Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Miercuri, 9 noiembrie 2005
Stirile TVA aici
  • Greva generala continua in pur stil romanesc

Liderul Sindicatului Democratic din Invatamant - Danut Ienasescu anunta continuarea grevei generaleLiderul Sindicatului Democratic din Invatamant Arad, prof. Danut Ienesescu, ne-a precizat, ieri, ca la sediul acestui sindicat se primesc zilnic raportari de la toate scolile din judet, cu privire la situatia si numarul cadrelor didactice ce sunt in greva generala. 
Dintre toti membri din judetul nostru, peste 80 la suta refuza sa mai intre in salile de curs. 
Restul de 20 la suta reprezinta situatii speciale, in sensul ca, chiar daca sunt de acord cu revendicarile formulate de sindicate, nu pot opri lucrul din varii motive. 
Intr-o astfel de situatie se afla, spre exemplu, si contabilii – care sunt personal nedidactic, membri de sindicat – ce, in aceste zile, trebuie sa intocmeasca salariile, pentru ca angajatii din invatamant sa isi poata primi drepturile banesti in cursul saptamanii viitoare. 
In categoria personalului care nu poate sa-si intrerupa activitatea se numara si portarii, femeile de serviciu, ingrijitoarele, etc.
Un caz aparte il reprezinta cadrele din gradinitele cu program prelungit si cu program saptamanal. 
Educatoarele, desi sunt de acord cu revendicarile salariale, nu au inchis portile gradinitelor, primindu-i pe copii. 
O educatoare de la una dintre gradinitele de prestigiu din Arad ne-a precizat ca nu a intrat in greva, intrucat stie ca parintii, in marea lor majoritate, nu au ce face in timpul zilei cu copiii, fiind nevoiti sa ii aduca la gradinita. 
In aceste conditii, i se pare normal ca micutii sa fie primiti si supravegheati. 
Gradinitele saptamanale si cele cu program prelungit nu participa la grevaAceeasi situatie se inregistreaza si la gradinitele cu program saptamanal, copiii fiind adusi inca de luni dimineata de parinti si lasati in grija educatoarelor si personalului auxiliar care nu are incotro si se ocupa in continuare de copii.
Numai ca aceasta atitudine nu este privita de toata lumea la fel. 
Daca parintii sunt foarte multumiti de atitudinea educatoarelor, nu acelasi lucru se poate spune si despre foarte multi dintre sindicalistii din invatamant.
"Pentru ca actiunea noastra sa aiba impactul scontat, ar fi trebuit ca toate cadrele didactice sa refuze sa mai intre in salile de curs sau in gradinite." – spunea un profesor de matematica ce, la doi ani de la absolvirea facultatii este sustinut, in continuare, din punct de vedere financiar, de parinti. 
Multi parinti ar fi fost nevoiti sa isi ia zile libere sau de concediu, pentru a sta acasa cu copiii, iar acest aspect s-ar fi rasfrant si asupra altor sectoare ale societatii noastre. 
Pe cand asa – unii da si altii ba – "avem de-a face cu o greva generala in pur stil romanesc!“.
Reprezentantii federatiilor sindicale din invatamantul romanesc au fost chemati astazi la negocieri, de catre premierul Calin Popescu Tariceanu. 
Liderul SDI Arad precizeaza ca, cel putin deocamdata, nu se pune problema intreruperii grevei generale.

Mihaela Cerna - Observator

  • Colaborare romano-maghiara

Reprezentantul autoritatii sanitar veterinare - Agafitei intentioneaza sa mentina o legatura permanenta cu colegii din UngariaAutoritatile sanitar veterinare din Ungaria au venit la Arad pentru a cere sfatul specialistilor in privinta gripei aviare. 
Presedintele autoritatii nationale sanitar veterinare din Romania i-a explicat omologului sau maghiar modul in care au intervenit medicii romani pentru a limita efectele bolii. 
Pe de alta parte, in cadrul intalnirii s-a discutat si despre modul in care se pot efectua exporturi ale unor produse din carne in Ungaria. 
Presedintele autoritatii Nationale sanitar veterinare din tara noastra a precizat ca Uniunea europeana a apreciat modul in care autoritatile au intervenit in cazul gripei aviare aparute in sudul tarii. 
El a mai spus ca pana acum s-a intalnit cu reprezentantii autoritatilor veterinare din tarile vecine, intentia lui fiind de a mentine o legatura permanenta cu toti, pentru bunul mers al lucrurilor.

