Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Vineri, 13 septembrie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • Ministrul Agathon a desfiintat oferta turistica locala. Sprijin pentru vama si pentru drumul Moneasa - Bihor

Ministrul Agathon s-a intalnit cu autoritatile localeDesi s-a rupt patul sub el, ministrul a avut cuvinte de lauda la adresa hotelurilor aradene 
Dupa intalnirea cu prefectul, la Hotel Continental, ministrul a vizitat Hotel Parc, Hotelul Central, PCTF Nadlac, Hotel Nadlac. In total, cinci hoteluri au fost examinate in amanunt. Ca o paranteza, la hotelul Aradul, ministrul a avut surpriza ca patul pe care s-a asezat si cedeze sub el. Daca, vizavi de modul in care hotelurile aradene s-au prezentat la inspectie, ministrul a avut numai cuvinte de lauda, considerindu-le pe toate de nivel international.
Nu aceeasi impresie i-a facut-o vama Nadlac sau modul in care Aradul isi promoveaza oferta turistica. In cadrul intalnirii cu autoritatile locale, investitorii si agentii economici de profil, ministrul transportului a desfiintat, cu alte cuvinte, Aradul.
Vama Nadlac nu a avut parte decat de critici
Vizita la Nadlac a reprezentat, se pare, punctul culminant al nemultumirii ministrului. De la lipsa indicatoarelor care ar putea orienta cat de cat turistii spre un hotel, pe care ministrul la vazut ca unic in peisajul romanesc, la lipsa toaletelor si pana la aspectul "incitant" al statiilor de dezinfectie, nimic nu a scapat de ironia dura a lui Agathon. "Lipsesc cu desavarsire indicatoarele turistice, promovarea e slaba, daca nu inexistenta, iar toaletele la fel. Si este revoltator ceea ce se intampla la duty- free. Nu am gasit aici nici un produs romanesc, am gasit doar o amarata de tuica.
Sa nu-si inchipuie cineva ca acei care tranziteaza Romania vor si-si ia drept suvenir un cartus de tigari Marlboro. Ne trebuie programe speciale pentru judetele de granita - ca sa stea turistul, trebuie sa trezim agentii din judet, care dorm profuad, chiar sforaie",
a sustinut Dan Matei Agathon.
Acesta a declarat ca la Nadlac nu a vazut nici o oferta a agentiilor de turism ("cu hai sa mergem la Moneasa"). "In loc sa avem 1116 case care dau asigurari medicale si carti verzi, ar fi mai bine si avem cateva agentii de turism. Daca nu reusim si iesim cu un anumit tip de turism in zona (turismul agresiv), atunci macar sa-i retinem un pic pe straini. Hotelurile sunt la standarde internationale, deci avem unde sa-i tinem".
Tirul ministrului nu s-a oprit aici. Domnia sa s-a aratat sceptic vizavi de existenta agentilor de turism in Arad.
"Oferta pe Internet a agentiilor de turism aradean este zero", a tunat acesta. De aici si pana la a afirma ci "in Arad nu cred sa existe posibilitatea unor proiecte spectaculoase", n-a mai fost decat un pas.
Hotelul Continental l-a impresionat in mod placut pe ministrul Agathon - Virtual Arad News (c)2002Viziuni ministeriale despre turismul local
Dan Agathon a expus, la intalnirea cu oficialitatile locale, care este viziunea ministerului pe care il conduce in promovarea turismului. "Trebuie sa parasiti credinta ca vine cineva de la Guvern si o sa va dea 28 de milioane de dolari pentru un proiect. Trebuie sa ne axam pe proiecte locale, regionale, concepute ca parteneriat public-privat. Daca veniti cu astfel de proiecte la mine, va veti bucura de cofinantare din partea noastra. Dar proiectele trebuie sa soseasca de la voi, de la baza. Nu vreau, in schimb, proiecte kitch sau proiecte himera Trebuie sa vedeti pe ce mergeti: pe turism de anvergura, pe turism cultural, pe turism agresiv. alegerea voastra. Pana in 15 decembrie, trimiteti la Bucuresti propunerile de finantare, direct pe numele meu, cu finantare 50- 50%. Ne trebuie solutii rapide pe termen scurt si un parteneriat stat -administratie publica locala si privati, in care statul vine cu proiectul si infrastructura, administratia cu logistica si terenul si privatii cu banii".
Agathon vrea sa cofinanteze un "Ghid sexi" al Aradului.
