Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Luni, 21 noiembrie 2005
Stirile TVA aici
  • Managerii de spitale - criticati dur de minister in fata … managerilor de spitale din Arad 

Dr. Teodora Olaru sustine ca adevarata problema a sistemului sanitar este finantarea si nu atat managementulPrincipala discutie pe care s-a axat intrunirea din week-end - cea privind managerii de spitale - nu a mers in directia dorita de aradeni. Lucru de la sine inteles daca amintim faptul ca, potrivit noului proiect de lege privind managerii de spitale, acestia nu se vor putea ocupa pe viitor decat de conducerea spitalului. Potrivit lui Virgil Paunescu (pana nu de mult managerul general al Spitalului Clinic Judetean Timisoara), directorii de unitati spitalicesti vor trebui sa renunte la orice alta activitate in afara celei legate de managementul spitalului.
Ca atare, acestia nu vor mai putea fi sefi de sectii, vor trebui sa se suspende din orice activitate medicala din cadrul spitalului si, desigur, si din activitatile din cabinetele private. "Activitatea medicala se desfasoara mai ales dimineata. Nu poti fi, ca atare, si medic si manager. Nu poti sa conduci spitalul cate o ora pe zi, iar apoi sa faci altceva. Cel putin, nu pe bani publici. Noua lege va interzice toate acestea". Medicii aradeni au fost informati, de asemenea, de faptul ca salariile nu vor creste: "Atata timp cat risipa din sistemul sanitar va fi imensa, atata timp cat nu pot fi reduse aceste cheltuieli, nu vom putea vorbi de majorarea salariilor in sistem"
In fata directorilor de spitale din Arad, secretarul de stat a criticat activitatea managerilor si capacitatea lor de negociere: "Au fost la negocieri si nu ne-au dovedit decat ca nu sunt in stare sa negocieze. Directorii de spitale din tara nu au inteles decat ca, daca se schimba ceva, e rau". Cum aceasta lege nu a trecut inca si cum ministerul nu vrea sa renunte la prevederile propuse initial, negocierea va continua. 
Primul director care s-a aratat nemultumit de anumite declaratii ale secretarului de stat a fost managerul Spitalului Municipal. Teodora Olaru a punctat faptul ca adevarata problema a sistemului sanitar "este finantarea si nu atat managementul. Ar trebui sa faceti o analiza a managerilor si sa vedeti ca, cu bani putini, nu poti sa faci mult". Directorul a insistat pe faptul ca Aradul primeste pe caz ponderat doar 8 milioane, in timp ce Bucurestiul se alege cu 18 milioane. In fapt, aceasta problema a fost singura pe care reprezentantul Guvernului a recunoscut-o ca atare si despre care a sustinut ca trebuie sa fie rezolvata. 
Corina Zorila, sef sectie Spitalul Municipal, a punctat faptul ca "trebuie sa ne hotaram odata daca e risipa sau daca sistemul sanitar sufera" si a punctat si faptul ca in orice alt domeniu de activitate toti au dreptul de a-si manageria activitatea, doar medicilor li se va retrage acest drept. 
Micile neintelegeri dintre secretarul de stat si medicii aradeni au continuat, desi intrunirea a fost, fara doar si poate, una reusita si calma. Desi aradenii nu s-au aratat de acord ca in consiliile de administratie a spitalelor sa fie numiti oameni de afaceri (pentru ca atunci se va urmari doar un anumit interes financiar), Virgil Paunescu a insistat pe faptul ca aceasta e singura solutie viabila, in conditiile in care consiliile de administratie i se par "structuri parazitare". "Eu nu cred in consilii de administratie pe bani publici. Doar cand participi cu bani la acea institutie, e normal sa faci parte din consiliu, tot restul inseamna a parazita sistemul". Secretarul de stat a mai punctat faptul ca oricum ar fi constituite consiliile de administratie, toti vor avea anumite interese, dar cu numirea unor oamenii de afaceri ar putea duce la donatii. A fost dat, de pilda, exemplul unor oamenii de afaceri care au calcat pentru prima data in spital doar acum si care, socati de cum arata unitatile medicale, au decis sa renoveze anumite sectii pe banii lor. 
Discutiile cu cei peste 100 de medici aradeni au continuat, afirmatiile si replicile fiind, credem, unele de bun augur, cu toate ca ele s-ar putea sa nu schimbe nimic din conceptiile celor doua parti.
Declaratii socante?! 
Secretarul de stat a formulat si cateva fraze care, chiar daca nu au atras imediat replica medicilor aradeni, au provocat grimase pe fetele lor. De pilda, Virgil Paunescu a punctat faptul ca "sistemul sanitar e suprafinantat, in conditiile date", desi mai toti managerii din Romania vorbesc de ani de zile de subfinantare. Noua politica a ministerului e si ea destul de socanta, in conditiile in care, de acum, politica va fi "sa nu punem pacientul in fata, ci sa pornim de la bani!".
Medicii de familie, acuzati ca primesc atentii de peste tot 
Interventia presedintelui medicilor de familie aradeni, desi extrem de bine articulata (s-au prezentat amendamentele locale la legea care ii vizeaza direct), a atras dupa sine o veste buna si o acuza grea. Vestea buna e faptul ca medicii de familie ar putea beneficia, in viitorul apropiat, de salarii de 20 de milioane de lei; acuza s-a referit la faptul ca acestia contribuie din plin la risipa din sistemul sanitar. Motivul: prescriu foarte multe medicamente pacientilor, pentru ca primesc atentii de la producatorii de medicamente, si cer o serie intreaga de analize (care nu se impun), pentru ca primesc atentii de la laboratoarele de analiza. 

