Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Marti, 29 ianuarie 2002

  • Universitatea "Aurel Vlaicu" mai are doi senatori onorifici

Prof. dr. Hartwig Hocker a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UAVAula Magna "Iuliu Maniu" a Universitatii "Aurel Vlaicu" din Arad a gazduit, ieri, un nou moment de referinta pentru aprecierea acordata de aceasta institutie de invatamant superior oamenilor de mare valoare. De fapt, incepand cu ora 12,00, Senatul Universitatii "Aurel Vlaicu" a acordat doua titluri de senator onorific si unul de Doctor Honoris Caosa unor personalitati stiintifice de necontestat. Prima personalitate careia i-a fost conferit titlul de senator onorofic al acestei Universitati este prof. univ. dr. Stefan Rosinger - unul dintre oamenii al caror nume va fi legat pentru totdeauna de infiintarea invatamantului tehnic superior in Arad "Laudatio" dedicat dl. Stefan Rosinger a fost citit de Gheorghe Gherman, decanul Facultatii de Inginerie. Nascut in anul 1926, in judetul Bihor, Stefan Rosinger a absolvit liceul la Oradea, urmand apoi cursurile Facultatii de Mecanica din cadrul Universitatii Politehnice Timisoara. Dupa absolvire, a ramas in cadrul Politehnicii timisorene, unde si-a construit o cariera didactica universitara de exceptie. In anul 1972, Stefan Rosinger a girat cu propria-i personalitate si probitate profesionala infiintarea Facultatii de Subingineri din Arad - structura pe care s-a construit, in noul regim democratic, invatamantul tehnic universitar din Arad. Autor al peste 200 de lucrari de specialitate si a numeroase studii si brevete remarcabile, Stefan Rosinger si-a adus o contributie remarcabila in dezvoltarea invatamantului superior in Arad, devenind acum senator onorific al Universitatii "Aurel Vlaicu". Un alt titlu de senator onorific a fost acordat ieri prof. Stefan Tamasdan, nascut la Pecica si cunoscut in intreaga tara si Europa, datorita activitatii sale prodigioase din domeniul biochimiei, in cartea sa de vizita figurand si titlul de prorector al Institutului de Medicina si Farmacie Bucuresti. Autor al 65 de lucrari stiintifice, prof. univ. dr. Stefan Tamasdan este membru al Academiei de Biochimie din Paris, fiind propus de Catedra de Chimie a Facultatii de Inginerie Arad pentru conferirea titlului de senator onorific al Universitatii "Aurel Vlaicu" Arad. Festivitatea de ieri din Aula Magna "Iuliu Maniu" s-a incheiat cu decernarea titlului de Doctor Honoris Causa prof. dr. Hartwig Hocker - director al Institutului de Cercetare a Lanii de pe langa Universitatea de Tehnologie din Aachen (Germania). Personalitate marcanta a comunitatii stiintifice mondiale, membru al Rotary International, domnul prof. dr. Hartwig Hocker are o prodigioasa activitate stuntifica, colaborand in Statele Unite ale Americii cu prof. dr. P. J. Flory de la Universitatea Stanford California, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie.