Nicoleta Belean - Televiziunea Arad

  • Eli Laslean: "Moda acestei toamne este cea mai nonconformista din cate s-au vazut"

Eli Laslean prezinta linia modei in aceasta toamna- Ce culori se poarta in aceasta toamna?
- Culoarea vedeta a acestei toamne este negrul. Il regasim in toate piesele vestimentare: bluze, fuste, pantaloni, jachete, mantouri. Negrul poate fi asociat intr-un mod inteligent cu rosu, cu un grena, lila sau chiar ciclam si rezulta o combinatie foarte moderna.
- Exista vreo piesa de rezistentã pe care trebuie neaparat sa o avem in garderoba?
- Sacoul. Revine in fortã taiorasul, cambrat pe talie, scurt, cu revere inguste, dar extrem de feminin. Poate fi bordat cu catifea, cu matase, cu dantelutã. Poate fi purtat la fusta scurta sau midi ori chiar asociat la o rochie.
- Pantaloni sau fuste? Lung sau scurt?
- Fustele sunt undeva pe la jumatatea genunchiului. Se poarta fusta gen clopot, e foarte la moda si fusta trapez, cu pliseuri la genunchi, fusta petrecuta, fusta cu slituri. Pantalonul, in functie de casele de moda, il gasim in mai multe variante: pantalonul - tigareta, strans pe picior si stramt jos, pantalonul paralel, cu manseta - pantalonul elegant. Depinde de stil... Un stil clasic presupune un pantalon elegant, cu dunga, cu manseta, care poate fi realizat dintr-o stofa raiata, cu dungi. Un pantalon mai sport, o tinuta de bussines cu un aer tineresc presupune un pantalon mai cambrat pe talie, pe picior si nu foarte larg, care urmareste linia corpului. Mantourile sunt, in general, scurte, lungimea lor variind undeva in jurul genunchiului - cativa centimetri deasupra sau peste. Sunt cambrate pe talie sau taiate in talie si cu evazeuri in partea de jos, cu o linie clos. Piesele sunt accesorizate cu blana artificiala, cu catifea, dantele, flori realizate manual din tesatura materialului.
- Ce ne puteti spune in legatura cu finisajele specifice acestui sezon?
- Moda acestui an presupune tinute mai putin finisate, adica extremitatile sunt, de multe ori, destramate, sunt nefinisate si lucrul acesta e foarte modern. De fapt, e o moda a oamenilor non-conformisti si este un fel de dictatura a designerilor, este o moda ciudata. Moda acestui an si a acestei toamne este cea mai nonconformista moda din cate s-au vazut pana in prezent. Dupa parerea mea, asta inseamna si un moment de criza a sistemului, in general. Trebuie sa recunoastem ca intreaga lume, nu numai Europa, se scalda intr-o cumplita criza a confectiilor, a designului. Moda inseamna ceva nou, iar noul este tot mai greu de gasit. Pentru ca toate lucrurile frumoase, perfecte si absolut impecabile s-au facut, acum este un fel de dictatura a nonconformismului in care toate regulile sunt calcate in picioare. Chiar si hainele par, uneori, calcate in picioare, sunt sifonate intentionat, asta nu pentru ca nu s-ar putea calca, ci pentru ca asa au spus designerii ca ar trebui sa se poarte.
- Se incadreaza aradencele in tendinte, sunt ele non-conformiste?
- Mai putin. Eu cred ca, in general, femeile de bussines si femeile de cariera care trebuie sa aiba o tinuta care sa inspire prestantã sufera atunci cand in magazine gasesc astfel de haine. Aceste haine sunt foarte potrivite unei femei nonconformiste, dar cand e vorba de femei de cariera... e cam greu sa mergi la o intalnire cu parteneri de afaceri seriosi, imbracati la costum si cravata, si tu sa vii sifonata de parca iti gasisesi hainele in lada bunicii. E o ciudatenie aici si e o greutate. E un inconvenient pentru femeia care trebuie sa fie serioasa, pentru ca asa-i impune dress-codul activitatii ei.
- Care este solutia pentru "femeia serioasa"?
- E greu sa gaseasca acele firme care inca mai produc in stilul clasic. Sunt tot mai putini cei care produc haine serioase pentru ca isteria aceasta a hainelor ciudate si a eliminarii oricaror reguli este contaminanta.
- "Ellis" produce in stilul clasic?
- "Ellis" iubeste linia clasica si vrem sa fim, in continuare, acea sursa de haina serioasa pentru oamenii seriosi.

