Iubitului
cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini,
binecuvantare, bucurie si pace de la Dumnezeu-Tatal
si de la Domnul nostru Iisus Hristos.
Cinstiti
credinciosi si credincioase
Incepand
cu perioada de pregatire a maritului praznic al Nasterii
Domnului, culminand cu acesta, pana la incheierea
lui, continuand si mai apoi cu sarbatoarea intrarii
in noul an, ca si a Bobotezei, obstea crestina retraieste,
an de an, atmosfera lasamantului stramosesc, prin
sirul datinilor populare si religioase, in impletirea
lor minunata ce predispune pe fiecare la reculegere
si inaltare sufleteasca. Pagini biblice si de istorie,
toate legate de viata, primesc noi si multiple sensuri,
fiind insufletite de umblarea pitarailor sau cu colinda
si steaua, aceasta insotita de cantecele ei, intr-un
fel deosebit cu Vifleemul, la acestea putand adauga
si altele, dupa tinuturi si locuri, cu elemente specifice
fiecaruia. E instructiva si in acelasi timp edificatoare
angajarea in toate, privind desfasurarea, a tineretului,
nu insa fara participarea fireasca a celor maturi
sau mai in varsta, a parintilor si bunicilor, incercand
impreuna sau in parte a socoti foloasele sau daunele
materiale si morale, inscrise in rabojul obisnuit,
asemenea cercurilor din trunchiul copacilor, care
marcheaza trecerea vremii. Caci, chiar acolo unde
ar lipsi cuvantul sau cantul, bradul ramane nelipsit,
vorbind si psalmodiind in adierile tainice dintre
ramurile lui. In camine el aduce o intreaga lume din
afara, statornicind o comuniune sub semnul vietii,
trainiciei si frumusetii. Isi arata inca si mai mult
maiestatea atunci cand este spalat de ploi si roua
sau incarcat de chiciura si neaua, dupa anotimp prielnic
sau nu, in plin soare, ca si in furtuna mare si viscol
cumplit.
Pastorala
la Nasterea Domnului 2002
Pomul
de Craciun
† Timotei
Episcop al Eparhiei Aradului, Ienopolei Si Halmagiului
In padure
sau parc, in casa sau pe ulita si aiurea, isi gaseste
rostul umbrind cele de acoperit sau cosand cu numeroasele-i
ace de frunze stralucitoare vesminte noi peisajului
inconjurator, dand privitorului simtamantul linistii,
sigurantei si ocrotirii. La sarbatoare, ca si cea
de acum, domina ansamblul in maretia-i naturala sau
imbracata in felurite ornamente, cu tot atata simboluri,
lumanari si alte izvoare de lumina, spre a da, prin
scaparari sau straluciri, imaginea unei lumi
mirifice, avand, bineinteles, ascunse in desisul coroanei
sau presarate langa radacini, multe daruri pentru
multi.
Desigur ca privindu-l emotia cuprinde pe oricine,
mai ales daca este primit o data cu Mos Craciun, el
insusi asteptat in seara de Mos Ajun. Poezia ii rezerva
un loc aparte cand subliniaza urmatoarele: "Si
bradul printre arbori, ca martor nu se pierde/ Stigmatizat
de cruce, ramane pururi verde". Pomul insusi
este socotit reprezentantul lumii vegetale de care
omul este legat atat de strans, cum de obicei se zice:
"pomul si omul". De aceea, si unul
dintre cantecele intrate in patrimoniul popoarelor
lumii i se adreseaza ca si cand ar fi insufletit:
"O, brad frumos, cu cetina tot verde,/ Tu
esti copacul credincios, ce frunza nu si-o pierde./
O, brad frumos, cu frunza neschimbata,/ Tu esti copacul
lui Hristos/ Si ma-ntaresti indata…". Dezradacinat
din lumea lui, ii aminteste si omului ca apartine
si altui taram, iar pentru cateva clipe il rapeste
printr-o transfigurare sfanta spre cele dintru inceput.
