Primaria
ar participa la proiect cu pana la 225 de miliarde de lei.
Construirea unui pod peste Mures poate ingropa Aradul
Construirea
unui nou pod peste Mures s-a aflat printre proiectele
importante care au stat in atentia administratiei
aradene, inca din anii 1995-1996. Pentru ca podul
ce uneste Calea Romanilor de Calea Timisorii este
depasit din toate punctele de vedere, acest proiect
parea a rezolva problema legaturii dintre Arad si
Timisoara. Insa, in tot acest timp, "ideea"
a zacut prin sertare, principalul motiv fiind lipsa
banilor. Iata ca, acum, primarul Dorel Popa scoate
acest proiect de la naftalina, cum se spune, si a
demarat cateva actiuni pentru ducerea lui la finalizare.
"Am depus documentatia la Banca Europeana
de Investitii, pentru a obtine un imprumut nerambursabil.
Avem sanse foarte mari, cu ajutorul unei firme de
consultanta germana", spune Dorel Popa, acesta
apreciind investitia (care ar putea cuprinde si o
centura a Aradului) la 35-50 de milioane de EURO.
Din aceasta suma, 15 la suta ar urma sa fie suportata
de administratia aradeana, in acest sens Eximbank
Bucuresti fiind dispusa sa ofere scrisoarea de garantie.
Insa, aici apare o mare problema. La un simplu calcul,
vom observa ca aradenii vor trebui sa participe la
aceasta investitie cu o suma cuprinsa intre 5,2-7,5
milioane de EURO. In lei, cheltuiala Municipalitatii
se ridica la 156-225 de miliarde de lei. O suma imensa
pentru cat poate suporta bugetul local, avand in vedere
ca nu cu mult timp in urma
Primaria s-a imprumutat cu 90 de miliarde de lei
pentru finalizarea unor investitii. Desi mizeaza pe
un sprijin din parte
Consiliului Judetean si a
Ministerului Finantelor, ultima institutie si-a
exprimat clar hotararea de a nu se implica in aceasta
actiune. Ministerul Finantelor aduce printre argumente
si faptul ca in Arad este prevazuta construirea unui
alt pod, care va deservi autostrada Nadlac-Constanta.
"Chiar daca Ministerul s-a opus prima data,
noi trebuie sa incercam sa-i convingem. Proiectul
nu are legatura cu autostrada. Noi vrem sa facem un
inel, o centura in jurul Aradului", afirma
primarul Dorel Popa. Construirea acestui pod constituie
un pericol real pentru Arad, in special pentru bugetul
Municipiului. Nu contesta nimeni utilitatea acestui
proiect, dar, avand in vedere imprumutul de care vorbeam,
precum si trecerea CET in subordinea Consiliului Local
(care va aduce cheltuieli suplimentare), o noua povara
pe bugetul CLM ar insemna stoparea oricaror investitii
pe cativa ani de zile. Si asa Aradul sta prost la
capitolul drumuri, salubrizare, canalizare etc., iar
Primaria se plange mereu ca nu are bani pentru a rezolva
aceste probleme. Viitorul dezvoltarii Aradului il
vom afla in cateva saptamani, termenul in care primarul
Dorel Popa spera sa primeasca un raspuns din partea
Bancii Europene de Investitii. Daca raspunsul este
favorabil, urmeaza o perioada de foc, atat pentru
Primarie, cat mai ales pentru CLM, fiindca, in cele
din urma, consilierii locali sunt cei care vor hotara
soarta orasului.
Cosmin
Mihuta - Adevarul
Politia
aradeana se afla la marginea prapastiei
Inspectoratul
de Politie al Judetului Arad a acumulat datorii de
peste patru miliarde de lei, fiind in situatia critica
de a nu-si mai poate face datoria fata de cetatean.
Una dintre cele mai vaduvite institutii este Laboratorul
de Medicina Legala, care are de primit de la IPJ Arad
un miliard de lei, ca urmare a analizelor si expertizelor
pe care acesta le-a facut Politiei. Daca pentru anumite
fapte Laboratorul de Medicina Legala "lasa"
de la el, sunt situatii unde Politia trebuie sa scoata
din buzunar sume insemnate de bani. "Daca
un sofer este prins beat la volan si - chiar daca
fiola arata clar ca a consumat bauturi alcoolice -
contesta acest rezultat, Politia trebuie sa plateasca
expertiza medico-legala. Conducatorul auto plateste
expertiza, doar cand face el aceasta cerere"
- ne-a declarat un ofiter al Politiei Rutiere Arad.
Pe langa aceste datorii, IPJ mai.are de platit jumatate
de miliard la sucursala de distributie a energiei
electrice si 3 miliarde de lei la Romtelecom.
