Dupa
Adam Michnik si Horia Roman Patapievici, iata ca initiativa
culturala a
CJA de a patrona si oferi ambientul salii de festivitati
a Palatului Administrativ unor dezbateri centrate
in jurul unor personalitati de prima importanta din
campul social si cultural romanesc si, in sens mai
larg, est - european, a adus la rampa in acest al
treilea episod personalitatea gazetarului si scriitorului
Cristian Tudor Popescu. Pretextul l-a oferit recenta
aparitie a acestuia cu un nou volum la Editura Polirom
din Iasi "Nobelul romanesc". Cel
care a prefatat cartea si a invitat audienta la un
animat dialog cu protagonistul a fost criticul literar
Mircea Mihaies care in cateva fraze i-a schitat lui
Cristian Tudor Popescu un portret in care acesta nu
prea s-a regasit.
Punct de pornire al unei animate discutii care a parcurs
o plaja larga de subiecte de la invatamantul romanesc
la mediul gazetaresc romanesc. Am aflat astfel ca
Cristian Tudor Popescu nu mai scrie de mult literatura
SF, ca nu stie daca va renunta sau nu la gazetarie,
nu e capabil sa urasca pe cineva pentru ca asta presupune
o cheltuire mare de energie vitala. Conflictul sau
cu Nicolae Manolescu fiind o disputa care nu a afectat
relatiile cu distinsul critic, isi are motivatia in
inacceptarea de catre redactorul-sef de la "Adevarul"
ca directorul "Romaniei literare"
considera cotidianul central de mare tiraj condus
de CTP ca promotor al subculturii. Despre invatamantul
romanesc numai vorbe bune, cu mica exceptie ca este
nitel cam neadaptat cerintelor contemporane. Ex-ministrul
Marga a incercat o prea fortata adaptare a lui la
pulsul european. Am mai aflat ca modelul domnului
Popescu in materie de jurnalism este in primul rand
Eminescu, confratii sai contemporani neinspirandu-l
in nici un fel. Poate ultimul subiect abordat a fost
si un fel de chintesenta, un fel de profesiune de
credinta in care CTP si-a exprimat totala admiratie
fata de jurnalistul de investigatie, acel angajat
pe sudoarea caruia o intreaga redactie isi vinde editia.
Parca mai putin incrancenat decat altadata, parca
mai intors cu fata inspre cultura - chiar daca nu
e dispus sa-si pacaleasca cititorii incluzand in paginile
ziarului pe care il conduce eseuri sofisticate ale
unor scriitori pe care "nu-i mai citeste nimeni",
Cristian Tudor Popescu ramane, spre deosebire de cum
il vede Mircea Mihaies, un anti histrion, un non-actor,
un personaj care are vocatia rostirii unor adevaruri
inconvenabile, dure, riscante, orice pret ar avea
aceasta. Punctul de incidenta cu viziunea criticului
este ca un astfel de personaj este unul incomod. Spre
deosebire de intalnirile precedente parca publicul
s-a mai obisnuit cu proximitatea unor astfel de personalitati
si a mai abandonat ineptiile flagrante cu care i-a
tratat pe precedenti. Acum intrebarile au avut o tinta
relativ conturata si au capatat elocinta de care fiecare
vorbitor a fost in stare. Au absentat personalitatile
vietii culturale aradene - am remarcat-o, totusi,
in sala pe d-na rector Lizica Mihut probabil suparata
pe pozitia "anti - cultura" a lui
Cristian Tudor Popescu. Suparate probabil pe ploaia
de afara. Ori pe preconizatele scumpiri la utilitati
cu care ne intampina iarna urmatoare. Oricum, asteptam
episodul IV al serialului.
Adrian
Palcu - Agenda zilei
Casa
mamelor fara casa. Centrul Maternal Arad a primit,
ieri, o gravida abandonata de familie
Centrul
maternal si de reintegrare in societate a mamelor
fara adapost este un serviciu care acorda parintilor
(naturali si/sau substitutivi) sprijinul (consiliere
sociala, psihologica, juridica sau de alta natura)
si suportul material necesar pentru a-i asigura copilului
un nivel de viata corespunzator. Asta doar pe timp
de sase luni. Dupa aceea, tinerele mame trebuie sa-si
ia pruncii in brate si sa demonstreze ca cei care
le-au oferit conditii excelente de trai nu au facut-o
in zadar. Pot beneficia de consiliere si adapost inclusiv
mamele care au fost abandonate de sot si familie si
care, ca o ultima solutie inteleapta, au hotarat sa
nu-si abandoneze copii.
