Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Vineri, 4 octombrie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • Zece ani de SIF Banat-Crisana = 127 de milioane de dolari

SIF Banat-Crisana si-a transformat numele in renume - Virtual Arad News (c)2002Cea mai titrata societate de investitii din vestul tarii, SIF Banat-Crisana a sarbatorit ieri un deceniu de la infiintare. Presedintele institutiei, Ioan Cuzman, a fost recompensat recent cu premiul Oscar al celei mai apreciate reviste de specialitate din Romania – Capital. "In cei zece ani de existenta, SIF Banat-Crisana a obtinut o valoare a activelor de peste 4200 de miliarde de lei, adica aproximativ 127 de milioane de dolari. Aceste performante s-au obtinut datorita unui program de administrare considerat de unii rigid si excentric, iar de altii realist si pragmatic. Rezultatele obtinute nu au fost grevate de scandaluri politice sau financiare, cum a fost cazul altor societati de investitii financiare" – se arata in motivarea deciziei echipei de finantisti care a acordat distinctia.
Intr-adevar, SIF Banat-Crisana a devenit, in cativa ani, cea mai importanta forta financiara a regiunii. Pe intregul anul 2002 si-a propus realizarea sumei de 252 de miliarde de lei; la sfarsitul lui septembrie se obtinusera deja 247,9 miliarde, ceea ce inseamna ca proiectul initial va fi depasit considerabil. "SIF Banat-Crisana a obtinut pe bursa maximul istoric al societatilor de investitii financiare. In prezent, o actiune a noastra este cotata cu 3700 de lei. Voi dezvalui ceva ce n-am spus pana acum nimanui, in public: fiecare angajat al SIF Banat-Crisana este testat psihic si din punct de vedere al coeficientului de inteligenta, inainte de a-l primi in randul nostru. Peste 80% din Presedintele SIF Banat-Crisana - Ioan Cuzman are o echipa de specialisti de marca personalul SIF vorbeste fluent o limba straina. La inceputul FPP-ului, fiecare sucursala a avut cate o consultanta straina. Numai noi am mentinut legaturi foarte stranse cu acesti consultanti. Eu apreciez ca spiritul de lucru si seriozitatea pe care ne-au impregnat-o  acesti consultanti au creat parametri performantei noastre" – a declarat Ioan Cuzman.
Directorul Bursei de Valori Bucuresti, Stere Farmache, a apreciat ca SIF Banat-Crisana a fost condus cu inteligenta, dinamism si prudenta. "SIF este pe bursa in dubla ipostaza. In calitate de jucator avem o relatie ideala. Ca investitor la Bursa, SIF doreste sa fim cat mai bine dotati tehnic, iar ca emitent ii putem solicita un efort de transparenta".
Raspunzand intrebarii cotidianului Observator, presedintele SIF Banat-Crisana, Ioan Cuzman a precizat ca in cei zece ani cel mai rasunator insucces al institutiei sale a fost legat de Comtim ("ne-am implicat foarte serios, dar am avut foarte mult de pierdut din cauza unei balbe guvernamentale"), iar cele mai mari si reusite afaceri s-au incheiat la Vrancart Adjud ("a crescut de la linia de plutire la un profit net de 40 de miliarde de lei, numai prin interventie manageriala") si West Bank ("am realizat la Arad o banca cu sediul central chiar in municipiu").

