Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Miercuri, 4 septembrie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • Politistii aradeni au depus juramantul de credinta

Politistii aradeni au depus juramantul...Luni dupa-amiaza sala de spectacole a Casei de Cultura a Sindicatelor a devenit neincapatoare. Aproape o mie de politisti aradeni au depus juramantul de credinta, in fata secretarului de stat M.I., General de Divizie Pavel Abraham. Momentul solemn a fost precedet de discursul comisarului sef Teodor Pantea, prim-adjunct sef in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie, care a punctat cateva lucruri esentiale privitoare la noul statut al politistului, anume acela de functionar public civil, cu statut special. Politistii au jurat: "Jur sa respect Constitutia, drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sa aplic in mod corect si fara partinire legile tarii, sa-mi indeplinesc cu raspundere si buna credinta indatoririle ce-mi revin potrivit functiei si sa pastrez secretul profesional. Asa sa-mi ajute Dumnezeut"
Prefectul Aradului, Dan Ungureanu, in discursul care a urmat depunerii juramantului, a spus: "Sunt multumit ca particip, in calitate de prefect, la ceea ce se intampla astazi aici si as dori sa punctez ca prin demilitarizarea politiei se confirma, o data in plus, eficienta cu care Guvernul a inteles sa actioneze in vederea realizarii reformei institutionale. Numai acest Guvern, din '89 incoace, a dovedit cutezanta in acest sens."
Generalul de Divizie Pavel Abraham si-a inceput alocutiunea rostita in fata politistilor aradeni: "Sunt onorat sa particip la un fapt istoric cum este acesta, pentru aceasta distinsa unitate. Numarul imprsionant de politisti prezenti aici ilustreaza dorinta noastra de a ne incadra rapid pe drumul democratic. Doresc sa reamintesc faptul ca suntem prima tara, din fostul bloc estic, care am trecut la demilitarizarea politiei. Esenta activitatii noastre va fi, exclusiv, "legatura cu comunitatea."
Lizica Mihut, rectorul Universitatii "Aurel Vlaicu" Arad, prezenta la festivitatea de ieri in calitate de invitat, ne-a declarat: "Sunt onorata ca sunt astazi alaturi de politisti si ma gandesc cu placere la anii in care pregateam, la limba romana, subofiteri, dintre care unii au ajuns, dupa Revolutie, in conditii exceptionale, prin examenele pe care le-au sustinut, la gramatica, direct ofiteri. Apreciez in mod deosebit intoarcerea Politiei la Cetate. Aceasta transformare care s-a petrecut in viata politistilor releva responsabilitatea deosebita pe care acestia o au fata de societate." 
Emanoil Voicu, viceprimarul Aradului, ne-a spus: "Este o prima etapa, acum, prin care se pregateste trecerea catre autoritate publica locala a multora dintre aceste activitati. Asteptam cu interes infiintarea Politiei Municipale, asteptam ca legiuitorul sa prevada atributii pentru aceasta, altfel... vom avea ocazia sa vedem cum se vor descurca politistii in civilie..." 
Florin Remetan, subprefectul judetului, ne-a declarat: "La modul cel mai serios, cand am vazut adunati aici o mie de oameni, m-a cuprins un sentiment deosebit de a amicitie fata de acestia. Am simtit ca sunt mai aproape de noi si vreau sa sper ca este exact asa cum simt, ca aceasta trecere la civilie a politistului nu este doar o trecere formala. Acea uniforma care ne-a produs fiori reci ani in sir va disparea si este bine sa ne obisnuim cu gandul acesta. Politistii vor fi prietenii Cetatii." 
Gheorghe Falca, vicepresedintele Consiliului Judetean, a punctat: "Trecerea la civilie face ca responsabilitatea politistului sa fie mai mare, pentru ca el, politistul, va face parte din acelasi sistem civic. Atitudinea de respect reciproc va spori si cred ca acum ca politistul va contribui mai mult la respectarea ordinii si a legii, dar si ca, asa cum ar fi normal, cetatenii vor colabora indoit cu colegii lor civili, in aceleasi scopuri." 
Alaturi de politistii din cadrul I.P.J. Arad au mai depus ieri juramantul politistii din cadrul Politiei de Frontiera, din cadrul Serviciului de Evidenta Informatizata a Persoanei si din cadrul Serviciului de Informatii si Protectie Interna. Dupa depunerea juramantului, politistii aradeni au intrat intr-un dialog interesant si eficient cu Secretarul de Stat M.I., Generalul de Divizie Pavel Abraham, care a lamurit o serie de probleme ridicate de proaspetii functionari publici civili, legate de anumite articole din noua Lege a Politiei Romane. 

