Cu
cateva ore in urma, la miezul noptii, ne-a parvenit
informatia: Comisia pentru Monumente a Ministerului
Culturii si Cultelor a interzis ieri reamplasarea
Monumentului Libertatii la Arad.
Afirmatia ii apartine scriitorului Mircea Micu, care
a facut publica informatia intr-o interventie la emisiunea
lui Adrian Paunescu, la Realitatea TV. Potrivit lui
Micu, s-a apreciat ca mesajul monumentului nu este
potrivit pentru ca grupul statuar sa poata fi reamplasat.
Va reamintim ca decizia reamplasarii a fost luata
in sedinta publica a Consiliului Local, la initiativa
primarului Dorel Popa, cu votul majoritatii consilierilor.
Lucrarile de amenajare a zonei unde ar fi trebuit
amplasat monumentul, in Piata Pompierilor, au demarat,
organizandu-se chiar si o licitatie pentru stabilirea
antreprenorului.
Statul maghiar a decis sa doneze suma de patru miliarde
de lei, iar Consiliul Local asigura fondurile necesare
amenajarii pietei.
Un grup de restauratori lucreaza deja de mai multe
luni la reconditionarea statuii, considerata de specialisti
ca fiind una dintre cele mai frumoase din tara.
UDMR Arad a emis cupoane valorice urmand ca banii
obtinuti sa fie folositi pentru reamplasare; majoritatea
cumparatorilor au fost cetateni straini.
Interesant de remarcat este ca autoritatile locale
nu au fost informate despre decizia comisiei din subordinea
ministrului Razvan Theodorescu.
Solicitat in aceasta noapte, in jurul orei 1, deputatul
UDMR de Arad, György Tokay ne-a declarat ca anuntul
l-a surprins. "Deocamdata nu pot spune nimic, doar daca
mi se va confirma sau infirma stirea. In cursul acestei
zile voi avea o discutie cu domnul Marko Béla, pentru
a vedea care este realitatea si ce facem in continuare".
Alte surse din cadrul UDMR, contactate dupa anuntarea
interdictiei, nu au ezitat sa spuna ca in opinia lor
ar putea fi vorba si despre o provocare, pentru a
deturna consilierii aradeni de la decizia luata.
Inaugurarea statui era prevazuta pe data de 6 octombrie.
Andrei
Ando - Observator
Piedici
in calea aducerii lui Slavici acasa
Dupa
cum va informam, o delegatie aradeana, condusa de
catre directorul Directiei pentru Cultura si Culte,
dl. Adrian Simon, s-a deplasat zilele trecute la Panciu,
pentru a purta discutii cu autoritatile locale privind
stramutarea osemintelor lui Ioan Slavici la Siria,
localitatea natala a marelui scriitor.
Aradenii, chiar daca nu s-au lovit de un refuz categoric,
au avut de-a face cu o ezitare a oficialilor din Panciu,
bazata oarecum pe teama de reactia negativă a
populatiei din zona.
Delegatiei judetului nostru nu i-a mai ramas mare
lucru de facut, decat sa se prezinte in fata ministrului
Culturii, acad. Rasvan Theodorescu.
Acesta, fiind de acord cu demersul aradenilor, a transmis
o adresa Episcopului de Buzau, prin care ii solicita
sa dezamorseze situatia creata la Panciu.
Pe de alta parte, Episcopul Aradului, Preasfintia
Sa Timotei Seviciu, a intervenit in acelasi scop la
Patriarhia Romana.
Si raspunsul inaltelor fete bisericesti a fost unul
favorabil aradenilor.
Urmează ca in termen de 30 de zile, Episcopia
Buzaului sa transmita aradenilor un raspuns la solicitarea
acestora de a-l aduce pe Slavici acasa.
