Ambitios,
studios (are doua licente), fost arhitect. Convertit
la regia de teatru. Cu putini prieteni ("dar
de calitate").
Recomandat de Nicolae Manolescu si de Dan Puric pentru
a participa la concursul de ocupare a functiei de
director al teatrului aradean, Laurian Oniga marturiseste
ca a castigat concursurile pe care viata i le-a oferit.
Acum pe cel de la teatru.
- Sa incepem cu inceputul… si sa continuam cu "personalizarea"
teatrului
- "Am venit la Arad ca «sa-mi ling ranile».
Nu vreau sa fiu gresit inteles. Am venit sperand ca
voi putea exista o perioada de timp. Nu eram hotarat
sa stau chiar atat de mult".
- Sa precizam pentru cititori ca ati sosit la teatrul
aradean in anul 2000.
- Da, m-am gandit ca ajuns aici ma voi relaxa,
imi voi face treaba bine. Nu-mi doream cutremure in
viata, manifestari revolutionare, care sa schimbe
ceva in teatru si in mine. Am avut o perioada de 4-5
ani in care m-am exprimat, cheltuindu-ma total. Consideram
atunci, in 2000, ca locul acesta e potrivit pentru
cel care eram atunci. O perioada de timp dorintele
mele au fost satisfacute. Dupa aceea, in mine s-a
intamplat ceva. Am dorit altceva de la mine, mai mult.
Asa au aparut nemultumirile legate de locul in care
existam si in care lucrez si acum. In acelasi timp,
m-am tinut departe de tot ce insemna functie de conducere.
Nu mi-am dorit niciodata sa fiu director si dintr-un
instinct de conservare. Am inceput sa ma linistesc,
in sensul bun al cuvantului, din momentul in care
Stefan Iordanescu a preluat interimatul teatrului.
Experienta lui manageriala era cat se poate de potrivita.
Nu stiu ce s-a intamplat intre timp, Stefan nu a luat
concursul. Lucrul acesta m-a afectat si m-a responsabilizat.
M-am intrebat ce se intampla? Ideea ca aici, la teatrul
din Arad, se poate distruge institutia, m-a determinat
sa candidez pentru postul de director.
- Spuneti-mi cateva idei din proiectul dvs. de
relansare a teatrului, proiect managerial pe care
l-ati prezentat si in fata comisiei de examinare.
- Punctul forte al proiectului meu a fost, cred,
ideea de a personaliza teatrul aradean. Am evaluat
teatrul de aici in raport cu alte teatre din tara.
Si am constatat ca la nivelul calitatii trupei, actorii
aradeni nu sunt cu nimic mai prejos decat trupa din
Sibiu sau Targoviste, teatre care sunt acum pe val
si care au o altfel de imagine. M-am gandit care ar
fi marca teatrului din Arad.
- Si care e brandul teatrului de la noi, daca putem
sa ne exprimam asa?
- Daca e cunoscut fenomenul teatral aradean, acesta
e cunoscut prin Festivalul de teatru clasic. Am incercat,
astfel, sa suprapun imaginea teatrului peste cea a
festivalului clasic. Teatrul Clasic Arad mi se pare
un nume mult mai aproape de adevarata lui valoare.
De aici as incepe. Si nu vad termenul de clasic cu
sensul de vetust, de prafuit, de clasicizat. Voi incerca
sa impun acest termen in sensul de valoare, de obiect
certificat, garantat, cu un anumit staif, cu o amprenta
perena, valabila in timp.
- Va propuneti, asadar, sa plecati de la imaginea
teatrului, ca a unui produs, pana la urma, pentru
a-l schimba si a schimba perceptia despre el in exterior?
- Da, plec de la imaginea teatrului, incercand
sa redefinesc intreg teatrul, mergand pana la raporturile
dintre oameni, de la cum arata spatiile de joc, foaierul,
imbracamintea doamnelor care conduc lumea in sala,
de la felul in care esti salutat cand esti in teatru.
Imi propun sa dezvolt, sa redefinesc cum spuneati,
atmosfera, raporturile dintre oameni. Vreau, de pilda,
sa avem un personaj care sa duca marca teatrului –
majordomul –, care sa aiba o uniforma anume… In acelasi
timp, repertoriul teatrului va merge pe doua componente:
texte importante, clasicizate, pentru sala mare, si
texte noi si regizori tineri, la sala "Studio".
-
Vedeti, trupa aradeana, spre deosebire de actorii
din teatrele de care aminteati la inceputul discutiei
noastre, Brasov si Targoviste, ca sa ne referim doar
la ele, a fost vaduvita de sansa de a lucra cu regizorii
importanti ai momentului.
- Cred ca o trupa de actori buna se exerseaza
cu regizori diferiti, buni, cel putin interesanti.
Bineinteles ca doresc sa invit aici regizori importanti.
Ca si acest vis sa se implineasca va trebui sa facem
rost de bani, caci spectacolele lor costa.
- Altceva vreau sa va intreb, care nu are legatura
cu latura financiara. In ce relatii sunteti cu regizorii
importanti de la noi, Frunza, Maniutiu, Darie, Dabija,
ca sa va dau doar patru nume care-mi vin in minte
acum. Va permiteti sa-i contactati si sa le propuneti
o colaborare cu teatrul aradean? Pentru ca, pana la
urma, stiti ca nu totul se reduce la bani, ci si la
un dialog in care partenerii au incredere unul in
celalalt, se respecta profesional...