Eugenia Bardas - Adevarul

  • Studentii de la stat vor avea campus in Micalaca

Finisarile interioare sunt de cea mai buna calitate... - Virtual Arad News (c)2002Asa cum se stie, dupa un an de procese, Universitatea Aurel Vlaicu a castigat in instanta cladirea noii scoli din Micalaca. Aici se va amenaja campusul universitatii de stat din orasul nostru. "Avem nevoie de 3-4 ani sa finalizam acest proiect, ne-a declarat rectorul universitatii, Lizica Mihut.  Eu nu visez niciodata cu ochii deschisi si intotdeauna elaborez foarte mult o strategie. Deocamdata, strategia mea vizeaza doar acest spatiu de invatamant. Noi vom avea loc foarte mult acolo, probabil vom mai avea si alte facilitati. Eu poate sunt mult prea pragmatica; sunt profesor de limba romana, dar si gramatica este putin mai riguroasa, mai logica, poate de aceea niciodata nu visez cu ochii deschisi. Acolo vom avea loc foarte mult, pe un hectar si 3000 de metri patrati."
Viitorul campus a fost vizitat si apreciat si de ministrul Educatiei si Cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu.  Aici se vor mai investi circa 15 miliarde de lei, dupa cele 5,15 miliarde deja platite antreprenorului.
"Exista toate premisele ca, la 2 octombrie, o parte dintre studentii nostri sa inceapa in noul imobil cursurile. Este vorba despre cei de la facultatile de Inginerie, Chimie Alimentara, Turism si protectia mediului, precum si cei de la Colegiul de Institutori. Suntem bucurosi ca, in acest Se lucreaza intens pentru finalizarea la timp a noului lacas UAV - Virtual Arad News (c)2002 moment, mai avem doar un singur spatiu preluat temporar de la invatamantul preuniversitar: acela in care functioneaza invatamantul textil, la cotul Muresului. Preconizam ca si studentii de aici sa fie mutati, anul viitor, in Micalaca", a precizat, luni, rectorul UAV.
La noua cladire din Micalaca se lucreaza zi si noapte. Constructorii firmei Arcons fac tot posibilul sa respecte termenul de predare a lucrarii.
In acest timp, universitatea a investit peste doua miliarde de lei si in cantina studenteasca, iar acum se lucreaza la reamenajarea parterului caminului de pe strada Ursului. Aici vor fi primiti 25 de studenti si doua cadre didactice din strainatate, care vor urma sa fie cazati in camere de cate doua persoane, in conditii similare celor din Occident. In contrapartida, UAV va trimite in Spania, Italia si Portugalia 25 dintre studentii sai, cu burse de cate un semestru.
Anul universitar va fi inaugurat, ca de obicei, la 1 octombrie. Printre cei invitati sunt prof. univ. Rolf Gergen, de la Saarbrucken si prorectorul universitatii politehnice din Coimbra (Portugalia).

