La
comemorarea celor 13 generali: Flori, ceremonial religios
si un mars al tacerii
Ieri,
in jurul orelor amiezii, aproximativ o mie de maghiari
- reformati, romano - catolici, evanghelisti - au
depus flori la soclul "Statuii Libertatii"
din Piata Pompierilor, cu ocazia comemorarii celor
13 generali.
Conducerea
UDMR a fost reprezentata de presedintele executiv
Takacs Csaba alaturi de care s-au aflat liderii uniunii
aradene si fostul ministru ungar al justitiei, Dávid
Ibolya.
Din partea Bisericii Reformate au fost prezenti mai
multi episcopi in frunte cu Lászlo Tökes, care a tinut
o scurta slujba la soclul monumentului.
Depunerile de flori s-au desfasurat fara incidente
si fara discursuri, poate si din cauza ploii care
a inceput sa cada navalnic asupra celor prezenti,
acestia fiind nevoiti sa-si deschida umbrelele.
Daca pentru UDMR, manifestarile de ieri s-au incheiat
cu depuneri de flori la soclul din Piata Pompierilor,
reformatii s-au deplasat in curtea minoritilor, unde
a avut loc o slujba religioasa la componentele "Statuii
Libertatii", dupa care au marsaluit pana
la obeliscul celor 13 generali din Subcetate.
Dávid Ibolya a multumit primarului Dorel Popa si Consiliului
Local
Dupa depunerile de flori, David Ibolya, fost ministru
al justitiei si actualmente membru al partidului de
opozitie din Ungaria, a declarat presei urmatoarele:
"Multumesc primarului, Consiliului Local si
tuturor aradenilor care ne-au ajutat sa ajungem macar
pana aici cu amplasarea Statuii Libertatii. Faptul
ca astazi nu putem inaugura statuia, nu depinde de
conducatorii Aradului si de cei care sunt
prezenti aici. Aradenii au avut o tinuta exact la
fel, ca pe vremuri cand s-au adunat banii si s-a ridicat
statuia in 1890. La pregatirea statuii foarte multi
nobili maghiari nu au avut curajul sa sprijine financiar
acest lucru, deoarece le-a fost frica de habsburgi.
In schimb, foarte multi romani au contribuit cu bani
pentru ridicarea acestei statui. Romanii din Maramures
au contribuit cu sume importante pentru a ridica aceasta
statuie. Eu cred ca statuia va fi repusa la loc si
sunt convinsa ca va imbogatii cultura Aradului. Nu
se poate spune ca amplasarea statuii intr-o piata
nu corespunde din punct de vedere estetic. Acest lucru
ar fi un fel de jignire a culturii europene".
Intrebata daca relatiile dintre Romania si Ungaria
se vor denatura in cazul neamplasarii statuii in Piata
Pompierilor, Dávid Ibolya a declarat: "Nu
vreau sa intru in anumite presupuneri pentru viitor,
dar cred ca intr-un stat ca Romania, unde exista o
minoritate atat de importanta numeric, este si o problema
a armoniei interne. Am covingerea ca in pragul intrarii
in Uniunea Europeana, relatiile de vecinatate dintre
cele doua state vor obliga factorii decisivi ca aceasta
statuie sa-si recapete locul potrivit".
Lászlo Tökes a venit neinvitat la comemorarea celor
13 generali
Episcopul Bisericii Reformate de pe langa Piatra Craiului,
Lászlo Tökes, a declarat ca nu a primit invitatie
la festivitatile de la Arad, dar a venit. "Mai
bine ar fi fost sa fie prezent si domnul Marko".
Referitor la amplasarea statuii, Tokes a precizat
: "Soclul reprezinta ideea de baza a Statuii
Libertatii. Astfel si soclul castiga un inteles in
plus si poarta promisiunea ca nu peste mult timp si
statuia va sta la locul ei potrivit. Este clar ca
politicul romanesc batjocoreste comunitatea maghiara
din Romania".
Kiraly Andras, presedinte al UDMR Arad, a declarat
ca Piata Pompierilor se poate transforma intr-un Parc. "Pe data de 5 octombrie noi ne-am propus reinstalarea
statuii si consideram ca hotararea Consiliului Local
este valabila.
Astazi a avut loc un mars al tacerii, deoarece cateodata
tacerea este mai convingatoare decat discursurile".
Manifestarile comemorarii celor 13 generali vor continua
si astazi, incepand cu o slujba la biserica romano-catolica
din centrul Aradului, un moment comemorativ la elementele
statuii, dupa care vor avea loc depuneri de coroane
la obeliscul celor 13 generali din Subcetate.