Diana Dutu - Adevarul

  • Sforile culturii, trase de la Primarie

CLM va hotara reorganizarea institutiilor culturaleIn structura si managementul institutiilor de cultura aradene se va produce o modificare semnificativa in sensul ca toate cele patru vor fuziona si vor avea o singura conducere.
Evenimentul se va produce, cel mai probabil, saptamana viitoare, in sedinta extraordinara a Consiliului Local Municipal Arad.
Daca nu se va schimba nimic pana atunci, consilierii vor vota proiectul avansat de municipalitate, project care presupune reunirea sub o singura palarie a Teatrului "Ioan Slavici" Arad, a Filarmonicii de Stat Arad, a Casei de Cultura a Municipiului si a Teatrului de Marionete.
In urma fiiziunii, se va crea Serviciul Public de interes local "Centrul managerial al institujiilor publice de cultura din municipiul Arad".
Desi ideea a fost criticata in repetate randuri de apropiatii domeniului cultural aradean, iata ca totusi ea se transforma in practica.
Inijiatorii si specialistii municipalitatii sunt de parere ca astfel, prin reorganizarea institutiilor de cultura, in sensul fuziunii sub autoritatea unui serviciu public de interes local, se va putea asigura "o coordonare si gestionare eficienta a mijloacelor financiare si resurselor umane si materiale, imbunatatind astfel nivelul calitativ al actului managerial si artistic la nivelul municipiului Arad".
Asa cum se arata in proiectul de hotarare initiat deja, reorganizarea se va face prin fuziunea celor patru institutii sub conducerea centrului managerial.
Ulterior, dupa fuziune, se va definitiva un regulament de organizare si functionare, precum si o organigrama si stat de functii.
Patrimoniul noului serviciu public va cuprinde intregul activ si pasiv al institutiilor reorganizate in conformitate cu inventarul si bilantul intocmit la data fuziunii.
Noua structure va avea un buget propriu, ce va fi aprobat prin hotarare CLM.
In momentul de fata trei dintre cele patru institutii se confrunta cu o serie de probleme.
Teatrul "Ioan Slavici" nu mai are conducere de cateva luni bune, managementul fiind asigurat de un interimar, Teatrul de Marionete a ramas fara sef, dupa iesirea la pensie (chiar in timpul auditului) a fostului director, iar Casa de Cultura a Municipiului a ramas fara sediu, dupa acceptarea cererii de retrocedare.