Desi ridicat in spatele cladirii care adaposteste
Centrul de Plasament numarul 1, Centrul Maternal te
intampina precum un loc de poveste. Totul este viu
colorat, straluceste de curatenie. E cald si bine.
Casa, daca putem sa-i spunem asa, e amenajata in stil
occidental. Insa, in spatele tuturor culorilor menite
sa incalzeasca atmosfera, trei mame, fara locuinta,
fara familie, fara nici un sprijin, doar cu un acoperis
provizoriu deasupra capului. "Avem cinci dormitoare pentru zece mame. Alaturi
de fiecare dormitor este amenajata o mini-bucatarie,
unde mamele pot sa-si pregateasca un ceai si sa incalzeasca
laptele copilului, si o baie, dotata cu toate utilitatile.
In prezent, avem trei mame internate aici, iar azi
am primit o gravida care trebuie sa nasca din clipa
in clipa", a declarat Crenguta Paveloiu,
sefa Centrului Maternal. Cele patru femei beneficiaza
de consiliere psihologica, consiliere profesionala,
angajatii de aici (asistentul social, educatorul,
psihologul, precum si seful centrului) luptandu-se
pentru ca, peste sase luni, ele sa se reintegreze
in societate si, de ce nu, in familie. "Centrul
este destinat mamelor care au rupt legatura cu familia
din cauza copilului nou-nascut, care sunt divortate
sau care nu au fost casatorite. Ele sunt invatate
sa aiba grija de copil, sa gateasca. Daca doresc,
pot sa plece acasa sau in oras, insa numai cu bilet
de voie", a precizat Crenguta Paveloiu. La
inceputul acestei saptamani, una dintre mame, impreuna
cu copilul ei, a parasit Centrul Maternal, pentru
o viata, speram, mai buna. Mamele au primit haine
din ajutoarele sosite la Directia Generala pentru
Protectia Drepturilor Copilului, iar hrana lor si
a copiilor este asigurata din sponsorizari.
Adina
Cosa - Ziua de Vest
Femeile
carbonizate din Arad, omorate dupa un ritual satanist
Cazul
celor doua femei gasite complet arse intr-un autoturism
in apropierea localitatii Craiva continua sa ridice
semne de intrebare. Pistele pe care au mers politistii
contureaza tot mai mult o crima, mai precis un ritual
satanist. Reamintim ca in noaptea de 21/22 iunie,
pe drumul judetean care leaga localitatile Beliu si
Craiva din judetul Arad, ocupantii unui autocamion
au descoperit pe marginea soselei o masina Seat Leoni,
cu numere de inmatriculare de Ungaria, care ardea
ca o torta. In interior se puteau vedea doua siluete,
iar un picior de om atarna pe geamul spart din dreptul
locului soferului.
Politia a reusit rapid identificarea victimelor, acestea
fiind Ildiko Morar, 40 de ani, din Bekescsaba, Ungaria,
si Ana Corina Erdei, 32 de ani, din Oradea.
Din primele cercetari s-a ajuns la concluzia ca cele
doua femei veneau de la un individ care se ocupa cu
practici oculte. Cazul a ridicat de la inceput numeroase
semne de intrebare, anchetatorii osciland intre accident
si crima. Cateva urme de sange, un inel si alte obiecte
dubioase descoperite in plin camp, la cateva sute
de metri de locul unde au fost gasite ramasitele celor
doua femei, au creat banuiala ca in acel loc s-ar
fi oficiat un soi de ritual, probabil de tip satanist.
Anchetatorii au mers si pe alt fir, in legatura cu
barbatul vizitat de cele doua femei, in satul Lunca
Teuz. Acesta, Florin Anghelus, 24 ani,
a fost, se banuieste, ultima persoana care le-a vazut
in viata pe cele doua. S-a mai stabilit ca Anghelus
si cele doua femei erau cunostinte mai vechi. Intamplarea
a facut ca Florin Anghelus, devenit suspect, sa fie
arestat pe 30 de zile pentru ca a fost depistat conducand
in stare de ebrietate un autoturism si fara a poseda
permis de conducere. Putinele elemente detinute de
procurorul criminalist George Vlai, de la Parchetul
de
pe langa Tribunalul Arad, au conturat chiar ipoteza
ca Florin Anghelus ar putea avea legatura cu decesul
celor doua. La ora actuala, dupa cum ne-a declarat
procurorul criminalist, se asteapta rezultatele analizei
probelor de sange gasite pe camp si langa masina,
precum si o analiza AND pentru a se stabili daca este
vorba despre sangele victimelor, ipoteza care ar putea
duce la rezolvarea unui caz de asasinat. Ramasitele
femeilor vor fi analizate pentru a se stabili daca
exista urme de monoxid de carbon sau acid cianhidric,
rezultat din arderea materialelor plastice din interiorul
masinii, ipoteza care ar arata ca femeile au decedat
din cauza focului. Lipsa urmelor ar demonstra ca ele
erau deja moarte cand masina a luat foc. Violenta
arderii ar putea conduce tot spre ideea ca este vorba
despre o mana criminala, pentru ca din experienta
altor cazuri de aprinderi de masini, cu victime, niciodata
nu s-a constatat asemenea grad de incinerare a victimelor. Mobilul crimei - jaful Unul dintre mobilurile unei ipotetice crime ar
putea fi jaful, pentru ca se pare ca femeile aveau
asupra lor o mare suma de bani. Principalul suspect,
Florin Anghelus, a ramas in arestul IPJ Arad. El nu
recunoaste nici o implicare intr-un act criminal.
