.
Dumnealui, cu bogata sa experienta in domeniu, i-a invatat pe ziaristi despre ce, cum si cat vin se poate consuma. 
Au fost circa 20 de probe de vin, puse la dispozitie de catre producatorii care au participat la festival, de la cele albe pana la cele rosii, de la vinurile seci la cele dulci. 
Vorbeam de locatia de anul acesta, una fericita. 
Daca in anii trecuti festivalul s-a tinut la strand, anul acesta, gratie prof.Corneliu Padureanu, consilier local, s-a obtinut aprobarea ca evenimentul sa se tina in Piata Avram Iancu. 
Si a fost de bun augur, de-a lungul celor trei zile mii de aradeni au raspuns prezent. 
Poate este pentru prima data cand nu s-a tinut cont de personalitati. Atat de cele politice, cat si de altele. 
Si asta pentru simplul fapt ca organizatorul principal, Ovidiu Balint, directorul Casei de Cultura a Municipiului Arad, nu a dorit festivisme. 
Ca a facut bine, o zicem noi, ca unora nu le-a convenit ... va vedea el (poate).  
Oricum, notabilitatile au fost prezente, insa au stat la masa cu muritorii de rand. 
Si nu le-au cazut "gradele". Dimpotriva, au castigat la capitolul popularitate. 
Un festival al vinului este ca si inexistent fara muzica adecvata. 
Profesorul universitar Petre Popa demonstreaza ziaristilor cum se face o degustare Daca vineri, asa cum v-am mai informat, a fost Nelu Ploiesteanu cu orchestra sa, sambata au fost de-ai nostri, de la Arad. 
Si putem spune ca s-au ridicat si chiar au depasit nivelul asteptarilor. 
Stefan Muntenas si Tinu Veresezan, doi dintre cei mai buni solisti vocali pe care ii are la aceasta ora Aradul, recunoscuti si apreciati si pe plan national, au incantat asistenta. 
Si greu le-a fost organizatorilor si organelor de ordine (politisti, jandarmi, gardieni publici) sa intrerupa concertul la ora 23,00. 
Pentru ca (asa cum s-a stabilit initial) in fiecare seara la ora 24,00 s-a tras cortina. 
Nu de alta, dar locatarii din jur sa nu fie deranjati. 
Aseara, nu stim cum a fost (festivalul s-a terminat dupa inchiderea editiei). 
Insa, dupa cum au promis organizatorii, si aici trebuie sa mai amintim, pe langa Casa de Cultura a Municipiului Arad, Primaria si Consiliul Local Arad, s-a continuat in aceeasi nota. Muzicala, bineinteles. 
Rapsozii Zarandului, cu Petrica Pasca in prim plan, si Orchestra Zarandul, a Casei de Cultura a Municipiului Arad, au ramas sa incante, din nou, publicul. 
Sa trecem si la lucruri mai putin placute si sa incepem cu un paradox. 
Un litru de vin varsat, la oricare dintre producatorii prezenti la festival (Minis, Recas, Casa Wine Princess etc.) se vindea cu 50.000 de lei. 
La standul Restaurantului cu specific slovac "Koliba", din Nadlac, o sticla de jumatate de litru de apa mi-nerala se vindea cu 25.000 de lei. 
Deci, un litru de apa minerala avea acelasi pret cu al unui litru de vin. 
Nu dorim sa mai comentam, insa unii au gasit de cuviinta sa beneficieze de pe urma festivalului mai mult decat pemite bunul simt. 
Ciudata ni s-a parut si atitudinea celor de la Minis. Daca sambata au intarziat, au ajuns in piata doar pe la ora 12,00, ieri, in jurul pranzului, la standul acestora nu s-a mai gasit, in prima faza, recipienti pentru vin (pet-uri de plastic), pentru ca apoi sa nu mai ai de unde alege vin. Chestine de marketing.
Precis o sa spuna cei de la "Koliba" ca avem ceva cu ei, insa nu putem sa nu ne intrebam, si sa nu-i intrebam de ce duminica nu au mai avut carnati? Sau nu s-au asteptat la asemenea vanzari? 
O alta pata neagra pe obrazul acestei editii, vizibila chiar din avion, a fost atitudinea unora dintre concetatenii nostri. 
Lipsa de civilizatie o puteai intalni peste tot. 
Nelu Ploiesteanul la Festivalul Vinului de la Arad Resturi de mancare, ambalaje (pahare si farfurii de plastic, servetele etc) nu numai ca erau abandonate pe masa, ci se gaseau din abundeta si pe jos.
Nici macar Polaris-ul, cu oamenii sai care misunau necontenit pe la mese, nu a reusit sa faca fata, in timp util, "civilizatiei" unora dintre noi. 
Un alt aspect negativ a fost acela ca au existat prea putini ofertanti (producatori) de vin. 
Au lipsit particularii, cum a sesizat, printre altii, dr.Sorin Tudor, supervizorul evenimentului, din partea Directiei Sanitar Veterinare Arad. 
Motivul l-am aflat si este pe cat de simplu, pe atat de complex si trebuie sa dea de gandit pe viitor. 
La editia de anul trecut, organele de control au facut exces de zel, amendand doi producatori privati, din Podgoria Aradului, cu suma de 200 de milioane de lei, fiecare. 
Poate, bietii oameni, nu au castigat atatia bani tot anul, dar nu a interesat pe nimeni lucrul acesta. 
Organizatorii ne-au rugat sa-i evidentiem pe cei care au contribuit la buna desfasurare a evenimentului (din fericire nu a fost semnalat nici un incident major pe perioada festivalului). 
Este vorba despre Politie (atat cea rutiera, cat si "Paza si Ordinea"), Jandarmerie, Gardienii Publici. 
Dar si de Polaris (in fiecare dimineata piata arata luna si bec), Gospodarie Comunala si, nu in ultimul rand, Electrica (sau CONEL, cum vreti). 
Despre cum a fost evenimentul de anul acesta am cerut o parere autorizata domnului dr. ing. Petre Popa, nume de referinta in domeniu: "A fost cea mai reusita editie a Festivalului Vinului. Poate si din cauza faptului ca locatia a fost mult mai atractiva pentru aradeni. Desi numarul firmelor participante cu produsul vin a fost mai redus, totusi au fost satisfacute dorintele aradenilor de a cunoaste tainele acestei licori deosebite care a insotit omul intotdeauna si in toate imprejurarile". 
Ovidiu Balint, organizatorul principal, s-a rezumat la a ne spune: "In paralel, la Timisoara a avut loc acelasi gen de festival. Recasul a venit la Arad cu un singur stand. Dupa prima zi au constatat ca la Arad au vandut mai mult vin decat in toate standurile lor din Timisoara. Fapt pentru care au mai adus un stand. Au vrut sa aduca mai multe, insa nu am mai avut locuri sa le punem la dispozitie. Cred ca am spus totul". 
Noi am mai fi avut multe de spus (despre clatitele uriase, despre scrumbiile sau hamsiile prajite, despre mesterii populari etc.), insa spatiul nu ne permite. 
Oricum, miile de aradeni care au fost prezenti la festival stiu ce s-a intamplat. 
Ceilalti care, din varii motive, nu au putut fi prezenti, au ce regreta. 
Asta pana la editia viitoare.

