Sambata, 12 februarie 2005

Stirile TVA aici

• Ioan Cuzman, presedinte, director general SIF Banat Crisana: "Am determinat multe schimbari in Arad!"

Venim cu dl. Cuzman de la birou. Ne oprim la o vila noua, frumoasa si aranjata, dar fara opulenta; d-na Emilia Cuzman ne deschide usa si ne pofteste intr-o bucatarie-living spatioasa, cu mobila clasica de lemn. Pe masa ovala ne sunt pregatite niste prajituri apetisante cu frisca, aranjate cochet pe farfurii de portelan. La o masa mai mica un tanar si o fetita chiar terminasera de mancat. - Copiii dumneavoastra? - Baiatul, de 27 de ani, e al nostru, iar pe Pier Angela am adoptat-o; ea are acum 7 ani si locuieste cu noi de mult timp. Se simte perfect acasa, aici noi suntem parintii pentru ea, desi ea stie adevarul. - Cum v-ati gandit la adoptie? - Am cunoscut familia ei, noi am si botezat-o. Cand mama sa a avut probleme ne-am decis intr-o clipa sa o luam la noi. Era ceva firesc. - Mai aveti copii? - Eu mai am o fata de 36 de ani, din prima casatorie. - De cand locuiti aici? - De doi ani, mai avem de aranjat cateva lucruri in casa. Inainte locuiam in Micalaca, impreuna cu soacra, in casa ei. - Sunteti aradeni? - Eu nu, sunt nascut la Secusigiu, iar cu prima sotie locuiam la Zimandul Nou. - Ati ajuns departe… - Am avut mai multa ambitie ca sa ma dezvolt profesional decat altii. - Cum v-ati inceput cariera? - Am venit la Arad la 14 ani, la liceu. Dupa stagiul militar m-am angajat la "Strungul", prima data in calitate de muncitor, dupa aceea ca functionar. Facultatea am facut-o la Timisoara, la seral, am terminat Stiinte economice, am lucrat la "Electrobanat" dupa care am revenit la Arad, la "Strungul" unde am fost sef de serviciu financiar timp de 5 ani, apoi am lucrat la Fabrica de Confectii ca director comercial. In 1990 am fost numit subprefect si am ocupat aceasta functie timp de doi ani, pana la schimbarea Legii administratiei, iar in 1994 am ajuns la FPP in consiliul de administratie. Am fost ales presedinte si director general. De atunci sunt acolo, in aceeasi functie. In 1998 am dat doctoratul in economie la Universitatea din Timisoara, iar acum sunt si cadru didactic la Universitatea  de Vest "Vasile Goldis". In 1996 FPP s-a transformat in SIF, ceea ce nu este numai meritul meu, dar am avut un rol determinant.Sunt multumit de ceea ce am realizat. O revista de afaceri scria ca totul e ca la carte la noi. Am avut sansa, destul de rara, de a aplica in practica tot ce am invatat in teorie. - Dumneavoastra, doamna, cu ce va ocupati? - Eram coafeza, aveam un salariu de coafeza, dar de cand o avem pe fetita nu mai lucrez. - Cum v-ati cunoscut cu sotul? - Eram amandoi invitati la o nunta. - Cum petreceti serile impreuna? - Cand ajung de la lucru, pe la 7-8 seara, incerc sa ma acomodez cu atmosfera de acasa; la cina avem cateva discutii strict necesare pentru a rezolva anumite probleme, dupa aceea ma ocup de fetita. Timpul trece repede, culcam fata, nevasta se uita la televizor, iar eu citesc, studiez…Eu ma uit numai la stiri, nici la cinema n-am fost de mai mult de doua ori in ultimii 20 de ani, prefer o carte deoarece imi da posibilitatea sa-mi reglez mai bine programul. Am citit cateva mii de carti inainte de 1989, aveam mult mai mult timp pentru asta. Am avut si norocul sa pot cumpara niste carti deosebit de valoroase, atunci erau ieftine, iar o ruda care lucra in domeniul librariei imi procura toate cartile de care aveam nevoie. Acum ele sunt accesibile tuturor ,dar au devenit foarte scumpe. - Ce gen de lectura preferati? - Chiar acum citesc o carte despre conducatorii Kremlinului, intitulata "Putere si destin", recenta carte a Mihaelei Ceausescu. Zilnic citesc 4-5 ziare, cel putin doua de specialitate. Am si scris niste carti de economie pentru studenti. - Va place sa predati? - Asta mi-a fost prima vocatie, dar a trebuit sa aleg intre o cariera pur didactica si una foarte provocatoare in afaceri, ceva