Mihaela Cerna - Agenda zilei

  • Tezaur descoperit la vama Nadlac

La Vama Nadlac s-a incercat scoaterea din tara a unui adevarat tezaur arheologicPolitistii de frontiera au confiscat monede si obiecte de cult din secolele II- IV d. Ch
Captura de sambata dimineata a politistilor de frontiera aradeni este cea mai importanta a perioadei scurse din acest an a oamenilor din subordinea maiorului Consntin Daminescu. In jurul orelor 8,30, la Punctul Politiei de Frontiera de la Nadlac s-a prezentat un autocar apartinand unei firme de turism bucurestene care efectueaza curse regulate intre Bucuresti si mai multe orase europene. Pe baza unei informatii primite anterior, politistii de frontiera aradeni au oprit autocarul la bariera de la intrarea in Punctul vamal. Sesizand ca ochii politistilor sunt indreptati asupra sa, un individ s-a ridicat de pe scaun si le-a spus ca are un bagaj pe care trebuie sa il predea, in Germania, unei persoane. Trecand la cercetarea amanuntita a bagajului calatorului - un barbat din Bucuresti a carui identitate nu a fost dezvaluita pentru a nu ingreuna mersul anchetei si pentru a se reusi descoperirea intregii filiere - politistii de frontiera au descoperit 1122 de monezi vechi si 42 de obiecte de cult. Individul in cauza a spus autoritatilor romane ca trebuia sa predea coletul respectiv unei persoane cu care urma sa se intalneasca la un hotel din Frankfurt. Barbatul a fost racolat de catre un cetatean german intr-un targ de vechituri de la marginea Bucurestiului, care in schimbul sumei de 1.000 de dolari americani l-a rugat sa transporte coletul cu pricina in Germania. O data intrat in posesia Inspectoratului de Politie de Frontiera a Judetului, coletul a fost prezentat specialistilor de la Muzeul Judetean Arad pentru evaluarea obiectelor in cauza. Expertul in numismatica al institutiei de cultura aradene a concluzionat, dupa o cercetare amanuntita, ca este vorba despre monede si obiecte de cult din secolele II-IV e.n, insa avand in vedere numarul imens de obiecte decoperite nu s-a putut pronunta asupra valorii acestei capturi. Pentru cercetarea fiecarei piese in parte si pentru stabilirea provenientei acestora este necesar un interval de timp de cel putin sase luni. "Deocamdata stim ca aceste obiecte au o mare valoare culturala si muzeala, insa nu stim daca au si valoare de patrimoniu, la fel cum necunoscut este si locul de unde provin" - ne-a declarat mr. Constantin Daminescu, inspectorul-sef al IPFJA. Ar mai fi de mentionat faptul ca barbatul asupra caruia a fost gasit tezaurul cu pricina a fost foarte cooperant cu organele de cercetare, lucru ce a dus la derularea cu rapiditate a anchetei. Cel putin pana in aceasta faza.

Radu Dubat - Agenda zilei

  • DGFP pune la dispozitia aradenilor "Ghidul contribuabilului"

Finantele aradene au oferit "Ghidul contribuabilului"...Directia Generala a Finantelor Publice Arad a realizat cea de-a treia premiera nationala, dupa deschiderea liniei telefonice si raspunsurile pe Internet, o echipa formata din patru inspectori contribuind la aparitia pe piata a "Ghidului contribuabilului". Autorii lucrarii - Petru Horga, coordonator, Calin Arusti, Ileana Mocuta si Vasile Popa Ioan - ofera informatii utile despre sistemul fiscal din tara noastra, dorind sa vina in sprijinul contribuabilului. Cuvantul inainte este semnat de directorul general al DGFP, Gavril Chis, care mentioneaza: "Ghidul contribuabilului prezentat intr-o forma restransa, dar plina de continut, este o incercare a noastra de a pune la indemana platitorilor de impozite si taxe un indrumar fiscal, prezentat intr-o forma interactiva, care sa permita intelegerea sistemului fiscal de catre toate categoriile de contribuabili".  Ghidul face referire la actele normative publicate in Monitorul Oficial pana la data de 3 decembrie 2001. Lucrarea cuprinde trei capitole: "Reguli comune tuturor categoriilor de contribuabili", "Contribuabili persoane fizice" si "Contribuabili persoane juridice", precum si o serie de sase anexe, inclusiv unitatile fiscale teritoriale din Arad. Contribuabilii pot afla din ghid amanunte despre inregistrarea fiscala, controlul fiscal, executarea creantelor bugetare, impozitul pe venit, impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microintreprinderilor, accize sau fonduri speciale.