Iubiti
frati si surori in Hristos Domnul
La praznicul de astazi, omenirea reia calatoria
lui Iosif cu Fecioara Maria, apoi cu Pruncul dumnezeiesc,
precum si simtamantul adanc de a recapitula, intr-un
chip de taina, drumul ce pleaca si se reintoarce la
pomul raiului. Familia sfanta insasi n-a gasit primire
la Betleem, ci a trebuit sa caute mereu adapost, de
teama urmatorilor silnici, in pamanturi sau cetati
straine, stabilindu-se, o data cu linistirea framantarilor,
la Nazaret, unde isi agoniseste traiul din mestesugul
teslariei. Prelucrarea lemnului, la randu-i, recapituleaza
o intreaga istorie a civilizatiei umane, asa cum reflecta
sfintele icoane si arta
tamplelor bisericesti. Chiar genealogia Mantuitorului
este reprezentata printr-un arbore ca acela al lui
Iesei. Se pot urmari in continuare si momentele semnificative
pentru ceea ce inseamna in istoria biblica salvarea,
alegerea, misiune si implinirea neamului omenesc,
daca se ia aminte la corabia lui Noe, lemnele pentru
jertfa lui Avraam, toiagul lui Moise si Aaron, lemnul
indulcitor al apelor de la Mara, Chivotul si Cortul
sfant, stalpul pe care a fost pus sarpele de arama,
iar in vremea Mantuitorului, ieslea binecuvantata
a pesterii Nasterii Domnului si Sfanta Cruce. Ca pilduire
vietii, se poate face referire si la pomul cu roade,
fie bune, fie rele sau deloc. Se pot aminti inca multe
altele, dar ne oprim la aceea ca Mantuitorul, prin
jertfa Sa, da harul a fi urmat pe calea Crucii, spre
locul si starea dintru inceput a omului. Intr-adevar,
Dumnezeu a statornicit un principiu, o lege cu putinta
de implinit de catre om, a carui libertate de miscare
spre bine insa, a intalnit alternativa mincinoasa
a diavolului. Se poate intelege mai bine aceasta,
urmand insusi textul Sfintei Scripturi, care arata
ca: “Domnul Dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre
rasarit, si a pus acolo pe omul pe care-i zidise.
Si a facut Domnul Dumnezeu sa rasara din pamant tot
soiul de pomi, placuti la vedere cu roade bune de
mancat; iar in mijlocul raiului era pomul vietii si
pomul cunostintei binelui si raului… A dat apoi Domnul
Dumnezeu lui Adam porunca si a zis. "Din toti
pomii din rai, poti sa mananci, iar din pomul cunostintei
binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care
veti manca din el, vei muri negresit!"… Atunci
sarpele a zis catre femeie: "Nu, nu veti muri!
Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din
el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu,
cunoscand binele si raul". De aceea, femeia,
socotind ca rodul pomului este bun de mancat si placut
ochiului la vedere si vrednic de dorit, pentru ca
da stiinta, a luat din el si a mancat si i-a dat barbatului
sau si a mancat si el… Zis-a domnul Dumnezeu catre
sarpe: "Pentru ca ai facut aceasta, blestemat
sa fii intre toate animalele si intre toate fiarele
campului; pe pantecele tau sa te tarasti si tarana
sa mananci in toate zilele vietii tale! Dusmanie voi
pune intre tine si intre femeie, intre samanta ta
si samanta ei; aceasta iti va zdrobi capul, iar tu
ii veti intepa calcaiul"… Si a zis Domnul
Dumnezeu: "Iata, Adam, s-a facut ca unul din
Noi, cunoscand binele si raul. Si acum nu cumva sa-si
intinda mana si sa ia roade din pomul vietii, sa manance
si sa traiasca in veci!…". De aceea l-a scos
Domnul Dumnezeu din gradina cea din Eden, ca sa lucreze
pamantul din care fusese luat. Si, izgonind pe Adam,
l-a asezat in preajma gradinii celei din Eden si a
pus heruvimi si sabie de flacara valvaitoare, sa pazeasca
drumul catre pomul vietii. Talmacind cele spuse, subliniem
aici "Protoevanghelia", adica intaia
veste buna privind fagaduinta unui mantuitor. Femeia
din texte este Eva, iar samanta, omenirea intreaga.