nou si pentru mine si pentru Romania. Era o provocare si imi place sa cred ca am facut fata. Ma duc la studenti cu placerea sa le transmit ceva din experienta mea. - Calatoriti mult in interes de serviciu? - Daca esti intr-un mediu de afaceri care se misca foarte puternic trebuie sa fii implicat, sa stii ce-i nou in lume. Am avut sansa sa vad multe tari, iar cea care m-a impresionat cel mai tare a fost Israelul. Intr-un mediu cu conditii foarte specifice si nefavorabile au realizari extraordinare in domeniul cercetarii, in economie, au un sistem sanitar foarte bine pus la punct, in domeniul utilitatilor sunt campioni, au universitati excelente… In Statele Unite e interesant spiritul intreprinzator… - In Europa, unde va place? - In afara de Romania, ma simt cel mai bine la Viena – e mai umana, mai calda. In Germania imi place spiritul pragmatic. - In concediu unde obisnuiti sa mergeti? - In ultimii 10 ani n-am mai fost in concediu, iar de cele de dinainte de 1989 nu-mi mai amintesc. Pe sotia mea am mai trimis-o cu fetita la munte, la mare, dar eu nu am timp. - Trebuie sa-l inteleg - suspina doamna. - In primul rand trebuie sa ne asiguram o viata demna, nu suntem bogati, dar traim la un nivel normal. Am realizat aceasta casa si ne bucuram ca n-avem datorii… - Il sustineti pe sotul d-voastra? - Nu prea are de ales – raspunde dansul. - Discutati problemele de la serviciu acasa? - Un om nu are voie sa-si duca problemele de familie la serviciu si invers, trebuie sa le separam. - Aveti timp sa va ocupati de educatia copiilor? - Trebuie sa recunosc ca pentru cei mari n-am prea avut; acum imi dedic mai mult timp fetitei. - Cei mari cu ce se ocupa? - Amandoi au terminat Facultatea de Stiinte Economice, baiatul are o afacere a lui, iar fata e cadru didactic la “Vasile Goldis”. - D-voastra i-ati orientat? - N-au fost prea multe optiuni, fiul meu era mai linistit, s-a lasat “pilotat”. Cand l-am intrebat in adolescenta ce dorea sa faca a raspuns: “Ceea ce faci tu!”. - Vreti sa va urmeze in cariera? - Fiecare parinte doreste ca fiul sau fiica sa sa-l depaseasca. Si eu sper acelasi lucru. N-as putea spune ca sunt nemultumit cu ei, dar as dori sa se manifeste mai mult. Eu m-am nascut intr-o familie de la tara, cu oameni simpli, si i-am depasit mult. Nu stiu in ce masura o sa poata si copiii mei sa faca acest lucru, daca nu ei, poate nepotii… Am multe sperante in aceasta fetita, e inteligenta si talentata la muzica. - Va convine actualul post? - Sunt extrem de bucuros ca pana acum am putut face fata provocarilor. Am cautat sa am satisfactii, sa nu ma consider un defavorizat de soarta. - Nu v-a tentat sa incercati si in strainatate? - Daca e sa ma gandesc ce viata as fi putut avea intr-o tara capitalista, daca reuseam sa intru in mediile de afaceri cum am facut in Romania, poate n-as mai avea masina asta care azi-maine are 8 ani ci as schimba-o anual, as avea cateva vile… Dar nu m-am gandit sa plec, nici inainte de 1989, cand era extrem de dificil. Am avut noroc ca am putut sa ma realizez, nu toti au reusit sa o faca. Ma confrunt in fiecare zi cu cererile de ajutor ale oamenilor aflati in mari dificultati… Imi scriu saraci, spitale, preoti din Republica Moldova… Nu mai stii pe cine trebuie sa ajuti: pe cel care-i handicapat sau pe cel care e talentat?! Cu proiectele de ajutorare din partea firmei ne orientam in mod deosebit spre copii. - Vin si la mine sa ma roage – adauga d-na Emilia. - Ajutorul care i se cere ei, il mai dam si de la noi. - Va place sa fiti in aceasta pozitie de a putea ajuta pe altii? - Pe de o parte e vorba de satisfactie, pe de alta parte este dificil sa alegi pe cine sa sustii. Dar in domeniul profesional nu ajut pe nimeni, numai prin concursuri facem angajari. - Ati avut ocazia sa cunoasteti personalitati? - Sunt putini oameni importanti in tara pe care sa nu-i fi cunoscut personal. E nevoie de cunostinte pentru a rezolva lucrurile. - Va place latura