Marinela Barla - Agenda zilei

  • Noi arestam pe probe, nu pentru probe

Prim procurorul Ianota Caius face precizari...- De ce nu vor procurorii sa-i aresteze pe infractori, nici macar atunci cand le sunt prezentate dovezi clare, cum s-a intamplat recent in cazul de la Chisineu Cris?
- S-o luam de la inceput, pentru ca nu-s chiar asa de clare dovezile. In ziua de 15 ianuarie, s-a cerut un mandat de perchezitie de catre organele de politie spunandu-se ca s-au inregistrat cu un dosar mare, cauza in care s-au devalizat o serie de unitati prin produsele petroliere livrate insotite de diferite acte false. Am spus ca nu-i nici o problema, sa vina cu o adresa de la Politie ca este un dosar penal, si dam aceasta autorizatie.
- Cum adica sa vina cu o adresa? Solicitarea mandatului de perchezitie cum s-a facut?
- Telefonic. Am fost sunat de domnul colonel Bodarlau Tutu de la serviciul economic al Politiei judetului Arad. I-am cerut adresa din care sa rezulte ca este un dosar penal si ca a inceput urmarirea penala, apoi vom elibera autorizatia de perchezitie.
- Totusi, in ce conditii se elibereaza o asemenea autorizatie si cine o poate solicita?
- Autorizatia de perchezitie nu poate fi ceruta decat de organul de cercetare penala, adica de Politie, dar numai in cazul in care aceasta are un dosar penal inregistrat si daca exista date sau indicii ca s-a comis o infractiune. Aceste cerinte sunt strict prevazute in Codul de procedura penala si trebuie indeplinite cumulativ, fiind, de fapt, masuri menite sa protejeze cetatenii impotriva unor eventuale abuzuri sau greseli. Astfel, noua ne este interzis sa eliberam autorizatii de perchezitie pana nu vedem dosarul de la Politie si pana nu constatam ca indiciile ori datele din dosar nu se refera la fapte minore, in caz cantrar putand fi noi acuzati de abuz in serviciu.
- Concret, la cazul in speta
- Dupa ce i-am comunicat colonelului Bodarlau conditiile in care vom elibera autorizatia solicitata, m-am trezit cu un comisar de la Garda financiara, domnul Roman, cu o hartie scrisa de mana pe care scria "subsemnatul Roman..., comisar..., solicit de la Parchet autorizatie de perchezitie...". I-am explicat ca nu se poate acorda in aceste conditii, ca aceasta solicitare este de competenta Politiei, deci  sa mearga la ei cu solicitarea. N-a mai venit, insa, a doua zi  colonelul Bodarlau s-a prezentat cu o adresa, cu numar de dosar penal 22, cu niste materiale din care a cerut trei autorizatii de perchezitie, pentru a gasi niste acte pe care le considera false, de la domiciliul unor persoane care locuiau in Chisineu Cris. Am repartizat lucrarea la procurorul sef anticoruptie, Dan Ilarie, care a si eliberat respectivele autorizatii de perchezitie.
- Dosarul era, deci, inregistrat?
- Cand s-a solicitat de Politie, dosarul era inregistrat. A fost inregistrat la data solicitarii, respectiv in 16 ianuarie, dar cand s-a solicitat telefonic autorizatia, de catre colonelul Bodarlau si cand a solicitat aceasi autorizatie comisarul Roman, dosarul nu era inregistrat, deci, practic, cercetarea  si urmarirea penala nu erau incepute. Din procesul verbal al Garzii financiare, care este semnat si de domnul Tutu Bodarlau, la sfarsit, desi el nu a participat la aceasta verificare...
- In ce calitate a semnat?
- Nu stiu. Nu pot sa-mi dau seama. Zice ca a mers cu ei ca sa ridice niste acte. In sfarsit, deci din acest proces verbal se poate observa ca la data la care au solicitat prima data perchezitia nici macar aceasta verificare a lor nu era terminata, pentru ca, uitati, este datat 22 ianuarie. Or, comisarul Roman, dupa cum am spus, a venit cu acea solicitare scrisa de mana, in 15 ianuarie. Cand a fost incheiat procesul verbal al Garzii financiare, in 22 ianuarie, s-a venit cu o propunere de arestare preventiva, de catre colonelul Bodarlau, pentru Muntean Cornelia Maria, care in perioada martie - decembrie 2000, in complicitate sa zicem cu Tulcan Stelian Vladut care este asociat la SC Mast prod Chisineu Cris, si Tripon Florina Cristina, contabil la aceeasi societate, a intocmit niste acte false. Eu am repartizat lucrarea tot procurorului sef Ilarie care, analizand propunerea, dupa ce a audiat persoana in cauza si dupa ce a studiat materialul probator, a constatat ca in afara de declaratia Corneliei Maria Munteanu, la dosar nu mai erau decat niste declaratii de mana ale lui Tripon si atat. Nici macar facturile