Reconstituirea de catre posteritate a vietii si activitatii unor marcante personalitati care s-au remarcat la timpul lor prin o serie de realizari de exceptie pentru acel timp nu este un lucru deloc facil. Sunt necesari ani indelungati de cautari ce se prelungesc de la o generatie la alta de cercetatori, fara ca sa se reuseasca sa se elaboreze, in pofida unor titluri pompoase afisate pe coperti de carte, o reala redare a vietii savantului X "asa cum a fost ea". Indiferent de acribia autorului (sau a autorilor in mai multe cazuri) nu exista sa sa poata epuiza intreg fondul documentar informational. Si nu e deloc de mirare ca dupa un numar oarecare de ani de la aparitia cartii respective, un alt cercetatori sa pubtice o alta carte in care sa se pretinda ca este infatisata personalitatea respectiva "exact asa cum a fost." Evident ca nici cel care a fost inventatorul si pilotul aeroplanelor de tipul "A. VLAICU" nu poate sa faca exceptie de la aceasta regula.

Un capitol mult discutat de-a lungul zecilor de ani care au trecut de la moartea lui Aurel Vlaicu a fost si ramane in continuare acela al studiilor sale. De altfel, subiectul respectiv a reprezentat obiect de incitante intrebari si pentru contemporanii lui Aurel Vlaicu, datand chiar dinaintea intrarii sale in randul zburatorilor.

In ziarele de epoca se precizeaza ba ca a studiat la Berlin, ba la München, ba doar in Germania, asa la modul general, ba la Viena sau doar Austria.

Dupa disparitia sa din viata principala sursa de informare a mai multor scriitori au fost spusele unora dintre membrii familiei lui Aurel Vlaicu, care au relatat doar "din amintiri ale mai varstnicilor" fara sa se aduca vreo dovada scriptica concreta, fiind luate de bune spusele persoanelor intrebate.

Chestiunea cea mai importanta a fost legata de aflarea daca Aurel Vlaicu a avut parte de studii superioare ingineresti sistematice, sau daca a fost un diletant in ale tehnici. Vorbe ca acelea de "farsor" si de "berger" (in l. franceza cioban, pastor) se spuneau despre el pe cand efectua mult gustatele de marele public evolutii aeriene.

Despre inceputul scolarizarii lui Aurel Vlaicu se mentioneaza, tot "din auzite de la inaintasi" ca primele patru clase elementare le-a efectuat la scoala din satul natal, Bintinti, situat in fostul comitat Hunedoara. Tot din "auzite" se mai stie ca era gata sa ramana pentru tot restul vietii un satean stiutor de carte, poate foarte respectat la maturitate intre constenii sai, daca bunica sa nu ar fi fost receptiva la indemnul invatatorului bintintean de a-l da pe micul Aurel "pe mai departe la iscoala". Dascalul isi motiva optiunea pe faptul ca Aurel se aratase istet la "comptul cu cifre", asa cum i se spunea aritmeticii.

Unica posibilitate, si evident cea mai putin costisitoare pentru familia viitorului elev gimnazial, era scoala "ungureasca da la oras" (asa cum era cunoscut intre romani liceul din Orastie). Fara sa cunoasca limba maghiara, copilul Aurel Vlaicu (care avea la data respectiva 10 sau 11 ani; nu se mai stie cu exactitate varsta inscrierii sale la gimnaziu) a facut cu greu fata programei scolare. Insusindu-si limba vorbita in scoala doar pe cale "auditiva", fara o invatare sistematica a facut adesea formulari care starneau hazul cunoscatorilor "din familie" a maghiarei. Mandru din fire nu se impaca cu insulta si atunci cand nu se aflau sub supravegherea nemijlocita a corpului didactic le aplica o serie de corectii si mustrari celor ce il insultasera, care numai in rare cazuri erau de natura verbala. Asa i s-a dus vestea ca ar fi un element tulburent si recalcitrant. A ajuns in conflict si cu unii dintre profesori, fapt care s-a soldat cu plecarea sa silita din liceul orastian maghiar.

Ultimele clase de nivel preuniversitar le-a efectuat la liceul german Sibiu. La aceasta scoala se pare ca accentul studiilor era pus pe stiintele exacte, in principal matematica si fizica, materii la care lucrul la tabla era baza raspunsurilor elevilor. A reusit sa isi incheie pregatirea liceala si sa obtina diploma de bacalaureat la liceul german sibian.