- Cu Dabija, Purcarete sau Frunza sunt in relatii
de prietenie veche. Cu Ducu Darie, n-as putea spune
ca sunt prieten, dar amici suntem. Sunt constient
ca relatia de prietenie nu e suficienta. Tocmai ca
sunt intr-o relatie buna cu ei, trebuie sa le creez
conditii ca sa vina aici. In prima etapa, care sper
sa nu dureze foarte mult, vreau sa creez conditiile
de a veni aici, si apoi imi voi stabili regizorii
invitati.
- E bine ca mentineti deschis acest coridor..
- Asta nu inseamna cu in teatrul aradean nu sunt
regizori si scenografi buni. Dar nu stiu ce s-a intamplat
in timp. Oamenii nu s-au pus impreuna pe o idee serioasa,
probabil n-au fost afinitati, nici teatrale, nici
umane, nici culturale intre regizori si scenografi.
Ceva s-a intamplat in timp. Dar, sunt convins ca,
fara mari cutremure, lucrurile se pot repune pe un
fagas normal.
Nu stiu daca e bine sa ai prieteni in teatru
- Vorbeati de prietenia care va leaga cu regizori
importanti ai momentului. Care e relatia dvs. cu actorii
aradeni, aveti prieteni in randul lor?
- Am prieteni, nu foarte multi, dar oameni de
foarte buna calitate, la care tin foarte mult. Ii
pot numara pe degetele de la doua maini. Si, apoi,
nici nu stiu daca e bine sa ai prieteni in teatru.
Una e sa respecti o persoana, sa apreciezi ceva ce
face. Prietenia implica si altceva.
- Care e persoana din teatru de sfaturile careia
tineti cont cu orice pret?
- Pana la urma, fiecare de aici. Cred ca dialogul
e cel mai important, comunicarea cu celalalt. Fiecare
poate veni cu ceva interesant. Nu am prejudecati.
Viata mi-a demonstrat ca iti poate spune enorm o persoana
de la care nici nu te asteptai. Cred ca trebuie sa
comunicam, si nu pe la colturi, intr-un stil balcanic.
- Culisele functioneaza mai ales in teatru.
- Oamenii, din nefericire, nu au obiceiul sa spuna
ceea ce gandesc.
- Pentru ca ati adus discutia aici, la a spune
direct ce gandesti, v-as intreba ceva, sper ca fara
sa va supar, sper. D-le Oniga, va vad in teatru si
afara mai tot timpul ingandurat, as spune ca va bantuie
un soi de tristete melancolica. Cand ati ras cu pofta
ultima oara si ce va amuza pe dumneavoastra?
- Recent. Dar sa va raspund un pic invers. Ce
ma intristeaza e prostia si mitocania. Astea imi dau
o stare ingrozitoare. Ma indispun si-mi strica ziua.
Recunosc ca sunt vulnerabil si la felul in care mi
se raspunde la salut… E adevarat ca nu pot mima buna
dispozitie. Cei care ma binedispun sunt oamenii inteligenti,
prietenii mei. Nu sunt o persoana care rade tot timpul.
Si apoi, sunt vulnerabil si la ceea ce traiesc, la
cenusiul din jur. Fara sa fiu patetic, nu prea sunt
motive de veselie in tara.
- Domnule Oniga, sincer, dumneavoastra radeti la
propriile dumneavoastra spectacole, comediile pe care
le-ati montat pe scena aradeana?
- Haideti sa va fac o marturisire. Visez nu sa
rad, ci sa ma stric de ras. Insa, in acelasi timp,
trebuie sa recunosc ca pana acuma, pe autoexigentele
mele, acest lucru nu mi-a reusit. E si foarte greu
sa faci comedie. Va marturisesc ca nu am reusit, dar
visez sa-mi iasa candva o comedie la care sa ma stric
de ras.
- Veti mai monta, ca regizor, acum ca sunteti directorul
teatrului?
- Da, dar mai putin. Voi da prioritate celorlalti
regizori. Mi-as dori sa montez candva un Cehov, Livada
de visini, un Shaw, cu Pygmalion, un muzical, si o
dramatizare dupa Cantemir, Galceava inteleptului cu
lumea.
- Primul eveniment al teatrului care va fi?
- Primul eveniment important va fi Balul teatrului.
- Mutati Viena in micul Arad?
- Balul il doresc un eveniment care sa fie anual,
cu o tema anume de fiecare data. Cu un aer retro,
anul acesta, cu colaborarea si a celorlalte institutii
de cultura din Arad, a Filarmonicii si nu numai. Si
cu invitati din afara Aradului, cu un aer si de mondenitate,
dar de bun-gust. Scopul final al balului ar fi atragerea
de donatii, deci de fonduri pentru proiectele viitoare
ale teatrului. Cu fondurile care se vor obtine vreau
sa premiez performantele din teatru. As dori ca impreuna
cu oamenii din presa, dupa fiecare premiera, sa numim
persoanele care s-au impus cu acea ocazie, si sa-i
premiem financiar substantial. E nevoie de acesta
incurajare. Balul l-am gandit la sfarsitul lunii ianuarie.
Carmen
Neamtu - Observator
|