Dacian
Don - Observator
In
zona industriala, Primaria Nadlac concesioneaza terenuri
pentru investitori
La
intrarea in Nadlac,
dinspre vama, in apropierea strandului, exista o suprafata
de teren cu destinatia zona industriala. Primaria
pune la dispozitia investitorilor 7,5 hectare, pe
care acestia sa-si construiasca fabrici. Zona e impartita
in parcele de 1000-1100 de metri patrati. "Utilitati
exista, apa, canalizare, gaz, curent electric, de
asemenea drum de acces. Am hotarat sa mergem pe concesionare
de teren. Pretul este mic, 0,5 dolari pe metrul patrat,
tocmai pentru a atrage investitorii. Nu castigam din
teren, ci din ceea ce rezulta de aici", spune
viceprimarul Nadlacului, Mihai Babinszki. Castigurile
Primariei si ale orasului sunt ocuparea fortei de
munca, salarii pentru oameni, impozite (pe salarii,
pe cladiri). Rata somajului in Nadlac este de aproape
12%. Noile societati ce vor desfasura activitatea
in zona industriala vor "inghiti"
din persoanele neocupate, cu siguranta. Doua firme
au concesionat pana in prezent terenuri in zona industriala
a orasului. Una va produce confectii si tricotaje,
cealalta materiale de constructii. Ambele sunt pe
cale de a-si ridica fabricile. Pentru concesionarea
suprafetei disponibile (circa 7 hectare) Primaria
Nadlac organizeaza periodic licitatii.
G. Knap
- Adevarul
Aniversare
de suflet: Doinas, la 80 de ani
In
26 aprilie Stefan Augostin Doinas a implinit 80 de
ani. Pentru a marca acest eveniment, Biblioteca Judeteana
"AD Xenopol" si Casa de Cultura a Municipiului
ar fi dorit sa organizeze luni o intalnire intre maestru
si publicul aradean. Evenimentul nu a mai avut loc,
deoarece domnul Stefan Augustin Doinas nu a putut
onora invitatia. Legat sufleteste de orasul nostru,
maestrul ne-a adresat cateva ganduri, la ceas aniversar,
ganduri pe care le impartasim cu bucurie. Stimati
domni si iubiti prieteni,
Am fost placut surprins de invitatia domniilor voastre,
dar nu m-am mirat peste masura constatand generozitatea
sufleteasca si calduroasa pretuire cu care ma coplesesc
reprezentantii Aradului, orasul formarii mele intelectuale.
As dori enorm sa pot raspunde afirmativ solicitarii
domniilor voastre. Din pacate atat pentru mine cat
si pentru sotii mea, o asemenea calatorie la Arad
(fie cu trenul, fie cu avionul) e imposibila, din
motive de sanatate. Suntem amandoi constienti ca,
in felul acesta, vom fi privati de cateva momente
de mare satisfactie, dar nu avem incotro. Va multumesc
din suflet ca veti fi alaturi de mine intr-un moment
al vietii mele, in care se amesteca - in parti egale
- bucuria si melancolia. 80 de ani este un prag la
care esti obligat sa iei in considerare nu numai timpul
care a trecut, ci si cat anume ti-a mai ramas. Cu
prilejul aniversarii mele, va rog sa ciocniti un pahar
in sanatatea mea si sa va ganditi ca - desi la distanta
- suntem totusi impreuna.
Va imbratisez cu dragoste si cu multa recunostinta,
Stefan Augustin Doinas
Occident
Persoanele
cu handicap au acces liber pe Strand
Consiliul
de Administratie al SC Gospodarire Comunala SA, societate
care, in prezent, administreaza Strandul Neptun, a
hotarat, ieri, ca toate persoanele cu handicap sa
beneficieze de accesul gratuit in incinta strandului.
Mai mult, in zilele de 5, 6 si 7 mai, pensionarii
au intrarea gratuita, fiind obligati doar sa prezinte
cuponul de pensie. Ovidiu Marian, directorul GCA,
ne-a informat ca Strandul a fost "primenit"
cu aranjamente florale, investitie ce atinge circa
100 de milioane lei. Nici copiii nu au fost uitati.
Acum, la redeschiderea portilor strandului, acestia
sunt asteptati de un aranjament special, cu tobogane
din fibra de sticla, aranjament adus special de la
Bistrita. Modalitatea de asigurare a ordinii si linistii
cetatenilor in zona de agrement va fi stabilita miercuri,
cand, conform spuselor lui Ovidiu Marian, va avea
loc o intalnire cu reprezentanti ai Politiei, Jandarmeriei
si cu personalul propriu.