In varianta sa, cele doua femei au apelat la el, una
pentru recuperarea unei mari sume de bani pe care
i-o datora cineva, si a doua pentru a-si gasi un sot,
ambele fiind despartite de barbati. Florin Anghelus
era cunoscut ca specialist in practici oculte atat
la Oradea, cat si prin Oltenia. Procurorul George
Vlai, un om cu experienta de decenii in bransa, a
recunoscut ca se afla in fata unui caz in premiera,
fiind posibil sa ancheteze un caz de crima rituala,
posibil dupa ritualuri sataniste.
Sorin
Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)
"De
mic am dorit sa devin un artist cu orizont, care stie
ce face"Dialog
cu pictorul Onisim Colta
S-a
nascut la 10 iunie 1952, in Baia Sprie (jud. Maramures).
Absolvent al Institutului de Arte Plastice "Ion
Andreescu", Cluj, 1976, clasa profesor Paul
Sima. Intre anii 1977-1979, 1986-1989 a fost presedintele
la "Atelier '35" Arad, iar intre
anii 1994-1998 presedintele Filialei UAP Arad. Stabilit la Arad, dupa absolvire, va participa
constant la Saloanele Judetene ale Filialei UAP, la
expozitii colective si de grup, bienale, republicane
deschise in tara, fiind prezent si la expozitii cu
participare internationala. La acestea se adauga numeroase
montari scenografice la Teatrul de Stat Arad. A fost recompensat cu o serie de premii, ultimul
fiind cel din anul 2001, Premiul "Sever Frentiu"
la Bienala Internationala de Desen, Arad. - Proveniti dintr-o regiune renumita pentru
arta sa populara. Cum s-a rasfrant aceasta asupra
dumneavoastra? - Intr-adevar, provin din binecuvantata Tara a
Maramuresului; binecuvantata pentru viata evlavioasa
a majoritatii traitorilor ei, pentru bogatia spirituala
ce incarca arta taraneasca de acolo. Arta care se
afla sub semnul lemnului, dar si al unei vieti aspre
si dure. Dar este stiut ca arta adevarata, incarcata
de sens si semnificatie, se naste acolo unde bucuria
vietii este dublata de o adanca suferinta; numai scoica
ranita produce perla. Suferinta da, artei de acolo,
motivatia, adancimea, iar bucuria traita cu intensitate
ii da culoare. Fireste ca acest duh al artei taranesti
de acolo m-a atins si pe mine de mic si, dupa niste
ani buni, a rabufnit in ceea ce pictez sau desenez,
precum si in unele sculpturi sau obiecte. Plecarea
mea de acolo, prin anii 70, pentru a-mi face studiile
si apoi stabilirea la Arad mi-au dat acea distantare
atat de necesara. Prin aceasta am dobandit un anumit
spirit, un anumit fel de a rezona in fata universului,
ceea ce caracterizeaza lumea mea de plasmuiri, bidimensionale
sau spatiale, din atelier.Apetitul irezistibil pentru
redarea expresivitatilor fibrei lemnului in pictura
sau desenele mele spune totul. - Intalnirea dumneavoastra cu Aradul a avut loc
in anii 70. Cum arata atunci orasul si ce s-a schimbat
intre timp sub aspect cultural? - Da, in 1976 in baza unei norocoase si bizare
repartitii ministeriale, avand medie mare am reusit
sa prind teatrul aradean; lucru care ma bucura si
astazi. In legatura cu repartitia am amintit ca s-a
intamplat ceva "ciudat". In acel
an s-a "gresit" intentionat la varf,
trecandu-se posturi de scenografie pe listele de repartitie
la sectiile de pictura, lucru fara precedent. Acest
lucru s-a datorat faptului ca niste fii de ministri
nu doreau sa ajunga la vreo scoala sateasca, tinand
cont ca majoritatea posturilor erau la tara.