La unii exegeti, Eva este Maria Fecioara deopotriva,
in sens spiritual, Samanta sarpelui, in afara de puii
acestei reptile, reprezinta, in sens colectiv, raul
din lume. Capul sarpelui va fi zdrobit de Mesia. Sarpele
opune rezistenta, inteapa, dar nu intotdeauna mortal,
pe cand zdrobirea capului inseamna nimicire totala.
Cu privire la ansamblul relatarii biblice, Sf. Maxim
Marturisitorul arata ca Adam a introdus moartea in
lume ca mod de stricaciune si descompunere in trup,
prin gustarea din fructul oprit, despre care credea,
cu tot avertismentul dat, ca ii va aduce viata. Nemurirea
pe care ar fi pastrat-o omul nemancand este intretinuta
de impartasirea spirituala cu cuvantul dumnezeiesc,
ca de pomul sau de painea vietii. Deci, daca omul
n-ar fi cazut, ar fi trait o viata partasa la viata
dumnezeiasca si care ar fi coplesit necesitatile hranei
materiale. In acelasi sens, Sf. Grigorie de Nyssa
afirma ca cei doi pomi in acelasi punct central al
raiului, arata ca lumea insasi poate face straveziu
prin ea pe Dumnezeu (pomul vietii) pentru cei duhovnicesti
si se poate ingrosa material pentru cei trupesti (pomul
cunostintei echivoce a raului, care apare in acelasi
timp ca bine). Gustand o data Adam si Eva din lumea
astfel inteleasa, au fost scosi de la putinta sesizarii
transparentei ei. Cel ce creste duhovniceste se aseamana
tot mai mult cu Domnul si se hraneste din el, ca din
pomul vietii. Unul dintre teologii antichitatii crestine,
facand o aplicare si la viata celor ce marturisesc
pe Hristos, le doreste asa: "Mantuitorul sa
fie impreuna cu voi, insotindu-va pana in raiul lui
Dumnezeu si sa strabateti printre heruvimi, iar sabia
lor de flacara valvaitoare sa va pazeasca drumul spre
pomul vietii”, caci ei si sabia, daca pazesc drumul
spre pomul vietii, il pazesc ca nici un nevrednic
sa nu treaca de ea, mergand spre pomul vietii, caci
sabia de foc va opri pe cei care "au zidit
pe temelia odata pusa, care este Iisus Hristos”, "lemn
sau fan sau trestie", precum va opri si pomul
cel atat de usor de aprins si care arde cel mai repede,
cel al lepadarii. Dimpotriva, heruvimii vor primi
pe cei care nu sunt invinsi de sabia de foc, pentru
ca ei n-au zidit nimic pentru ea, si luandu-i, ii
va insoti spre pomul vietii" si spre toate
cele ce le-a sadit Dumnezeu la rasarit si le-a facut
sa rasara din pamant". Un alt mare teolog
lamureste ca scriitorul biblic, "alegorizand
priceperea dumnezeiasca, a numit-o pomul vietii, care
a fost sadit in paradis, care poate fi si lumea in
care au fost sadite toate cele create". Sfantul
Ioan Gura de Aur face un paralelism intre pomul raiului
si lemnul crucii, spunand, intre altele: "Nu
pomul a adus relele, ci vointa libera a omului, trandavia
si dispretul pe care l-a aratat fata de porunca Stapanului.