Romulus Dubat - Adevarul

  • Garnizoana Arad sarbatoreste "Ziua Armatei"

Porti deschise in Cetate de Ziua ArmateiCu prilejul Zilei de 25 Octombrie, data la care se sarbatoreste Armata Romana, Garnizoana Arad a pregatit o serie de actiuni comemorative culturale si religioase. 
Astfel, astazi, cu incepere de la ora 14:00, Cercul Militar va fi gazda unui program cultural-artistic din care fac parte recitalul Tarafului Folcloric "Lica Samadaul" al Cercului Militar Judetean Arad si concertul, sustinut la ora 14:30, de Fanfarele Reunite ale Cercului Militar si Casei de Cultura a Municipiului Arad. 
Cu incepere de la ora 15:00 va putea fi vizionat documentarul "Armata Romana - mereu impreuna".
In cursul zilei de maine vor avea loc traditionalele manifestari comemorative organizate in fiecare an cu prilejul zilei de 25 Octombrie. 
Inceapand cu ora 9:30, in Piata "Avram Iancu" se va desfasura ceremonialul militar si religios urmat de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor.
La acestea actiuni sunt invitati veteranii de razboi, cadre militare in rezerva si retragere, care se vor alatura reprezentantilor structurilor militare ale Ministerului Apararii Nationale si celor din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor din componenta Garnizoanei Arad. 
La manifestari vor participa, de asemenea, reprezentantii institutiilor deconcentrate si cei ai administratiei publice locale si judetene. 

