Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Marti, 19 iulie 2005 
Stirile TVA aici
  • Premiera nationala la Sofronea

La Sofronea a fost inaugurat primul centru respiro din taraIeri, in localitatea Sofronea, s-a inaugurat, intr-o atmosfera incarcata de emotie, bucurie si speranta pentru mai bine, primul centru respiro din Romania. 
Acesta atat de necesar pentru persoanele cu handicap sever, dar mai ales pentru parintii lor, se vrea un loc in care beneficiarii sa se poata intalni cu alte persoane, sa se simta in largul lor, dar nu in ultimul rand sa devina "independenti" de parintii lor.
La acest eveniment au participat Iosif Matula, presedintele C.J.A., subprefectul Levente Horvath, dar si reprezentanti ai fundatiei Alcoa, carora li s-au alaturat viceprimarul comunei Sofronea, Paraschiva Sandu. 
Fiecare dintre cei prezenti a tinut o mica alocutiune in care si-a exprimat bucuria cu ocazia deschiderii Casei Alexandru. 
Aceasta nu ar fi existat fara sprijinul unei persoane sufletiste, care s-a gandit pe toata perioada de constructie doar la cei nevoiasi, care au intr-adevar nevoie de acest loc minunat. 
Persoana in cauza este Monica Antoci, presedinta Fundatiei Alexandru care, cu sufletul plin de bucurie, a declarat: "In acest centru respiro se pot caza intre sase si noua prieteni, fiecare dintre acestia poate sa stea cate doua saptamani. Paisprezece zile in care speram noi sa se simta exceptional. In prima faza, pana vom avea un buget, din care sa platim oamenii care vor avea grija de cei care vor fi cazati aici, parintii vor fi cei care vor sta cu copii. Aceasta casa, care acum este a acestor persoane atat de dragi noua, a costat, pana in prezent, peste 100.000 de dolari din care 36.000 de dolari sunt bani castigati prin diferite proiecte initiate de mine. De acum incolo sper sa putem obtine finantari pentru ca acest centru sa functioneze asa cum trebuie."

Florin Ghilinta - Adevarul

  • Gheorghe Funar la Arad

Partidul Romania Mare cere amanarea alegerilorPartidul Romania Mare cere amanarea alegerilor anticipate pana in primavara anului viitor. 
Prezent la Arad, secretarul general al PRM Gheorghe Funar sustine ca in acest moment, guvernul are alte prioritati. 
Cu toate acestea, filiala locala a PRM face ultimele pregatiri pentru campania electorala astfel incit, daca alegerile vor avea loc in toamna acestui an, formatiunea sa obtina cat mai multe voturi.
Actualul senator Aurel Ardelean este favorit pentru ocuparea primului loc pe lista de la Senat.
Secretarul general al PRM Gheorghe Funar a mai declarat ca a depus o plangere penala impotriva membrilor fondatori ai Partidului Popular Roman, pe motiv ca listele cu semnaturi ar fi false.
Daca autoritatile dau curs acestei plangeri, Partidul Popular nu poate fi inscris in registrul formatiunilor politice de la Tribunalul Municipiului Bucuresti.

