Poate
ca este suficient sa amintim cateva repere despre
ivirea, in spatiul aradean, a primei Scoli pedagogice
in limba romana.
Acest important eveniment a avut loc in 16 noiembrie
1812, cand incep cursurile pentru cei 78 de
elevi, condusi de seniorul Dimitrie Tichindeal.
Primul director preparandial, l-am numit pe intemietor,
a descris conditiile infiintarii acestei "noi
institutii scolare", numita "scoala
preparandiala sau pedagoghiceasca a natiei romane",
in volumul Aratare (1813). In volumul nostru, intitulat
Evolutia Scolii Normale din Arad (1998) care s-a
dorit a fi a treia contributie importanta la mentinerea
"flacarei tichindeliene" am continuat
preocuparile monografistilor liceului: Teodor Botis
(Istoria Scoalei Normale (Preparandiei) si a Institutului
Teologic Ortodox-Roman din Arad, 1922) si Vasile Popeanga
(cu colaboratorii E. Gavanescu si V. Tarcovnicu) (Preparandia
din Arad, 1964). Mai apoi, Doru Bogdan (cu colaborarea
lui L. Marghitan) a elaborat o monografie a celui
numit metaforic de Eminescu "gura de aur",
Dimitrie Tichindeal (2000).
Calculand, din 1812 pana in prezent, constatam ca
aceasta importanta institutie didactica si culturala
a ajuns la varsta de 190 de ani. De aproape doua veacuri,
in Arad dainuieste un liceu menit sa pregateasca invatatori
si educatoare pentru scolile din tinuturile aradene
si din imprejurimi. Ma incumet acum sa reamintesc
evolutia institutiei, evocand personalitatile sale
prin intermediul catorva medalioane.
Pana in anul 1920, Preparandia aradeana si-a legat
istoria de Scoala Clericala sau Institutul Teologic,
menit a pregati preoti de cult ortodox. Dupa acest
an, cele doua institutii vor avea drumuri oarecum
mai aparte: Scoala Clericala va deveni curand Academie
Teologica, iar Preparandia va deveni ScoalaNormala/Liceu
Pedagogic.
Ultima personalitate si monografistul celor
doua institutii romanesti a fost teologul T. Botis.
Teodor Botis, profesor si director al Institutului
pedagogico-teologic din Arad s-a nascut in data de
17 noiembrie 1873 in Valea Neagra (Bihor) si a fost
inmormantat la Arad ("Eternitatea")
in 14 august 1940. A absolvit Liceul de stat din Sibiu
(1894), fiind admis in acelasi an la Institutul Teologic
din Arad. Va fi apoi profesor al familiei Mocioni
(Capalnas), prilej cu care aduna si prelucreaza documente
in vederea elaborarii Monografiei familiei Mocioni
(1939).
In anul 1900, va obtine doctoratul in teologie la
Facultatea din Cernauti, iar in anul urmator va fi
angajat ca profesor al Institutului teologic si pedagogic
din Arad. In anul 1918, va fi numit director al ambelor
institute, ca in 1922 sa publice monografia Istoria
Scolii Normale (preparandiei) si a Institutului Teologic
ortodox-roman din Arad. A redactat Anuarele institutiei
in perioada 1919-1927. Va fi primul presedinte al
asociatiei Profesorilor secundari din Arad si membru
fondator al Reuniunii invatatorilor.
Dupa modelul organizarii invatamantului regatean,
la Arad se infiinteaza Scoala Normala de baieti "Titu
Maiorescu", cu sediul in Pavilioanele din
Gai (actualmente Unitate militara). Concomitent, se
infiinteaza o Scoala Normala de Fete - condusa de
Consuela Georgescu-Laugier - si isi continua activitatea
Scoala Normala Greco-ortodoxa-romana din Arad, condusa
de Teodor Botis. Proaspat infiintata scoala de baieti
a avut ca director pe Stefan Ciuceanu.