Cristian Videscu - Agenda zilei

  • Crescatorii de pasari amenintati de gripa aviara

Si crescatorii de pasari sunt amenintati de gripa aviaraIn judetul Arad sunt peste 2 milioane de pasari de curte. 
In urma aparitiei virusului gripei aviare, oamenii de afaceri care au ferme de pasari spun ca au ajuns in pragul falimentului. 
Vanzarile lor au scazut simtitor, iar contractele de export au cazut total. 
Pietele de animale sunt inchise, iar porumbeii sunt tinuti in cotete.
Virusul sau calitatea au scazut vanzarile
Vanzarile crescatorilor de pasari din judetul Arad au scazut foarte mult in ultima perioada, acestia afirmand ca sunt in pragul falimentului. 
Producatorii de carne de pasare sunt nemultumiti. 
Si-au pierdut contractele pentru export, iar vanzarile interne au scazut simtitor. 
Directorul Directiei Agricole Arad, Ioan Hondea a declarat ca in ultimele zile proprietarii de ferme de pui din Arad s-au plans ca au cu peste 70% mai putine vanzari dupa ce s-a declansat gripa aviara in Romania. 
"Eu nu cred ca aceasta este realitatea. Cred ca in jur de 30% sunt pierderile reale. Unii, din exces de zel au facut asemenea afirmatii, altii probabil ca avand alte probleme au venit sa spuna ca le-au scazut vanzarile, dar probabil ca vanzarile au scazut din alte motive, cum ar fi, de exemplu, calitatea," a declarat Ioan Hondea. 
Practic, specialistii spun ca nu este posibil ca vanzarile sa scada cu 70%, in conditiile in care in vestul tarii nu a fost semnalat virusul gripei aviare.
Directorul Directiei Agricole Arad a declarat ca din moment ce in Arad nu exista gripa aviara si virusul se distruge prin fierbere, nu exista motive de ingrijorare in randul consumatorilor.
Toate pietele inchise
Dupa declansarea gripei aviare in Romania, toate pietele in care se vindeau pasari si porci in judetul Arad au fost inchise. 
In cele 15 piete de animale din judetul Arad nu se mai vand animale. 
Directia Sanitar Veterinara a interzis circulatia pe strazi a pasarilor de curte. 
Medicii veterinari urmaresc ca taranii sa nu-si lase gainile pe strada, in caz contrar acestii fiind amendati. 
De asemenea, circulatia pasarilor este interzisa atat in interiorul judetului, cat si spre alte judete. 
Porumbeii de rasa sunt si ei inchisi in cotete. 
Nici macar porumbeii calatori nu mai au voie sa zboare atata timp cat pe teritoriul Romaniei exista inca pericolul gripei aviare. 
Specialistii spun ca se asteapta insa ca in perioada urmatoare, din cauza scaderii temperaturii sa apara holera la gaini. 
Daca nu sunt tratate corespunzator si din timp, acestea vor muri pe capete si in contextul actual se va produce panica. 
In timp ce s-au luat masuri drastice pentru prevenirea virusului gripei aviare, in farmaciile aradene nu se gasesc vaccinuri antigripale.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Profesorii se pregatesc de greva

Profesorii sunt hotarati sa declanseze greva de avertismentFederatia sindicatelor in invatamant au decis sa declanseze o greva de avertisment de doua ore. 
In data de 26 octombrie, intre orele 11 si 13, profesorii vor refuza sa mai predea la clasa in semn de protest fata de bugetul alocat sectorului educatie.
Caderele didactice au o lista de revendicari. 
Prima greva a cadrelor didactice din acest an va avea loc in data de 26 octombrie, intre orele 11 si 13. 
In acest interval orar, nici un profesor nu va mai preda la catedra. 
Si asta pentru ca, guvernul nu a gasit bani pentru majorarea bugetului alocat educatiei pentru anul viitor. 
Asta chiar in anul in care, ministerul educatiei a demarat 3 mari proiecte: cel referitor la construirea campusurilor scolare, Introducerea internetului la scolile din zonele rurale si imbunatatirea infrastructurii in comune si sate unde exista scoli. 
Cadrele didactice au decis sa declanseze greva de avertisment dupa ce, reprezentantii guvernului nu au gasit nici o solutie pentru rezolvarea problemelor din acest sector. 
Printre revendicari, profesorii cer alocarea unui procent de 6% din Produsul Intern Brut pentru 2006, dublarea salariilor pana la 1 ianuarie 2007, mentinerea titularizarii si asigurarea unui fond de carte de specialitate prntru fiecare cadrul didactic. 
Chiar astazi, sidicatele din invatamant au demarat un referendum in randul profesorilor referitor la declansarea grevei generale in anvatamant. 
Daca revedicarile sindicatelor nu sunt luate in considerare, greva ar putea avea loc in cel mult 2 saptamani.

Vasile Blidar - Televiziunea Arad

  • Spectacol in ring

Intrecerea de box pentru femei a starnit multe zambeteGala de box profesionist „Omniasig” de la Arad, o premiera pentru pugilismul orasului nostru, a fost una pasionanta, cu pumni la greu, cu KO-uri, titluri nationale puse in joc dar si un spectacol in ring, la care si-au adus contributia cele mai "grele" nume ale boxului romanesc.
Pumni la greu dar si titluri nationale in joc.
Cam asa s-ar putea descrie pe scurt ce s-a intamplat la
"Gala de box profesionist Omniasig", de la Arad, un eveniment in premiera pentru orasul nostru.
Sala Polivalenta a fost o gazda perfecta pentru caravana pugilismului romanesc, cele sase meciuri, dintre care unul feminin, fiind extrem de gustate de public.
Cu nume "grele" si in tribune, printre care ii amintim pe presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja si vicepresedintele forului national, Francisc Vastag, competitia a fost fara sa exageram, cel mai important eveniment sportiv organizat in acest an la Arad.
Toate acestea s-au realizat doar datorita celor de la Box Club Arad (antrenori Adolf Ivanovici si Florin Ştefan), Primariei Municipiului Arad, care a fost unul dintre sustinatorii financiari ai galei, dar si Federatiei Romane de Box, care a dat frau liber acestor gale, dupa un tipic occidental.
Revenind la gala, aceasta nu a fost chiar una stralucita, tinand  cont ca Ghiompirica si Nicolae Cristian au boxat accidentati in timp ce doua dintre meciuri au fost experimente nereusite, la categoria grea si cel feminin.

Sorin Haut - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Saptamana aradeana,TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]