Andrei Ando - Observator

  • Americanii sunt asteptati sa incalzeasca Aradul

Directorul CET - Lucian Barniciu declara ca au fost terminate pregatirile pentru iarnaLucian Barniciu, directorul CET Arad, a declarat ca au fost facute toate pregatirile pentru iarna. "CET pe lignit este in functiune, iar centrala pe hidrocarburi, in rezerva, poate fi pornita oricand. In luna octombrie, de obicei, nu este nevoie de aceasta centrala. Totusi, la orice ora, la solicitarea Arterm, putem sa ridicam parametrii si sa dam drumul la caldura in oras". Sunt asigurate contractele la carbune si la gaze pana la sfarsitul anului. Aprovizionarea cu carbune se desfasoara regulat. Sunt asigurate acum 317.000 de tone de carbune, dintre care 217 apartin centralei, restul fiind din rezerva nationala. La 1 decembrie, in stocul CET, vor fi peste 400.000 de tone, ceea ce va asigura caldura pana in martie. Datoriile pe care Arterm le are la CET au ajuns, ca urmare a platilor la 28 de miliarde, pe moment platindu-se datoriile lunii iulie. In acelasi timp, CET are creante de 172 de miliarde de lei catre furnizorii de carbune. Doru Campan, directorul Arterm (distribuitorul de energie termica), a declarat ca la Arad nu se mai preiau cereri de debransare. "In cursul acestei saptamani, cei care au depus cereri vor trebui sa procedeze la debransare. Saptamana viitoare vom demara testele cu furnizarea energiei termice". Primarul Dorel Popa a precizat ca reprezentantii Centurymarc, firma care a preluat CET Arad, sunt in oras de o saptamana si lucreaza in paralel la actele aditionale ale contractului. S-a luat in discutie operarea CET din octombrie. Apoi, s-au purtat discutii cu municipalitatea pentru continuarea lucrarilor la Grupul II, contractul Termoelectricii cu Alstom urmand a fi preluat de americani. S-a discutat si cu cei care au proiectat centralele pentru a continua lucrarilor la Grupul II si pentru Grupul III. Investitiile in ceea ce inseamna traseele impun, insa, din partea lor, o reglementare. 30 de milioane de dolari sunt pusi de americani pentru reabilitarea retelelor.

Adina Cosa - Ziua de Vest

  • La targul ONG-urilor: verificarea tensiunii, sfaturi, mancare ieftina si tombole cu premii

Targul ONG-urilor a atras o multime de vizitatoriIeri a inceput in Arad a cincea editie a targului organizatiilor neguvernamentale. Manifestarea, ce se desfasoara in fata Palatului administrativ este organizata de Directia de Asistenta Comunitara in colaborare cu Centrul de consultanta si colaborare intre Administratia Publica Locala si ONG-uri. La targ participa 25 de ONG-uri din Arad, care activeaza in diverse domenii (social, cultural, sanatate, educatie, turism). 
La deschidere au fost prezenti prefectul Dan Ungureanu, primarul Dorel Popa, viceprimarul Levente Bognar, directoarea DAC Etelka Nagy, consilieri locali. Despre eveniment, dar si despre importanta organizatiilor neguvernamentale au vorbit: prefectul: "In numele Guvernului va multumesc pentru tot ceea ce faceti. Dumneavoastra rezolvati, in folosul comunitatii, nenumarate aspecte. Ajutorul dumneavoastra e deosebit de important...E bine ca am depasit acea faza in care ONG-urile erau o forma de eludare a obligatiilor fata de stat. Ma bucur ca ONG-urile aradene isi vad profesional de treaba".
Primarul Popa: "ONG-urile trebuie incurajate. Ele aduc lumina, ajutor societatii. Lucrand impreuna, autoritatile si ONG-urile, vom duce societatea la alte satisfactii pe care le vom putea contabiliza". 
Vizitatorii, prezenti in numar mare inca de la prima ora a targului, au putut sa-si afle tensiunea. "Nici n-am terminat bine de aranjat, ca au si venit oamenii", au spus reprezentantele Scolii Postliceale Sanitare "Christiana". Verificarea tensiunii o faceau si membrele Filialei Judetene de Cruce Rosie Arad. Dintre reprezentantii autoritatilor, singurul care si-a suflecat maneca a fost Levente Bognar. "Aveti o tensiune de aviator, 130 cu 70, va puteti apuca de parasutism", i s-a spus viceprimarului. Prin brosuri si pliante oferite de ONG-uri, aradenii au aflat despre activitatea acestora, au primit sfaturi. Tot Crucea Rosie Arad a organizat o tombola umanitara. Sumele obtinute din vanzarea diverselor produse vor fi donate copiilor defavorizati sub forma de alimente si rechizite scolare. 
Fundatia Juventute a venit cu mancare traditionala, vanduta la preturi mici. Aradenii care vor, pot manca si azi mancarea facuta de aceasta fundatie. Copii ai mai multor fundatii aradene si ai Liceului Sabin Dragoi au sustinut, atat in cursul diminetii, cat si dupa-masa, programe artistice, cantand si recitand poezii pentru cei prezenti. Targul organizatiilor neguvernamentale continua si astazi. 