In cazul in care acestia nu isi vor da consimtamantul,
arhitectul Dan Slavici, nepotul scriitorului va intenta
in acest sens un proces in instanta. "Toti cei care vor sprijini acest demers sunt
bineveniti in randurile noastre. Nu avem de gand sa
ne rezumam la aducerea osemintelor la Siria. Dorinta
noastra este de a-i acorda mult mai mare atentie ilustrului
scriitor sirian. Mai mult decat atat, autoritatile
comunei Siria si-au exprimat disponibilitatea de a
stabili o punte de legatura cu Panciu, atat sub aspect
cultural cat si economic" a precizat prefectul
Dan Ungureanu.
M.
Popescu - Adevarul
Ieri
au inceput examenele de bacalaureat pentru restantieri
Pentru
prima proba de limba si literatura romana s-au inscris
136 de elevi Examenele de bacalaureat au inceput ieri
pentru elevii restantieri, prin sustinerea probei
orale de limba si literatura romana.
Candidatii pot opta pentru a sustine examen doar la
probele nepromovate in luna iunie.
Pentru aceasta sesiune, indiferent de probe, s-au
inscris in total 691 de elevi.
In cele doua centre existente din municipiul Arad,
Grupul Scolar "Iuliu Maniu" si Colegiul
Tehnic, se va desfasura pe toata perioada acestei
sesiuni, examinarea celor inscrisi.
Pentru limba si literatura romana, desfasurata ieri
si azi, si-au anuntat participarea 136 de elevi. "Pana la orele amiezii nu a cazut nimeni,
elevii au fost destul de pregatiti, dar la unii se
mai putea insista si cu alte intrebari",
a declarat Mihai Matekovits, inspector scolar general
adjunct.
Miercuri si joi se vor sustine examenele la limbile
moderne, iar vineri si sambata la limbile materne.
Toate probele din aceasta saptamana sunt orale.
Saptamana viitoare, incepand de luni, examenele sunt
scrise.
Prima proba va fi si de data aceasta, limba si literatura
romana.
Evaluarea va continua marti la limba materna (la aceasta
sesiune se va sustine doar proba de limba maghiara),
iar miercuri la probele de specialitate ale profilului
terminat.
Joi, elevii vor fi examinati la proba la alegere din
aria curriculara corespunzatoare specializarii, iar
vineri, elevii se vor prezenta pentru o proba la alegere
dintre disciplinele din celelalte arii curriculare.
Rezultatele finale se vor centraliza la Colegiul Economic,
si se vor face publice in data de 1 septembrie, urmand
ca in 4 septembrie sa se prezinte situatia definitiva.
Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean se gandeste
la posibilitatea ca si elevii din judet sa-si sustina
examenele la centrele din municipiu. "Deoarece
s-ar putea sa nu se sustina examene in subcomisiile
din judet, asta urmand sa stabilim azi (n.r. ieri
18 august), toti elevii din aceste zone, vor veni
sa dea examene in centrele din Arad. Nu are rost sa
deplasam o echipa intreaga pentru unul sau trei copii,
aceasta pentru ca si in regulament se precizeaza ca
daca numarul de copii dintr- un subcentru este mai
mic decat 75 acestia vor fi transterati la centru",
a precizat Mihai Matekovits.
Anca
Sumalan - Agenda zilei
Retrasi
din cauza caldurii
In ultimele zile, aradenii sunt obligati sa suporte
temperaturi ce depasesc constant 30 de grade, in unele
zile ajungand chiar la 36 de grade Celsius, informeaza
RomNET.
Din aceasta cauza, mai multe unitati economice din
judetul Arad si-au modificat programul de activitate,
evitandu-se pe cat se poate derularea unor activitati
la orele amiezei, cand canicula devine insuportabila.
Printre cei care si-au modificat programul de activitate
se numara si taximetristii, care, mai nou, in orele
in care soarele dogoreste la maximum, nu mai pot fi
gasiti pe strazile din Arad.
Acestia se retrag incepand cu orele 12-13 si se intorc
pe traseu abia spre orele serii, cand temperaturile
devin suportabile.
Acest program ii nemultumeste pe aradeni, multi dintre
ei preferind sa circule in aceasta perioada cu taximetrele
decat sa suporte caldura sufocanta si mirosurile de
transpiratie din mijloacele de transport in comun.