Fara lipsa de modestie afirm ca valul generatiei mele
a adus un suflu nou, proaspat, de modernitate in plastica
aradeana. Erau atunci cativa artisti remarcabili in
gruparea aradeana, dar starea generala era, cu unele
exceptii, de confort care nu se dorea tulburat. Grupul
din care fac si eu parte
si-a dorit cu ardoare iesirea din acel confort provincial
si racordarea la prospetimea modalitatilor noi de
exprimare, din tara sau din strainatate.Ii amintesc
aici pe: Iosif Stroia, Ludovic Svercsak, Dumitru Serban,
Ianos Gnandt, Mihai Pacurar, Aculina Strasnei-Popa
si altii. Atunci am lansat impreuna ideea ca la Arad
sa aiba loc alternativ bienalele nationale desen.
In acest fel, Aradul din oras aflat la marginea tarii,
devenea centru. - Ce ati castigat si ce ati pierdut prin ramanerea
aici? - Puteam, la media cu care am absolvit,
sa aleg un post la Bucuresti, la Curtea Sticlarilor.
Era visul meu sa ajung la Bucuresti, dar cand am vazut
in ce consta munca celor de la respectiva fabrica
m-am infiorat. Acolo se pictau dulci floricele colorate
pe banale pahare si cani si asta timp de opt ore pe
zi. Asa ca acum ma bucur ca am ramas aici, mai ales
ca acum am o familie, iar munca la teatru imi face
o mare placere. Poate ca am pierdut vecinatatea imediata
a unor mari nume, dar am castigat linistea si pacea
interioara, care sunt mult mai utile pentru creatie.
Plec in capitala doar cand este absolut necesar sau
cand am o expozitie. Cineva care locuieste acolo numeste
Bucurestiul "orasul fara suflet". - Ce ati putea sa-mi povestiti despre "omul
Onisim Colta"? - Va pot spune ca sunt un om ca oricare
altul. Am, la prima vedere, o viata putin spectaculoasa,
cu itinerarii zilnice aproape stereotipe( acasa-atelier,
atelier-acasa) de 27 de ani. Dar am, in schimb, o
viata interioara nebanuit de bogata in framantari,
nelinisti si obsesii ce tin de lumea mea de plasmuiri
plastice si care vin din dorinta mea de cunoastere
si crestere spirituala. De mic am dorit sa devin un
artist cu orizont, care stie ce face. Asta il deosebeste
pe artistul profesionist de cel amator. Pe langa instinct
si talent artistic, pe care le are adeseori si artistul
amator, profesionistul are criteriile estetice, reperele
culturale si posibilitatea de a-si identifica clar
pozitia in contextul artistic general. Artistul profesionist
are insomnii, spaime, incertitudini, indoieli de sine
si o permanenta aspiratie spre perfectiune. Ma bucur
pentru reusita onesta a oricui. Cu cat sunt mai multi
oameni realizati, multumiti, cu atat viata e mai armonioasa.
Detest paguboasa invidie mioritica, aceea care ne
face sa traim cum traim. Inca mai cred ca tanara generatie
va schimba ceva in acest sens. - Aveti o activitate bogata: artist plastic, scenograf,
cadru didactic universitar. Cum ati defini-o pe fiecare?
Cum se ajuta sau se franeaza intre ele? -
Ca pictor am avut 21 de expozitii personale, din care
8 in strainatate, multe participari la bienale si
trienale internationale. Ca scenograf am aproape
60 de montari pe scena teatrului aradean. Multi ani
nu s-a vazut o influenta directa in pictura dinspre
scenografie. Erau doua realizari artistice distincte,
fiecare cu regulile si implinirile ei specifice. Pictura
opereaza cu bidimensionalitatea, pe cand scenografia(
grafia scenei) opereaza cu corporalitatea, cu jocul
volumelor in relatie intima cu spatiul pentru a obtine
o functionalitate optima in economia spectacolului.
O scenografie buna nu e niciodata in sine, e parte
integranta dintr-o arta de sinteza, arta spectacolului.