Vasile Blidar - Televiziunea Arad

  • Icoana "Cina cea de taina" ramane in Arad

Aurelia Bobocel este autoarea celei mai mari icoane pe sticla din lumeDialog cu AURELIA BOBOCEL, autoarea celei mai mari icoane pe sticla din lume
Figurati in Cartea Recordurilor - Guinness Book of Records - ca autoare a celei mai mari icoane pe sticla din lume.
Sa amintim cititorilor nostri despre ce este vorba.- Pictura "Cina cea de taina", cu dimensiuni de 2m/1,08m, pictata de sticla incalzita, a fost omologata in anul 2004 de Guinness Book of Records - Londra.
Detin de asemenea, in atelierul meu din Arad, 523 icoane si tablouri pe sticla, numarate de Comisia de metrologie romana.
- Ce intentionati sa faceti cu aceste tablouri?
- Eu am muncit in conditii grele, dar nu pentru Cartea Recordurilor. Doresc sa fac in Arad o scoala de pictura pe sticla incalzita, cu galerie GRATUITĂ pentru categorii defavorizate. Persoane cu talent, muncitoare isi pot castiga existenta din vanzarea tablourilor pictate de ei.
- E apreciata pictura pe sticla in strainatate si in tara?
- Din expozitiile colective in Cehia, Germania, Olanda, Franta, America, Ungaria, chiar India, am dedus ca persoane autorizate considera foarte pretioasa pictura pe sticla calda, mai ales prin efectele pe care le produce: schimbarea expresiei si urmarirea cu privirea, impresia de vechime autentica si, prin diferite straturi de pigmenti, apare ideea de adancime.
- Va ramane in Arad - Romania - icoana "Cina cea de taina" omologata de Guinness Book of Records?
- Se considera ca in Catedrala Noua, Sf. Treime, e locul acestei icoane, donata de cei care o vor cumpara. Din fondurile obtinute vom infiinta Galeria de pictura GRATUITĂ pentru saraci, precum si din vanzarea tuturor 523 de tablouri pe care le detin.
- Ce ar trebui sa stie cei care doresc sa doneze bani pentru achizitionarea icoanei "Cina cea de taina"?
O parte din colectia de icoane a artistei Bobocel- Oricine poate contribui. Sponsorii vor fi mentionati pe rama icoanei intrata in Catedrala Sfanta Treime, deoarece prin dansii ramane in Arad aceasta icoana atat de solicitata in strainatate si in alte orase din tara.
- Cine s-a implicat pana acum?
- Deocamdata s-au implicat persoane cunoscute din Clubul F.A.P.A. - prof. dr. Dorina Ardelean, ing. Gina Jurcoane, prof. Marieta Gavra si sustinatori ai artei din Arad, oameni de inalta credinta: familia ing. Mircea Frentiu, care in mod dezinteresat va expune pana la epuizarea prin vanzare peste 100 de icoane si tablouri in sediul particular din Piata Mihai Viteazu. De asemenea, dansii se vor decide zilele acestea in legatura cu participarea la icoana "Cina cea de taina". Pana acum au participat de asemenea SC Gospodarirea Comunala Arad si dna ing. Kiss Floare, director economic la Aeroportul Arad.
- Intentionati sa va intalniti in 2005 cu toti romanii intrati in Guinness Book of Records. In ce scop?
- A fost ideea mea. Impreuna vom avea puterea de a realiza mai mult, in tot ce ne propunem.
- Este Aradul un oras sustinator al artei, din punctul dvs de vedere?
- In final sper sa devina, desi acum, cu unele exceptii, suferim de indiferenta factorilor de raspundere si spun acest lucru si ca membra fondatoare a Clubului de pictura Ion Andreescu.
- Unde puteti fi contactata de cei care doresc sa contribuie la cumpararea icoanei omologata de Cartea Recordurilor?
- La telefon 0257 - 286596.
- Spuneti-ne, in incheiere, cum va protejati picturile?
- Detin un sistem foarte performant de alarma francez, care ma protejeaza si pe mine.

Catalina Latu - Adevarul

  • Primaria din Bocsig si-a cumparat 48 de oi si patru armasari ca sa faca bani !