Evenimntul
Zilei (Editia de Vest)
Un
spectacol teatral de exceptie. Despre adevar, dreptate
si libertate, "In largul marii"
Casa
de Cultura a Municipiului Arad s-a remarcat din nou
printr-un spectacol teatral exceptional. Actorii profesionisti
Ovidiu Ghinita, Bogdan Costea, Carmen Vlaga si Florin
Covalciuc s-au descurcat cum nu se poate mai bine
"In largul marii".
Piesa scrisa de Slawomir Mrozek surprinde un episod
de viata, in care trei calatori plutesc in deriva
pe ape straine, fara hrana si chinuiti de foame. Disperarea
ii impinge spre solutii extreme: sacrificarea unuia
dintre ei, pentru supravietuirea celorlalti. Dar cine
sa fie victima? "Hazardul este o ramasita a trecutului indepartat",
spune unul dintre personaje, asa incat alegerea va
fi facuta prin vot democratic, dupa o prealabila campanie
electorala.
Fiecare "aspirant" la viata isi
expune motivele pentru care merita sa nu moara. Asemenea
unei intreceri politicianiste, se scot in lupta pancarte,
se tin discursuri la tribuna, promisiunile nu contenesc
sa apara, opozantii vocifereaza si aliantele inter-
umane se infiripa.
Soseste si momentul votului. Tribuna, in fapt o galeata
ordinara, devine urna, fiecare isi noteaza optiunea
pe un petic de hartie si apoi asteapta verdictul.
Liderul grupului, interpretat magistral de Ovidiu
Ghinita, actor la Teatrul de Stat din Arad, anunta
insa o frauda: galeata contine la final de vot patru
biletele in loc de trei.
Suspiciuni, nervi intinsi la maximum, foame mistuitoare.
"V-am spus ca parlamentarismul nu mai e la
moda. Democratia nu a putut fi aplicata, iar dictatura
nu mai e in voga", concluzioneaza Ovidiu
Ghinita.
Solutia? "Voluntariatul va salva situatia".
Candidatii la moarte pozeaza acum in victime ale saraciei,
foamei, nefericirii. Nedreptatile trecutului devin
virtuti, minciunile se transforma in adevaruri, scopul
scuza mijloacele.
Sloganul "sarac dar cinstit", atat
de caracteristic sistemului politic romanesc, sta
pe buzele fiecarui marinar, dornic sa impresioneze
prin drama sa. In acest moment, interventia actritei
Carmen Vlaga, mintea lucida care vrea sa iti smulga
valul de pe ochi, omul din umbra, posesor al adevarului,
este extrem de reusita. "Realitatea e mult mai crunta decat
ceea ce pare. Altii sunt cei care nu au ce manca",
atrage atentia Carmen Vlaga.
Nimic nu stavileste insa apetitul celor trei flamanzi
(de putere).
Rand pe rand tin discursuri patetice, se adreseaza
printr-un cerc (simbol al televizorului) multimii,
isi plang copilaria si adolescenta.
Moartea parintilor este in acest context un criteriu
de departajare, o virtute ce justifica pretentiile
de viata.
De aici incolo, orice argument rational nu mai conteaza,
orice urma de corectitudine dispare. Legea junglei
invinge.
In final, unul dintre nefericiti (Florin Covalciuc)
este legat fedeles si pregatit pentru momentul uciderii.
Deznodamantul nu este oprit nici de tipatul lui Bogdan
Costea, care anunta gasirea unei conserve de carne. "Lasa-l! Nu vezi ca el e fericit",
raspunde Ovidiu Ghinita, in timp ce intunericul invaluie
scena.
Aplauzele, meritate, i-au rechemat pe actori de trei
ori la rampa.
Deasupra tuturor, sta insa viziunea deosebita a regizorului
Ion Mircioaga, un om care a ales sa creeze un eveniment
cultural, intr-un anotimp neprielnic, cand strandul
este principala atractie aradeana.