Recente cercetari in prvinta activitatii de sustinere materiala a unor invatacei romani transilvaneni de catre "Fundatia Emanoil Gojdu" aduce o oarecare lumina in cazul inceputului vietii universitare a lui Aurel Vlaicu. Scriitorul oradean Dr. Constantin Malinas a facut precizarea, intr-un articol publicat in revista "Familia Romana" (din anul 2003) ca Aurel Vlaicu a beneficiat de o bursa ce i-a fost acordata de fundatia gojdiana. Informatia domnului Constantin Malinas mi-a fost reconfirmata de catre lector universitar doctorand Ioan Stelean Boia de la Universitatea de Vest "Vasile Goldis" Arad, aducand completarea ca Aurel Vlaicu era bursier "gojdu" la Universitatea din Budapesta, dar nu asa cum era de asteptat, la o facultate cu profil tehnic, ci la Facultatea de Filologie-Filosofie. Domnul profesor universitar Stelean Boia a mai precizat ca in cazul facultatilor de filosofie exista si o sectie de matematica, la care Aurel Vlaicu putea sa fie student.

Pe cand a fost elev al liceului german din Sibiu, cu certitudine ca a auzit de la profesorii de stiinte exacte exsitenta in landul Bavariei, la München, a unei foarte reputate scoli tehnice de nivel universitar. Probabil ca initiase sa urmeze de la inceput cursurile politehnicii din München, dar i se oferise prin fundatia E. Gojdu posibilitatea de a i se finanta scolarizarea la universitatea Budapestana. Pentru un moment a acceptat aceasta bursa, dar se vede ca si-a dat seama ca o temeinica pregatire in domeniul tehnic nu o putea obtine doar studiind matematica.

Deocamdata nu se cunoaste modul in care a reusit sa treaca de la universitatea din Budapesta la politehnica din München, si nici daca pentru studiile din Germania a beneficiat in continuare de sustinere materiala din partea Fundatiei Emanoil Gojdu. Ramane ca cercetari din viitor sa aduca noi date.

Este cert faptul ca Aurel Vlaicu fiind bacalaureat al unui liceu cu limba de predare germana nu a avut dificultati deosebite in a fi inclus in randul studentilor politehnicii müncheneze. Am dedus ca diploma eliberata de scoala germana a contat foarte mult, cand fiind in vizita la Muzeul Tehnic din München, la sectia Istoria Aviatiei mi s-a spus ca Aurel Vlaicu este inverntator "de scoala germana, roman de origine" si mi s-a invocat faptul ca "si liceul l-a facut tot in mediul educational germanic", amanunt care este luat in considerare si in prezent, ca de altfel si in trecut.

Pentru obtinerea de detalii referitoare la studiile universitare efectuate la München de catre romanul transilvanean Aurel Vlaicu am fost indrumat de catre custodele muzeului mentionat sa ma adresez rectoratului de la "Technische Universtät", ceea ce am si facut.

Dupa cercetari de arhiva efectuate de catre personalul de specialitate de la inalta scoala tehnica superioara din orasul de resedinta a Bavariei mi s-au transmis datele solicitate prin adresa nr. 220/1981, datata in 24 aprilie.

Se precizeaza ca Aurel Vlaicu a fost inscris si frecventat cursurile Facultatii de Motoare, in urmatoarele trimestre de scolarizare: "trimestrul de iarna 1903-1904", "trimestrul de vara 1904", "trimestrul de iarna 1905-1906" si "trimestrul de iarna 1907-1908."

La rubrica materiilor studiate si finalizate prin sustinerea de examene, din cauza diluarii chimice a cernelei, cauzata de scurgerea timpului, mai pot fi descifrate dintre materiile studiate, "tehnica masinilor", "geometria", "chimia", "desenul tehnic" si "analitica", fiind loc ilizibil pentru circa alte zece materii cu profil tehnic.

La politehnica din München a realizat un mic aparat de zbor si a avut o discutie in cadrul cursului tinut de catre profesorul Ebert. Aurel Vlaicu a demonstrat la tabla posibilitatea de a zbura a unui aparat mai greu decat aerul. Profesorul ar fi afirmat ca "teoretic cele afirmate de dumneata par sa corespunda din punct de vedere stiintific, dar mai este necesara o verificare practica." Spre surpriza colegilor de an si a profesorului Ebert la urmatoarea ora de curs modelul aparatului a fost lansat in zbor in aula universitara. Impresionant peste masura de cele vazute profesorul i-a daruit lui Aurel Vlaicu briceagul sau pe care in acel moment il purta in buzunar, zicand: "Ceea ce ai facut dumneata si ceea ce ai sa faci va fi de mare utilitate in lume. Lucreaza in continuare cu rabdare si perseverenta si vei reusi!"

Cu regret, desi am dorit, nu am avut posibilitatea de a ma informa despre personalitatea profesorului Ebert, care poate, in scrierile sale sa fi consemnat cate ceva si despre nastrusnicul sau student din Transilvania. Poate ca un alt cercetator, pomenind de la aceasta consemnare a noastra va putea sa o faca in viitor. Depinde in care?