reprezentativa a muncii d-voastra? - Toate aceste iesiri le tratez ca pe o problema de serviciu. Chiar in familie sunt considerat favorizat sa particip la mese la marile restaurante, dar eu nu pot sa fiu "ametit" de asa ceva, nefiind deloc un gurmand. Mananc o salata sau niste fructe, imi fac treaba si plec. Prefer sa mananc acasa o felie de paine cu salam. - Nici acasa nu mancati cu placere? - Nu exista o mancare pe care as dori-o in mod special, nu sunt omul care sa poata savura cu placere ceva, eu cred ca trebuie sa mananci atat cat e necesar. Sotiei ii place sa gateasca – avem si discutii pe tema aceasta – ma deranjeaza ca se prepara prea mult. - Pregatesc si cate 3-4 feluri, sa manance putin din fiecare… Imi face placere. - Nici copiii nu apreciaza arta d-voastra culinara? - Baiatul face sport, el mananca mai mult, dar fetita nu e gurmanda nici ea. - Invitati prieteni la masa? - De sarbatori in mod regulat, in rest cam o data pe luna. - Ce specialitati aveti? - Multe… Peste cu lamaie la cuptor sau la tigaie, pui cu sare, miel in bere… - La restaurant iesiti? - Impreuna nu avem timp. Eu nici in oras nu ies, stau toata ziua la birou. O data pe luna fac o tura pe bulevard, sa ma documentez, sa vad ce a mai aparut. Poate ca pentru sotia mea este mai greu sa traim asa, eu m-am obisnuit, mi se pare firesc. - Eu plec dimineata si de la 8 la 12 fac toate treburile, piata etc. Ma intorc, fac mancarea, ca sa fie totul gata pe cand ajunge sotul. - Ca si om de afaceri renumit, trebuie sa fiti tot timpul elegant si prezentabil. D-voastra va alegeti hainele? - Le cumpar singur, stiu ce vreau. Bineinteles ca sotiei nu-i iau imbracaminte. - Altfel de cadouri ii faceti? - N-am aceasta deprindere, nu-mi permite nici timpul. E mai bine sa-si faca ea. Cred ca o femeie are o satisfactie daca isi cumpara lucruri singura. Solutia o reprezinta banii alocati din bugetul familiei, pe care ii cheltuieste ea. Nu ne permitem nici un fel de risipa, cea mai buna sursa de venituri este sa faci economii. Nu avem un buget negociabil, ci unul determinat de necesitati serioase. Nu ne ducem sa facem cumparaturi fiindca ne place un lucru, nu schimbam mobila pentru ca am vazut una noua, mai frumoasa. Trebuie sa ne gandim la ce se poate intampla maine… - Nici copiilor nu le oferiti cadouri? - Baiatul e mare, isi cumpara ce are nevoie, eu iau numai pentru Piera. Daca ma duc in strainatate majoritatea cadourilor sunt pentru ea, stiu ce-i trebuie. - Week-end-urile cum le petreceti? - De multe ori ma duc la serviciu, daca nu la piata de hobby. Sunt pasionat de acvaristica, si la birou am un acvariu. Mi-au placut si porumbeii – ca fiecarui baiat de la tara – sau ma duc in parcul copiilor cu fetita. Cu sotia nu prea petrecem timpul liber impreuna, nu ne ducem sa ne plimbam, de exemplu. In ultimii 10 ani nici nu-mi aduc aminte sa ne fi plimbat pe strazi, nici macar in strainatate. Viata n-a fost pentru noi o bomboana. - Sunteti un om fericit? - Nu regret nimic, n-as putea trai altcumva,nici nu pot sa lucrez daca e relaxare la serviciu. E spectaculos sa parcurgi toate treptele ierarhiei din domeniul afacerilor. Cred ca foarte multe schimbari care s-au intamplat in Arad au fost determinate de mine. In general, sunt multumit. Nu e putin lucru sa ajungi presedintele celei mai mari societati de investitii, daca nu din Romania, cel putin din vestul tarii. - Ce ati dori sa mai realizati in urmatorii ani? - As vrea sa am mai multa activitate didactica, sa am afaceri personale – pana acum nu am avut nici una, ar fi fost usor  de interpretat. Ma gandesc sa imi valorific cunostintele, experienta pe care o am in domeniul intermedierilor sau a  reabilitarii firmelor. Pe plan personal as vrea sa fiu sanatos. Sa pot sa cresc fata asta, am avut deja destule satisfactii, poate as mai scrie niste carti, mai e mult de facut… - Eu va doresc succes si realizari pe toate planurile. Dorian Dittrich - Observator