Adriana Barbu - Observator

  • Sindicalistii din invatamant decid azi daca mai fac greva

Maria Buruc si Danut Ienesescu sunt nemultumiti de rezultatele negocierilorGuvernul a propus un nou acord federatiilor sindicale din invatamant, acord care, in opinia prof. Maria Buruc, liderul Sindicatului Liber din Invatamant Arad, "nu reuneste marea parte a revendicarilor noastre: tichete de masa, bonuri valorice pentru cartea de specialitate, mentinerea titularizarii in invatamant. Majorarile salariale raman cele propuse in vechiul acord, de 8%, 5% de la 1 ianuarie 2006, si 3 % de la 1 septembrie". Aceasta este si parerea liderului Sindicatului Democratic din invatamant Arad, prof. Danut Ienesescu, care considera ca noul acord nu aduce nimic esential in plus fata de cel anterior.
In cursul acestei zile, noul acord va fi transmis tuturor membrilor de sindicat, care se vor pronunta asupra oportunitatii continuarii sau incetarii grevei. Maine, liderii din toate judetele se vor intalni la Bucuresti pentru a centraliza datele din teritoriu si a decide daca accepta sau nu oferta Guvernului.
Asadar, astazi si maine greva continua, ce urmeaza se va decide in Colegiul liderilor la Bucuresti. 

C.L. - Adevarul

  • Absolventii reprezinta o forta de munca ieftina

Absolventii reprezinta o forta de munca ieftinaS-a impamantenit ideea potrivit careia tinerii iesiti de pe bancile scolii sunt lipsiti de experienta. Din aceasta cauza multi dintre ei nu isi gasesc de lucru imediat, ramanand pentru o perioada in somaj ori pur si simplu stau in speranta ca poate, poate, in cele din urma pun mana pe o slujba.
Agenda Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad este institutia care vine in sprijinul tinerilor prin diferite servicii. Una dintre cele mai importante masuri pe care o ia institutia este stimularea agentii economici. Din fondul de somaj, AJOFM plateste agentului economic care angajeaza proaspeti absolventi salariul pe o perioada de 12 luni. "Stimularea angajatorilor pentru incadrarea in munca a absolventilor institutiilor de invatamant este diferentiata in functie de nivelul studiilor. Masurile constau in acordarea unor subventii in cuantum de 1-1,5 salarii de baza minime brute pe economie, timp de 12 luni, angajatorilor care incadreaza absolventi ai institutiilor de invatamant si ii mentin in activitate pe o perioada de eel putin 3 ani" - a declarat Alexandra Lincar, purtatorul de cuvant al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Arad.
Pentru a beneficia de subventiile prevazute de Legea nr. 76/2002, angajatorii care incadreaza absolventi trebuie sa incheie cu AJOFM Arad conventii prin care se obliga sa pastreze raporturile de munca ale absolventilor incadrati eel putin trei ani de la incheierea conventiei. De asemenea, masurile de stimulare nu se acorda pe perioadele in care raporturile de munca sau de serviciu sunt suspendate. Absolventii pot fi incadrati o singura data pentru fiecare forma de invatamant, in termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.