Daniel
Albu - Adevarul
O
poveste dintr-un alt secol…Barutu, fiul lui Tudor Arghezi,
se leaga definitiv de Arad
Un
batran simpatic, putin greoi in miscari dar cu un
zambet larg ma intampina pe coridor:
"Am venit sa va strang in brate. Mi-a placut
un articol pe care l-ati publicat, despre autostrada,
pentru ca transpira spirit aradean. M-am atasat de
orasul acesta; sotia are radacini adanci in Arad,
ne-am luat acum si un apartament aici. Eu sunt Barutu
Arghezi, fiul lui Tudor Arghezi."
Cui nu i s-ar inmuia genunchii sa auda asta?! "Mama spala. Tata ara. Barutu are baloane"
- ne invata la scoala primara construirea propozitiilor
scurte.
Barutu - recunosc ca de atunci nu am mai intalnit
acest apelativ distins, care m-a fascinat si intrigat
deopotriva, pentru ca nu semana catusi de putin cu
cel al colegilor mei de clasa, a prietenilor de la
bloc, a celor pe care in primii sase ani ai vietii
mele i-am strigat pe nume.
Cum as fi putut uita povestea cu Barutu, pe care am
citit-o si recitit-o, in manualul din clasa a II-a
si apoi in "Cartea cu jucarii"?!
Parca ieri am buchisit intaia oara istorioara despre
cei doi frati, care s-au certat pentru baloane; am
fost de partea baiatului, recunosc, nu atat din spirit
de adevar, ci probabil din solidaritate masculina.
E de mirare, atunci, ca am simtit strivit de momentul
in care domnul din fata mea, cu un zambet discret
sub mustata si multa bunatate pe obraji, mi-a strans
mana, prezentandu-se modest?
Literatura si istoria mi-au furnicat in acele clipe
varful degetelor. Intreb din nou: e de mirare? "Domnule, foarte multe ma leaga de Arad. In
primul rand, sotia; neamurile sale sunt de la Siria,
bunica ei era verisoarade gradul II cu mama lui Slavici.
Ca o culme a sortii, tatal meu a fost intemnitat doi
ani cu Slavici, pentru ideile sale. Bunicul nevestei
mele, din Barsa, un om foarte bogat, a cofinantat
construirea tramvaiului cu cai la Arad",
povesteste Barutu.
Zambeste mereu. Ochii ii sclipesc; vorbeste greu,
de la un atac cerebral ("medicii spuneau ca
nu va mai iesi din spital, dar uite ca a iesit, si
inca pe picioarele proprii, chiar daca a avut cea
mai grava forma de atac dintre cei internati acolo"
– marturiseste doamna Doina, sotia maestrului), cantareste
cuvintele si se straduieste sa fie precis.
Are aura unui domn distins, dintr-o alta epoca, cu
vocabularul sau usor arhaic si infinita sa politete.
Mereu se scuza, zambeste si iar zambeste, parca viata
in lumea asta marsava nu l-ar fi macinat suficient
iar greutatile cu care a dat piept ar fi fost tot
atatea confirmari ale credintei sale in bunatate si
echitate. Vor
expozitie deschisa Sunt trei ani deja de cand familia Arghezi cocheteaza
cu Aradul. Spuneam ca doamna Doina, sotia lui Barutu,
e din Podgorie.
Isi aminteste de rusii care i-au devastat gospodaria
si au taiat tablourile cu sabia, de noaptea in care
a fost trimisa la Arad cu trenul pentru a scapa de
violatorii armatei de eliberare, de injuraturile de
pe ulitele satului: "Asta e o poveste dintr-un alt secol, dumneata
pe atunci nici nu te gandeai ca vei exista"
- imi spune, prinzandu-ma de mana.
Este o femeie frumoasa, pe care sapte decenii au intarit-o
si au invatat-o ca durerea sufletului se oblojeste
cel mai bine cu generozitatea si cu dragostea. Poate
de aceea nu s-a temut sa revina si nu a pregetat sa
doneze o parte a averii sale judetului din care a
plecat: peste 800 de obiecte, din care 80 de tablouri,
cateva tapiserii (unele exotice, altele vechi), mobilier,
efecte personale, bunuri colectionate timp de treizeci
de ani, in Lausanne (Elvetia) - domiciliul familiei
Arghezi, respectiv mosteniri de familie, a caror valoare
era evaluata, cu trei ani in urma, la cinci miliarde
de lei. "Am dat peste domnul Aurel Ardelean, rectorul
Universitatii Vasile Goldis, dupa ce nici la muzeu,
nici la Primarie nu s-au gasit oameni care sa ne ajute.