Gerlinde Knap - Adevarul

  • Numarul copiilor abandonati este an crestere
Unele mame isi abandoneaza copiii in spital Gradul tot mai accentuat de saracie si nivelul scazut de educatie determina tot mai multe femei sa-si abandoneze copiii imediat dupa nastere. La ora actuala, la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Dr. Salvator Vuia" din Arad se afla abandonati 20 de copii, cu varste cuprinse antre cateva zile si trei luni.
Desi cadrele medicale de la sectia de "Nou-nascuti" a Maternitatii aradene si asistentii sociali de la Directia Pentru Drepturile Copilului Arad depun eforturi pentru a convinge mamele sa nu-si abandoneze copiii,  in foarte putine dintre cazuri obtin rezultate notabile. Cele mai multe femei motiveaza abandonul prin lipsa conditiilor materiale necesare pentru cresterea copilului. In majoritatea cazurilor, proaspetele mame isi dau nume si adrese false si fug din spital, imediat dupa ce nasc. Din aceasta cauza, procedura pentru transferul copiilor abandonati intr-un centru de plasament este foarte greoaie, existand si cazuri in care unii copii au stat in maternitate pana la 6 luni.
Astfel stand lucrurile, cadrele medicale de la maternitate se confrunta cu o situatie deosebita pentru ca au nevoie de consumabile, imbracaminte, lapte si alimente in plus fata de cele alocate prin bugetul spitalului. Nu odata s-a intamplat ca medicii si asistentele din sectie sa aduca de acasa fructe si alimente pentru copiii parasiti.

C.Tuduce Berar - Observator

  • Ford Fiesta a fost lansat ieri, in Arad

Caravana Ford a prezentat noile modele aradenilor - Virtual Arad News (c)2002Automobilul poate fi admirat in cadrul Galei Ford, in piata Avram Iancu
Noua vedeta a automobilelor, Ford Fiesta, poate fi admirata si testata si in Arad, in cadrul Galei Ford, gazduita de orasul nostru pana astazi, 4 octombrie, 11 modele Ford, autoturisme, autoutilitare si de transport persoane, au atras, ieri, in prima zi a Galei Ford, zeci de aradeni, interesati in a achizitiona una din masinile expuse sau doar curiosi sa afle calitatile noului model Ford Fiesta, reprezentanta Ford Arad oferind si un drive-test cu modelul dorit. Ford Fiesta a avut parte, ieri, de o lansare spectaculoasa, cu multi invitati si dans. "Noul model, Ford Fiesta este echipat cu motor 1,4 TDCi, are un consum de 3,8%, iar preturile sunt incepand de la 8.500 de euro", ne-a declarat Eusebiu Pistru, directorul reprezentantei Ford Arad. Acesta ne-a mai informat ca pentru acest model se ofera trei ani garantie fara limita de kilometri si 40.000 km intretinere gratuita. Eusebiu Pistru ne-a adus la cunostinta si avantajele de baza ale celor care aleg sa conduca un motor Ford TDCi: cresterea considerabila a cuplului motor maxim, rularea lina si silentioasa a motorului, economia de combustibil si rafinamentul.

Marinela Barla - Agenda zilei


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]