Titular al Colegiului National din Craiova, Stefan
Ciuceanu raspunde cererii ministrului de a servi invatamantul
in limba romana din Transilvania in scolile mai vechi
sau nou infiintate. Sosit la Arad in anul 1922, ca
profesor de istorie la Liceul "Moise Nicoara",
in 1923 obtine aprobarea de a infiinta Scoala Normala
de Baieti "Titu Maiorescu" (laica, dupa
modelul celor din Regat). Isi are obarsie macedoniana,
dintr-o familie de intelectuali. Nascut la 4 octombrie
1875 in Craiova, dupa studiile liceale, isi obtine
licenta la Facultatea de litere, sectia istorie, din
Bucuresti. In Oltenia, profesorul este recunoscut
ca o personalitate istorica (arheolog si muzeograf).
A condus revista Arhivele Olteniei (1922), unde a
publicat studii de arhologie si muzeografie, semnaland
civilizatia Cotofeni, precum si civilizatiile stravechi
de la Salcuta si Cucuteni. Infiinteaza Muzeul Olteniei,
cu sectii de arta si etnografie. Acest om "mic
de statura, vioi in miscari, cu o figura expresiva,
purtand un bogat par argintiu" devotat scolii
si pasiunii istorice, va inceta din viata la 5 martie
1935, fiind inmormantat in cimitirul "Ungheni"
din Craiova. Este tatal lui Radu Ciuceanu (care
s-a nascut la Arad, in cladirea scolii), presedintele
Ligii antitotalitariste din Romania.
In anul 1927, cele doua scoli de baieti (confesionala
si laica) fuzioneaza si se muta in actualul local
al Liceului Pedagogic. Noul director va fi Terentie
Olariu, o personalitate a Aradului.
Terentiu Olariu avea o figura distinsa, o tinuta
de prestigiu, rigoare si eleganta, spirit de intelectualitate
si ordine. S-a nascut la Nadlac in 13 ianuarie 1886
si a crescut in exigentele unei mame vitrege, sasoaica
de origine. Fire activa si vioaie, temperament si
aliura de sportiv de performanta (a fost campion la
atletism), curios si echilibrat, harnic si ordonat,
a absolvit, in 1909, Universitatea de Stat din Budapesta,
specialitatea Limba latina, elena si istorie antica,
luandu-si doctoratul cu calificativul "Magna
cum laudae". A predat la diferite licee din
Budapesta, iar din 1926 pana in 1941 a fost profesor
la Liceul "Elena Ghiba Birta" Arad,
cu intrerupere in perioada normalista (1929-1935).
S-a sfarsit in 4 septembrie 1941, fiind inmormantat
in Arad ("Eternitatea").
Inaintea mortii a lasat mostenire testamentara 7 iugare
de pamant pentru constituirea Fundatiei "Terentiu
Olariu", din care, anual, sa fie acordate burse
pentru 4 elevi merituosi ai Scolii normale. De altfel,
pentru amenajarea cladirii acestei institutii, in
1933, regele Carol al II-lea ii acorda medalia "Rasplata
muncii", clasa I, pentru merite aduse invatamantului.
"A dus o viata sobra, suportand cu tarie suferintele
fizice si deziluziile morale
foarte discret si rezervat,
nu se furisa in intimitatea nimanui, dar nu lasa pe
nimeni sase apropie de intimitatea sa", spunea
un coleg in panegiric. (Informatii preluate de la
nepoata sa, prof. Delia Botan).
In perioada interbelica, liceul a fost incadrat cu
profesori de buna calitate profesionala si culturala.
Intre acestia merita un medalion special Traian Mager,
Caius Lepa si Teodor Maris.
Va propun sa ne oprim putin in amintirea profesorului
Traian Mager, nascut la 25 noiembrie 1887, in localitatea
Lazuri (Arad). S-a specializat ca invatator la Institutul
Pedagogic din Arad (1908), apoi a urmat examenul
de calificare de la Universitatea din Cluj, obtinand
titlul de profesor de limba si literatura romana.