Calin Ghinaciu - Ageda zilei

  • Un recital pianistic si un concert coral

Publicul meloman apreciaza cu caldura concetele de la FilarmonicaAradenii au avut parte in ultima vreme de manifestari muzicale diverse.
Recitalul pianistului Rares Andrei Saghin a atras un numar surprinzator de auditori, altfel, muzica de camera avand la noi o penetratie mai slaba, datorita nivelului nostru cultural.
Abordarea unei sonate de W.A.Mozart- KV 457 in do minor - presupune totusi raspundere, caci limbajul clasicului vienez este de o transparenta ce nu permite abateri, ele fiind amendate de orice neavizat.
Sonata Appassionata, nr.23, op. 57, de Ludwig van Beethoven a fost programata sa fie punctul de atractie al serii.
Lucrarea, pretentioasa, pusa sub semnul simfonizarii, reda lupta incordata , de un inalt avant emotional in prima miscare, caldura, gingasia in a doua parte, apoi tumultul si tragismul in final.
Surpriza serii a fost Sonata op. 53 in Re Gasteiner-Sonate de Franz Schubert.
Desi noi il stim mare creator de lieduri, iar primul instrument la care a cantat a fost vioara, pe compozitor l-a atras toata viata pianul.
Sonata prezentata de Rares A. Saghin, mai putin cunoscuta, a fost o revelatie.
Daca prima parte ne-a parut ceva obisnuit, cea de-a doua n-o vom uita curand, fiind un caleidoscop sonor atragator, cu lungimi numite mai tarziu de catre Robert Schumann "divine", carora solistul le-a dat sensuri perceptibile.
Mai relevam sublinierea plinatatii acordice a temei refren din partea a patra, in contrast cu discursul cupletelor Rondoului.
***
Concertul coral al primei saptamani a lui noiembrie, dirijat de Sofi Jeannin Foissard (Anglia) a prezentat pe scena Filarmonicii aradene, in primul rand, lucrari religioase ortodoxe, ce pot stimula formatiile corale ale bisericilor noastre, asa cum prima institutie muzicala a Aradului a mai facut-o si alta data.
Dirijoarea suedeza Sofi Jeannin Foissard a dirijat la filarmonica aradeana De aceasta data, au putut fi auzite sase parti ale Liturghiei Sf. Ioan Hrisostomul op. 41 de Piotr Ilici Ceaikovski.
Corul a fructificat bogatia armonica a primei parti (Doamne miluieste), nuantand expresiv discursul din Pre tine te laudam (10), a exploatat stilul responsorial in Te fericim Nascatoare (11), tesaturile polifonice din Laudati pre Domnul (Aleluia-14).
Nu mai putin impresionante au fost partile Nunc Dimittis si Ave Maria din Vecerniile op. 13 de Seghei Rahmaninov, muzica dedicata serviciului sacru de noapte din ajunul sarbatorilor, cea mai mare realizare a muzicii ortodoxe rusesti.
Cele Patru cantece slovace de Bela Bartok au avut darul de a schimba atmosfera, corul dovedind maleabilitate, avand si sustinerea acompaniamentului de pian al lui Sorin Dogariu.
Acelasi instrumentist, a acompaniat la orga corul in motetul O sacrum convivium (O, sfant ospat) de Olivier Messiaen, dedicat Sf. Sacrament, cu armonii pline, moderne.
Corul, cu acompaniament de pian, a redat limpezimea melodica si claritatea polifonica a imnului de dimineata, Cantique de Jean Racine, de Gabriel Faure.
Din creatia lui Camille Saint-Saens, aradenii condusi de Sofi Jeannin Foisesard, au dat viata unei mici lucrari profane, Calme des nuits, in care textul si muzica, semnate de compozitorul francez, se contopesc in mod ideal.
Al doilea dintre cele Trei cantece pantru cor a cappella, de Maurice Ravel, de asemenea pe versuri proprii, Trois beaux oiseaux du Paradis, a dat prilej unor coristi de a-si etala calitatile solistice.
Este vorba de Florica Burdulean, Ovidiu Ciucurita, Andrei Ormanji, s.a.
Corul si-a incheiat concertul cu sase dintre cele opt Cantece franceze pe texte populare de Francis Poulenc, in care au putut fi fructificate timbrele vocale, intr-un joc multicolor.
Dirijoarea suedeza cu nume francez, Sofi Jeannin Foissard, ce activeaza in Anglia ca profesoara de canto si dirijoare a mai multor coruri, a reusit sa faca din formatia Filarmonicii aradene un complex vocal maleabil si expresiv, cucerind publicul care a aplaudat realizarea serii cu insufletire.

Hugo Hauptmann - Virtual Arad


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Saptamana aradeana,TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]