Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Sambata, 12 noiembrie 2005
Stirile TVA aici
  • Lucrarile la mall-ul din Piata Mihai Viteazul incep in februarie!

Asa va arata Piata Mihai Viteazul dupa moderizareComplexul comercial a castigat inca un etaj si a primit avizul Comisiei de monumente
"Am primit avizul comisiei de monumente pentru planul urbanistic de detaliu al complexului comercial  ce se va ridica in Piata Mihai Viteazul. Avizul are cateva recomandari, care sunt beneficie pentru noi", a punctat ieri, din start, Gheorghe Falca, in cadrul unei conferinte de presa. 
Cu aceasta ocazie, pe un perete a fost proiectata imaginea in miscare a mall-ului (interior, exterior), un proiect extrem de frumos (trebuie recunoscut) care ar urma sa fie respectat in mare parte de catre firma care va castiga licitatia pe subiect. 
Primarul a prezentat cu incantare faptul ca noul complex va avea trei etaje (in anumite zone) si nu doua, cum a fost gandit initial, comisia de monumente fiind de acord cu aceasta crestere in dimensiuni. 
Cladirea va varia in ceea ce priveste inaltimea: va avea un etaj pe latura care se invecineaza cu imobile de mici dimensiuni (adica in spatele actualei piete), doua etaje pe laturile pietei si trei etaje frontal. 
In plus, imobilul va beneficia de o cupola care va servi ca zona de iluminat natural, va avea eliport, piata agroalimentara pe 3 mii mp ("am insistat mult pe acest fapt, chiar si la delegatiile de afaceri care s-au aratat interesate de mall", a punctat primarul) si o parcare cu o intrare in spate (proiectul initial prevedea ca in cele doua parcari subterane sa se intre si sa de iasa doar din fata, nu si din spatele imobilului) etc. 
In plus, comisia a recomandat ca lifturile interioare sa fie mutate in exterior, pentru ca aradenii care le folosesc sa aiba imaginea Aradului in fata. 
Valoarea investitiei de aici a crescut odata cu etajul in plus, aceasta ajungand la aproximativ 18 milioane euro.
Proiectul intra la vot in viitoarea sedinta CLM !
Primarul a sustinut ieri ca proiectul care vizeaza inlocuirea pietei cu un mall va fi supus votului consilierilor la viitoarea sedinta CLM (nu la cea de luni, pentru ca timpul de pregatire a acestuia nu a fost suficient). 
Edilul a mai punctat faptul ca, dupa discutiile purtate cu comerciantii, a convenit ca lucrarile sa inceapa doar dupa sarbatori, pentru ca pietarii sa prinda si aceasta perioada (cea mai rentabila la capitolul vanzari). 
In fapt, lucrarile la mall, care vor dura in jur de un an si doua luni, vor debuta undeva prin februarie (atunci cand expira si ultimele contracte cu comerciantii) si ele vor presupune si reabilitarea tuturor strazilor si trotuarelor din jur, operatiune ce va cadea in sarcina firmei castigatoare. 
Pietonalul reamenajat pe strazile Cosbuc si Crisan va creste in dimensiuni. 
Cat despre piata agroalimentara, Gheorghe Falca vrea sa o mentina acolo si pe perioada lucrarilor, pentru ca oamenii sa nu fie nevoiti sa-si schimbe obiceiurile.

Adriana Barbu - Observator

  • Un aradean, ambasador in Lituania

Deputatul UDMR Gyorgy Tokay este noul ambasador al Romaniei in LituaniaNoul ambasador al Romaniei in Lituania este aradeanul Gyorgy Tokay. 
"Este o incununare a carierei mele publice aceea de a-mi reprezenta patria. Este o onoare coplesitoare pentru mine, pe care nu o pot descrie. Cred ca voi reusi sa fac fata acestei sarcini care ma onoreaza", a declarat fostul deputat UDMR de Arad. 
El si-a luat ieri ramas bun de la ziaristii aradeni carora le-a multumit pentru colaborare. 
"Nu pot sa nu va multumesc pentru atentia cu care m-ati urmarit in ultimii 15 ani", a spus Tokay. 
Fost ministru al minoritatilor in guvernarea 2000-2004, el a anuntat acum un an ca renunta la scaunul de parlamentar. 
Tokay nu a putut refuza insa oferta de a-si reprezenta tara peste hotare.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei

  • Reamplasarea Sfintei Treimi naste (din nou) discutii aprinse

Primarul Falca si arhitectul Sandor la prezentarea planului urbanistic de detaliuIn ideea reamplasarii Statuii Sfintei Treimi in fata Teatrului "Ioan Slavici", municipalitatea a organizat ieri o dezbatere publica, la care au participat reprezentanti ai societatii civile.
Mai bine zis cei care au avut rabdarea de a-l astepta pe primarul Gheorghe Falca timp de o ora.
Intalnirea era programata pentru ora 14 si a inceput la ora 15.
E drept, primarul si-a cerut scuze si a intrebat de ce nu s-a inceput fara el.
Dezbaterea a inceput cu interventia arhitectului Stefan Sandor, care a prezentat Planul Urbanistic de Detaliu pentru zona din fata teatrului, reiesit in urma unui studiu care a vizat Piata Avram Iancu, strada Metianu si Piata Catedralei.
Ideea reamplasarii statuii Sfintei Treimi este mai veche, acum este reluata si supusa dezbaterii publice, pentru a fi mai apoi supusa votului in Consiliul Local Municipal.
Cum era de asteptat, au fost doua "tabere", pro si contra, fapt care a reiesit si din modul in care erau dispuse in sala de casatorii unde s-a tinut dezbaterea.
In primele randuri - cei contra, in spate - pro.
Criteriile ce au stat la baza luarilor de pozitie au fost in principal etnice, romanii care au luat cuvantul impotrivindu-se reamplasarii, pe motiv ca nu e un monument reprezentativ pentru romani, ca mai bine ne-am concentra atentia pe Monumentul Marii Uniri care tot asteapta, ca e o statuie ce duce la maghiarizarea Aradului.
Argumentele celor care sustin reamplasarea se refera la faptul ca aceasta statuie reprezinta credinta crestina, nu o etnie sau alta, ca este valabila din punct de vedere estetic, ca Sfanta Treime a fost ridicata de toti aradenii, indiferent de etnie.
Primarul Gheorghe Falca a mediat intre cele doua parti, care la un moment dat s-au inflamat moderat, invocand spiritul multicultural care a dominat Aradul si facand apel la armonie si la nevoia de a nu ne dezbina.