In conditiile in care, cu exceptia hotelurilor, ministrul turismului a desfiintat tot ce a putut, autoritatile locale au avut misiunea, mult prea grea, de a arata ca s-a facut totusi! - ceva si cea ingrata de a cere sprijin pentru proiecte considerate de Bucuresti mici. Viceprimarul Levente Bognar a sustinut ca Primaria a. incercat cate ceva la strategia turistica a Aradului, dar ca sistemul o nemultumeste chiar si pe ea. A fost prezentat programul Inter Gradef, gandit pe fonduri PHARE cu materiale promotionale, din care lipseste insa o retea de informare turistica. Viceprimarul a amintit si de proiectul aflat printre aspiratiile institutiei, acela de a introduce primul tren electric pe ruta vinului. Ministrul a cerut sa fie dus la biroul de informare turistica a municipiului, iar pentru sprijinirea acestuia, asa cum a solicitat viceprimarul, Dan Agathon i-a indicat sa i-a legatura cu oameni numiti din minister. Centrul Cultural Judetean si-a prezentat si el realizarile: harta turistica, realizata pe cont propriu, cu potenfial turistic si obiective de vizitat. Ministrul a declarat, dupa prezentare, ca este gata sa cofinanteze o brosura sau un ghid al Aradului, dar nu asa cum a fost cel prezentat ci "un ghid sexi, cu 90-60-90, ceva de atractie".
Drumurile spre statiuni au sensibilizat turismul
Vicepresedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Falca a prezentat insa nevoile Aradului legate Ministrul turismului a criticat Vama Nadlac - Virtual Arad News (c)2002 direct de promovarea statiunilor turistice, chiar daca acestea se refereau la drumuri si au intampinat initial refuzul ministrului. Gheorghe Falca a prezentat problema statiilor de dezinfectie in vami, subiect de scandal local si de nemultumiri bucurestene, care strica in primul rand imaginea tarii, chiar de la intrare.
Devierea unei parti din traficul infernal de la Nadlac spre Vama Turnu, proaspat modernizata, a fost al doilea subiect atins de vicepresedintele CJA, care s-a completat cu problemele cu toaletele si containerele absolut necesare in vami, dar care ar trebui construite pe terenul Directiei Vamale si, ca atare, ar fi necesara aprobarea acesteia. Un alt obiectiv prezentat a fost drumul de la Moneasa spre Bihor, drum forestier, ce prin trecerea lui in alta categoriei (judeteana, nationala) si prin reparare si modernizare ar putea schimba si mai mult fata statiunii aradene. Falca a punctat ca s-a facut propunerea locala de transformare a drumului in drum national (fara sorti de izbanda) si ca pentru modernizarea drumului se incearca acum obtinerea de fonduri PHARE, lucrarea necesitand, per ansamblu, 3,2 milioane de euro. Dan Ungureanu a mentionat ca acest drum trebuie trecut ca judetean atat in Arad cat si in Bihor, altfel modernizarile vor intampina dificultati. Simtind ca lucrurile inclina in favoarea Aradului, Gheorghe Falca a insistat si asupra drumului spre statiunea Vata, care a atras atentia lui Dan Agathon. Propunerile vicepresedintelui CJA vizavi de Lipova s-au ales cu sugestia de... a fi lasate pen- tru al doilea mandat PSD.
Touch-screen la vama si lobby pe la ministere
Ministrul turismului a lansat si cateva oferte de sprijin local. Vama Nadlac se va trezi chiar astazi cu un touch-screen (care va furniza informatii despre zonele turistice). Mai mult, programul de reabilitare a punctului de trecere a frontierei este si el in vizor, in doua saptamani ministrul dorind pe masa sa o evaluare a situatiei, cu tot cu problemele de la vama Nadlac. Pentru cele doua proiecte expuse de Gheorghe Falca, drumul spre Moneasa si cel spre Vata, Dan Matei Agathon a cerut sa fie informat in scris asupra stadiului lucrarilor. Mai mult, ministrul s-a aratat placut surprins sa vada ca Aradul are si proiecte si, se pare, va fi dispus sa le acorde sprijin. "Voi verifica solutiile bugetare, voi face lobby acolo unde trebuie" a precizat ministrul.
Cartea Cetatii se joaca azi
Astazi, vizita ministrului va fi condimentata cu o deplasare la Strandul Neptun, urmata de deplasarea la Cetatea Aradului (necunoscuta inca de ministru si asupra caruia oficialitatile vor insista pentru sprijin) si la Crama de la Paulis. Nu va fi uitat din periplu nici Pensiunea Agroturistica din Minis nici vizitarea Statiunii Moneasa, unul dintre principalele motive ale deplasarii ministrului la Arad, alaturi de deschiderea ofieiala a hotelului Continental