El a adus moartea – ca dupa calcarea poruncii, a intrat
moartea in lume –, celalalt ne-a daruit nemurirea;
unul ne-a scos din rai, celalalt ne-a ridicat la ceruri;
unul din pricina unei incalcari de porunca a fost
supus unei atat de mari osande, celalalt ne-a sters
mii si mii de poveri de pacate si ne-a daruit indraznirea
inaintea Stapanului". Intr-alta parte, acelasi
Sfant Parinte, explica ultima parte a textului biblic,
astfel: “Pentru ca omul a dat dovada de mare neinfranare,
calcand porunca ce i s-a dat, a ajuns muritor, ca
sa nu mai indrazneasca iarasi sa manance si din pomul
celalalt, care ii dadea viata vesnica si deci sa pacatuiasca
vesnic, a fost mai bine pentru el sa fie scos din
rai. Asadar, scoaterea lui Adam din rai este mai degraba
o fapta de purtare de grija, decat de manie… nu numai
scoaterea din rai este semn de iubire de oameni si
de bunatate, ci si asezarea lui in fata raiului!…
Deci, porunca data celui cazut din rai, de a locui
alatura de rai, chiar in fata raiului, a fost un semn
nespus de marea purtare de grija a lui Dumnezeu, pentru
ca omul si din vederea raiului sa-si aduca aminte
de locul unde a fost, iar aceasta sa-i fie de folos,
ca sa nu aiba nici dorinta dragostei de viata, ca
sa intre in rai si sa indrazneasca sa manance din
pomul vietii… Neascultarea si nepasarea pe care au
aratat-o fata de porunca data au
fost pricina ca Dumnezeu a intarit asa intrarea in
rai. Dumnezeu nu s-a multumit sa-i aseze in fata raiului,
ci a pus si puterile acestea, heruvimii si sabia de
foc invartitoare, ca sa pazeasca drumul care ducea
acolo. Nu fara rost a adaugat "valvaitoare",
ci ca sa arate ca i-a zagazuit orice intrare, ca sabia
prin invartirile ei ii inchidea toate drumurile care
duceau in rai, putea sa-l infricoseze necontenit si
da-i aduca aminte mereu de locul de unde fusese scos.
Textele liturgice inca invata pe intelesul tuturor,
atunci cand spun cu rugaciunea: "Doamne, Dumnezeul
slavei, Care prin pomul vietii, cel din mijlocul raiului
ai inchipuit mai inainte crucea de viata facatoare
a Unuia-Nascut Fiului tau si in locul pomului neascultarii,
prin gustarea din care sarpele cel atotviclean pe
stramosii nostri si cu dansii tot neamul omenesc i-ai
izgonit din rai si la moarte i-ai adus, ai daruit
noua semnul crucii purtatoare de viata, pe care Iubitul
Tau Fiu, pironit fiind, a murit si cu moartea pe moarte
a omorat si toata puterea diavolului a sfaramat si
viata lumii a daruit, iar Bisericii Sale arma nebiruita,
sfintire si acoperamant tare, si credintei intarire,
si izbavire de cursele diavolesti si nadejde tare
de mantuire si nerusinata, spre castigarea vietii".
La fel si cantarea bisericeasca: "Frumos si
bun era la mancare rodul ce m-a omorat. Hristos este
Pomul Vietii din Care mancand nu mor, ci strig cu
talharul: Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta”.
Sau alta: "Fiind ucisi de pomul cunostintei,
prin lemnul vietii am fost iarasi chemati, noi, credinciosii,
de catre Cel ce a odraslit din tine, curata, mai presus
de pricepere, Hristos Dumnezeu, Nascatoare de Dumnezeu".