• Cel putin doi ani pentru inventarierea patrimoniului

Salvarea mostenirii culturale si istorice a Aradului, obiectiv prioritar pentru autoritatile locale si judetene care au in maini soarta culturii, are nevoie de o serie de etape si pasi pentru a fi realizata. Din pacate, nici macar primul pas nu a fost facut inca, in acest sens, iar pentru el autoritatile locale si specialistii au nevoie de cel putin un an, daca nu doi. Este vorba de inventarierea intregului patrimoniu cultural si istoric al Aradului, actiune care s-a conturat doar vag, prin publicarea Listei monumentelor istorice, de catre Ministerul Culturii, eveniment ce a avut loc anul trecut Viceprimarul Levente Bognar sustine faptul ca problema e mult mai complicata, pentru ca inventarul trebuie sa cuprinsa si bunurile de valoare de la muzeu, biblioteca, alte institutii din Arad, dar si obiectele de valoare din interiorul cladirilor istorice (o operatiune care necesita foarte mult timp).  "Anul acesta vom demara un amplu studiu pe tema si speram ca, poate in doi ani, vom putea vorbi de finalizarea inventarului patrimoniului cultural aradean", a punctat viceprimarul. Cateva proiecte de reabilitare a bunurilor imobile din patrimoniul cultural aradean au fost elaborate deja de Municipalitate, in speranta ca, pe aceasta tema, se vor primi bani din fonduri Phare.  Reabilitarea Centrului Vechi este unul din aceste proiecte, iar Drumul Vinului un altul care ar duce la conservarea si punerea in valoare a mostenirii culturale a Aradului.  In aceasta problema, Levente Bognar este de parere ca nu doar autoritatile trebuie sa intervina, ci si firmele potente din Arad, alte institujii si, desigur, si cetatenii, care trebuie constientizati vizavi de aceasta problema.  "Aradul trebuie trait, dar nu consumat", este de parere viceprimarul. Adriana Barbu - Agenda zilei