Adriana Barbu - Observator

  • Camera de Comert a dat liber la targuri

La Expo Arad se desfasoara manifestari de amploare - Virtual Arad News (c)2002Hala Expo Arad International este, incepand de ieri, gazda unei manifestari fara precedent in orasul nostru. Cele doua targuri, Agromalim si Smart Pack, au adus in Arad peste 90 de firme din domeniul agricol si cel al ambalajelor, tipariturilor si papetariei. Inaugurarea evenimentului a beneficiat de prezenta consilierilor economici ai ambasadelor Ungariei si Austriei in tara noastra, iar Prefectura, Primaria si Consiliul Judetean si-au trimis reprezentantii pentru a participa la deschiderea targurilor. Organizatorii au renuntat la traditionalul obicei al taierii panglicii, au introdus insa intonarea imnului de stat al Romaniei.Presa a premiat filiala aradeana a crescatorilor de taurine - Virtual Arad News (c)2002
Presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura a inmanat diplome de excelenta unor firme sau institutii care, de-a lungul timpului, au contribuit la buna desfasurare a Agromalim. De asemenea, organizatorii au premiat si cel mai frumos stand, cel al firmei Pan Group din Craiova. 
Presa a acordat la randul ei un premiu Asociatiei generale a crescatorilor de taurine din Romania, filiala Arad. Programul conex al Agromalim a cuprins ieri intalniri de afaceri bilaterale romano-maghiare, actiune organizata de CCIA in colaborare cu ITD Ungaria-biroul Szeged. Astazi va fi "Ziua exploatatiilor agricole moderne", care va cuprinde intalnirea trimestriala a sectiunii agricultura si industrie alimentara a membrilor CCIA, o serie de prezentari privind programe de dezvoltare a agriculturii, stadiul programului Sapard si activitatile eligibile pentru finantare. O actiune care va atrage cu siguranta multi amatori este "Marele premiu al Aradului", un concurs de indemanare pentru conducerea tractoarelor. 

Marinela Barla - Agenda zilei

  • Un nou magazin "Profi" in Arad

In Micalaca s-a deschis un nou magazin "Profi" - Virtual Arad News (c)2002Ieri, la orele 9,00, al doilea magazin "Profi." din Arad si-a deschis portile. Modernul spatiu comercial este amplasat in Piata Solara, din cartierul Micalaca si face parte din divizia "hard discount", compusa din magazine standard, construite in zone foarte populate si cu acces facil. Magazinul are o suprafata comerciala de 1.100 de mp, la care se adauga o parcare pentru aproximativ 50 de autoturisme. In noul supermarket vor fi puse in vanzare produse alimentare, de menaj si igiena intr-o gama sortimentala de aproape 1.500 de articole, majoritatea de provenienta romaneasca. Principala caracteristica a magazinelor de tip discount este raportul calitate - pret (produse de buna calitate oferite la preturi mici). In conferinta de presa care a avut loc dupa deschiderea magazinului, Rino Tizzanini, directorul general al Profi Rom Food, a declarat: "Politica de preturi, dublata de un marketing adecvat, marcat cu numeroase actiuni promotionale, contribuie la succesul , magazinelor "Profi" de pretutindeni.In Romania avem sapte astfel de magazine unde lucreaza 140 de oameni. In Arad suntem la al doilea magazin, in primul rand, datorita succesului comercial de care s-a bucurat unitatea din Vlaicu, unde saptamanal ne trec pragul 30-40.000 de cumparatori." Supermarketul din Micalaca va functiona dupa urmatorul program: de luni pana vineri intre 9,00 - 20,30 si duminica intre 9,00 - 18,00.