asa- zise falsificate nu erau la dosarul prezentat noua sustinandu-se  ca au fost retinute pentru expertiza. Dar, ca sa ne convinga pe noi ca acestea ar fi false, serviciul de criminalistica al judetului Arad a eliberat pe adresa prin care se comunica faptul ca, in urma vizualizarii scrisului din acte, deci fara expertizare, s-a constatat ca este al numitei Muntean Cornelia Maria. Precizez ca in aceeasi adresa se mentioneaza ca expertiza urmeaza a fi predata cam peste 10 zile. Ei bine, chiar cand am scris referatul i-am spus colonelului Bodarlau ca o singura proba nu este suficienta pentru a dispune arestarea preventiva, intrucat trebuie coroborata cu alte probe. Aceasta adresa de la Serviciul criminalistic nu are valoare juridica, fiind ceva evaziv. Conform legii, nu unor pretentii ale noastre, numai expertiza are valoare juridica.
- Sa intelegem ca aceasta adresa, care este, totusi, un act oficial al organului de cercetare penala, nu are nici o valoare, ca nu poate sta la baza emiterii unai mandat de arestare preventiva?
- Am spus ca nu are valoare juridica, deci nu are valoare in justitie, nefiind prevazuta in Codul de procedura penala ca mijloc de proba. Prin urmare, daca procurorul ia masura arestarii preventive in baza unei astfel de adrese, asa-zis mijloc de proba, raspunde pentru arestare ilegala. Privarea de libertate a unei persoane nevinovate este considerata o fapta grava, pentru care persoana in cauza poate cere despagubiri, iar vinovatul este pasibil de pedeapsa. Tocmai de aceea noi trebuie sa facem verificari foarte amanuntite inainte de luarea masurii arestarii preventive,  sa fim foarte atenti sa nu arestam numai in cazurile in care exista probe categorice. Faptul ca noi scriem ca pe rsoana urmeaza a fi cerc etata in stare de libertate nu inseamna ca cercetarile nu continua. Deci, daca nu arestam nu inseamna ca oprim cercetarea penala, ca obstructionam aceasta cer cetare, sau ca, in speta, pe acea femeie o consideram nevinovata ori ca vrem s-o scapam de raspundere. Urma doar sa vedem in ce conditii a scris aceste facturi si daca ea le-a scris.
- Totusi, daca si-a recunoscut fapta, de ce mai era nevoie de expertiza? 
- Ea a recunoscut ca la propunerea cuiva a comple tat dar, cum sa spun, fac turile erau stampilate... Oricum insa, numai in baza declaratiei de recunoastere nu se poate lua masura arestarii preveritive, pentru ca invinuitul poate sa-si schimbe oricand declaratia si din momentul schimbarii declaratiei, nu mai exista nici o proba care sa sustina si sa justifice masura arestarii. De altfel, scrie in lege ca declaratia invinuitului nu este suficienta pentru a aduce o acuza cuiva decat daca este coroborata cu alte probe. Recunoasterea faptelor comise are valoare juridica doar sub aspectul individualizarii pedepsei, deci in fata instantei de judecata care poate consid era ca persoana respectiva a cooperat cu organul de cercetare penala. Nu recunoasterea faptelor are importanta juridica, ci probele care sa dovedeasca vinovatia.Deci, fata de aceasta situatie procurorul, analizand probele din dosarul cauzei a ajuns la concluzia ca acesea nu sunt suficiente pentru a se lua masura arestarii, mai ales ca nu exista un prejudiciu clar sta bilit. Garda financiara sustine ca prejudiciul a fost stabilit. 
- Garda financiara sustine ca prejudiciul a fost sta bilit. 
-  Eu nu stiu ce scrie in refera tul lucratorului de politie, anume ca prejudiciul a fost de aproximativ zece miliar de lei, dupa care, acelasi lucrator a modificat suma, in fata procurorului, la tot aproximativ, trei miliarde si opt sute de milioane lei. Pe de alta parte, l-am intrebat pe lucratorul de politie de ce a cerut arestarea acelei femei, pen tru fals - pentru asemenea infractiuni nu prea se dau mandate de arestare preven tiva - si nu a celui conside rat creierul afacerii, patronul de la Mast prod. Mi-a raspuns ca nu au probe. In plus, din dosar rezulta niste sustineri si cu privire la alte firme, ale caror patroni nici macar nu au fost audiati. 
- Cine trebuia sa faca audierile? 