Cosmin Lungu - Adevarul

  • Razie de proportii in municipiu

Razie si la circulatia autoturismelorPeste 200 de politisti si jandarmi au luat cu asalt Aradul
Forfota de nedescris pe coridoarele Inspectoratului de Politie Judetean Arad, intr-o seara de joi ce se anunta linistita.
Subcomisarul Ioan Dascalu a dat insa alarma, mobilizandu-si subalternii in vederea unei razii de proportii in municipiu.
La ora 22:00, agentii de politie au inceput sa soseasca la sediul politiei, pentru instructajul ce urma sa inceapa la ora 23:00, astfel incat la miezul noptii, 170 de politisti si 30 de jandarmi au "navalit" pe strazile Aradului, alaturi de echipajele... presei.
Scopul raziei a fost acela de a preveni si combate infractiunile stradale, infractiunile comise cu violenta, actele de tulburare a ordinii si linistii publice, faptele incalcare a normelor ce reglementeaza circulatia pe drumurile publice dar si prinderea urmaritilor general si local.
Surprinzator sau nu, strazile s-au dovedit foarte linistite, iar acest lucru s-a vazut pe captura politistilor.
In plasa lor nu au cazut decat cateva "colete" - ca sa folosim un termen specific oamenilor legii - iar printre cei luati la intrebari s-au aflat mai mult boschetari si soferi care nu auzisera de razia de aseara.
Pentru ca, place sau nu, la cateva minute de la inceperea actiunii, soferii de taxi se anuntau prin statii despre ceea ce avea sa urmeze.
Iar de aici si pana la instiintarea tuturor celor "interesati" nu a mai fost decat un pas.
Oricum, gestul
IPJ Arad este demn de laudat.
Daca ar avea loc mai des astfel de razii, poate ca viata de noapte a Aradului ar fi mult mai linistita si mai sigura.
Punctele fierbinti ale orasului, in care au fost mobilizate efective mixte formate din politisti ai tuturor departamentelor din cadrul Inspectoratului, au fost soseaua de centura - Calea 6 Vanatori, Statia CF Arad, Piata Podgoria, Piata UTA, Piata Romana, Calea Timisoarei, Bd N. Titulescu, Bd. Decebal si Bd. Revolutiei, numeroase alte echipaje de politie efectuand patrulari in cartiere.
Au fost efectuate verificari la masinile straineIn actiune au fost implicate 18 mijloace de transport dintre care 4 dotate cu sisteme radar.
De asemenea, la sediul Inspectoratului s-a constituit o echipa de triere in vederea preluarii persoanelor aduse pentru identificare si, dupa caz, amprentare si fotografiere, cat si in vederea efectuarii verificarilor solicitate de pe teren in evidenta politiei privind autoturismele declarate furate, urmariti local sau urmariti general.
In cele trei ore cat a durat operatiunea, au fost legitimate 638 de persoane, au fost controlate 607 autovehicule, iar un numar de 23 de persoane care nu isi justificau prezenta in locatiile in care au fost depistate de politisti au fost conduse la sediul IPJ Arad, unde au fost verificate in baza de date si amprentate, iar 17 au fost fotografiate.
S-a reusit depistarea urmaritilor general Bordeanu Eugen de 39 de ani, din judetul Bacau, care se sustragea executarii pedepsei inchisorii, avand de executat o pedeapsa privativa de libertate de 4 ani pentru comiterea infractiunii de furt si Scorobete Florin de 36 de ani din Lipova, care are de executat 4 ani de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
Politistii aradeni au identificat autorii unui furt comis pe raza municipiului si i-au depistat pe Barna Alexandra de 18 ani din Arad si Ladar Levente de 22 de ani din Marghita, judetul Bihor, ambii suspectati de comiterea mai multor furturi, asupra lor fiind gasita o minimotoreta si bunuri a caror provenienta nu putea fi justificata.
In total, noaptea de joi a dus la constatarea unui numar de sase infractiuni, din care doua furturi, o talharie, un santaj (deconspirat printr-un flagrant) si doua infractiuni la regimul circulatiei rutiere.
Au fost ridicate 12 permise de conducere, din care opt pentru conducere sub influenza alcoolului si au fost retrase sase certificate de inmatriculare.
In cadrul raziei au fost depistati si tineri recalcitrantiAu fost aplicate 176 de sanctiuni contraventionale, din care 168 la regimul circulatiei rutiere, cinci pentru tulburarea linistii si ordinii publice, iar trei pentru alte abateri.
"Doar" 27 de aradeni aflati in traficul rutier au fost sanctionati pentru depasirea vitezei legale de deplasare, echipajele fiind amplasate in mod deosebit pe traseele unde se organizeaza curse nocturne ilegale.
Valoarea totala a amenzilor aplicate de catre politisti in cele trei ore cat a durat razia se ridica la 83,2 milioane de lei.
***
Desi survenita ca un gest laudabil al sefului IPJ, razia nu a avut insa numai aspecte la fel de laudabile.
Taximetristii, bunaoara, au abuzat de statiile de emisie-receptie ale vehiculelor de transport, avertizandu-se intre ei cu privire la amplasarea filtrelor.
Chiar si in randul politistilor s-a constatat o lipsa de sincronizare, patrulele asteptand minute in sir dupa dubele care sa ridice suspectii culesi din barurile centrale.
Aproape de finalul
actiunii, am plecat spre casa cu un sentiment
de siguranta, dar si cu impresia ca cei intr-adevar vizati de politisti si-au luat liber in acea noapte, sfatuiti astfel de prieteni bine informati.