Va fi definitivat la Scoala Normala incepand cu anul
1921 si va preda aici pana la pensionare (1948); moare
in 11 noiembrie 1950, fiind inmormantat in cimitirul
din Bodesti (Arad).
A elaborat cateva studii fundamentale despre tinutul
sau natal: Aspecte din Muntii Apuseni (1924), Cercetarea
Tinutului Halmagiului (1927), Tinutul Halmagiului
(monografie in 4 volume 1937-1939). Activitatea de
cercetare stiintifica a extins-o in randul elevilor,
carora le pretindea sa alcatuiasca monografiile satelor
lor natale.
Teodor
Maris, profesor de pedagogie si director al
Scolii de aplicatie, s-a nascut in Cherechiu (Caporal
Alexa) Arad, in 14 august 1885. A urmat Liceul din
Blaj, apoi Scoala Normala din Arad, obtinand, in 1905,
diploma de invatator. Va fi dascal in diferite scoli
rurale si, concomitent, va urma cursurile universitare
budapestane, apoi cursurile de calificare la Universitatea
din Cluj. Din 1919, conduce Scoala de aplicatie a
Scolii Normale, fiind profesor de pedagogie al acesteia.
Organizeaza activitatea a doua importante publicatii
didactice aradene: Reuniunea invatatorilor (din 1911)
si Scoala Vremii (1929) si redacteaza volumul-manual
Lectiuni de didactica, precum si un op despre Georgiu
Popa.
Caius Lepa s-a nascut in orasul Caransebes,
in 5 sept. 1898 si a murit in 23 august 1978, fiind
inmormantat la Timisoara. La Scoala Normala a fost
director intr-o perioada dificila, tulbure si mereu
tulburata si agitata de evenimente ciudate si de razboi.
A fost un dascal exigent, un excelent organizator
si foarte devotat institutiei; a avut o fire interiorizata
si o viata singuratica, dedicandu-si intregul timp
scolii pe care o conducea.
Dupa razboi, institutia a trecut prin vremuri destul
de tulburi. Totusi a supravietiut si dainuie inca
Dintre personalitatile care au animat destinul liceului
ii amintim pe:
Eduard I. Gavanescu a functionat ca profesor
si apoi director in perioada 1951-1961. Originar din
Hurezu (Ramnicu-Valcea), nascut la 1 noiembrie 1903,
din parinti intelectuali de elita, Ed. I. Gavanescu
va absolvi Facultatea de Litere si Filosofie sectia
istorie-geografie din Bucuresti. Soseste la Arad
in 1927, ca profesor la Liceul "Moise Nicoara".
Isi leaga evolutia profesionala de Liceul Pedagogic
prin conducerea acestuia din anul 1954 pana in anul
1961, fiind totodata primul rector al Institutului
Pedagogic de 2 ani, infiintat pe langa liceu in 1959.
Colaboreaza la principalele ziare locale in perioada
1930-1965, desfasoara activitate de cercetare stiintifica,
scriind despre Gh. Ciuhandru, Traian Mager, Alexandru
Gavra (fosti profesori preparandiali), precum si studiile:
Ioan Popovici-Deseanu. Viata si activitatea sa (1932);
Ioan Monorai (1938), Preparandia din Arad (colaborare)
(1964). A murit la 17 februarie 1984, fiind inmormantat
la Arad, cimitirul "Eternitatea".
Regretata Alice Gavanescu, o femeie energica, vioaie,
stralucitor de inteligenta, a editat textul teatral
Nemuritorul dac (1997), iar arhiva familiei a donat-o
Liceului pedagogic. A fost dascal de exceptie, un
model didactic, exceland prin rigoare, tinuta, punctualitate,
exigenta cu sine si ceilalti, perseverenta si o conduita
bine individualizata
Profesor cu doctoratul in stiinte pedagogice, d-l
Vasile Popeanga (nascut la Lelesti (Gorj), in 22 decembrie
1920, licentiat la Facultatea de Litere si Filosofie
din Bucuresti) este o personalitate a invatamantului
romanesc si o voce distincta in arealul cultural aradean.