Dupa multi ani in care creatia mea se rezuma la bidimensional,
a rabufnit in mine o dorinta de a iesi din plan in
spatiu, de a ma exprima prin adaugarea celei de-a
treia dimensiuni. Acest fapt cred ca se datoreaza
acelui indelungat exercitiu cu spatiul din scenografie
si care genereaza in continuare lumea mea de sculpturi
si obiecte. Dupa mult timp s-a creat o punte vizibila
intre cele doua zone, dar care amandoua contin cea
de-a patra dimensiune, timpul. Referitor la invatamantul
universitar, dupa ani buni am ajuns sa lucrez foarte
bine cu studentii, am multe sa le spun, iar contactul
cu prospetimea lor de gandire imi face si mie bine.
Cele trei zone nu se franeaza, ci creeaza o sinergie
care da bogatie si adancime plasmuirilor mele. Ati afirmat ca aveti incredere in tanara generatie.
Ati putea detalia? - Nu pot judeca in bloc tanara generatie de absolventi.
Unii, putini la numar, pe langa talentul nativ au
si dorinta de a creste, de a se realiza ca artisti.
Dar pe vremea mea se luau lucrurile mult mai in serios.
Ma refer la studentie. Democratizarea de acum, care
a dus la o libertate de multe ori labartata, genereaza
superficialitate. Curentul vine din Occident si consecintele
au inceput sa-i sperie si pe ei. - Aprecierea dumneavoastra nationala si internationala
este binecunoscuta. Dar la ora actuala se intampla
ca un artist sa fie recunoscut si recompensat mai
mult in "afara". Cum va raportati la aceasta? - Recunoasterea mai mult in "afara"
o intalnim la multi, prea multi oameni de valoare,
fie creatori din zona artei, fie din cea a stiintei
si tehnicii.
Fenomenul cred ca are la baze doua cauze: una de ordin
psihologic si alta ce tine de vechimea si traditia
exercitiului respectarii valorilor. Primul factor
este ilustrat exemplar de spusele lui Iisus: "Nimeni
nu-i profet in tara lui.". "Profetul"
trebuie sa vina din alta parte, atunci are mister
si este primit cum se cuvine. Daca cineva a baut odata
o bere cu marele George Apostu se simte imediat egal
cu el: "Lasa ca-l cunosc pe asta, am baut
cu el ". In "afara" acest
exercitiu, pe care ni-l dorim si noi ca natie, al
respectarii valorilor are o vechime si este intretinut
constant si, mai ales, promavat incepand cu primii
ani de scoala. In ceea ce ma priveste prefer valorile
intrinseci, valorile cu adevarat consistente, discrete,
tacute.Imi place dicretia, firescul in comportamentul
cu semenii, ma simt bine pierdut in multime. In fond,
talentul ti-l da Dumnezeu, nu e meritul tau.
Andreia
Maxim - Occident
Mitingul
suporterilor "alb-rosii" a trecut neobservat
Ceea
ce trebuit sa fie o manifestatie de proportii, care
sa strige durerea aradenilor fata de soarta nefericita
harazita "Batranei Doamne" a fost
pana la urma un fiasco total. Pe tot parcursul zilei
de ieri, pe platoul din fata Palatului Administrativ
nu s-au adunat mai mult de 200 de persoane ce iubesc
UTA, "nucleul" Suporter Club Red
Fighters fiind singurul ce a ramas pe baricada sub
soarele arzator de iulie.
S-au afisat banerele vazute pe toate arenele Diviziei
B, s-au cantat refrenele atat de indragite de suporterii
"alb-rosii", iar de la microfoanele
instalate spre orele amiezii s-au scandat si unele
lozinci anti-Dorel Popa, de genul: "Primare,
primare, nu ai valoare !" Unul dintre liderii
galeriei UTA-ei, Marcel Andras, a acceptat sa vorbeasca
in numele colegilor sai. "Vrem ca UTA sa joace
in Divizia A. E nedrept ca oficialitatile locale sa
ne fure un vis ce s-a adeverit dupa atatia ani de
suferinta in Divizia B. Domnul primar a uitat ce a
promis in campania electorala. El este adevaratul
gropar al UTA-ei. Zilele urmatoare ii vom aduce -un
sicriu in fata Primariei sa ingroape el insusi echipa
fanion a Aradului. Iar apoi sa faca biserica pe locul
unde e amplasat stadionul..."
In afara de consilierul municipal, Adrian Muresan,
a carui simpatie pentru UTA nu mai este o noutate,
nimeni din cladirea din centrul orasului nu a coborat
in mijlocul nemultumitilor. Mai vinovati decat ei
suntem noi, aradenii, care si ieri, in ceasul al 13-lea
am trecut indiferenti pe langa "nebunii"
in "alb-rosu".