Intre colegii de studii ai lui Aurel Vlaicu se numarase si Oskar Ursinus, un nepot al proprietarului uzinei de automobile "Oppel", firma existenta si in prezent. Oskar l-a recomandat ca bun specialist in motoare pe Aurel Vlaicu consiliului administrativ al mentionatei uzine. In urma unei discutii pe teme tehnice cu tanarul originar din Bintinti s-a conschis sa i se acorde postul de sef al sectiei de asamblare a motoarelor de automobil. Din datele pe care le detinem, Aurel Vlaicu a fost primul inginer roman caruia i s-a incredintat un post de conducere tehnica intr-o uzina germana.

In acel post operativ a devenit foarte apreciat, fiind consultat in rezolvarea cat mai optima a unor probleme de ordin tehnic. La una din aceste discutii intre specialisti le-a propus acestora si proprietarului sa abandoneze fabricarea automobilelor si sa reprofileze fabrica pe construirea de avioane.

Deoarece nu s-a acceptat ideea sa a renuntat la acel bine retribuit post si s-a intors in Transilvania. Evolutia sa ulterioara anului 1909 este bine cunoacuta spre a o mai evoca aici si acum.

Cu toate ca viitoare cercetari in arhivele universitatii din Budapesta si ale Universitatii din München ar putea eventual sa scoata in evidenta si alte aspecte din pregatirea universitara a lui Aurel Vlaicu, pana in stadiul actual al investigatiilor rezulta cu suficienta claritate ca a fost student ordinar – ceea ce in prezent insemna student la cusurile de zi, nu la forme de invatamant seral, fara frecventa si invatamant la distanta – interval de timp cuprins intre anii 1903 si 1908. A avut parte de profesori cu o calificare in specialitate cu totul deosebita, stiut fiind ca la cea mai renumita universitate tehnica din lumea, asa cum era cotata pe atunci institutia de invatamant superior din München nu era posibil sa fi existat mediocritati in randul corpului didactic. Ar fi foarte important de a ne interesa de numele profesorilor care au predat la politehnica müncheneza in primul deceniu al secolului al XX-lea. Ilustrele lor nume, precum si activitatea lor stiintifica pe al carei temei au fost acceptati sa predea la inalta scoala tehnica din marele oras de pe raul Isar, ar constitui o noua dovada a temeiniciei pregatirii ingineresti a lui Aurel Vlaicu.

Nu este nici o exagerare in afirmatia potrivit careia absolut nici unul dintre cei chemati sa isi spuna parerea despre oportunitatea acordarii sprijinului material necesar realizarii monoplanului inventat de catre Aurel Vlaicu nu avea nici pe departe competenta in domeniul tehnicii pe care o avea "flacaul din Bintinti". Din o asa de renumita scoala superioara ca aceea din München nu putea sa nu posede un bagaj atat de insemnat de cunostinte tehnice si de alta natura corelate acestui domeniu incat sa fie considerat si un diletant in ale bransei respective.

Este in afara oricarei indoieli faptul ca pentru realizarea aeroplanelor sale, ori si cat de mult talent tehnic nativ ar fi avut Aurel Vlaicu, fara de instruirea de nivel superior intr-o politehnica de renume in care a dobandit o remarcabila competenta profesionala, nu ar fi realizat prea multe intr-un domeniu de varf al tehnicii mondiale, asa cum era in acei ani aeronautica. Acolo nu era loc pentru insi care au prins doar din zbor, de ici de colo, cateva notiuni tehnice disparate. Numai o minte inginereasca bine scoalita era capabila de a emana si sintetiza solutii si elemente constructive aeronautice pe al caror temei a reusit sa creeze aparate de zbor de o conceptie unitara si omogena, asa cum erau monoplanele de tipul A. VLAICU.

Este foarte grau de imaginat ca firma "Marconi’s Wireless Telegraph Co. Ltd. Chelmsford" sa fi angajat o colaborare cu Aurel Vlaicu pentru construirea noului aparat de zbor "A. Vlaicu nr. III" fara ca in prealabil sa detina toate informatiile referitoare la studiile si competenta in materie a partenerului din Romania. Datele pe care le aveau cu privire la inginerul Aurel Vlaicu au fost atat de convingatoare incat s-a si trecut practic la finalizarea primului din cele doua aparate convenite pentru o prima etapa.

Deci, in incheiere se poate cu certitudine conchide ca Aurel Vlaicu a fost un inginer de exceptie, calitate ce o dobandise in cursul studiilor sale universitare de la politehnica din München, asa ca orice incercare de a-l situa in randul diletantilor ce se aventurau fara sa posede cunostinte temeinice de specialitate in construirea unor masinarii a caror soarta era aprioric sortita esecului este cu totul lipsita de orice sustinere reala.

Liviu Marghitan