Primarul Ioan Florin Ciul din Bocsig a gasit metode sa faca bani pentru bugetul localEdilul din Bocsig, Ioan Florin Ciul, a decis sa faca bani pentru bugetul local din monta si din miei, fapt cu totul inedit pentru primariile din Arad, obisnuite sa mearga cu cersitul pe la usile mai marilor din CJA. 
Primarul a achizitionat pana acum pentru primarie 48 de oi si 4 armasari si spera ca, daca nu acum, cel tarziu la anul, acestia vor aduce un ban in plus la bugetul destul de saracit al Bocsigului. 
Edilul vrea sa ajunga in scurt timp la 100 de oi si sa vanda in primavara miei. 
"Am vazut ca afacerea e rentabila pentru crescatorii de oi si m-am intrebat de ce n-ar fi rentabila si pentru noi: daca o sa pornim cu 100 de oi, in fiecare primavara am putea vinde 100 de miei si sa sporim bugetul Primariei", ne-a declarat ieri edilul din Bocsig. 
Cei patru armasari sunt folositi pentru monta, taxa fiind fixata la 350 de mii lei.
Dupa primul an de mandat primarul din Bocsig, Ioan Florin Ciul, a prezentat consilierilor locali o lista destul de impresionata de realizari care pot fi trecute in contul sau si al viceprimarului. 
Daca cu unele dintre ele suntem obisnuiti sa le auzim (extinderea sistemului alimentarii cu apa, a iluminatului, dotarea scolilor, caminului cultural si bibliotecii ce cele necesare etc.), cateva dintre ele sunt inedite (reinfiintarea echipei de fotbal) iar altele de-a dreptul impresionante. 
De pilda, primaria din Bocsig a decis sa scoata un ban in plus pentru bugetul localitatii intrand in afaceri cu oi. 
Dupa ce a constatat ca in comuna exista foarte multi crescatori de oi care nu se plang defel de afacere, edilul local a hotarat sa cumpere pentru primarie 25 de oi. 
Pana in prezent, primaria se poate mandri cu 48 de oi, insa edilul doreste sa achizitioneze oi pana la cifra 100. 
"Am vazut ca afacerea e rentabila pentru crescatorii de oi si m-am intrebat de ce n-ar fi rentabila si pentru noi: daca o sa pornim cu 100 de oi, in fiecare primavara am putea vinde 100 de miei si sa sporim bugetul Primariei", ne-a declarat ieri edilul din Bocsig. 
Oile primariei sunt in grija unui cioban care, pentru ca se ocupa de acestea, a fost scutit de la taxa de pasunat pentru propriile oi. 
Primaria are la dispozifie 1200 de hectare de pasune.
"Trebuie sa gasim tot felul de modalitati de a face bani la bugetul local", sustine primarul iar o alta solutie gasita de acesta a fost prestarile de servicii catre populatie. 
Primaria si-a achizitionat un tractor, o remorca, o masina de semanat porumb, grau, imprastiat ingrasaminte si o instalatie de erbicidat pentru a da o mana de ajutor agricultorilor din comuna, (a presta servicii). 
Pana in prezent, primaria s-a ales cu 70 de milioane venituri din exploatarea propriilor utilaje agricole.
Tot in proprietatea primariei se afla, la ora actuala, 4 armasari (doi achizitionati de la centrul de reproductie din Arad) care sunt folositi pentru monta.
Taxa de monta fixata de primarie este de 350 de mii de lei. 
Ieri, primarul a prezentat si o parte din problemele cu care se confrunta la el in comuna, insa - surprinzator pentru un edil de la tara - nu a cerut ajutor de la CJA!