Sorina Ambrus - Adevarul

  • Consilierii municipali au dat „unda verde". CET se imprumuta cu 7,8 milioane de dolari

Consilierii au aprobat imprumutul solicitat de CETConsilierii locali au aprobat, ieri, singurul proiect de hotarare de pe ordinea de zi, cel privind mandatarea reprezentantilor CLM in Adunarea Generala a Actionarilor la CET Arad SA sa aprobe in AGA imputernicirea ca SC Termoelectrica sa reprezinte centrala in negocierea conditiilor de obtinere a unui credit. Este vorba, de fapt, de o fractiune ce-i revine centralei aradene din creditul total de 120 de milioane de dolari garantat 100% de Guvern, in vederea completarii finantarii achizitiilor de combustibil. CET Arad va primi, asadar, cu imprumut, aproape 8 milioane de dolari – 6,8 milioane pentru achizitia de carbune, respectiv, 1 milion de dolari necesar achizitiei de pacura.
Consilierii nu cunosc situatia financiara a CET
Desi s-a intrunit majoritatea, doi dintre consilierii locali au preferat sa se abtina de la vot. Gavril Popescu, consilier PNL, si Gheorghe Hutiu, consilier PD, au subliniat faptul ca niciodata CLM nu a primit vreo situatie financiara a centralei aradene. "Eu, ca si consilier local, n-am primit niciodata situatia financiara a CET. Nu cunosc protocolul semnat de Guvern. Nu cunosc situatia stocurilor. (…) Propun completarea Hotararii cu urmatorul articol: «in contextul in care firma americana preia CET, automat, datoriile sa fie preluate de aceasta»", a afirmat Gavril Popescu, subliniind ca situatia financiara a centralei ii este necunoscuta. Completarea hotararii nu a fost acceptata, prin vot. Gheorghe Hutiu ne-a informat ca "m-am abtinut, deoarece nu avem o situatie clara. Nu ni s-a prezentat necesarul de combustibil".
Cine va rambursa creditul?
Viceprimarul Emanoil Voicu a incercat sa-i raspunda consilierului Popescu. "In momentul in care constituim societatea, care se numeste CET, in care 90% este partea americana, iar 10% este partea romana, iar CET semneaza contractul de credit, americanii nu au cum sa nu plateasca, din moment ce sunt in actionariatul CET". Gavril Popescu a sustinut, insa, ca in afirmatiile lui Emanoil Voicu s-a strecurat "o mare eroare. In contract nu se specifica actionariatul. Doar beneficiul va fi impartit in procentele amintite". Argumentul viceprimarului a fost ca "nu exista varianta ca partea americana sa scape de obligatii. Daca vor sa intre in societate, ei sunt coparticipanti, in cota parte de participare pe care d-voastra o veti hotari".
Centurymarc a dat CET permisiunea de a solicita creditul
Consilierii au primit copia unei scrisori datate 9 septembrie, expediata de Blake Evans, directorul executiv al Centurymarc, destinatarul fiind Lucian Barniciu, directorul CET. "Potrivit Contractului de Asociere in Participatiune semnat intre CLM Arad si Centurymarc LLC, compania Centurymarc acorda permisiunea SC CET Arad sa depuna documentatia pentru creditul in valoare de 7,8 milioane USD".

Simona Mazare - Observator

  • O fabrica de pantofi va prelua intreaga forta de munca din Zabrani

La Zabrani se va construi o moderna fabrica de pantofi - Virtual Arad News (c)2002In comuna Zabrani se va construi, in viitorul apropiat, o fabrica de pantofi, care va aduce aproape 1000 de noi locuri de munca pentru comuna, ceea ce ar insemna ca localitatea sa ramana fara someri. In acest moment, SC Traco mai are o fabrica de incaltaminte pentru femei in Zabrani, unde lucreaza 336 de muncitori. "SC Traco va cumpara 2,4 hectare de teren, pentru a ridica o noua fabrica, iar in plus va construi si un bloc de garsoniere, pentru ca va fi nevoie de forta de munca din alte localitati", spune viceprimarul comunei Zabrani, Ioan Rechesteanu. Problema e ca, si in acest moment, desi sunt numai 336 de locuri de munca, fabrica trebuie sa aduca oameni din alte parti, cei din Zabrani preferand somajul in locul muncii. "Oferta de munca este suficienta si, cu toate acestea, avem inca someri in comuna, oameni care pur si simplu nu vor sa lucreze. La Traco sunt angajati din Lipova si chiar din judetul Timis", spune Ioan Rechesteanu.Firma Traco va fabrica doar incaltaminte pentru femei, iar produsele vor merge, in proportie de 98 la suta, la export, existand o colaborare stransa cu firme din America si Europa, in special din Italia.

Cosmin Mihuta - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]