- Politia. Am ridicat aceasta problema iar dom nul Bodarlau a spus ca a cerut arestarea ca sa adune probe in continuare. I-am spus ca noi nu arestam pen tru culegerea probelor ci pe baza probelor existente la dosar. Arestarea pentru culegerea de probe este un principiu foarte periculos, folosit inainte de '89. Nu, arestez cand sunt probe si cand exista un pericol pen tru ordinea publica. Deci, revenind, procurorul a con statat ca nu exista expertiza la dosar, ca nu sunt alte probe si nici prejudiciul nu este stabilit in legatura cu aceasta persoana, si a dispus cercetarea in stare de libertate. Peste doua zile, in 24 ianuarie, s-a venit cu o alta propunere de arestare, pen tru Tulcan Stelian Vladut, patronul firmei din Chisineu Cris. Fata de ce s-a prezen tat in 22 ianuarie, la dosar era doar declaratia lui Tulcan, nimic, altceva. Declaratie data la Politie. Cealalta invinuita, Tripon Florina, contabila, nici nu a fost audiata la Politie, fiind audiata de procurorul Dan Ilarie, din proprie initiativa, in aceeasi zi de 24 ianuarie. In aceasta situatie, cu dosarul in starea aratata, procurorul sef Ilarie a decis ca si invinuitul Tulcan se cerceteaza in stare de liber tate. 
- Bine dar lui Tulcan Stelian Vladut i s-au adus acuzatii mult mai grave decat aceea de fals. Nu se putea lua masura arestarii preventive tocmai avand in vedere gravitatea faptelor comise ?
- Acuzatiile aduse lui Tulcan se refera la aducerea produselor petroliere nesupuse accizarii si taxei de drum, produse pe care le-a "spalat" trecandu-le fictiv prin mai multe firme, de unde a revenit ca motorina, insusindu-si ilegal diferenta aceasta reprezentand acciza si taxa de drum. Ei, din actele aflate la dosar, nu am identificat acest traseu, nu am gasit nici un act de cumparare sau vanzare de combustibil scutit de accize si taxa de drum. Cel putin in dosarul pe care l-am primit de la colonelul Bodarlaau - dosar cu care a venit pentru a solicita arestarea lui Tulcan - nu exista decat facturi pentru motorina, nu alt tip de combustibil. De altfel, noi nu avem in dosar facturile catre acele firme "fantoma" si cand am intrebat unde sunt, colonelul Bodarlau mi-a spus, de fata cu comandantul Politiei, ca acelea sunt la Garda. Or, cand se solicita arestarea, se prezinta actele care atesta vinovatia celui ce urmeaza a fi privat de libertate.
- Rezumand, in 15 ianaurie vi s-a solicitat, telefonic, un mandat de perchezitie, apoi, din partea comisarulai Roman in baza unui bilet scris de mana, si ati refuzat pentru ca nu erau indeplinite conditiile legale. A doua zi ati eliberat mandatul, cerut conform legii, dar ati refuzat cererea de arestare preventiva a invinuitilor Muntean Cornelia (care si-a recunoscut fapta) si Tulcan Stelian (acuzat de comiterea unor fapte grave), datorita lipsei probelor. Exista, totusi, un dosar de urmarire penala. Se va pierde si acesta undeva in ceata?
- Cercetarea continua, desigur. Mai mult, impreuna cu domnul Gudiu, comandantul Politiei, am decis sa formam o comisie mixta care sa se ocupe de acest caz, adica 3 procurori, 6 politisti si am vorbit si la Finante, care vor trimite 2  inspectori de specialitate, pentru ca doresc sa se faca o verificare financiar-contabila completa la firmele implicate. Eu nu contest faptul ca s-ar fi comis infractiuni, dar acestea trebuiesc dovedite si vreau ca in doua saptamani sa stabilim starea de fapt completa. Dupa aceea va trebui sa introducem si o expertiza financiar-contabila solicitata de partea acuzata, respectiv de Tulcan Stelian care sustine ca a lucrat legal, si nu este vinovat, ca prejudiciul este tendentios facut de organele de control de la Garda si cere efectuarea unei expertize.
- Exista posibilitatea ca acuzatii din acest dosar sa dispara, poate chiar din tara?
- Teoretic, da. Tot teoretic pot disparea si din arestul politiei sau din Penitenciar, nu? Dar in baza unor presupuneri eu nu pot face arestari. Codul de procedura penala mentioneaza expres care sunt cazurile pentru care se poate da mandat de arestare preventiva si mi se pare absurd sa fim acuzati cand respectam legea.
- Atunci, sa intelegem ca exista, in Arad, un "razboi" intre Parchet si Garda financiura?
- Nu este nici un razboi. Noi nici nu lucram cu Garda financiara decat indirect, prin Politie. Garda financiara este un organ constatator ca si Finantele, iar cercetarea o face Politia.
-Dar unul personal, intre dumneavoastra si vreun comisar?
- Ei, nu cred ca-i razboi, chiar daca domnul Roman mi-a spus ca am trecut de partea hotilor si de accea nu vreau sa-i dau autorizatia de perchezitie. Puteam sa ma sesizez pentru ca m-a calomniat pe holul Parchetului, dar eu nu am vrut sa provoc un scandal. Stiu ca dumnealui este o fire mai conflictuala... Oricum, eu nu am nici un resentiment.