Precum si urmatoarea: "In Betleem se naste
Facatorul a toate, si Imparatul cel mai inainte de
veci Edenul deschide. Sabia cea de foc s-a retras;
peretele cel din mijloc al vrajbei s-a stricat; cerestile
puteri se amesteca cu cei de pe pamant; ingerii cu
oamenii mare praznic pregatesc…". Un ecou
al acestora razbate si din colinde, mai ales prin
amintirea florilor dalbe sau de mar. Nu mai putin
se poate spune acelasi adevar si cu privire la povestirile
populare, unde mai ales bradul creste semet si binefacator
pentru cei curati. Una din istorisirile pioase priveste
Sfanta Familie in fuga sa din fata asupritorilor,
cand nu a putut gasi adapost sub nici un pom, intrucat
toti avea ramurile foarte sus. Singur bradul si-a
lasat crengile ca un acoperis de scapare. Pentru aceasta,
Domnul l-a binecuvantat sa nu-l strice nici frigul,
nici caldura, ramanand pururi verde. De mentionat
si aceea ca in cartile Noului Testament pomul vietii
apare intr-o perspectiva aparte, cei ce se bucura
de el fiind oamenii rascumparati, eliberati de pacat,
readusi la Dumnezeu si impacati prin jertfa mantuitoare
a Fiului sau.
Dreptmaritori crestini si crestine,
Insemnand ceea ce este ideal si aspiratie, pomul,
si indeosebi bradul, gaseste o corespondenta intima
in sufletul omenesc, pentru care lucru a servit ca
inspiratia si sculptorului roman, Constantin Brancusi
pentru Coloana Infinitului. De fapt, cum sustine si
intelepciunea poporului, romanul e infratit cu codrul,
si toti voinicii sunt ca brazii, poetul precizand:
"La noi sunt codri verzi de brad/ Si campuri
de matasa", in alta parte marturisindu-se:
"Cand ratacind, batrane codru,/ Ajung la sanul
tau de tata,/ La poarta-mparatiei tale/ Plec fruntea
mea infierbantata./ Eu simt ca-n lung sirag de lacrimi/
Sa sfarm al genei mele tremur/ Si ca un facator de
rele/ La poarta ta eu ma cutremur". De milenii,
poporul nostru cultiva inaltele-i virtuti, punandu-le
in lumina la momente istorice deosebite, ca si acum
treisprezece ani, prin jertfa tineretului pentru fericirea
tarii si afirmarea ei pe plan european si mondial.
Intr-un mod aparte, aceasta realitate s-a manifestat
prin bradul padurilor seculare din centrul Romaniei,
oferit anul trecut, ca dar de Craciun, Sanctitatii
Sale Papa Ioan Paul II, Cetatea eterna fiind martora
etnogenezei noastre, In acest an, solia Bisericii
noastre, prin Preafericitul Patriarh Teoctist, ca
raspuns la vizita papala in Romania, la sfarsitul
mileniului trecut, a subliniat, o data mai mult, dorinta
poporului nostru crestin ortodox, de a contribui la
apropierea neamurilor si credintelor. Desigur ca pentru
aceasta ne rugam si lucram neincetat. Ca dovada, in
eparhia noastra sta noua catedrala in constructie.
Asa dupa cum pe multe case sau edificii in constructie
se pune un brad ca semn de realizare, si pe cupola
s-a infipt pomul, marcand locul crucii, fapt de la
sine graitor. Cu multumire pentru jertfa tuturor de
pana acum, rugam pe fiecare in parte a sprijini si
pe viitor marea lucrare, imaginea fidela a frumusetilor
coltului nostru de tara. Dupa bucuria sarbatorilor,
in chip firesc, pe toti ne cuprinde intristarea pentru
uscarea bradului, a pomului de Craciun. Dar, acesta
mistuindu-se intr-o flacara nemateriala, raspandeste
lumina si caldura pe mai departe, mireasma rasinei
lui invaluind totul in jur si, insotind ruga asemenea
tamaiei inaltate spre tarii, dupa cuvantul psalmistului
si colindatorului, ca in daruri bogate revarsate peste
lume, mila Domnului sa fie, de acum pana in vecie.
Amin!
Data
in resedinta episcopala din Arad la Praznicul Nasterii
Domnului din anul mantuirii 2002.
|