Profesor pentru peste 30 de generatii de invatatori
si educatoare din perioada 1950-1982 si-a identificat
viata cu Liceul, fiind un om de vocatie prin excelenta
Format in Universitatea bucuresteana, cu o echipa
remarcabila de profesori de elita (D. Gusti, T. Vianu,
A. Dumitriu, G.C. Antonescu, E. Giurgiuca), proaspatul
absolvent va fi titularizat la Liceul Pedagogic din
Arad, identificandu-se apoi cu devenirea institutiei
didactice de pregatire a educatorilor panala pensionare
(1982). Din anul 1960, preia directia liceului, conducand
cu autoritate atat fata de subordonati cat si fata
de "sefi", cu exigenta si cu devotiune.
Ca elev, apoi coleg si colaborator, acum inteleg,
din orizontul de asteptare al timpului sau cel putin
patru principii i-au subordonat intentiile:
1. Continuarea traditiilor didactice ale institutiei
preparandiale si integrarea timpului pe care il gestiona
al liceului in aceasta lunga Istorie la o dimensiune
valorizatoare. A insistat cu incapatanare ca imaginea
trecutului sa fie stimulativa pentru profesori si
elevi, acestia fiind indemnati (s-ar putea spune chiar
obligati o obligatie pozitiva) sa elaboreze, sa
intre in arhive, sa scrie si sa publice studii despre
Preparandie si profesorii sau faptele lor generoase.
Insusi va fi un model, desfasurand o activitate de
cercetare, valorificata in mai multe volume, esential
fiind Preparandia din Arad (1964).
2. Formarea initiala a dascalilor ca foarte buni profesionisti,
printr-o organizare exigenta si exacta a practicii
pedagogice si stimularea exercitiului didactic, precum
si asistenta ulterioara permanenta pentru o formare
continua.
Institutia a devenit o stare de spirit, care a imprimat
fiecarui elev/absolvent respect pentru autoritate,
vocatie pentru profesiune, decenta pentru cultura
si iubire pentru copii.
4. Intretinerea unei dimensiuni culturale, de deschidere
spre alte centre de iradiere didactica, pentru asigurarea
unei doze de siguranta intelectula. Scoala Pedagogica
a fost un veritabil laborator didactic, de cercetare,
de activitati culturale, artistice, stiintifice si
performative. Asa s-au nascut Anuarele (1970-1987),
revista Catedra, colaborarile publicistice la presa
localasi centrala, manualele scolare, metodici, volume
de specialitate. Directorul pretindea, dar asigura
deopotriva cadrul de exprimare a pretentiilor. El
insusi a fost un model de cercetator in spatiul unui
invatamant liceal (desi a refuzat promovari administrative
si universitare): Scoala si colectivitatea sociala
(1970), Clasa de elevi (1983), Pedagogie (1994), precum
si volume despre Istoria invatamantului aradean si
transilvanean.
Dispune de luciditate si clarviziune, calitati asezate
pe un autentic spirit de intelectualitate si o cultura
proaspata si stimulativa, o memorie provocatoare si
surprinzator de agreabila. Profesorul dr. Vasile Popeanga
a desfasurat in Arad si pentru Arad o jumatate de
secol de activitate didactica si intelectuala de excelenta.
Desigur ca am omis o intreaga pleiada de dascali care
ar fi meritat un medalion: Ioan Aron, Teodor Ceontea,
Gheorghe Crep, Alexandru Crisan, Ioan Dragan, Dumitru
Emandi, Sabin Evutian, Stefan Gules, Carolina Ilica,
Melente Nica, Melania Popa, Nicolae Rosut, Victor
Tarcovnicu s.a.
Acum, la 190 de ani de existenta ii evoc pe toti,
pentru ca, gratie lor, scolile primare si gradinitele
au beneficiat de specialisti in educarea copiilor.
Anton
Ilica - Occident
|