Andrei Ando - Observator

  • Politist timisorean implicat intr-un accident grav la Arad

Politistul care a produs accidentul va fi anchetat de procurori civili - Virtual Arad News (c)2002Un agent de circulatie de la Biroul Politiei Rutiere Timisoara a fost implicat, luni seara, in jurul orei 20.00, intr-un accident de circulatie in urma caruia un copil a fost grav ranit. Agentul principal de politie Cristian Tudor Popa, de 25 de ani, din Timisoara, se deplasa spre casa la volanul unui Ford cu numarul de inmatriculare TM-06-BJA, proprietate personala. In dreptul comunei Sagu, judetul Arad, din conditii neclare, acesta a accidentat-o grav pe Claudia Rihel, de 13 ani, din localitate. Din primele cercetari ale politistilor, a rezultat ca minora s-a angajat in traversarea strazii in fuga, prin loc nepermis si fara sa se asigure. "Cercetarile au fost efectuate de subcomisarul Mircea Cherechean, seful Serviciului Politiei Rutiere Arad. Cu aceasta ocazie, soferului i-au fost recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In prezent, nu s-a stabilit daca politistul timisorean circula cu viteza" , a declarat inspectorul de politie Emil Motiu. Soferul autoturismului a fost acuzat, chiar dupa producerea nefericitului incident, ca a incercat sa fuga de la locul accidentului. Cristian Popa s-a refugiat insa la cel mai apropiat Post de Politie, situat la aproximativ 300 de metri de locul impactului. El a afirmat ca nu avea intentia sa fuga, dar a cerut protectie fiindu-i frica sa nu fie linsat de rudele victimei. Acesta a mai afirmat ca micuta i-a sarit in fata masinii si nu a mai reusit sa o evite. Ranita, aflata in stare grava, a fost transportata la Spitalul Municipal din Timisoara.
Politistul va fi anchetat de procurorii civili din Arad
Comisarul Filip Stancu, seful Biroului Politiei Rutiere Timisoara, unde activeaza soferul implicat in accident, a afirmat ca subalternul sau nu a comis nici o abatere disciplinara pana in prezent. Politistul timisorean fusese in vizita la un unchi de-al sau din Arad, care a facut infarct. Inspectorul Cornel Iures, de la Biroul de presa al IPJ Timis, a afirmat ca, de la inceputul acestui an, cinci politisti timiseni au fost implicati in accidente rutiere, la un total de 1300 de cadre. Dintre acestea, doar intr-un singur incident rutier a fost implicata si o masina care purta insemnele Politiei, restul fiind autoturisme proprietate personala. In urma procesului de demilitarizare a Politiei Romane, timisoreanul Cristian Popa va fi anchetat de procurorii civili din Arad si nu de Parchetul Militar Timisoara.

Sabin Cercel & Adina Cosa - Ziua de Vest

  • Pe frontonul Palatului Administrativ va sta stema simbol a Aradului

Arhitectul Milos Cristea doreste restaurarea vechii steme a orasului...Arhitectul Milos Cristea, intr-un pariu artistic cu el insusi
Milos Cristea este cunoscut in Arad ca fiind arhitectul cu cea mai mare vechime in proiectarea constructiilor  edilitar-urbane, un specialist pe care nimeni nu-si permite sa il ignore cand e vorba sa ia o decizie privind modificari de nuanta la o cladire de patrimoniu. (Asta la modul ideal, caci la cel real…reputatul profesor ar putea povesti la nesfarsit despre gafele edilitare comise de alesii nostri, de-a lungul mandatelor, cu precadere post-revolutionare.) 
Angajat al Primariei, pe un post de consultant de specialitate, Milos Cristea s-a inhamat la o lucrare care nu-i intra, neaparat, in atributii, dar care l-a cucerit prin anvergura ei artistica, prin bataia lunga pe care o presupune, prin pariul cu propria-i competenta la care este supus, mereu, un artist. Este vorba despre restaurarea stucaturilor care compun vechea stema a Aradului,  lucrare ampla care urmeaza sa fie amplasata pe frontonul Palatului Administrativ.
Restaurarea se face dupa formele originale care au reprezentat un ansamblu prezent timp de vreo 125 de ani pe cladirea Teatrului de Stat (latura dinspre liniile de tramvai). Stema a fost prima sigla a Aradului, cand, in 1832, municipiul nostru a devenit Oras Liber Regesc.
Decizia ca aceasta bijuterie murala sa stea pe frontonul Palatului Administrativ e de data mai recenta, numai ca nimeni nu a indraznit sa propuna cheltuirea de la bugetul Consiliului Local a unei sume de peste 100 de milioane de lei – cat ar fi cerut o echipa de restauratori profesionisti pentru refacerea vechii steme. Milos Cristea lucreaza pe gratis!, ajutat de doi tineri maestri stucatori (Mircea Nitescu si Florian Blidar), intr-un atelier din subsolul Prefecturii, amenajat prin grija firmei Tehnodomus si a inginerului-sef, Metzer – sef de santier.
"Restauram formele originale prin inlocuirea partilor lipsa din stema cu adaosuri de ghips si sculptarea manuala a formelor originale, mai mult din imaginatie, neavand un desen perfect al stemei-mama.  Dupa aceasta, maestri stucatori fac negativele, care constau in niste forme tip matrita, din latex (cauciuc siliconic), in care se toarna, pe bucati, piesele care compun stema. Materialul este beton-armat, iar formele se asambleaza pe fronton dupa sistemul pieselor de puzzle. Mai trebuie spus ca se toarna doua steme, din care una va fi repusa pe teatru, de unde a fost data jos de autoritatile comuniste prin anii '50.  Lucrarea finala masoara 6 metri pe 2,5 si consta intr-o reprezentare alegorica (doua personaje feminine - nimfe, care tin in maini o coroana)" – ne spune arhitectul Milos Cristea, devenit sculptor ad-hoc.
Actualmente se lucreaza la ultimul  profil, iar amplasarea stemei este de acum o chestiune de zile.