• "Intentionez sa-mi deschid o afacere in Arad": Sustine Andrew, fiul cel mare al baronului Neumann

In urma cu aproape un an de zile ati putut citi in paginile ziarului "Adevarul" povestea familei baronului Neumann spusa chiar de catre fiul acestuia, Andrew Neuman.  Dupa cum stiti, membrii familiei baronului, care locuiesc in Statele Unite ale Americii, au revendicat mare parte din averea lui Francisc Neuman si au si intrat deja in posesia unei parti din pamanturile si casele mostenite.  De curand, mai precis de circa doua luni de zile, fiul cel mare al baronului a revenit in Arad (prima oara a fost in orasul nostru anul trecut, in martie), intrerupandu-si pentru un an activitatea pe care si-a desfasurat-o in SUA (unde a fost presedintele unei companii energetice).  Despre ce a mai facut fiul baronului din martie 2004 si pana acum in Arad, puteti citi in interviul ce urmeaza.  - Cum ati gasit Aradul, la un an de la prima vizita?  - Asa cum am spus si atunci in interviul pe care mi l-ati luat, Aradul, prin arhitectura pe care o are, m-a fascinat din prima clipa. Am fost fericit sa constat, mai apoi, ca tatal meu a fost iubit de aradeni. Am decis sa vin in Arad, in martie 2004, pentru a pune capat speculatiilor legate de existenta mea si, totodata, de a face public faptul ca sotia mea, Jayne de Vegvar, se va ocupa personal de recuperarea proprietatilor tatalui meu. Pentru ca sotia mea nu vorbeste limba romana, ca si mine de altfel, a fost insotita de doi intermediari. Din nefericire, acei intermediari nu au actionat in interesul familiei mele si am fost nevoit sa renunt la serviciile lor. Din noiembrie anul trecut, m-am vazut obligat sa ma ocup personal, impreuna cu sotia, bineinteles, de recuperarea averii. Am considerat ca este necesar sa-mi suspend pe timp de un an afacerile pe care le am in SUA si sa ma mut la Arad. In aproape un an de zile, sotia mea, care este bancher de profesie, impreuna cu avocatii au muncit din greu pentru recuperarea proprietatilor si am cheltuit in toata aceasta perioada aici, in Arad, circa 600 de mii de dolari.  - Pe ce s-au dus atatia bani? - Cheltuieli cu hotelul, telefoane, bilete de avion, avocati, masuratori topografice, intocmiri de documentatii, ne-am amenjat, de curand, un apartament unde sa locuim si altele.  - Cam cat din avere ati primit inapoi de la statul roman? - Circa 10 la suta. Niste terenuri si cateva cladiri. Stiti, cred, ca mai bine decat mine ca recuperarea proprietailor este un lucru dificil, insa va spun ca am inceredere deplina in autoritatile locale si in justitia din Arad. Suntem in discutii inaintate cu autoritatile locale pentru a reintra in posesia casei de pe strada Horia nr.6, fosta resedinta a tatalui meu.  - In interviul precedent ne-ati spus ca veti ajuta Aradul si, implicit, pe aradeni. - Chiar daca nu atat cat as fi vrut, eu zic ca m-am tinut de cuvant. Chiar de curand am facut o donatie Liceului Textil din Arad care poarta numele tatalui meu, lucru de care sunt foarte mandru. Am discutat cu conducerea liceului si le-am spus sa nu ezite sa-mi solicite ajutor daca au nevoie de ceva. Sper sa ii pot ajuta. In masura in care voi fi solicitat de actualul primar, doresc sa ma intalnesc cu dumnealui si sa-i stau la dispozitie, sa ma implic in viata sociala sau economica a orasului. Vreau sa va spun, si o spun in premiera, ca am intentia sa investesc bani seriosi in acest oras, sa-mi deschid o afacere in Arad. Mai ales ca fiicei mele, Jackie, care a fost de sarbatori si de Revelion la noi, in Arad, ii place foarte mult orasul si chiar si-a facut si cativa prieteni aici. Romulus Dubat - Adevarul