Adriana Barbu - Observator

  • Sarbatoare inundata

In ciuda timpului capricios tulnicaresele au vestit inceperea serbarilor de pe Muntele GainaPloaia le-a furat motilor si bucuria Targului de Fete de pe Muntele Gaina
Targul de Fete de pe Muntele Gaina pare sa fie, in fiecare an, o adevarata provocare, o lupta continua cu capriciile vremii. 
Acest an nu a facut exceptie, iar natura s-a dovedit mai puternica decat incapatanarea organizatorilor de a oferi motilor o sarbatoare memorabila. 
Au reusit totusi sa asigure continuitatea traditiei, dar si aceasta "victorie" a fost obtinuta cu greu.
Timp de aproximativ o saptamana, cat a durat pregatirea locului de desfasurare, organizatorii au luptat cu ploile interminabile si cu ceata deasa si umeda, pentru a duce in varful muntelui scena, corturile, aparatura si tot ce mai era necesar pentru bunul mers al evenimentului.
Au trebuit sa faca fata si retragerii armatei din organizarea festivalului, militarii fiind retrasi de pe Muntele Gaina si trimisi sa contribuie la indepartarea efectelor calamitatilor. 
S-au pus si impotriva reprezentantilor fostului partid de guvernamant, care au cerut ca in acest an sarbatoarea sa fie amanata sau anulata pe motiv ca tara se afla intr-o situatie mult prea dificila ca urmare a inundatiilor pentru a mai organiza o sarbatoare.
Organizatorii au spus insa ca traditia nu trebuie intrerupta si ca motii au dreptul sa participe la cea mai mare sarbatoare a lor de peste an.
Cu toate ca era de asteptat ca vremea sa fie potrivnica, motii au riscat si au urcat in numar destul de mare pe munte. 
Iar targul din acest an a fost in mare parte al lor, foarte putini fiind cei din alte zone care au venit sa isi puna corturile pe Muntele Gaina si sa participe la festival.
Si oficialitatile din mai multe judete au depus coroane la monumentul de pe Muntele GainaIntre traditie si kitsch
Dimineata zilei de sambata a fost foarte capricioasa. Rafalele de ploaie si soarele arzator faceau schimb de stafeta la intervale de 15-20 de minute, aducandu-i pe cei prezenti pe munte de la agonie la extaz si invers. 
Dupa pranz, soarele a invins spre bucuria celor care si-au pus masinile (mai putini picioarele) la bataie si au riscat sa urce pe un drum de la an la an mai dificil, pana in varful muntelui. 
Pentru cateva ore s-a putut face si plaja, s-au putut praji fripturi si mititei, ca la o adevarata sarbatoare populara.
Un castig fata de anii trecuti a fost separarea mesterilor populari de restul comerciantilor. 
Micul sat amenajat pentru acestia era intr-adevar o oaza de traditie, dar si de liniste. 
Clientii mestesugarilor puteau fi numarati pe degete, in timp ce la tarabele cu chinezarii, oamenii aproape ca se calcau in picioare. 
Vaporasele din scoici si alte kitsch-uri au avut mult mai mare succes in varf de munte decat tulnicele, obiectele din ceramica si lemn sau icoanele comercializate de artizanii populari.
Spectacol intrerupt
In timp ce tinerii umblau printre tarabe pentru a prinde vreun chilipir sau erau eroii primei betii din viata lor, motii mai varstnici s-au tras in fata scenei pentru a urmari tolaniti la soare repetitiile pentru obiceiul de nunta "Ia-ti mireasa ziua buna". 
Miscare extrem de inspirata, pentru ca numai atunci au avut ocazia sa vada artisti de talia lui Nicolae Furdui-Iancu, Veta Biris, Mariana Ivan sau Ionut Fulea pe scena.
Si in ciuda ploii de afara publicul a continuat petrecerea in cort Repetitiile s-au incheiat in jurul orei 19.00. 
S-au mai facut unele reglaje pentru sunet, TVR si-a pregatit toata aparatura pentru inregistrari, iar in jurul orei 20.00 a inceput spectacolul artistilor si interpretilor din judetul Alba.
Prezentatoarea spectacolului a tinut sa faca mai multe remarci referitoare la vremea buna, de care aveau atunci parte cei prezenti pe munte si i-a invitat pe oameni sa se distreze. 
Peste numai trei sferturi de ora insa s-a pornit o ploaie torentiala, care pentru cateva minute a fost "asezonata" cu grindina. 
Rafala de ploaie a fost urmata de o alta si mai putenica. 
Totul a durat numai vreo jumatate de ora, timp suficient pentru ca persoanele care nu au reusit sa se ascunda in corturi sau pe la terase sa arate ca si cum ar fi facut o baie in rau, imbracati.
Cobea
Natura parea sa se fi linistit, iar spectacolul a fost reluat. 
Chiar si cei care nu sunt pasionati de folclor au recunoscut ca era vorba despre un spectacol de calitate, s-au simtit bine si chiar au dansat. Prezentatoarea a venit din nou in scena, a multumit oamenilor ca nu au plecat si a remarcat din nou ca vremea tine pana la urma cu organizatorii. 
In acel moment, cerul a fost strapuns de fulgere si tunete. 
In mai putin de 20 de minute, ploaia a inceput din nou sa cada, la inceput timid, apoi din ce in ce mai tare. 
Spectacolul naturii era ametitor, insa spectacolul de pe scena nu s-a mai putut tine. 
La 23.15 s-a anuntat ca obiceiul de nunta va fi prezentat duminica dimineata la ora 10.00 si ca focurile de artificii si discoteca se anuleaza.
Obiceiul de nunta nu a fost prezentat nici duminica dimineata, cu toate ca cei implicati au insistat pana in ultimul moment sa il puna in scena. 
Un calcul simplu arata insa ca s-ar fi dat peste cap tot programul zilei de duminica, iar de respectarea acestuia depindeau zeci de artisti veniti din judetele Alba, Bihor, Arad si Hunedoara, dupa ce cei din Cluj nu au mai urcat pe munte, asa cum anuntasera inca de miercuri.

Mihaela Moraru - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Saptamana aradeana,TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]