Simona Valan - Agenda zilei

  • Directorul Operei din Viena la Arad

Directorul Operei din Viena - Ioan Holender a fost prezent la Arad"Ideea mi se pare stranie, nu ii vad rostul si da spre usoara dictatura culturala", spune cel mai important si influent director de Opera al ultimului deceniu…..despre comasarea institutiilor de cultura din Arad! 
Prezent in orasul nostru, prima oara in vizita oficiala, Ioan Holender si-a lansat volumul intitulat DE LA TIMISOARA LA VIENA! 
Ioan Holender a imigrat in Austria cu peste jumatate de secol in urma, a dorit sa devina inginer, insa printr-o fericita intamplare a devenit directorul Operei din Viena. Este cel care a reusit sa rentabilizeze opera, aflata la aceea vreme in colaps financiar. Asa se face ca din 1952 incoace timisoreanul conduce prestigioasa institutie culturala. 
Despre ideea comasarii teatrului, a celui de marionete, filarmonicii si casei de cultura de la Arad, Ioan Holender spune ca nu ii vede rostul!
Despre cartea sa Ioan Holander spune ca reunoste amintirile sale, ascensiunea sa in lumea culturala.
Ioan Holander si-a lansat cartea in prezenta a numerosi invitati in holul filarmonicii aradene si a urmarit concertul simfonic. 

Izabela Vekas -  Televiziunea Arad

  • Ce mananca ziaristii ?

Ziaristii se plang ca aperitivele de la conferintele de presa sunt mai putine decat in anii trecutiIdeea de baza este sa ajungi primul la o conferinta de presa. Asa mai pui si tu mana pe un saleu sau o saratica.
In functie de potenta financiara a partidului, masa este mai imbelsugata sau mai saracuta. Pe vremuri, cand PSD era la putere, se vedea, de la o posta ca social-democratii aveau bani. In istorie au intrat pateurile cu branza sau cu carne, facute de Rodica Borza si cumparate de la cea mai apropiata patiserie.
Tot in glorioasele vremuri social democrate, liberalii se aflau in opozifie, motiv pentru care se chinuiau din rasputeri sa indulceasca presa acra din Arad. De aceea, pe masa vedeai o abundenta de fornetti cu pizza, branza dulce sau visine. Dar si aceasta, dupa insistentele unui coleg de breasla, muncitor in televiziune, care avea un fix cu pizza sau cu anumite restaurante de prestigiu.
PRM, partid parlamentar cu doctrina nationalista, punea sare pe ranile celor care nu le era membru. De aceea, probabil, ziaristii erau serviti doar cu biscuiti sarati.
Noroc cu ziua de luni cand mai dadeau socialistii cate un sandwich cu sunca presata de apasarile sociale.
Acum
Acum, nimic nu mai e ce a fost. Cafeaua parca este mai amara. Politicienii parca sunt mai acri, iar reporterii slabesc din greu. Ce sa-i faci? Nu e an electoral, nu primim papica. Cei mai darnici ne arunca ceva saratele expirate, in timp ce se inghesuie la impartit ciolanul. S-au dus sandwich-urile, s-au. dus bunatatile. Singura solutie pentru alinarea foamei de cultura este participarea pe la vreo lansare de carte sau un vernisaj, unde ii golim pe artistii saraci. Tara saraca, oameni saraci.

C.T. - Saptamana aradeana


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Saptamana aradeana,TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]