Lucian Valeriu - Observator

  • La Gradinita Juventute, educatia a ajuns in mileniul III

Directoarea gradinitei Juventute are planuri mari de viitor... - Virtual Arad News (c)2002Prescolarii au parte de toate conditiile
In Romania zilelor de azi, sistemul educational a ajuns sa fie atat de contestat, incat, uneori, teama parintilor de a-si lasa copiii sub supraveghere autorizata devine justificabila. De la gradinita si pana la facultate, tineretul este supus unor dogme care nu au prea mult de-a face cu pedagogia noului mileniu. Iata ca, totusi, se intampla ca in anumite unitati aceste conceptii depasite ale pedagogiei sa fie exact acolo unde trebuie: la lada de gunoi.
Cadouri pentru "absolventi"
Fundatia Juventute a inteles acest lucru inca de cand a fost infiintata. Printre altele, scopul acestei organizatii este de a le da prescolarilor sansa de a se pregati dupa canoanele pedagogiei moderne si nu dupa cliseele unor conceptii depasite. Poate ca nu intamplator multi dintre "absolventii" Gradinitei "Juventute" ajung la festivitatea deschiderii primului an scolar cu alfabetul deja invatat. Sa nu mai vorbim aici nici de interesul de care aceasta unitate da dovada in atragerea copiilor spre invatarea limbilor straine.
Copiii care sunt educati aici au parte de cele mai bune conditii: dotari superioare, personal calificat si fonduri suficiente. "La finalul fiecarei promotii, copiii care au fost lasati in grija noastra primesc o excursie gratuita la Budapesta"- a declarat Iulia Kondor, presedintele La gradinita Juventute ramane timp si pentru joaca - Virtual Arad News (c)2002 Fundatiei Juventute. Chiar daca pentru unii acest gest ar putea fi interpretat ca fiind specific unei gradinite particulare la care taxa anuala este exorbitanta, lucrurile nu stau deloc asa. Practic, "Juventute" este o gradinita ca oricare alta, diferenta fiind facuta doar de modul in care este perceput actul educational.
De la gradinita la universitate
Pentru prima oara, anul acesta conducerea fundatiei a hotarat sa schimbe tiparul de "ramas-bun". In loc de traditionala reuniune, in care parintii si copiii isi iau ramas-bun de la educatori, gradinita a organizat o adevarata festivitate de absolvire. Micutii au fost imbracati dupa tipicul universitar, a fost organizat un ultim curs festiv, s-au impartit diplome si au fost desemnati sefii de promotie. "Dorim ca acestea sa intre in traditia unitatii noastre si fiecarei promotii sa-i oferim o manifestare asemanatoare"- sustine Iulia Kondor. Interesul de care dau dovada cadrele Fundatiei Juventute fata de micuti este apreciabil. Ar fi bine ca modelul de la fundatie sa adoptat la o scara mai larga, nu de alta, dar atata vreme cat metoda da rezultate pozitive inseamna ca sistemul trebuie promovat.

Simona Valan - Agenda zilei


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]