La muzeu au spus ca ne expun un sfert din lucruri,
iar trei sferturi le baga in pivnita; a mormait Barutu
al meu unde sa le bage, dar nu pot sa spun cu voce
tare, pentru ca nu ar fi magulitoare o astfel de expresie
frivola" - se amuza amar doamna Doina. "Ne-a primit domnul Ardelean si ne-a spus
ca ne pune la dispozitie castelul de la Macea. Am
considerat ca este prea departe, asa am optat pentru
spatiul de la Zarandul, din centrul Aradului. Dar
este intr-o curte, trec foarte putini oameni pe aici,
iar expozitia are mai mult caracter inchis. Noi ne-am
dori ca lucrurile sa fie vazute de toata lumea, de
aceea le-am donat. Asta este cea mai mare dorinta
a noastra - sa putem arata tuturor ceea ce se leaga
de numele nostru si de istoria familiei". Familia Arghezi si-a cumparat un apartament la
parterul unui bloc de pe strada Horia, unde doreste
amenajarea unui mic muzeu.
In aceste zile se pun la punct actele notariale si
hartiile avocatesti. Jumatate de felie de paine si doua rosii Ne plimbam prin sala in care acum sunt expuse
valorile lui Barutu si Doina.
Argintaria de pe peretele comun cu restaurantul-pizzerie
din vecini s-a patat de la condens, dar aburii nu
i-au alterat mesajul: arta adevarata nu dispare cu
vremea, ci se accentueaza.
Intre timp, amintiri: "Socrul meu zicea -
25 decembrie e prima zi de Craciun, 26 si 27 a doua
si a treia zi, iar in 28 s-a nascut Barutu, mic cat
o mata, iar astazi e mare si tranteste usile. Ne-am
cunoscut in parcul Herastrau - jucam volei cu fetele,
cand vedem patru baieti chipesi tragand la vasla intr-o
barca. I-am chemat sa joace cu noi, dar cand au vrut
sa iasa la mal, au alunecat in mal si au intrat toti
patru la apa" - spune cu ochii fixand o tapiserie
araba, doamna Doina, completand: "Cred ca
Barutu era tare fustangiu la vremea aia". - Pareri de cucoana, replica, timid, dar zambind
cu satisfactie, Arghezi.
Doi batrani simpatici isi povestesc viata. Prima intalnire.
Divortul de primul sot - ambii au avut cate un esec.
Reintalnirea. Intaiul cadou: ea l-a servit cu jumatate
de felie de paine neagra, el i-a adus doua rosii.
Are dreptate doamna Doina: o poveste dintr-un alt
secol… Cavoul peste drum de rusi Primarul Aradului i-a primit si le-a indeplinit
pofta inimii: pe o perioadade 99 de ani le va concesiona
un petic de pamant la cimitirul Pomenirea, pentru
cavoul in care sotii Arghezi isi vor dormi somnul
de veci, visand la vechile vremuri in care talentul,
cinstea si loialitatea bateau in importanta banul
usor castigat. "Destinul face ca vis-a-vis
de cavoul nostru sa fie mormintele soldatilor rusi.
Ma intreaba Barutu al meu: nici aici nu vom scapa
de ei?! Nici aici, raspund. Ce sa facem, daca asa
ni-e soarta…" - suspina doamna Doina.
Barutu Arghezi s-a nascut la 28 decembrie 1925, fiind
primul copil al sotilor Tudor si Paraschiva. Lucreaza
ca ucenic, dupa care devine asociat, cu carte de meserias
eliberata de Breasla tipografiilor Bucuresti, la imprimeria
"Potigraful Martisor", fondata de
Tudor Arghezi.
Barutu, la scurt timp dupa publicarea de catre Sorin
Toma a infamantului articol "Putrefactia poeziei
si poezia putrefactiei", este inchis o perioada,
acuzat de complicitate impotriva oranduirii comuniste.
Dupa "recluziunea" tatalui revine
in publicistica, lucrand cea mai mare perioada a timpului
la revista saptamanala "Albina".
Cartile sale sunt dominate de un lirism festiv si
de "anumite inflexiuni stilistice caracteristice
operei tatalui".
Locuieste de cateva decenii in tara cantoanelor, pe
care o caracterizeaza "mai mult a banilor
decat a artei".
Sunt in Elvetia din pricini medicale privind pe unicul
meu fiu, handicapat la nasterea lui in timpul echivocurilor
politice ale timpului trecut: nu am avut acces la
o clinica normala in Bucuresti pe timpul cand tatal
meu era considerat, ca intreaga familie, "burghez"
iar literatura lui era calificata de forurile politice
drept decadenta ("poezia putrefactiei sau putrefactia
in poezie" dupa articolul de fond din Scanteia,
semnat de Sorin Toma).
Tarziu, foarte tarziu si mai ales dupa ce spiritul
occidental s-a trezit, tata a mai putut sa publice.
Eu fusesem dat afara de la studiile universitare de
la litere, iar mai tarziu greu tolerat in viata sociala
dupa ce facusem un an la Jilava...