• Accident de vanatoare

Un hot de lemne a fost impuscat in timpul unei partide de vanatoare ce a avut loc saptamana  trecuta!  El a incasat nu mai putin de 16 alice in umar si in bratul stang.  La vanatoarea, organizata legal in comuna aradeana Cermei au participat zeci de aradeni, iar unul dintre ei l-a nimerit, din greseala, pe barbatul care statea pitit dupa o movila.  Acesta era pe camp la furat de lemne si de frica vanatorilor  s-a ascuns.  Ghinionistul care in locul unei vulpi a nimerit un hot are 36 de ani, este vanator autorizat si participa de ani de zile la partidele organizate in judetul Arad.  Stelian Cotuna are experienta, insa nici prin cap nu-i trecea ca va trece printr-o asemenea patanie. Vanatorul urmarea, alaltaieri, o vulpe si a incercat sa o impuste langa o movila.  Acesta nu stia ca in spatele movilei sta  ascuns tocmai un hot de lemne, surprins asupra faptei. A tras un foc spre vulpe insa alicele l-au nimerit, pe omul care se ascunsese in spatele movilei de zapada.  Victima de 46 de ani locuieste in Somosches si venea des pe camp dupa lemne de foc.   El a fost cautat o zi intreaga de catre vanatori dupa ce, de frica acesta a fugit si s-a ascuns.  Pavel Teglas a fost internat la spitalul judetean Arad, iar acum este in afara oricarui pericol.  Politia cerceteaza cazul si ii va intocmi dosar penal lui Stelian Cotuna pentru vatamare corporala din culpa. Izabela Vekas - Televiziunea Arad

• Zoea Rotaru a demisionat

Inspectoratul scolar a ramas, de ieri, fara inspector general. Zoea Rotaru a anuntat ieri ca a solicitat Ministerului Educatiei eliberarea din functia de inspector general scolar.  Institutia va fi condusa, pe viitor, pana la numirea prin delegatie a unei alte persoane in functia ramasa, de cei doi inspectori generali adjuncti Mihai Matekovits si Mircea Potocean.  Se pare ca noul inspector general scolar care o va urma, va avea unul dintre cele mai scurte mandate, daca se are in vedere intentia ministrului educatiei de a reorganiza inspectoratele scolare pana in septembrie. Se muta cu un etaj mai sus... De Valentine’s Day, Zoea Rotaru va fi eliberata din functie, asa cum se mentioneaza in Ordinul Ministrului.  Zoea Rotaru va ramane, insa, in cadrul institutiei pe care a condus-o.  Va avea biroul cu un etaj mai sus decat ocupat pana acum, adica cu cativa metri mai sus decat viitorul inspector general scolar.  Asta, deoarece a fost numita mentor in cadrul unui proiect de relansare a invatamantului rural initiat de Guvern cu sprijinul Bancii Mondiale.   "Nu mi-a cerut nimeni demisia", a tinut sa precizeze, subliniind ca prin viitoarea sa activitate va contribui la cresterea calitatii procesului educativ in scolile din mediul rural. De fapt, timp de patru ani, sarcina sa va fi de a instrui profesorii de la tara. Credentu’, credinta si patriotismul La finalul declaratiei sale de presa, Zoea Rotaru a facut o scurta inventariere a ceea ce a facut si pentru sediul institutiei.  In primul rand, a subliniat ca a eliberat sala de sedinta de cele doua butoaie de plastic in care erau "plantate" doua flori artificiale.  In locul lor, au fost aduse o stema, o icoana si drapeluri.   Si obiectele de mobilier au fost modificate.  Dintr-un subsol mizer, a fost reconditionat un dulap foarte vechi, valorosul obiect adapostind acum carti in sala de conferinte. Simona Mazare - Observator