Valer Marginean - Observator

  • Biserica din Graniceri aluneca ...

Turnul bisericii din Graniceri este inclinat - Virtual Arad News (c)2002Doua motive de suparare ar avea enoriasii ortodocsi din Graniceri si ambele sunt legate de biserica. Sfantul lacas a fost cladit pe una dintre ciudateniile locului. "Dambul", cum ii spun localnicii, este singura movila din acea zona de pusta, fiind amplasat in apropierea terenului de fotbal si a birtului. De la o vreme, chiar prea aproape.
Usor spre nord
Nimeni din Graniceri nu stie motivul ridicarii bisericii pe masa de pamant, singurul lucru cert fiind ca aceasta o ia la vale. Construit in anul 1705, lacasul a suferit prima reparatie capitala in 1911, cand i s-a prabusit turnul. Dupa 90 de ani de verticalitate absoluta, de la inaltimea sa de 32 de metri, turnul a inceput din nou sa se incline, iar o parte a braului ce strange "Dambul" a crapat in partea dinspre nord, indicand o presiune a masei de pamant. Primarul, Gheorghe Farcu, sustine ca grinzile din partea superioara au putrezit din cauza apei infiltrate prin acoperis. O prima, tentativa de reparare a avut loc in 1986, dar ea a fost superficiala. Primarul afirma ca problema a fost rezolvata, turnul fiind consolidat in aceasta vara, cu ajutorul financiar al Universitatii de Vest "Vasile Goldis" din Arad. Il contrazice insa Eva Faur, sotia preotului, care sustine ca, acesta (turnul) a inceput iar sa se deplaseze: "Cine se uita atent, vede ca se inclina usor spre nord" si chiar are dreptate.
Zazania locala
Cum un necaz nu vine niciodata singur, chiar daca e vorba de Casa Domnului, comunitatea locala se confrunta si cu un conflict mocnit intre o parte a enoriasilor, sustinuti de primarie, si preotul Aurel Faur. Motivele acestei zazanii sunt insa mult mai la vedere decat cauzele alunecarii lacasului. "Chiar daca nu era problema noastra, pentru ca biserica are un preot, primaria s-a implicat in repararea cladirii. Am umblat dupa donatii la cetateni si le-am pus intr-un cont separat la CEC, fara sa-i dam banii preotului, pentru ca nu aveam incredere ca vor fi gestionati cum trebuie. De acolo s-au platit toate reparatiile", se justifica, oarecum cu naduf, primarul. El este sustinut si de administratorul lacasului, epitropul Petru Gros, care face parte din consiliul bisericesc. Si cum sa nu fie, de vreme ce si numarul enoriasilor a inceput sa o ia la vale in ultimii 15 ani, de cand acestia sunt pastoriti de parintele Aurel Faur.
O biserica, doua parohii
 Dupa cum sustie epitropul, doar 225 din cele peste 300 de familii ortodoxe din Graniceri se mai afla in evidentele locului. "Problema a aparut dupa sosirea in parohie a parintelui Aurel Faur, in l986. Stam in biserica si nu avem credinciosi. Oamenii nu au incredere in el", spune Petru Gros. Se pare ca lipsa de la biserica a satenilor este pricinuita de apucaturile bahice ale preotului, acesta fiind adesea gasit chiar in birtul comunal. Localnicii au preferat sa dea banii pentru repararea bisericii primarului si grupului de credinciosi organizati de acesta, fiind astfel convinsi ca nu se vor transforma in tarie. O parte dintre ei au semnat chiar un memoriu, inaintat protopopiatului Arad in 1999, care insa nu a avut ecoul scontat. Enoriasii asteapta acum ca un consatean, tanarul Petru Ardelean, sa termine Facultatea de Teologie, pentru a solicita la Episcopie infiintarea celei de-a doua parohii in comuna. Daca  braul "Dambului" nu va fi consolidat cat mai iute, s-ar putea ca ei sa aiba nevoie si de o noua biserica.

Ovidiu Gancea - Aradeanul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]