Astfel tineretea a trecut ca un nor intunecat si plin
de fulgerele timpului! Noroc, insa, ca "sangele
apa nu se face", iar calimara condeiului
inca nu a secat. ne spune Barutu Arghezii
Andrei
Ando - Observator
Fazani
de la Adea sunt cautati de italieni
Romania
este pe cale sa devina unul dintre cei mai mari exportatori
de vanat din Europa. Anual, zeci de mii de pasari
pentru vanat sunt exportate in tari ca Italia, Austria
sau Germania.
Numai in acest an, Directia Silvica din judetul Arad
va exporta tn Italia peste 10 000 de fazani si potarnichi.
Pasarile sunt crescute in tarcuri speciale. Aici ele
au aceleasi conditii ca si in libertate.
Specialistii Directiei Silvice spun ca in acest fel,
fazanii pot fi eliberati in orice moment.
Fiecare lot pregatit pentru export numara cel putin
10 mii de exemplare.
Fazaneria dm judetul Arad de la
Adea a devenit celebra in intreaga Europa.
In ultimii ani, fazanii crescuti in tarcurile Directiei
Silvice au ajuns in toate padurile din Italia.
Si asta pentru ca italienii sunt cei mai mari vanatori
din lume de fazani.
Pentru fiecare exemplar vandut, romanii primesc aproape
5 euro, un pret relativ mic pentru piata Europeana.
Romania incearca acum recucerirea pietelor externe.
Pana acum cativa ani, tara noastra avea comenzi pentru
pasarile de vanat din aproape toate colturile lumii.
Fazanii si potarnichile din Romania sunt preferate
de tarile occidentale pentru ca sunt crescute intr-un
mediu cat se poate de natural.
In acelasi timp, hrana pasarilor este naturala si
nu contine nici un fel de medicamente de crestere.
L.
Barcauan - Buletinul de Arad
CTP
si-a imbunatatit parcul de tramvaie
La
Arad ausosit 13 garnituri din orasul Ulm, Germania Compania de Transport Public Arad si-a
imbunatatit parcul de tramvaie prin achizitionarea
a 13 vagoane din Germania.
Acestea au sosit la Arad sambata, cand au fost si
descarcate din vagoanele de tren cu care au sosit.
Compania de Transport Public (CTP) a platit un pret
simbolic pentru aceste vagoane, iar transportul nu
a fost suportat din fondurile societatii aradene.
Cele 13 tramvaie nou-venite la Arad sunt de tip GT-4
si se adauga altor 40 de bucati care sunt in dotare
CTP Arad.
Costurile de transport au fost suportate de GTZ, o
institutie apartinand Guvernului german, iar garniturile
de tramvai au apartinut companiei SVU din orasul Ulm.
In acest oras, tramvaiele au fost schimbat cu altele
mai moderne, ia conducerea Companiei de Transport
Public Arad profitat de bunele relatii pe care le
are cu Germania, pentru a-si imbunatat parcul de tramvaie.
"Tramvaiele pe care le-am adus din Germania
vor fi pus in circulatie in perioada urmatoare, dupa
ce li se vor aduce modificari. Este vorba despre montare
unor faruri si semnalizatoare, pentru a se alinia
legislatiei rutiere de la noi si dupa ce vom face
modificari in ceea ce priveste tensiunea la care aceste
functioneaza" ne-a declarat Petru Cuvineanu
directorul tehnic al CT Arad.
Marius
Grada - Agenda zilei
APAPS
vrea sa "marite" UTA intreaga
Fabrica
UTA a ramas fara stadion, dar nu a scapat de greutatile
financiare.
In adunarea generala extraordinara a actionarilor,
administratorul special al intreprinderii, Pavel Cristea,
a declarat ca "problemele echipei UTA se opresc
aici, ale noastre continua".
Uzina aradeana, un colos cu picioare de lut, asteapta
de mai multa vreme sa fie privatizata.
Candva mandria economiei romanesti, fabrica de textile
nu mai are acum sanse de relansare decat prin gasirea
unui investitor serios.
Pavel Cristea, in calitatea sa de reprezentant al
APAPS la UTA, spune ca privatizarea s-ar putea produce
in doua moduri: "prin vanzarea intregului
pachet de actiuni sau prin vanzarea de active separate".
In opinia sa, cea mai potrivita varianta ar fi
prima, intrucat s-ar evita riscul ca statul sa ramana
doar cu activele neatractive.
Cristea spera ca, pana la sfarsitul anului, intreprinderea
aradeana sa aiba un alt proprietar.
Societatea UTA si-a pierdut, dupa revolutie, piata
de desfacere, la ora aceasta deruland contracte ocazionale,
mai ales cu parteneri din tara.