Cristian Videscu - Agenda zilei

  • Orasul Nadlac are cea mai casta centura

Deputatul PD Constantin Traian Igas a informat Ministerul Transporturilor in legatura cu situatia circulatiei in vamiUna dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta orasul Nadlac este, fara doar si poate, fluidizarea circulatiei pe sensul de iesire din tara.
De ani buni, toate autoritatile locale care s-au perindat pe la primaria orasului s-au chinuit din rasputeri pentru a remedia aceasta situatie si de a gasi solutii pentru descongestionarea circulatiei. Mai zilele trecute, "vorbele de duh" ale nadlacanilor,-soferi sau pietoni, au ajuns la urechea ministrului Transportului. Intermediar: deputatul PD de Arad Constantin Traian Igas...
Dar, sa vedem cum suna aceasta scrisoare - intrebare, adresata lui Gheorghe Dobre, Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
Interesant este faptul ca aceasta problema de interes national s-ar putea rezolva prin toate cele trei componente ale ministerului (transport, constructie si turism) si, cu toate acestea, lucrurile merg de andoaselea:
"Una dintre problemele grave cu care se confrunta judetul Arad se regaseste in vamile din judet, mai exact in punctele de trecere a frontierei Nadlac si Varsand. Problemele la care ma refer mi-au fost aduse la cunostinta de catre administratia locala din cadrul a doua localitati (Nadlac si Pilu), acolo unde sunt localizate cele doua puncte de trecere a frontierei" - explica deputatul Constantin Igas in debutul scrisorii.
Coloana de sase kilometri
Vasile Ciceac - primarul orasului Nadlac doreste decongestionarea orasuluiSi daca ministrul tot s-a familiarizat cu datele geografice, parlamentarul aradean intra direct in datele problemei:
"In aceste localitati, in special in zilele de la sfarsitul saptamanii, se creaza o situatie extrem de neplacuta si nedorita pentru locuitorii celor doua localitati, dar nu numai, deoarece coloana de camioane care se formeaza la iesirea din tara ajunge pana la sase kilometri. Este cazul localitatii Nadlac, de exemplu, unde aceasta coloana enorma de camioane ocupa drumul european 68 pe o distanta de cativa kilometri, ajungand sa blocheze circulatia celorlalte autovehicule".
Solutii ar fi
"In prezent - se mai arata in srisoarea adresata ministrului Transporturilor - pe acest drum exista doar doua benzi de circulate, total insuficiente. Se impune largirea acestui drum cu inca o banda, cel putin pe o portiune de 3 kilometri, unde sa poata stationa aceste camioane, fara sa impiedice circulatia celorlalte autovehicule, atat la iesirea din tara, cat si la intrarea in tara a cetatenilor straini. (...) O alta solutie care ar duce la rezolvarea acestei grave situatii ar fi sprijinul Ministerului Tansporturilor pentru realizarea unei sosele de centura pe circa 3 kilometri, care sa ocoleasca orasul Nadlac, solutie pentru care s-au si luat de altfel primele masuri inca din iarna trecura, fara insa a avea nici o finalitate. (...)"
Primarul prefera Centura
Primarul orasului Nadlac, Vasile Ciceac, ne ofera mai multe amanunte.
Cozile TIR-urilor pun numeroase probleme localnicilor din Nadlac"In medie trec zilnic, doar pe sensul de iesire din tara, in jur de 500 de TIR-uri. Cea mai mare problema este ca nu avem terminal, asa cum exista la intrarea in tara. Automarfarele nu au unde sa stationeze. Discutii au existat, si au existat si solutii: ori sa se construiasca mai multe benzi pe o singura directie, ori sa se devieze circulatia prin afara orasului, asa-numita Centura. Noi preferam a doua varianta. Chiar s-a facut de catre o firma din Bucuresti un studiu de prefezabilitate, iar acum, in cea de-a doua faza in care ne aflam, am primit asigurari ca lucrurile se vor rezolva. Noi mai asteptam"...
Disperarea locuitorilor
Locuitorii orasului Nadlac sunt si ei destul de disperati, dat fiind faptul ca zi de zi, prin formarea acestei cozi, toata activitatea le este data peste cap.
In privinta cheltuielilor, asisderea.
Primarul ne spune ca, aula, consiliul local cheltuieste peste 180 de milioane de lei numai pentru salubrizarea locului unde stationeaza aceste automarfare, suma destul de importanta chiar si pentru un oras de frontiera.
"Noi am dori ca aceste sume sa fie achitate de Consiliul Judetean Arad, cu atat mai mult cu cat acesta este cel care ia banii de la soferi, asa numita taxa de ecologizare. Daca este asa, atunci tot CJA sa plateasca si suma pe care o cheltuim noi pentru salubrizarea orasului" - mai spune Vasile Ciceac.

Dacian Don - Saptamana aradeana


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Saptamana aradeana,TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]